ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2565/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2565/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 februarie 2008,

Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Primarul

Municipiului Constanța, în contradictoriu cu intimații-pârâți: S.B., în calitate

de ministru al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, M.V., în calitate de

secretar general în cadrul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor și Ministerul

Mediului și Gospodăririi Apelor, au declarat recurs împotriva sentinței nr. 874/CA

din 17 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 672/36/2006.

S-a solicitat admiterea

recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul:

- de a se constata nelegalitatea

refuzului Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor de a aviza favorabil investiția

ce face obiectul proiectului „Creșterea atractivității turistice a falezei T. –M.”

refuz manifestat prin avizul negativ emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi

Apelor sub nr. A din 21 decembrie 2005 și a răspunsului nefavorabil la plângerea

prealabilă, înregistrat sub nr. B din 28 decembrie 2005;

- în temeiul art. 8

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să fie obligat intimatul Ministerul Mediului și

Gospodăririi Apelor a emite avizul favorabil cu privire la investiția ce face obiectul

proiectului „Creșterea atractivității turistice a falezei T. - M.”.

În motivarea recursului

s-a susținut că în mod greșit instanța de fond nu s-a preocupat decât de chestiunea

subsidiară a realizării drumului de coastă, fără a se avea în vedere esența proiectului

„consolidarea falezei” care constituie obiectivul principal.

Din acest motiv recurenții

consideră că încadrarea proiectului în limitele legii este greșită.

S-a mai susținut că instanța

de fond nu a analizat susținerile recurenților în ce privește lipsa delimitării

fâșiei lată de 50-150 m de la linia țărmului, la care se face referire prin

art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002, dar și-a întemeiat considerentele pe

existența unei asemenea delimitări.

De aceea susțin recurenții

că „în lipsa delimitării benzii litorale”, nicidecum nu se putea vorbi despre realizarea

unor construcții cu caracter definitiv (și deci interzise) în cadrul acestei porțiuni

restricționate.

Au mai considerat recurenții

că susținerea instanței de fond că atâta timp cât nu s-a reușit modificarea actului

normativ restrictiv, nici instanța nu putea să se pronunțe altfel este o „minimalizare

a atribuțiilor puterii judecătorești”.

Mai mult prin motivul

4 de recurs, petenții au solicitat să se constate că proiectul propus de recurenți

nu se încadrează excepția prevăzută în art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002,

în sensul că nu este indispensabilă securității sau serviciilor publice.

Sub acest aspect consolidarea

falezei ar determina considerarea proiectului ca indispensabil securității publice

ca de altfel și realizarea drumului de coastă.

Cât privește dispozițiile

art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002 ce arată că: „autorizarea de construire de noi șosele

în banda litorală de 50-150 m, paralelă cu linia țărmului sau în zonele protejate

este interzisă”, recurenții susțin inexistența delimitării în acest moment a benzii

litorale și pe de altă parte solicită a se constata că „drumul de coastă” nu se

înscrie în prevederile art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002.

Mai susțin recurenții,

pe linia art. 49 din O.U.G. nr. 202/2002, că proiectul propus „are caracterul de

a fi eligibil pentru a beneficia de o derogare individuală de la măsurile de interdicție”.

Ministerul Mediului și

Dezvoltării Rurale, a depus la 16 mai 2008 întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea sentinței nr. 874/CA din 17 decembrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la „aprecierea

greșită a proiectului” susținută de recurenți, în sensul că instanța de fond nu

a apreciat așa zisa „esență” a proiectului respectiv consolidarea falezei, intimatul

a precizat, enumerând obiectivele proiectului, conform studiului de fezabilitate,

aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanța că reabilitarea

falezei nu este obiectivul esențial ci unul dintre cele 5 obiective (realizarea

Portului Turistic C.M., realizarea și extinderea Portului Turistic T., realizarea

digurilor de apărare, reabilitarea falezei și redarea acesteia locuitorilor orașului,

realizarea drumului de acces pe faleză, între Portul T. și M.).

De altfel, a precizat

intimatul, conform Studiului de impact al proiectului investițional comandat și

depus chiar de recurenți, la capitolul 1.7 „partea principală funcțională a proiectului

o reprezintă legătura rutieră între Portul T. și M. de-a lungul falezei C. - N.,

asigurată prin realizarea unui drum de acces cu profil de stradă. În realizarea

drumului de acces în discuție se încalcă prevederile legale” susțin intimații.

