Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 20/2013

HOTĂRÂRE
18.11.2013
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 20/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Decizie nr. 20/2013 din 18/11/2013 Dosar nr. 14/2013 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 9 din 08/01/2014 Iulia Cristina Tarcea - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului Lavinia Curelea - președintele Secției I civile Roxana Popa - președintele delegat al Secției a II-a civile Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal Corina Michaela Jîjîie - președintele Secției penale Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secția I civilă Simona Gina Pietreanu - judecător la Secția I civilă Simona Lala Cristescu - judecător la Secția I civilă Laura Ivanovici - judecător la Secția I civilă Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secția I civilă Dragu Crețu - judecător la Secția I civilă Mirela Vișan - judecător la Secția I civilă, judecător-raportor Carmen Minodora Ianoși - judecător la Secția I civilă Ileana Izabela Dolache - judecător la Secția a II-a civilă Aurelia Motea - judecător la Secția a II-a civilă Rodica Dorin - judecător la Secția a II-a civilă Nela Petrișor - judecător la Secția a II-a civilă Ruxandra Monica Duță - judecător la Secția a II-a civilă, judecător-raportor Rodica Zaharia- judecător la Secția a II-a civilă Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secția a II-a civilă,

judecător-raportor Lucia Paulina Brehar - judecător la Secția a II-a civilă Zoița Milășan - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Gheorghița Luțac - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secția penală Mariana Ghena - judecător la Secția penală Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispozițiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 , modificată și completată, raportat la prevederile art. 27 2 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror șef adjunct al Secției judiciare. La ședința de judecată participă magistratul-asistent, Ileana Peligrad, din cadrul Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispozițiile art. 27 3 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați privind natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda, potrivit contractelor colective de muncă, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Paști, Crăciun, tichete de masă/tichete cadou, drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă etc.), și termenul de prescripție aplicabil cererilor având acest obiect.

Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, a susținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 514 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru dezlegarea acestei probleme de drept pe calea recursului în interesul legii, soluțiile instanțelor decurgând din interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă. Or, potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv a Completului competent să judece recursuri în interesul legii, scopul acestui mecanism juridic este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, și nu a prevederilor cuprinse în contractele colective de muncă, acte juridice cu o natură juridică mixtă - convențională și normativă, care se realizează după regulile prevăzute de art. 1.266 - 1.269 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009.

Președintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În numele legii D E C I D E: Respinge ca inadmisibil recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați în legătură cu problema de drept vizând natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda, potrivit contractelor colective de muncă, cu diferite ocazii (tichete de masă, tichete cadou, prima de Paști, prima de Crăciun, drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii etc.) și termenul de prescripție aplicabil cererilor având un asemenea obiect. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2013.

Magistrat-asistent, Ileana Peligrad

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă