ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1624/2011

Asupra recursurilor de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 48 din 29 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), art. 74 lit. a), art. 75, art. 80 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.V. zis „H." :

- la 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), art. 74, 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.V.

- la 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), art. 74, 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.V.:

- la 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C.A.V. care urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare:

În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare dispusă prin Sentința penală 145 din 01 octombrie 2007 pronunțata de Judecătoria Oravița în Dosarul 910/273/2007 și dispusă executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul C.A.V. să execute, în total, 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatul C.A.V., durata reținerii și arestării preventive, începând cu 12 noiembrie 2009, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160

b

alin. (1), (3) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatul C.A.V., pe o durată de 60 zile.

- la 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), art. 74, 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.C.D.

- la 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), art. 74, 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.C.D..

- la 2 (două) luni închisoare

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul I.C.D. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare;

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatul I.C.D. durata reținerii și arestării preventive, începând cu 12 noiembrie 2009, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160

b

alin. (1), 3 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatul I.C.D. pe o durată de 60 zile.

- la 1 (unu) an și 5 (cinci) luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), art. 74, 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.O.G.:

- la 2 (două) luni închisoare

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul I.O.G. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (unu) an și 5 (cinci) luni închisoare

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatul I.O.G.. durata reținerii și arestării preventive, începând cu 12 noiembrie 2009, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160

b

alin. (1), 3 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatul I.O.G. pe o durată de 60 zile.

- la 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.B.:

- la 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul C.A.B. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatul C.A.B., durata reținerii și arestării preventive, începând cu 12 noiembrie 2009, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160

b

alin. (1), 3 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatul C.A.B. pe o durată de 60 zile.

- la 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), art. 74, 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.O.:

- la 2 (două) luni închisoare

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul R.O. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatul R.O.. durata reținerii și arestării preventive, începând cu 12 noiembrie 2009, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160

b

alin. (1), 3 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatul R.O. în limita pedepsei de 10 (zece) luni închisoare cu punerea în libertate a acestuia odată cu ajungerea la termen, conform prezentei.

Instanța de fond a reținut în esență că începând cu anul 2008 cei 5 inculpați au început să distribuie pe raza mun. Reșița droguri de risc, respectiv canabis și rezina de canabis (hașiș), substanțele interzise fiind introduse în țară din Spania prin intermediul firmelor de curierat, de către inculpatul I.C.D. zis C., la inițiativa inculpatului C.A.V. zis H.

În unele cazuri, după procurarea drogurilor acestea au fost consumate împreună de către inculpați cărora li s-au alăturat și alte persoane, această împrejurare determinând corelativ și existența infracțiunii de trafic de droguri (art. 2 din Legea 143/2000), nu numai infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului propriu (în acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 2744 din 20 mai 2004).

Prin activitățile lor inculpații au creat un pericol social concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă chiar din însăși natura infracțiunilor săvârșite care reprezintă prin ele însele pericol social raportat și la starea de insecuritate creată în rândul comunității locale, mediul în care se „foloseau" (distribuiau, consumau), care era frecventat de persoane tinere, supuse tentației (dată fiind atmosfera, vârsta și anturajul).

S-a reținut că principalul furnizor de droguri a fost inculpatul I.C.D., acesta având preocupări în aducerea drogurilor în Reșița și Timișoara. El distribuia contra unor sume de bani direct drogurile la diferite persoane de pe raza municipiului Reșița sau Timișoara, sau prin intermediul inculpatului C.A.B. sau C.A.V.

În general, distribuirea drogurilor s-a realizat doar persoanelor cunoscute și de mare încredere pentru inculpați, astfel încât a fost îngreunată foarte mult activitatea de probare a preocupărilor infracționale ale acestora. Prin folosirea unor investigatori și colaboratori sub acoperire s-a reușit totuși efectuarea unor cumpărări autorizate de droguri de risc de la inculpați.

Astfel, în vara anului 2008 inculpatul C.A.V. a luat legătura cu inculpatul I.C.D., rezident în Spania convingându-l să trimită în România cantități de canabis ascunse în sticle de șampon, cutii cu detergent și alte ambalaje cu miros puternic pentru a nu fi depistat mirosul substanțelor interzise.

