ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 18 iunie 2008, petentul O.V. s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu o plângere penală împotriva comisarului șef poliție din cadrul Grupului de Control al Ministrului Internelor și Reformei Administrative care i-au verificat activitatea managerială în perioada iulie-august 2007 când deținea funcția de adjunct al IPJ Prahova. În conținutul sesizării s-a invocat faptul că ofițerii respectivi au prezentat aspecte nereale privind rezultatele controlului efectuat, relevând pretinse deficiențe în activitatea sa, fiindu-i astfel grav lezată demnitatea profesională și imaginea pe care o avea în fața colegilor.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub nr. 412/P/2008. Prin adresa nr. 412/P/2008 din 01 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a solicitat Ministerului Internelor și Reformei Administrative informații vizând persoanele reclamate de petiționar, concluziile raportului întocmit în urma controlului și precizarea măsurilor dispuse. În răspunsul transmis (adresa M.I.R.A. nr. 184069 din 21 iulie 2008) s-a menționat că verificările efectuate la I.P.J. Prahova s-au realizat în baza Planului de Control nr. S/117607/2007, aprobat de conducerea ministerului, raportul privind concluziile rezultate fiind semnat de conducerea Corpului de Control al ministrului și supus aprobării conducerii ministerului, iar ulterior transmis I.G.P.R.

în vederea luării măsurilor corespunzătoare. Actul respectiv a fost inclus în clasa de secretizare „secret de serviciu”, potrivit Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002. Cu privire la numitul O.V. s-a precizat că au fost constatate unele deficiențe remarcându-se implicarea redusă a acestuia în activitatea de analiză, control, sprijin și îndrumare a structurilor pe care le coordona direct. S-a menționat totodată că documentul respectiv a fost prelucrat în prezența polițiștilor responsabili de remedierea deficiențelor constatate, aceștia având obligația de respectare a confidențialității. Apreciindu-se că demersul petentului de a sesiza comiterea unor infracțiuni în legătură cu controlul ce i s-a efectuat în perioada sus amintită constituie un abuz de drept, s-a solicitat efectuarea de cercetări față de acesta, sub aspectul comiterii infracțiunii de denunțare calomnioasă.

Prin ordonanța nr. 412/P/2008 din 24 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, avându-se în vedere calitatea de chestor a numitului D.D., semnatarul raportului nr. S/117607 din 14 noiembrie 2007, în calitate de șef al echipei de control. Dosarul a fost înregistrat la Secția de urmărire penală și criminalistică cu nr. 1012/P/2008. În cauză s-a procedat la audierea numitului O.N. prin comisie rogatorie, declarația dată în fața procurorului la data de 17 septembrie 2009 acesta reiterând aspectele sesizate inițial, cu precizarea că nu poate indica numele persoanelor reclamate.

Prin rezoluția nr. 1012/P/2008, din data de 10 martie 2010, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de chestorul D.D., cu privire la comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., petentul a contestat soluția dată în cauză precizând că a solicitat cercetarea altor persoane decât a aceluia față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Prin rezoluția nr. 3527/1783/II-2/2010 s-a dispus admiterea plângerii petentului și infirmarea rezoluției nr. 1012/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică și completarea cercetărilor conform celor dispuse, respectiv revenirea cu adresă la conducerea M.I.R.A.

pentru a comunica organelor de urmărire penală numele lucrătorilor de poliție. Prin rezoluția din 08 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1012/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză privind plângerea formulată de petentul O.V. deoarece fapta de abuz în serviciu contra intereselor prevăzută de art. 246 C. pen. nu există și comunicarea soluției. Potrivit adresei nr. 184069 din 21 iulie 2008 a Corpului de Control al M.I.R.A. s-a reținut că în perioada 15 iulie -17 august 2009, conform planului de control nr. S/117607/2007, aprobat de conducerea ministerului o comisie formată din ofițeri din cadrul corpului de control al ministrului și din alte direcții generale din cadrul M.I.R.A.

a efectuat o evaluare a activității manageriale desfășurată de către polițiștii cu funcții de conducere din cadrul IPJ Prahova. Evaluarea a fost efectuată conform ordinului nr. 11035/2000 privind organizarea și executarea inspecțiilor și controalelor M.I.R.A. Obiectivele planului de control și componența comisiei au fost prezentate șefilor principalelor structuri organizatorice din cadrul IPJ Prahova, deci implicit și petentului care deținea funcția de adjunct al I.P.J., caz în care apare ca neserios faptul ca acesta să invoce necunoașterea lui și a numelor ofițerilor de poliție. Controlul s-a finalizat cu întocmirea unui raport de evaluare, nr. S/117607 din 14 noiembrie 2007, în care au fost consemnate atât performanțele manageriale cât și disfuncționalitățile constatate și care au fost imputate unor polițiști, printre care și petentului.