Cât privește interdicția

construirii de noi șosele în banda litorală de 50-150 m este o „interdicție de jure”,

instituită în scopul protejării zonei costiere, fiind evident faptul că executarea

lucrărilor de construire a șoselei și ulterior darea ei în funcțiune afectează în

mod semnificativ factorii de mediu, atât în perioada de execuție propriu-zisă, cât

și în perioada de exploatare.

Sub acest aspect intimatul

a detaliat că traficul rutier ce va urma să se desfășoare în zonă, generează zgomot,

duce la intensificarea poluării aerului, crește riscul apariției unor poluări accidentale

cu hidrocarburi sau alte substanțe periculoase transportate.

Realizarea efectivă a

șoselei înseamnă, practic, degajarea de pulberi în atmosferă, depunerea ulterioară

a acestora pe sol și în apă, emisii de la arderea carburanților utilajelor de construcții

și transport, ape uzate tehnologic și ape menajere din baza de producție, zgomot

la fronturile de lucru și pe culoarele de transport, aspectul peisagistic generat

de șantier în contrast cu peisajul marin specific stațiunilor litorale și toate

acestea în imediata vecinătate a plajei, iar în unele porțiuni chiar în plajă.

Cât privește faptul că

banda litorală, nu a fost delimitată prin Hotărâre a Guvernului, intimatul a făcut

precizarea că Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor D. - Litoral,

a început demersurile în acest sens, însă nu au putut fi finalizat deoarece o parte

din teren este înregistrat în cartea funciară a Municipiului Constanța ca fiind

proprietate privată a diferite persoane fizice și persoane juridice, cu toate că,

în conformitate cu prevederile Constituției, Legii apelor nr. 107/1996 și Legii

nr. 213/1998 acestea fac parte din domeniul public al statului.

S-a mai precizat că deși

recurenții-reclamanți susțin că nu se poate stabili cu certitudine că drumul pe

care doresc să-l construiască se suprapune pe banda litorală de 50-150 m acest aspect

rezultă din:

- studiul de impact comandat

de recurenții-reclamanți, la capitolul 1.7.2 - Traseul în plan, care prevede în

mod clar că o parte importantă din drumul de acces se desfășoară parțial pe fâșia

îngustă de plajă și parțial în apă”. De altfel cererea recurenților-reclamanți

(a precizat intimatul) privind emiterea avizului favorabil, este întemeiată pe prevederile

art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002.

Deci au subliniat intimații,

chiar reclamanții, prin solicitarea avizului, au recunoscut faptul că vor să edifice

o construcție definitivă în banda litorală de 50-100 m.

S-a mai menționat de intimați

că din studiile efectuate în cauză și din actele depuse la dosar, în mod corect

instanța de fond a reținut că nu se poate acorda derogarea cerută de recurenți.

Cât privește răspunsul

Ministerului, s-a precizat că la baza sa a stat un act normativ cu putere de lege

- art. 16 și art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002, iar nu acte administrative cum sugerează

recurenții atunci când fac referire la minimalizarea atribuțiilor puterii judecătorești

de către instanță, invocând art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Au mai menționat intimații

că modificarea O.U.G. nr. 202/2002 în sensul dorit de recurenții-reclamanți s-a

soldat cu un eșec, inițiativa legislativă de modificare a legii în forma propusă

de câțiva parlamentari, printre care și domnul deputat Ș.M., fiind respinsă de Parlament.

Intimații au mai precizat

că, drumul pe care reclamanții doresc să-l construiască nu se încadrează în excepția

prevăzută de art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002, în sensul că investiția

nu este indispensabilă securității sau serviciilor publice. Mai mult decât atât,

aceasta se încadrează în prevederile art. 35 alin. (1) din acest act normativ, care

stipulează faptul că „autorizarea de construire de noi șosele în banda litorală

de 50-150 m, paralelă cu linia țărmului sau în zonele protejate este interzisă.

Intimații au menționat

că: Proiectul Creșterea atractivității turistice a falezei T. - M. nu poate fi încadrat

în prevederile art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002 întrucât nu numai că nu

este indispensabil securității dar așa cum rezultă din studiile de specialitate,

dacă ar fi pus în practică, proiectul ar duce la dispariția unei suprafețe de 21.095

m

2

din plaja aferentă Municipiului Constanța. Ori s-a menționat de intimat

„nici un proiect care presupune desființarea de plaje nu poate fi considerat că

reface și consolidează faleza”.

Cât privește drumul ce

urmează a se constitui se face observația că în mod neîntemeiat se apelează la dicționarul

limbii române pentru definirea noțiunii de șosea cât timp prin actul normativ este

prevăzută expres interpretarea noțiunii [art. 8 lit. c) din O.G. nr. 43/1997].

