SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere n 36551/04 prezentată de Philippe BRUNET-LECOMTE și SARL Lyon Mag Având în vedere cererea formulată la 11 aprilie 2001, având în vedere decizia președintelui în exercițiu al celei de-a doua secțiuni din data de 4 octombrie 2005 de a comunica prezenta cerere guvernului pârât și de a invoca, la momentul potrivit, art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale ale părților care au acceptat o soluționare pe cale amiabilă a cauzei, După ce au intenționat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții sunt dl Philippe Louis Brunet-Lecomte, resortisant francez născut în 1954 și rezident în Lyon și, respectiv, în Jurisdicția În numărul 108 al lunii noiembrie 2001, revista Magi a dus la un interviu al dlui Nadji Chalabi. La articolul, intitulat "Retragere forțată pentru marele mufti" Începând cu 1994 a avut loc o fotografie a dlui Abdelhamid Chirane și a dlui Kamel Kabtane, precum și un interviu în care dl Chalabi și-a exprimat punctul de vedere cu privire la circumstanțele plecării dlui Chirane, imam din Marea Moschee Lyon. Considerând că titlul articolului, fotografia, precum și șase pasaje din interviu au fost calomniatoare cu privire la el, domnul Kabtan cita, în fața Tribunalului Corecțional Lyon, domnul Chalabi, domnul Brunet-Lecomte, precum și societatea Reclamanții și domnul Chalabi au ridicat nulitatea citației. Întrucât aceasta nu a îndeplinit cerințele articolului 53 din Legea din 29 iulie 1881. În fond, au contestat caracterul calomniator al cuvintelor incriminate. printr-o hotărâre pronunțată la 23 decembrie 2002, tribunalul a respins excepția de nulitate ridicată de domnul Chalabi și de reclamanți. Pe fond, instanța a constatat, în ceea ce privește acțiunea publică, că faptele erau amnistiate prin legea din 6 august 2002 privind acțiunea civilă, instanța l-a primit pe domnul Kabtan în constituția sa de părți civile și l-a condamnat în solidar pe dl Chalabi și pe solicitanți să-i plătească suma de 1 500 EUR (EUR) drept despăgubiri. Tribunalul a considerat că cinci dintre cele șase pasaje incriminate nu aveau un caracter calomniator. În schimb, în ceea ce privește al șaselea pasaj, instanța este de părere că este vorba despre un fapt determinat, care aduce atingere în mod grav onoarei lui Kamel Kabtan, în măsura în care acest om al credinței este prezentat ca un ateu lacom de argint. Instanța a considerat că jurnalistul a depășit limitele libertății de exprimare. Reclamanții și domnul Chalabi au răspuns la apel. Ei au recidivat excepția de la nulitatea citatului. Ei au ridicat nulitatea hotărârii, susținând că există o incertitudine cu privire la magistrații care au participat la dezbateri și la deliberări. De asemenea, ei au ridicat o excepție privind prescrierea acțiunii civile, susținând că, acțiunea publică fiind impusă de la amnistie, prin urmare procurorul public și-a pierdut calitatea și dreptul de a da în judecată și citațiile care trebuie prezentate în fața instanței de apel (eliberate la 13 și 20 februarie 2003 la cererea procurorului general) nu puteau avea un efect întreruptiv al prescrierii, nici declarațiile de apel ale inculpaților. Pe fond, invocând în special art. 10 din Convenție, ei au contestat caracterul calomniator al articolului incriminat. Prin hotărârea pronunțată la 14 mai 2003, instanța de apel a lui Lyon a anulat judecata anterioară, au participat la dezbateri și la deliberări doi magistrați care nu sunt aceia pe care notele de înălțare le desemnează ca fiind cei care au format instanța în cadrul dezbaterilor de fond Curtea de apel a respins celelalte excepții de nulitate și a considerat că acțiunea publică nu era prescrisă. Ea a constatat apoi dispariția acțiunii publice prin amnistie. Pe acțiune civilă, instanța a considerat că a șasea trecere a interviului era parte a infracțiunii de calomnie publică și a declarat reclamanții și domnul Chalabi responsabili pentru prejudiciul rezultat pentru domnul. Kabtane, și i-a condamnat în solidar să plătească acestuia suma de 1 500 EUR ca daune-interese. Reclamanții și domnul Chalabi au formulat un recurs în casație. În sprijinul acestei căi de atac, au ridicat trei motive, inter alia, care au contestat