Inculpatul I.C.D. a cedat tentației de a obține venituri suplimentare din vânzarea canabisului și a achiziționat de la un cetățean marocan cunoscut sub numele de „J." din localitatea spaniolă MOTOLES, cantitatea de canabis pe care le trimitea prietenului său C.A.B. prin intermediul firmelor de curierat și pe numele unor cunoștințe sau rude. Odată ajunse în țară, substanțele erau păstrate la martorul H.S.V. și distribuite pe raza mun. Reșița și chiar pe raza mun. Timișoara de către inculpații C.A.V., C.A.B., și chiar I.C.D. în perioada în care se afla în România, iar sporadic, drogurile provenite de la inculpații I. și C. erau distribuite contra cost sau gratuit și de inculpații I.O.G. și R.O.

În toată această perioadă, de la intrarea drogurilor în țară (vara anului 2008) și data arestării preventive a inculpaților (12 noiembrie 2009), substanțele interzise erau nu doar vândute de către cei cinci inculpați, dar aceștia mai și consumau singuri sau împreună cu diverse persoane substanțele interzise.

Din analiza materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească a rezultat cu certitudine și fără urmă de îndoială că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina acestora constând în aceea că inculpații au deținut în vederea consumului propriu, fără drept și au distribuit droguri de risc, respectiv hașiș și cannabis, pe raza mun. Reșița, iar inculpatul I.C.D. la instigarea inculpatului C.A.V., a introdus în țară droguri de risc, respectiv hașiș, din care a distribuit la diverse persoane.

Împotriva Sentinței penale nr. 48 din 29 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în Dosarul nr. 1276/115/2010 au declarat apel, în termen legal, inculpații C.A.V., C.A.B., I.C.D. și R.O.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 155/A din 21 octombrie 2010 în temeiul art. 369 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul R.O. împotriva Sentinței penale nr. 48 din 29 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în Dosarul nr. 1276/115/2010.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații C.A.V., C.A.B. și I.C.D. împotriva Sentinței penale nr. 48 din 29 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în Dosarul nr. 1276/115/2010.

În temeiul art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpaților C.A.V., C.A.B. și I.C.D.

În temeiul art. 88 C. pen. a fost dedusă în continuare din pedepsele aplicate inculpaților C.A.V., C.A.B. și I.C.D. durata arestului preventiv de la data de 29 iulie 2010 la zi.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel formulate de inculpații C.A.V., C.A.B. și I.C.D., precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probatoriului administrat în cursul procesului penal și dispozițiile legale aplicabile, motiv pentru care apelurile au fost respinse ca fiind nefondate.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs inculpații C.A.V., C.A.B. și I.C.D., care au criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 din C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului Ministrului Public și poziția adoptata de recurenții inculpați, susținerile apărătorilor acestora, precum și ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații C.A.V., C.A.B. și I.C.D. sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Astfel, Înaltă Curte verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse constată faptul că în cauză prima instanță, precum și instanța de control judiciar au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt.

Înalta Curte, cu referire la cauză reține că la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive, fără a lasă loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului.

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Pornind de la aceste enunțuri cu rang de principii se observă că în prezenta cauză prezumția de nevinovăție de care beneficiază fiecare inculpat a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, niciuna din probele administrate în cauză nefiind certă în sensul stabilirii nevinovăției inculpatului. În mod corect, prima instanță de judecată, și instanța de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reținut în sarcina inculpatului.

- C.A.V. săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- C.A.B. săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- I.C.D. săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată, prev de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), și de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța constată că sunt nefondate susținerile inculpatului C.A.V. în sensul că nu ar fi fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât în rechizitoriu se arată în mod expres: „fapta inculpatului C.A.V. de a fi distribuit fără drept droguri de risc, constituie infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000."