Hotărârea a fost recurată

și de S.B., Ministrul Mediului la acel moment, care prin întâmpinarea depusă la

dosar solicită constatarea că recursul este nul nefiind întemeiat pe drept -

art. 302 alin. (1) C. proc. civ.

A mai precizat recurenta

că recursul constituie o restrângere a acțiunii principale, doar la ipoteza prevăzută

la pct. 2 (subsidiar) din acțiune.

S-a menționat că în această

situație, se solicită a se constata că recurenții-reclamanți nu au formulat recurs

împotriva respingerii capătului 3 din cererea lor principală, motiv pentru care

soluția dată de instanța de fond asupra capătului 3 de cerere a intrat în puterea

lucrului judecat.

Cât privește hotărârea

atacată, intimata o consideră temeinică și legală. Menționează intimata că titulatura

proiectului poate induce în eroare, cu privire la finalitățile urmărite prin realizarea

proiectului (Creșterea atractivității turistice a falezei T. - M.) dar de fapt aceasta

are motivarea că se accesează fonduri nerambursabile în cadrul Phare cu destinația

dezvoltare turism și deci recurenții au urmărit inducerea în eroare atât a instituțiilor

ce urmau să avizeze proiectul cât și instanța.

S-a menționat că neîncadrarea

proiectului în axele de finanțare este cea care a atras neacordarea finanțării și

neacoperirea costurilor proiectului așa cum rezultă din răspunsul P/2006 al Ministerului

Integrării Europene (care avea prin lege competență exclusivă de apreciere). Decizia

de eliminare a asistenței tehnice pentru pregătirea acestui proiect s-a fundamentat

în principal pe neeligibilitatea proiectului prin POR întrucât nu se încadrează

în nici una dintre axele prioritare ale programului.

Se subliniază prin întâmpinarea

depusă că proiectul invocat nu are nimic de-a face cu situația de excepție a siguranței

naționale instituită de art. 2 din O.U.G. nr. 202/2002. Se invocă art. 16 din același

act normativ ce prevede că: în scopul conservării condițiilor ambientale, se delimitează

pe toată lungimea litoralului o fâșie lată de 50-150 m, în care sunt interzise orice

fel de construcții definitive și art. 35 alin. (1) ce prevăd că „autorizarea de

construire de noi șosele în banda litorală de 50-150 m, paralelă cu linia țărmului

sau în zonele protejate este interzisă”.

Cât privește refacerea

zonelor afectate de eroziune sau inundații și de amenajarea plajelor, autoritatea

publică centrală competentă este Guvernul.

Intimata a menționat că

O.U.G. nr. 202/2002 vizează ocrotirea zonei costiere impunând restricții severe

de conservare. Scopul acestei reglementări este complet înfrânt de Proiectul recurenților-reclamanți,

care urmărește accesul și racordarea la utilități a unor proprietăți private, deci

interese personale, realizarea de șosele pe plajă și în mare, etc.

Motivarea recurenților-reclamanți

că statul nu se ocupă de refacerea zonei costiere este infirmată potrivit probelor

administrate de proiectul de refacere a întregii zone costiere de la Marea Neagră.

Intimata a precizat că

potrivit art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2002 „stabilirea regimului de folosire

a zonei costiere este un drept exclusiv al Guvernului iar proiectul este plasat

în mare, pe plajă deci în cuprinsul zonei costiere.

Cât privește derogarea

invocată de recurenții-reclamanți potrivit art. 61 din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă „derogarea se poate face numai printr-un act normativ

de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază”.

În speță, derogarea de

la prevederile O.U.G. nr. 202/2002 se poate face printr-un act al Parlamentului

României.

De precizat că Parlamentul

României a respins inițiativa legislativă de modificare a art. 16 și 35 din O.U.G.

nr. 202/2002 a deputatului A.M., fratele recurentului-reclamant R.M., promovată

după introducerea acțiunii.

Intimata a menționat că

la capitolul „Date tehnice ale investiției” din Studiul de Fezabilitate al Proiectului

se prevede că „suprafața totală ocupată definitiv (contrar dispozițiilor exprese

ale art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2002) de construcție a drumului și parcările

adiacente este de 138.000 m.p.”.

În privința drumului,

intimata a mai menționat că deși reclamanții susțin prin acțiune că Proiectul vizează

construcția unui drum tehnologic (provizoriu de șantier) care să permită accesul

utilajelor grele pentru consolidarea falezei, în realitate din studiul de fezabilitate

rezultă că drumul care urmează a fi realizat este o șosea (cu caracter definitiv)

care are drept scop descongestionarea traficului de pe B-dul Mamaia.