respingerea excepției de la obligația de prescripție a acțiunii civile și au invocat art. 10 din convenție. Prin hotărârea pronunțată la 30 martie 2004, Curtea de Casație a respins recursul lor. GRIEFS Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții invocă o lipsă de echitate a procedurii care decurge din ceea ce instanțele naționale au refuzat să constate prescrierea acțiunii civile. Invocând apoi art. 7 din Convenție, reclamanții susțin că instanțele naționale au încălcat principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor prin negarea efectului de lacitate. În cele din urmă, invocând art. 10 din Convenție, reclamanții se plâng că condamnarea lor pe baza legii din 29 e.n. iulie 1881 privind libertatea presei constituie o interferență nejustificată în exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare. ÎN În termen de trei luni de la data pronunțării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, această plată va fi soluționată definitiv. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. (...) La 2 noiembrie 2006, Curtea a primit de la reprezentantul reclamanților următoarea declarație (...) Observ că guvernul francez este pregătit să plătească domnului Philippe Brunet Lecomte și societății În plus, accept această propunere și renunț la orice pretenție față de Franța cu privire la faptele care stau la baza acestei cereri. Declar definitiv decontată (...) Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile în temeiul articolului 39 din convenție. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție și de protocoalele sale și nu percepe niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle A. B. AKA Prezidențială
Requête n
o
36551/04
présentée par Philippe BRUNET-LECOMTE
et la SARL Lyon Mag’
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 12 décembre 2006 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
I.
Cabral Barreto
,
M
mes
A.
Mularoni
,
E.
Fura-Sandström
,
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 avril 2001,
Vu la décision en date du 4 octobre 2005 du président en exercice de la deuxième section de communiquer la présente requête au Gouvernement défendeur et de se prévaloir, le moment venu, de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les déclarations formelles des parties d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants sont M. Philippe Louis Brunet-Lecomte, ressortissant français né en 1954, et résidant à Lyon, et la SARL Lyon Mag’. Ils sont, respectivement, directeur de publication et société éditrice du mensuel «
Lyon Mag’
» et sont représentés devant la Cour par M
e
M.-C.
de Percin, avocate à Paris.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Dans son numéro 108 du mois de novembre 2001, le magazine «
Lyon
Mag’
» publia une interview de M. Nadji Chalabi. L’article, intitulé «
Retraite forcée pour le grand mufti
», était constitué d’une photographie représentant MM. Abdelhamid Chirane et Kamel Kabtane, ainsi que d’une interview dans laquelle M. Chalabi s’expliquait sur les circonstances du départ de M. Chirane, imam de la Grande Mosquée de Lyon depuis 1994.
Estimant que le titre de l’article, la photographie, ainsi que six passages de l’interview étaient diffamatoires à son égard, M. Kabtane cita, devant le tribunal correctionnel de Lyon, M. Chalabi, M. Brunet-Lecomte ainsi que la société Lyon Mag’ en qualité de civilement responsable, aux fins de voir juger les prévenus coupables de diffamation publique envers un particulier.
Les requérants et M. Chalabi soulevèrent la nullité de la citation introductive d’instance considérant qu’elle ne répondait pas aux exigences de l’article 53 de la loi du 29 juillet 1881. Au fond, ils contestèrent le caractère diffamatoire des propos incriminés.
Par un jugement rendu le 23 décembre 2002, le tribunal rejeta l’exception de nullité soulevée par M. Chalabi et les requérants. Sur le fond, le tribunal constata, quant à l’action publique, que les faits étaient amnistiés par la loi du 6 août 2002. Sur l’action civile, le tribunal reçut M. Kabtane en sa constitution de partie civile et condamna solidairement M. Chalabi et les requérants à lui payer la somme de 1
500 euros (EUR) à titre de dommages
‑
intérêts.