Totodată, raportat la modul de săvârșire a infracțiunii, Înalta Curte reține că în cauză sunt aplicabile prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. infracțiunea fiind săvârșita în formă continuată, acesta vânzând și oferind spre consum droguri de risc, realizând mai multe acte infracționale în diferite intervale de timp. Din materialul probator administrat în cauza a rezultat că inculpatul C.A.V. este cel care a avut inițiativa comiterii faptei, aspecte care rezultă chiar și din declarațiile acestuia. În acest sens, inculpatul C.A.V. a recunoscut că i-a solicitat inculpatului I.C.D. să îi trimită droguri din Spania, dar i-a indicat și cum poate să achiziționeze la un preț mai mic. Mai mult, chiar și în ipoteza în care inculpatul I.C.D. ar mai fi trimis droguri în România și cu alte ocazii, această împrejurare nu poate înlătura calitatea de instigator a inculpatului C.A. întrucât aceasta se raportează la faptele concrete deduse judecății și nu la conduita generală

Referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului C.A.V., instanța constată că aceasta a fost corect efectuată de Tribunalul Caraș Severin.

Sub acest aspect, se reține că în mod corect a fost reținută de prima instanță starea de recidivă întrucât condamnarea dispusă prin Sentința penală nr. 145/2007 a Judecătoriei Oravița nu se încadrează în dispozițiile art. 38 C. pen.

Astfel, prin Sentința penală nr. 145 din 01 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oravița în Dosarul nr. 910/273/2007 (definitivă prin neapelare la data de 12 octombrie 2007) inculpatul C.A.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 C. pen., dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termen de încercare de 4 ani și 6 luni. În dispozitivul sentinței sus-menționate nu s-a reținut aplicarea dispozițiilor art. 99, 109 C. pen. privitoare la răspunderea penală și limitele pedepselor aplicabile minorilor, iar în descrierea stării de fapt reținută de Judecătoria Caransebeș se arată că faptele au fost comise în data de 22 aprilie 2007, dată la care inculpatul împlinise vârsta de 18 ani.

În ce privește efectele dispoziției art. 16 din Legea nr. 143/2000, trebuie avut în vedere că operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate nu se reduce doar la reținerea incidenței acestuia, întrucât partea generală a codului penal reglementează în art. 72, care este baza de reglementare a modului în care instanța de judecată procedează la stabilirea pedepsei, criteriile avute în vedere la aplicarea sancțiunii. Fiind o parte a activității de aplicare a legii penale, individualizarea judiciară nu se poate realiza decât în condițiile și în limitele stabilite de lege, aceasta fixând coordonatele în cadrul cărora judecătorii efectuează operația de stabilire și aplicare a sancțiunii penale concrete.

Exigențele impuse de principiul legalității nu se rezumă la cerința ca individualizarea pedepsei să se facă în limitele unui cadru legal, ci și prin folosirea unor mijloace și pe baza unor criterii de apreciere determinate de lege și care sunt consacrate de art. 72 C. pen.

Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., instanța trebuie să aibă în vedere pe lângă limitele de pedeapsă fixate în partea specială, și gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, instanța nu poate aplica pedeapsa doar raportat la activitatea inculpatului de a aduce la cunoștința autorităților activități ilicite care au condus la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane - reținându-se doar incidența art. 16 din Legea nr. 143/2000 modificată - cu ignorarea criteriilor generale menționate mai sus. A considera altfel ar însemna să se instituie un regim sancționator mai grav unui inculpat care a manifestat o conduita procesuală corectă, de recunoaștere a faptei și de contribuire la aflarea adevărului dar care nu are cunoștințe despre existenta altor grupuri infracționale pe care să le divulge autorităților în cursul urmăririi penale, față de situația unui inculpat care nu a recunoscut comiterea faptei, îngreunând desfășurarea procesului penal și implicit aflarea adevărului dar care, urmare a denunțului făcut, ar beneficia ab initio de înjumătățirea cuantumului pedepsei stabilite.

