S.A. v. THE NETHERLANDS

Reclamantul, dna S.A., este un cetățean din Afganistan născut în 1980 și locuiește în Olanda. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna J.A. Younge, un avocat practicant în Haarlem. În 1996, reclamantul s-a căsătorit cu vărul ei F. Cuplul a rămas fără copii. În 2001, reclamantul și soțul ei au fugit din Afganistan în Țările de Jos, unde au solicitat azil pe baza presupuselor probleme ale soțului cu talibanii. La 26 martie 2001, un oficial de imigrare a avut un prim interviu (eerste gehoor) cu reclamantul în legătură cu cererea de azil. Un alt interviu (nader gehoor) a avut loc la 27 iulie 2001. Soțul reclamantului, care a fost asistat de un interpret în ambele interviuri, s-a folosit la 14 august 2001 și 27 noiembrie 2002 de posibilitatea de a prezenta observații scrise cu privire la înregistrările care au fost elaborate de aceste interviuri. De la o dată neespecificată, soțul reclamantului a început să primească tratament medical pentru o tulburare de stres posttraumatic. În martie 2002, reclamantul a dat naștere unui copil, al cărui caracteristici fizice (complexie și păr) au fost presupuse a fi semnificativ diferite de cele ale reclamantului și soțului său. La 26 februarie 2003, având în vedere situația modificată în Afganistan, a avut loc un interviu suplimentar (aanvullend gehoor) împreună cu reclamantul care a fost asistat de un interpret. La 13 martie 2003, ministrul imigrației și integrării (Ministrul voor Vreemingenzaken en Integrative) a notificat reclamantului intenția ei (voornemen) de a respinge cererea de azil a reclamantului la 28 aprilie 2003. La 3 iunie 2003, ministrul imigrației și integrării a respins cererea de azil depusă de reclamantul și soțul ei. La 30 iunie 2003, reclamantul și soțul ei au depus un recurs împotriva acestei decizii la Curtea Regională (arrondissementsrechtbank) de la Haga. La 18 octombrie 2004, un membru al unei organizații de ajutor pentru refugiați din Olanda a informat avocatul reclamantului prin intermediul unui memorandum scris că, într-o conversație recentă cu acest membru al personalului, reclamantul a declarat că soțul ei nu este tatăl copilului ei și că el nu știa acest lucru. Teamă de a fi trimisă înapoi în Afganistan unde a riscat să fie ucisă dacă acest lucru a devenit cunoscut – probabil –, ea a decis acum să mărturisească acest lucru. Ea nu a îndrăznit să-i spună soțului său, dar pentru că situația a devenit intenționabilă ea a fost de gând să facă acest lucru pe 14 noiembrie 2004, atunci când ea și soțul ei vor avea o întâlnire cu un consilier de sănătate mentală. Prin scrisoarea din 28 octombrie 2004, avocatul reclamantului a transmis Curtea Regională memorandumul scris din 18 octombrie 2004, declarând că, de asemenea, pentru acest motiv, reclamantul a riscat expunerea la tratament în conformitate cu art. 3 din Convenție, dacă a fost expus în Afganistan. Prezentările avocatului au fost transmise ministrului care a depus observații scrise în răspuns la Curtea Regională la 2 noiembrie 2004. La 11 noiembrie 2004, s-a desfășurat o ședință cu privire la apelurile depuse de reclamant și de soțul ei în fața Curții Regionale. Această ședință a fost asistată de reclamant și soțul ei, care au fost asistați de un interpret. La 14 noiembrie 2004, în prezența și sub îndrumarea unui consilier de sănătate mentală, reclamantul și-a informat soțul cu privire la originea copilului. Potrivit reclamantului, soțul ei a fost evident foarte supărat, dar a refuzat să facă orice reacție. În următoarele luni, el a fost sub medicamente grele (medicament de somn și tranchilizante), și nu a vorbit cu reclamantul. El a neglijat în continuare complet copilul începând cu 14 noiembrie 2004, în timp ce înainte de acea dată el a dat impresia de a pur și simplu nu ști ce să facă cu un copil în general, în sensul că el nu a atins sau minte foarte mult copil. La 3 februarie 2005, Curtea Regională a respins apelurile depuse de reclamant și de soțul ei. În ceea ce privește argumentele reclamantei în ceea ce privește copilul său, Curtea regională a susținut că aceste circumstanțe personale care au fost ridicate doar pentru prima dată în cadrul procedurii de recurs nu au putut fi considerate fapte și circumstanțe noi care au apărut după adoptarea deciziei impugnate și care ar trebui luate în considerare în temeiul articolului 83 § 1 din Legea privind extratereștriile din 2000 (Vreemdelingenwet 2000), în sensul că reclamantul ar trebui să fi ridicat aceste circumstanțe într-o etapă anterioară a procedurii. Acesta a susținut, de asemenea, că nu a fost argumentat și că nu a apărut că există circumstanțe speciale pe baza cărora acest lucru nu ar fi putut fi făcut mai devreme. La 3 martie 2005, reclamantul și soțul ei au depus un recurs la Divizia de Jurisdicție Administrativă (Afdeling Bestuursrechtspraak) din Consiliul de Stat (Raad van State). În cadrul acestei proceduri de recurs, reclamantul a susținut că copilul s-a născut după o întâlnire sexuală fugară pe care o avea în centrul de primire a reclamanților de azil, unde ea și soțul ei au rămas la scurt timp după sosirea lor în Țările de Jos, și că, pe măsură ce copilul a crescut, treptat mai mult și mai clar diferite caracteristici raciale au devenit vizibile, din cauza căreia copilul nu a avut nici o asemănare cu reclamantul, nici cu soțul ei. Avocatul depus de reclamant și soțul ei a fost respins de Divizia de Jurisdicție Administrativă la 19 iulie 2005. Acesta a susținut hotărârea Curții Regionale. În ceea ce privește argumentele reclamantei referitoare la copilul ei, acesta a deținut: „2.1.1. În conformitate cu art. 83 § 1 din Legea privind extratereștrii din 2000, tribunalul ia în considerare, în decizia recursului, faptele și circumstanțele care au apărut după adoptarea hotărârii încurcate. 200304820/1; JV 2003/501), această dispoziție vizează prevenirea că cererile repetate [pentru un titlu de reședință] trebuie depuse în cazul unor circumstanțe relevante care au apărut după adoptarea [decizia] impugnată, dar înainte de hotărâre [pentru apel] și implică faptul că stabilirea întrebării dacă există astfel de fapte și circumstanțe trebuie să fie făcută pe baza aceleiași criterii ca în secțiunea 4:6 § 1 din Legea Administrativă Generală (Algemene Wet Bestuursrecht). Potrivit jurisprudenței, în cazul unor fapte noi sau a unor circumstanțe modificate – în măsura în care este relevantă pentru moment – trebuie să fie înțeles fapte sau circumstanțe care au avut loc după adoptarea deciziei anterioare sau care nu au putut și, subliniind, prin urmare, art. 31 § 1 din Legea privind extratereștriile, nu ar trebui să fie prezentate înainte de adoptarea deciziei respective. 2.1.3. Astfel cum a deținut și Diviziunea în această hotărâre, extraterestru care solicită protecție trebuie – chiar dacă este vorba de un returnare forțată într-o țară în care se presupune că există un risc de tratament în încălcarea articolului 3 din Convenție – ca o regulă respectă cerințele procedurale în temeiul legislației interne, inclusiv art. 83 din Legea privind extratereștriile din 2000, care [obligațiile] permit autorităților naționale să stabilească cererile de permis de reședință în mod ordonat și numai în special, în cazul individual care se referă la fapte și circumstanțe, poate apărea o necesitate să nu dețină nerespectarea acestor norme împotriva persoanei în cauză. 2.1.4. Curtea regională nu a luat în considerare în temeiul articolului 83 § 1 din Legea privind extraterestrii din 2000, circumstanțele personale prezentate numai la recurs de recurente, deoarece a constatat că recurentea ar fi putut și ar fi trebuit să prezinte aceste circumstanțe mai devreme și că nu a apărut nicio circumstanță specială care să justifice faptul că acest lucru nu este reținut împotriva ei. 2.1.5. Prin scrisoarea primită la Curtea Regională la 27 octombrie 2004, recurentul a prezentat un dosar din 18 octombrie 2004 cu privire la o conversație între un colaborator al Consiliului Olandez pentru Refugiați (Vluchtelingenwerk) Drenthe și apelantul cu privire la circumstanțe personale în ceea ce privește copilul ei născut la ... martie 2002 2.1.6. Prin urmare, după adoptarea deciziei din 3 iunie 2003, reclamantul a prezentat pentru prima dată circumstanțe referitoare la copilul ei care s-a desfășurat înainte de adoptarea deciziei respective. Nu s-a susținut că circumstanțele astfel transmise nu i-au fost cunoscute în momentul în care a fost luată această decizie. Curtea regională a considerat în mod corect că recurentul, având în vedere, de asemenea, dispozițiile articolului 31 § 1 din Legea privind extraterestrii din 2000, ar trebui să fi ridicat aceste circumstanțe mai devreme în cadrul procedurii. Curtea regională nu a găsit în mod corect motive în ceea ce a fost pus în fața acesteia în acest sens pentru a concluziona că acest lucru nu ar putea fi solicitat reclamantului. Curtea regională a constatat în mod corect că circumstanțele prezentate de recurent în legătură cu copilul său nu sunt fapte sau circumstanțele în sensul articolului 83 § 1 din Legea privind extratereștrii din 2000 2.1.7. Nici argumentele reclamantei la Curtea Regională nu pot fi considerate ca fapte și circumstanțe speciale legate de cazul individual, pe care Curtea Regională nu ar fi trebuit să depună această procedură națională împotriva recurentei.” Nici un nou recurs nu impune această pronunțare împotriva acestei hotărâri. Până în prezent, soțul reclamantului nu a luat nicio inițiativă de la care s-ar putea concluziona că ia în considerare separarea, divorțul sau să-și provoace paternitatea copilului.

