ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3114/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrata la data de 27 februarie 2007, reclamanta C.S. G. a chemat în judecata pe pârâta C.J.P. Bistrița-Năsăud, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, solicitând ca prin sentința care se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 2600 din 25 ianuarie 2007, emisă de pârâtă și recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că hotărârea emisă de pârâtă este nelegala, deoarece a făcut dovada că s-a născut în timpul când părinții săi au fost strămutați într-o altă localitate decât cea de domiciliu, din motive de persecuție etnică.

Prin sentința civilă nr. 183 din 30 martie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.S.G., în contradictoriu cu pârâta C.J. P. Bistrița-Năsăud, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. A anulat Hotărârea nr. 2600 din 25 ianuarie 2007 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 01 mai 1944 - 06 martie 1945, începând cu data de 01 februarie 2007. Pentru a hotărî astfel a reținut că reclamanta s-a născut la data de 01 mai 1944 in localitatea Ocoliș, județ Alba, în timpul refugiului părinților săi din localitatea de domiciliu în altă localitate din motive de persecuție etnică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.J.P. Bistrița-Năsăud, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În motivare recurenta a arătat că reclamanta s-a născut pe raza unui teritoriu aflat sub administrație românească și, ca urmare a acestui fapt, nu poate face dovada unei persecuții etnice suferite în mod direct, astfel cum este stipulat în prevederile legii. Legea nr. 189/2000 nu îi prevede ca beneficiari si pe moștenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia de prevederile acestei legi, pe considerentul că au suportat aceleași privațiuni materiale si morale ca si aceștia. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 304 1 C . proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Este de notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria conducând la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria. Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația existentă deja între cele două țări, totodată, nereușind să rezolve nici problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de cei români astfel că o parte din populația de etnie română din teritoriul Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar o parte din populația de etnie maghiară a rămas în Transilvania Sudică.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, născută la data de 01 mai 1944 în localitatea Ocoliș, raionul Turda, ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile, prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a refugiului din motive de persecuție etnică. Pe cale de consecință Curtea constată că recursul este nefondat și conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Bistrița-Năsăud împotriva sentinței nr. 183 din 30 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2007.