Totodată, se reține ca argument și faptul că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. Prin urmare, în situația incidenței art. 16 din Legea nr. 143/2000 se impune ca pedeapsa aplicată de către instanța de judecată să se situeze între jumătatea minimului și maximului prevăzut de lege, nefiind obligatoriu ca aceasta să fie sub minimul special.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.A.V., este adevărat că în favoarea sa au fost reținute și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., însă caracterul obligatoriu al efectelor acestora a fost înlăturat de reținerea stării de recidivă ca și cauză de agravare a pedepsei în sensul art. 80 C. pen. Menționarea dispozițiilor art. 80 alin. (3) C. pen. în loc de alin. (2) C. pen. în dispozitivul hotărârii este calificată de instanța de apel ca o eroare materială, relevantă fiind menționarea art. 80 C. pen. care reglementează situația concursului între cauzele de agravare și de atenuare.

În ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului C.A.V. și modalitatea de executare, instanța constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. și 52 C. pen.

În speță, prima instanță a făcut o analiză și evaluare completă a tuturor elementelor relevante în individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, mai sus expuse. Astfel, pedepsele de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C.A.V. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), 75 și 80 alin. (3) C. pen.; de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 74, 76 lit. b) C. pen.; de 2 luni închisoare pentru art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74, 76 lit. e) C. pen., respectiv pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând gradul de periculozitate al faptelor inculpatului, consecințele acestora, dar și perseverența infracțională, conduita procesuală.

În ceea ce îl privește pe inculpatul I.C.D. instanța constată că starea de fapt reținută de Tribunalul Caraș-Severin a fost corect stabilită, fiind rezultatul probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești. Declarațiile martorilor și inculpaților, precum și probele expuse de prima instanță, conduc la concluzia că inculpatul I.C.D. a distribuit în mod repetat droguri de risc, respectiv hașiș și canabis, fără drept, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; a introdus în mod repetat în România substanțe conținând hașiș și canabis - ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; respectiv a consumat droguri de risc singur ori împreună cu alte persoane - faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

La analiza modului în care au fost individualizate pedepsele aplicate inculpatului I.C.D. au fost avute în vedere e aspectele referitoarea la efectele aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000, la art. 72 C. pen. și art. 80 C. pen.

Prin urmare, se apreciază că pedepsele de 5 ani închisoare aplicată inculpatului I.C.D. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), 75 și 80 alin. (3) C. pen.; de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 lit. b) C. pen.; de 2 luni închisoare pentru art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74, 76 lit. e) C. pen., respectiv pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând gradul de periculozitate al faptelor inculpatului, consecințele acestora, dar și perseverența infracțională, conduita procesuală.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.A.B., se constată că prima instanță a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., respectiv atitudinea sinceră și cooperantă, lipsa antecedentelor penale, conduita bună ulterioară săvârșirii faptelor, vârsta tânără a acestuia. Totodată, Înalta Curte constata că, în mod corect a apreciat instanța de fond că fără contribuția inculpatului C.A.B. drogurile nu puteau ajunge în posesia inculpatului C.A.V., în condițiile în care persoana care a primit coletul nu-i cunoștea pe ceilalți inculpați. Prin urmare, față de aspectele anterior arătate, instanța apreciază că pedepsele de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată inculpatului C.A.B. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.; de 2 luni închisoare pentru art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 lit. e) C. pen., respectiv pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând gradul de periculozitate al faptelor inculpatului, consecințele acestora, dar și perseverența infracțională, conduita procesuală.

Față de criteriile de individualizare a pedepsei anterior expuse, se constată că numai executarea în regim de detenție este în măsură să conducă la reeducarea inculpatului, în acest sens relevant fiind gradul mare de implicare în activitatea infracțională dedusă judecății.

Cu referire la toți inculpații, trebuie avut în vedere că în urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze și funcția preventiv-educativă, în contextul în care infracțiunea a fost săvârșită și al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp.

Infracțiunile de trafic de droguri aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea persoanei, și chiar viața acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, iar reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Prin urmare, față de cele învederate Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1, lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C.A.V., C.A.B. și I.C. împotriva Deciziei penale nr. 155/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 192 pct. 3, alin. (2) C. proc. pen. inculpații C.A.V., C.A.B. și I. vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.A.V., C.A.B. și I.C. împotriva Deciziei penale nr. 155/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 12 noiembrie 2009 la 21 aprilie 2011.

Obligă recurentul inculpat C.A.V. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pana la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați C.A.B. și I.C. la plata sumelor de cate 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de cate 200 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2011.