Recurenții au susținut

că au obținut pe proiect avizul favorabil de la Comitetul Național al Zonei Costiere

(organismul specializat în materie) dar avizul este de principiu și condiționat,

sub sancțiunea nulității de avizarea definitivă a proiectului și de obținerea derogării

de la prevederile legale care interzic construirea unor obiective din proiect în

banda litorală de 50-150 m.

Din actele cauzei Curtea

reține că prin sentința nr. 874/CA din 17 decembrie 2007, Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, s-a

respins ca nefondată contestația formulată în contencios administrativ de reclamanții

Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Primarul

Municipiului Constanța, în contradictoriu cu pârâții S.B. în calitate de Ministru

al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, M.V. în calitate de funcționar

al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor și Ministerul Mediului și Gospodăririi

Apelor.

S-a reținut de Curtea

de Apel Constanța că reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută

a răspunsului din 28 decembrie 2005 comunicat de Ministerul Mediului și Gospodăririi

Apelor, la plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 13911 din 30 noiembrie 2005.

De asemenea s-a precizat

că urmare a constatării nulității absolute a răspunsului din 28 decembrie 2005,

să se constate în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 că nu s-a răspuns

plângerii prealabile și având în vedere nelegalitatea avizului negativ emis de Ministerul

Mediului și Gospodăririi Apelor nr. A din 21 octombrie 2005, în temeiul art. 8

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să fie obligată intimata să emită aviz favorabil

cu privire la investiția ce face obiectul proiectului „Creșterea atractivității

turistice a Falezei T. - M..

În subsidiar în situația

în care nu se va reține excepția nulității răspunsului se solicită să se constate

nelegalitatea refuzului Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor de a aviza

favorabil investiția ce face obiectul proiectului „Creșterea atractivității turistice

a falezei T. - M. și în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să fie obligată

intimata să emită avizul favorabil cu privire la proiectul în litigiu.

S-a mai solicitat în baza

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 obligarea numiților S.B. și M.V. la plata

de daune de 24.161.309 RON reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 6.666.660

euro cu titlu de contribuție nerambursabilă prin programul Phare.

În baza probelor administrate

instanța de fond a reținut că prin cererea din 27 septembrie 2005, înregistrată

sub nr. X din 29 septembrie 2005 la Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor,

Primăria Municipiului Constanța prin Primar a solicitat, în conformitate cu prevederile

art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002, privind gospodărirea zonei costiere,

cu modificările și completările aduse de Legea nr. 280/2003, eliberarea avizului

favorabil pentru realizarea investiției ce face obiectul proiectului „creșterea

atractivității turistice a falezei T.  - M., finanțat în cadrul Programului Phare

2004 - 2005, Coeziune Economică și Comercială - Proiecte mari de infrastructură

regională.

Ministerul Mediului și

Gospodăririi Apelor prin adresa  din 21 octombrie 2005, a comunicat petenților,

ca răspuns la cererea din 27 septembrie 2005, avizul negativ, întrucât proiectul

nu face obiectul art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002 aprobată cu modificările

prevăzute în Legea nr. 280/2003, apreciindu-se că lucrarea nu este indispensabilă

securității sau serviciilor publice.

Construcția, prevăzută

în proiect, se încadrează în alin. (1) al art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002 pentru

care se stipulează clar că „autorizarea de construire de noi șosele în banda litorală

de 50-150 m, paralelă cu linia țărmului sau în zonele protejate este interzisă”.

În atare condiții s-a

răspuns că nu se avizează favorabil investiția petentei.

Cât privește decizia

3851 din 20 septembrie 2005, Comitetul Național al Zonei Costiere, a avizat favorabil

proiectul sub clauza nulității proiectului sus menționat, cu condiția „obținerii

derogării de la prevederile legale care limitează construirea unor obiective din

proiect, în banda delimitată de linia țărmului și distanța de 50-150 m.

Instanța de fond a constatat

în mod corect că Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, prin secretarul general

M.V., a răspuns petenților la plângerea prealabilă împotriva avizului nefavorabil

emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor nr. A din 21 octombrie 2005.

De precizat că în mod corect instanța de fond a reținut că M.V. a avut competența

materială a răspunde la plângerea prealabilă ce a fost repartizată de Ministerul

Mediului și Gospodăririi Apelor pentru soluționare lui M.V. Deci cererea de nulitate

este neîntemeiată.

Cu privire la nelegalitatea

(susținută de recurenții-reclamanți) a refuzului Ministerului Mediului și Gospodăririi

Apelor (nr. A din 21 octombrie 2005) și a răspunsului nefavorabil la plângerea prealabilă

(nr. B din 28 decembrie 2005) în mod corect instanța de fond a stabilit că acțiunea

este neîntemeiată.