The applicant, Ms S.A., is a citizen of Afghanistan who was born in 1980 and lives in the Netherlands. She was represented before the Court by Ms J.A. Younge, a lawyer practising in Haarlem. In 1996, the applicant married her cousin F. The couple remained childless. In 2001, the applicant and her husband fled from Afghanistan to the Netherlands where they applied for asylum on the basis of the husband’s alleged problems with the Taliban. On 26 March 2001, an immigration official held a first interview (eerste gehoor) with the applicant in connection with her asylum request. A further interview (nader gehoor) was held on 27 July 2001. The applicant, who had been assisted by an interpreter during both interviews, availed herself on 14 August 2001 and 27 November 2002 of the opportunity to submit written comments on the records that had been drawn up of these interviews. As from an unspecified date, the applicant’s husband started to receive medical treatment for a posttraumatic stress disorder. In March 2002, the applicant gave birth to a child, whose physical features (complexion and hair) were alleged to be markedly different to those of the applicant and her husband. On 26 February 2003, in view of the changed situation in Afghanistan, an additional interview (aanvullend gehoor) was held with the applicant who was assisted by an interpreter. On 13 March 2003, the applicant submitted written comments on the record drawn up of this additional interview. On 4 April 2003, the Minister for Immigration and Integration (Minister voor Vreemdelingenzaken en Integratie) notified the applicant of her intention (voornemen) to reject the applicant’s asylum request. The applicant submitted her views (zienswijze) on this intention on 28 April 2003. On 3 June 2003, the Minister for Immigration and Integration rejected the asylum request filed by the applicant and her husband. On 30 June 2003, the applicant and her husband filed an appeal against this decision with the Regional Court (arrondissementsrechtbank) of The Hague. On 18 October 2004, a staff member of a Netherlands refugee aid organisation informed the applicant’s lawyer by way of a written memorandum that, in a recent conversation with this staff member, the applicant had said that her husband was not the father of her child and that he did not know this. Fearing to be sent back to Afghanistan where she risked to be killed if this became known – which was probable –, she had now decided to confess to it. She had not dared to tell her husband, but because the situation had become untenable she was planning to do so on 14 November 2004 when she and her husband would have a meeting with a mental health care counsellor. This document does not contain any mention of the child’s physical features. By letter of 28 October 2004, the applicant’s lawyer transmitted the written memorandum of 18 October 2004 to the Regional Court, submitting that also for this reason the applicant risked exposure to treatment contrary to Article 3 of the Convention if expelled to Afghanistan. The lawyer’s submissions were transmitted to the Minister who filed written comments in reply with the Regional Court on 2 November 2004. On 11 November 2004, a hearing on the appeals filed by the applicant and her husband was held before the Regional Court. This hearing was attended by the applicant and her husband, who were assisted by an interpreter. On 14 November 2004, in the presence and under the guidance of a mental health counsellor, the applicant informed her husband of the origins of the child. According to the applicant, her husband was obviously very upset but he refused to give any reaction. During the following months, he was under heavy medication (sleeping medication and tranquillizers), and did not speak with or touch the applicant. He further completely neglected the child since 14 November 2004 whereas before that date he had given the impression of simply not knowing what to do with a child in general in that he did not touch or mind the child very much. On 3 February 2005, the Regional Court rejected the appeals filed by the applicant and her husband. As regards the applicant’s submissions in relation to her child, the Regional Court held that these personal circumstances which had only been raised for the first time in the proceedings on appeal could not be regarded as new facts and circumstances having arisen after the taking of the impugned decision and which should be taken into account under section 83 § 1 of the Aliens Act 2000 (Vreemdelingenwet 2000), in that the applicant should have raised these circumstances at an earlier stage in the proceedings. It further held that it had not been argued and that it had not appeared that there were special circumstances on the basis of which this could