De altfel, după aprobare, raportul a fost trimis I.G.P.R. – ului în vederea aplicării dispozițiilor Ordinului 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.I.R.A. pentru declanșare a procedurii de cercetare disciplinară a 13 polițiști pentru neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de al autoritățile abilitate de lege. Raportul a fost prezentat și semnat de către conducerea corpului de control al ministrului chestorul D.D. și supus aprobării conducerii ministerului, fiind inclus în clasa de secretizare „secrete de serviciu”, conform standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. Chiar dacă a fost prelucrat în prezența polițiștilor responsabili de remedierea deficiențelor constatate, aceasta nu echivalează cu transformarea lui într-un document de interes public.

Referitor la petent, col. (r) raportul a evidențiat implicarea redusă în activitatea de analiză, control, sprijin și îndrumare a structurilor pe care le coordona direct, fapt ce a condus la înregistrarea unui nivel scăzut al principalilor indicatori de performanță. Deși s-a solicitat cercetarea disciplinară a acestuia, s-a considerat că implicit nu se aplică și o sancțiune de orice natură, fără să se dispună declanșarea procedurii cercetării prealabile și fără consultarea Consiliului de disciplină. Înainte de a se proceda în acest fel și înainte ca cercetarea prealabilă să se pronunțe cu privire la vinovăția sau nevinovăția sa, numitul O.V., a solicitat încetarea raporturilor de serviciu anticipat.

Cu privire la lista care cuprinde numele ofițerilor de poliție din cadrul Corpului de Control al M.I.R.A., care în perioada iulie-august 2007, au verificat activitatea managerială a petentului în urma verificărilor efectuate în cauză, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a intrat în posesia acesteia, dar nu a putut face cunoscută petentului deoarece ca și raportul, au fost înregistrate, de către unitatea emitentă, în clasa de secretizare „secrete de serviciu”. Pornind de la acest fapt răspunsurile transmise petentului la solicitările sale s-au invocat, ca temei legal dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 care prevede că se exceptează de la accesul liber al cetățenilor ... informațiile din domeniul siguranței și ordinei publice.

Din situația expusă Parchetul a apreciat că nu rezultă indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii reclamate de petent, fapt pentru care a dispus neînceperea urmăririi penale. Prin abuz în serviciu se înțelege acea comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui funcționar, care constă în încălcarea intenționată a atribuțiilor sau îndatoririlor de serviciu (adică să fie săvârșită cu intenția directă, cu știință, în sensul de o vătămare a intereselor legale ale unei persoane) fie neîndeplinirea (neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu sau care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu ce intră în competența acestuia – ori în cauză îndatorirea de serviciu era de a soluționa cauza cu respectarea dispozițiilor legale) sau îndeplinirea lor abuzivă, săvârșită în timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, adică a soluționării cauzei.

Potrivit dispozițiilor codului de procedură penală, pentru a dispune cercetarea penală față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca din actele existente să rezulte elemente de fapt concrete, indubitabile, din care să rezultă că se poate ajunge la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă penală, or Parchetul a apreciat că aceste elemente nu există și a dispus neînceperea urmăririi penale. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care prin rezoluția din 17 august 2010 pronunțată în dosarul nr. 6247/2929/II-2/2010 a respins plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 1012/P/2008 și comunicarea soluției. S-a reținut că acel control nu a fost făcut cu intenția de a vătăma interesele petentului, fiind desfășurat conform ordinului nr. 1135/2003, raportul de evaluare întocmit în urma controlului fiind semnat de chestorii D.D.

și C.M. și aprobat de ministrul D.C., datele înscrise putând fi contestate, în procedura prealabilă care însă nu s-a mai realizat datorită încetării raporturilor de serviciu anticipat, la cerere. Împotriva acestei rezoluții în termen legal a formulat plângere petentul, în conformitate cu art. 278 1 C. proc. pen., adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că în cauză nu au fost efectuate cercetări, nu i-au fost verificate apărările, solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea petiționarului o consideră nefondată pentru următoarele considerente: Este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce atingere de către un funcționar public prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu.

Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare, prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este săvârșită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligația apărării legalității în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Drept urmare, prin art. 246 C. pen., sub denumirea marginală „abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor” a fost incriminată „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane”. Cu referire la cauză, întrunește elementele constitutive ale unei astfel de infracțiuni, îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, printr-o acțiune sau omisiune, de o gravitate care să releve pericolul social concret al infracțiunii, săvârșită cu intenție și care să fi produs o vătămare a intereselor legale ale petentului.