Așa cum a reținut Curtea

de Apel Constanța, potrivit art. 16 din O.U.G. nr. 202/2002 „în scopul conservării

condițiilor ambientale și valorii patrimoniale și peisagistice din zonele situate

în apropierea țărmului, se delimitează pe toată lungimea litoralului o fâșie de

teren lată de 100-300 măsurați de la linia cea mai înaintată a mării, în funcție

de lățimea zonei costiere, în care sunt interzise orice fel de construcții definitive.

Această interdicție se aplică de asemenea construcțiilor provizorii sau transportabile,

cu excepția celor pescărești, precum și a caravanelor sau structurilor de primire

turistice cu funcțiuni de cazare”.

S-a mai reținut de instanța

de fond că serviciile indispensabile securității sau serviciilor publice pot face

excepție de la prevederile art. 1 în baza unui studiu de impact iar realizarea de

construcții noi pe fâșia de teren delimitată conform prevederilor alin. (1) se va

face numai cu avizul prealabil al autorității publice centrale pentru turism, al

autorității publice centrale pentru lucrări publice, transporturi și locuințe și

al autorității publice centrale pentru protecția mediului și gospodărirea apelor.

Instanța de fond a reținut

expres că actele administrative contestate (avizul nefavorabil și răspunsul la plângerea

prealabilă) s-au emis în considerarea dispozițiilor art. 16 și art. 35 din O.U.G.

nr. 202/2002 deci legal.

S-a mai constatat de instanță

că din studiile efectuate în cauză (fezabilitate și impact) nu rezultă că investiția

pentru care nu s-a obținut avizul era indispensabilă securității sau serviciilor

publice.

Hotărârea instanței de

fond este legală și temeinică, actele administrative atacate fiind legale iar nu

abuzive cum au susținut recurenții-reclamanți.

În mod neîntemeiat și

necorespunzător pentru proiectul în litigiu se susține de recurenți că „de esență”

este consolidarea falezei. De nicăieri nu rezultă această esență ci faptul că fără

vreo ierarhizare sunt trecute mai multe obiective în proiectul ce nu a fost avizat,

față de dispozițiile legii.

Împrejurarea că nu a fost

delimitată fâșia lată de 50-150 m de la linia țărmului, este nerelevantă, relevante

fiind indiciile tehnice ale proiectului (studiul de fezabilitate la Capitolul Descrierea

investiției) și care prevăd că „datorită configurației abrupte a falezei următorii

400 m din drumul proiectat se desfășoară parțial pe fâșia îngustă de plajă și parțial

în apă.

Este neîntemeiată susținerea

recurentei că instanța de fond a minimalizat atribuțiile puterii judecătorești cu

referire la art. 18 din Legea nr. 554/2004 și care spune că „instanța este competentă

să se pronunțe în afara situațiilor prevăzute de art. 1 alin. (8) și asupra legalității

actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus

judecăți”.

Se ignoră de recurenți

că instanța nu se poate pronunța asupra legalității art. 16 alin. (2) din O.U.G.

nr. 202/2002 ce au stat la baza actelor administrative contestate. Deci nu operațiunile

administrative se au în vedere în cauza dată.

Susținerea recurenților

că proiectul propus „întrunește cerințele de a fi considerat o construcție indispensabilă

securității sau serviciilor publice” nu are nici un temei legal și nicio reprezentare

corectă în realitate. Faptul că recurenții doresc această etichetă pe proiectul

în litigiu („de indispensabil securității au serviciilor publice”) nu înseamnă că

este și întemeiată și corespunzător prevederilor sale în raport de lege.

În mod corect în baza

art. 1 alin. (2) și art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002, intimații au refuzat avizul

solicitat de reclamanți pentru proiectul prezentat.

Cât privește derogarea

prevăzută de art. 49 din O.U.G. nr. 202/2002 este apreciată în condițiile prevăzute

de lege de autoritatea care are competența a aprecia, în nici un caz recurenții

nu pot cere instanței de judecată această derogare, ea putându-se face printr-un

act al Parlamentului României (printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu

cel al reglementării de bază).

Hotărârea atacată fiind

legală și temeinică întrucât actele administrative sunt legale, nefiind abuzive

așa cum au pretins reclamanții, recursul declarat va fi respins conform art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții Municipiul Constanța, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului

Constanța și Primarul Municipiului Constanța împotriva sentinței nr. 874/CA din

17 decembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții să plătească

intimatei S.B. suma de 1.118 RON - cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2008.