not have been done earlier. On 3 March 2005, the applicant and her husband filed an appeal with the Administrative Jurisdiction Division (Afdeling Bestuursrechtspraak) of the Council of State (Raad van State). In these appeal proceedings, the applicant submitted that the child had been born after a fleeting sexual encounter she had had in the asylum seekers reception centre where she and her husband had stayed shortly after their arrival in the Netherlands, and that, as the child grew older, gradually more and more clearly different racial characteristics became noticeable, as a result of which the child obviously bore no resemblance to either the applicant or her husband. The appeal filed by the applicant and her husband was dismissed by the Administrative Jurisdiction Division on 19 July 2005. It upheld the Regional Court’s judgment. As regards the applicant’s submissions relating to her child, it held: “2.1.1. Pursuant to section 83 § 1 of the Aliens Act 2000, the court shall, in the determination of the appeal, take into account facts and circumstances having arisen after the taking of the impugned decision. 2.1.2. As the Administrative Jurisdiction Division has held previously (ruling of 24 September 2003 in case no. 200304820/1; JV 2003/501), this provision is aimed at preventing that repeated requests [for a residence title] must be filed in case of relevant circumstances having emerged after the [taking of the] impugned decision but before the ruling [on appeal] and entails that the determination of the question whether there are such facts and circumstances must be made on the basis as the same criteria as under section 4:6 § 1 of the General Administrative Law Act (Algemene Wet Bestuursrecht). According to the case-law, under newly appeared facts or altered circumstances – in so far as relevant for now – must be understood facts or circumstances having taken place after the taking of the earlier decision or which could not and, noting section 31 § 1 of the Aliens Act 2002, therefore should not be submitted before the taking of that decision. 2.1.3. As also held by the Division in that ruling, the alien who asks for protection must – even where it concerns a forced return to a country where there allegedly exists a risk of treatment in breach of Article 3 of the Convention – as a rule comply with procedural requirements under domestic law, including section 83 of the Aliens Act 2000, which [requirements] enable the national authorities to determine requests for a residence permit in an orderly manner and only under special, to the individual case relating facts and circumstances, may a necessity arise not to hold a failure to respect these rules against the person concerned. 2.1.4. The Regional Court has not taken into account under section 83 § 1 of the Aliens Act 2000 the personal circumstances only submitted on appeal by the appellant, because it found that the appellant could and therefore should have submitted those circumstances earlier and that no special circumstances had appeared justifying that this not be held against her. 2.1.5. By letter, received at the Regional Court on 27 October 2004, the appellant has submitted a record of 18 October 2004 on a conversation between a collaborator of the Dutch Refugee Council (Vluchtelingenwerk) Drenthe and the appellant concerning personal circumstances in relation to her child born on ... March 2002. 2.1.6. The applicant has thus after the taking of the decision of 3 June 2003 submitted for the first time circumstances in relation to her child that had taken place before that decision was taken. It has not been argued that the thus submitted circumstances were not known to her at the time when this decision was taken. The Regional Court has correctly considered that the appellant, also in view of the provisions of section 31 § 1 of the Aliens Act 2000, should have raised those circumstances earlier in the proceedings. The Regional Court has further correctly found no reasons in what has been put before it in this respect for finding that this could nevertheless not be asked from the appellant. The Regional Court has correctly found that the circumstances submitted by the appellant in relation to her child were not facts or circumstances within the meaning of section 83 § 1 of the Aliens Act 2000. 2.1.7. Neither can the applicant’s submissions to the Regional Court be regarded as special facts and circumstances relating to the individual case, on which basis the Regional Court ought not have held this national procedural rule against the appellant.” No further appeal lay against this ruling. To date, the applicant’s husband has not taken any initiative from which it could be concluded that he is considering a separation, divorce or to challenge his paternity of the child.