În cauză, probatoriul administrat nu a confirmat susținerile petentului, din acesta rezultând îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. Or, potrivit art. 1 C. proc. pen., „procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod corect a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune, să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”. Din economia textului menționat rezultă că procesul penal nu poate fi privit ca o activitate de represiune, ci exclusiv ca una desfășurată pentru tragerea la răspundere doar a persoanei care a săvârșit o infracțiune. În acest sens, prin art. 17 alin. (2) C. pen.

s-a stabilit că „infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale”. Totodată, potrivit art. 62 C. proc. pen., „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza, sub toate aspectele, pe bază de probe”. Așadar, în raport cu textele menționate, scopul procesului penal trebuie realizat în așa fel încât să armonizeze interesul apărării sociale cu interesele individului, în raport cu care nici o persoană nevinovată să nu suporte rigorile legii. În acest context, cu referire la prima fază a procesului penal, prin art. 200 C. proc. pen., s-a stabilit că „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menționat legea procesual-penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea prevăzută de lege. În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea unora din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea acesteia. În cauză, constatându-se inexistența infracțiunii sesizate, în mod întemeiat organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale. Criticile petentului vizând lipsa cercetării în cadrul actelor premergătoare efectuate nu pot fi reținute, atâta timp cât din actele dosarului rezultă că petentul a fost audiat (fil. 27 dosar parchet) acesta neaducând în susținerea afirmațiilor sale nici un mijloc de probă, ci doar arată că cele consemnate în raport i-au adus grave prejudicii.

Organul de urmărire penală a apreciat că evaluarea petentului s-a făcut conform ordonanței nr. 11035/2000 privind organizarea și executarea inspecțiilor și controalelor M.I.R.A., obiectivele planului de control și componența comisiei fiind prezentate șefilor principalelor structuri organizatorice din cadrul IPJ Prahova, deci și petentului care deținea funcția de adjunct al șefului IPJ. Petentul susține că ofițerii care au efectuat controlul nu i-au adus la cunoștință rezultatele verificărilor, pentru ca acesta să ridice obiecțiuni, să facă observații înainte de a se prezenta concluziile celor care au dispus controlul și astfel și-au încălcat atribuțiile de serviciu.

Este probabil ca cei care au efectuat acest control să nu fi adus la cunoștința petentului rezultatele verificărilor înainte de a se prezenta concluziile, însă aceasta nu dovedește faptul că au acționat cu intenția de a-l prejudicia pe petent, atâta timp cât acesta avea posibilitatea legală să conteste cele reținute de aceștia în chiar procedura declanșată împotriva sa conform Ord. 200/2004, putând formula cereri, depune rapoarte, administra noi dovezi sau documente în apărare, și astfel să-și dovedească nevinovăția. Or, petentul a solicitat încetarea raporturilor de serviciu anticipat, la cerere, înainte ca cercetarea prealabilă să se termine și să verifice toate apărările sale, iar conducerea IGP să se pronunțe cu privire la vinovăția sau nevinovăția sa.

Chiar în ipoteza în care concluziile reținute în raportul întocmit de ofițerii MIRA ar fi rezultatul interpretării eronate a unor situații, ori a nesocotirii unor prevederi legale cuprinse în ordinul 11035/2000 (neprezentarea rezultatelor controlului înainte petentului) pentru a se reține în sarcina celor care au făcut verificările și au întocmit raportul, comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, este necesar să se dovedească faptul că aceștia au acționat cu intenția de a-l prejudicia pe petent, fapt nedovedit, astfel încât rezoluția procurorului apare ca fiind legală și temeinică.

Deși petentul susține că i-au fost încălcate drepturile constituționale, fiindu-i afectate onoarea, demnitatea și capacitatea managerială, nu demonstrează în nici un fel acest fapt, cu atât mai mult cu cât nu a contestat în nici un fel cele reținute în raport, deși avea posibilitatea legală să o facă, fiindu-i garantat acest drept, preferând încetarea raporturilor de serviciu anticipat, la cerere, înainte ca cercetarea prealabilă să se termine și să existe o concluzie oficială cu privire la vinovăția sau nevinovăția sa. Petentul a optat să formuleze unele plângeri penale împotriva celor care au efectuat controlul și întocmit raportul, dar a renunțat să aducă în cadrul procedurii pe care o avea la îndemână probe care să combată cele reținute de aceștia.

Susținerile acestuia în sensul că procurorul trebuia să se pronunțe asupra condițiilor de valabilitate ale raportului privind concluziile controlului de fond asupra activității manageriale ale cadrelor de conducere sunt nefondate întrucât acest fapt excede atribuțiilor procurorului. Astfel, nemulțumirile petentului față de cele reținute de membrii comisiei MIRA care au efectuat controlul de fond nu pot constitui temei al răspunderii penale a acestora, atâta timp cât nu s-a dovedit că au acționat cu intenția de a-l prejudicia pe petent, deficiențele constatate de aceștia în activitatea petentului, putând fi combătute prin exercitarea căilor legale. De asemenea, în cauză rezultă că au fost efectuate acte premergătoare, a fost analizată activitatea celor care au întocmit raport de evaluare S/117607 din 14 noiembrie 2007, însă numele acestora sunt incluse în clasa de secretizare „secrete de serviciu”.

Față de cele reținute, Înalta Curte apreciază ca nefondată plângerea petentului, motiv pentru care o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O.V. împotriva rezoluției din 8 iunie 2010 dispusă în dosarul nr. 1012/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2011