Le tribunal estima que cinq des six passages incriminés ne présentaient pas de caractère diffamatoire. En revanche, en ce qui concerne le sixième passage, le tribunal estima qu’il s’agissait d’une imputation d’un fait déterminé portant gravement atteinte à l’honneur de Kamel Kabtane dans la mesure où cet homme de foi est présenté comme un athée avide d’argent. Le tribunal estima que le journaliste avait dépassé les limites de la liberté d’expression.
Les requérants et M. Chalabi interjetèrent appel. Ils reprirent l’exception de nullité de la citation introductive d’instance. Ils soulevèrent la nullité du jugement, faisant valoir qu’il existait une incertitude quant aux magistrats ayant participé aux débats et au délibéré. Ils soulevèrent également une exception relative à la prescription de l’action civile, en faisant valoir que, l’action publique étant prescrite par l’amnistie, dès lors le ministère public avait perdu la qualité et le droit de poursuivre et les citations à comparaître devant la cour d’appel (délivrées les 13 et 20 février 2003 à la requête du procureur général) ne pouvaient avoir d’effet interruptif de la prescription, pas plus que les déclarations d’appel des prévenus. Sur le fond, invoquant notamment l’article 10 de la Convention, ils contestèrent le caractère diffamatoire de l’article incriminé.
Par un arrêt rendu le 14 mai 2003, la cour d’appel de Lyon annula le jugement précédent, constatant qu’«
ont participé aux débats et au délibéré deux magistrats qui ne sont pas ceux que les notes d’audience désignent comme ayant composé le tribunal lors des débats au fond
». La cour d’appel rejeta les autres exceptions de nullité et estima que l’action publique n’était pas prescrite. Elle constata ensuite l’extinction de l’action publique par amnistie. Sur l’action civile, la cour considéra que le sixième passage de l’interview était constitutif du délit de diffamation publique et déclara les requérants et M. Chalabi responsables du préjudice en résultant pour M.
Kabtane, et les condamna solidairement à payer à ce dernier la somme de 1
500 EUR à titre de dommages-intérêts.
Les requérants et M. Chalabi formèrent un pourvoi en cassation. A l’appui de ce recours, ils soulevèrent trois moyens, contestant notamment le rejet de l’exception de prescription de l’action civile et invoquant l’article
10 de la Convention.
Par un arrêt rendu le 30 mars 2004, la Cour de cassation rejeta leur pourvoi.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants allèguent un défaut d’équité de la procédure découlant de ce que les juridictions nationales ont refusé de constater la prescription de l’action civile.
Invoquant ensuite l’article 7 de la Convention, les requérants allèguent que les juridictions nationales ont porté atteinte au principe de la légalité des délits et des peines en niant l’effet de l’amnistie.
Enfin, invoquant l’article 10 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que leur condamnation sur le fondement de la loi du 29
juillet 1881 sur la liberté de la presse constitue une ingérence injustifiée dans l’exercice de leur droit à la liberté d’expression.
Le 9 novembre 2006, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
(...) en vue d’un règlement amiable de l’affaire susmentionnée, le gouvernement français offre de verser à M. Philippe Brunet-Lecomte et à la Société Lyon Mag’ la somme globale de 8
000 € (huit mille euros) dans les trois mois suivant la date du prononcé de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. (...)
».
Le 2 novembre 2006, la Cour a reçu du représentant des requérants la déclaration suivante
:
«
(...) Je note que le gouvernement français est prêt à verser à M.
Philippe
Brunet
‑
Lecomte et à la société Lyon Mag’ la somme globale de 8
000 € (huit
mille
euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute prétention à l’encontre de la France à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare définitivement réglée (...)
».
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties sur le fondement de l’article 39 de la Convention. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses Protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
S.
Dollé
AKA
Greffière
Président