ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3114/2007

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata la data de 27

februarie 2007, reclamanta C.S.

G. a chemat în judecata pe

pârâta C.J.P. Bistrița-Năsăud, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000,

solicitând ca prin sentința care se va pronunța să se dispună anularea

Hotărârii nr.

2600 din 25 ianuarie 2007,

emisă de pârâtă și recunoașterea drepturilor prevăzute de art.

1 lit. c)

din Legea 189/2000.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că hotărârea emisă de pârâtă este

nelegala, deoarece a făcut dovada că s-a născut în timpul când părinții

săi au fost strămutați într-o altă localitate decât cea de domiciliu, din

motive de persecuție etnică.

Prin

sentința civilă nr. 183 din 30 martie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta C.S.G., în contradictoriu cu pârâta C.J.

P. Bistrița-Năsăud, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. A

anulat Hotărârea nr. 2600 din 25 ianuarie 2007

emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i

recunoască reclamantei drepturile prevăzute de

art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000 pentru perioada 01 mai 1944 - 06 martie 1945, începând cu data de

01 februarie 2007.

Pentru a hotărî astfel a reținut că reclamanta

s-a născut la data de

01 mai 1944 in localitatea Ocoliș, județ Alba, în timpul refugiului părinților săi

din localitatea de domiciliu în altă localitate

din motive de persecuție etnică.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs C.J.P.

Bistrița-Năsăud,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În motivare recurenta a arătat că reclamanta

s-a născut pe raza unui teritoriu aflat sub administrație românească și, ca

urmare a acestui fapt, nu

poate face dovada

unei persecuții etnice suferite în mod direct, astfel cum este

stipulat în prevederile legii. Legea nr. 189/2000

nu îi prevede ca beneficiari si pe moștenitorii celor care de drept ar fi putut

beneficia de prevederile acestei

legi,

pe considerentul că au suportat aceleași privațiuni materiale si morale ca si

aceștia.

Examinând

sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în

cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 304

1

C

.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de

prevederile acestui act normativ

persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de

la

6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, dacă a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform

art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin

persoană refugiată se înțelege persoana

care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Din interpretarea prevederilor

ordonanței, rezultă că obiectul cât și

scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada

arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi

compensatorii

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de

suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană

persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care

a suferit acele persecuții în mod

nemijlocit,

cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect,

prin

consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta

este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor

s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din

motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs

din această situație.

Este de notorietate împrejurarea că prin

Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul

românesc al Transilvaniei a fost cedat

către

Ungaria conducând la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria.

Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația existentă deja

între cele două

țări, totodată, nereușind să rezolve nici problema naționalităților,

separând toți etnicii maghiari de cei români

astfel că o parte din populația de

etnie română din teritoriul

Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea primită

de Ungaria, iar o parte din populația de etnie maghiară a rămas în

Transilvania

Sudică.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta,

născută la data de 01 mai 1944 în localitatea Ocoliș, raionul Turda, ulterior

datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de

domiciliu, a suferit aceleași

consecințe

nefavorabile, prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a

refugiului

din motive de persecuție etnică.

Pe cale de consecință Curtea constată că

recursul este nefondat și conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.J.P. Bistrița-Năsăud

împotriva sentinței nr.

183 din 30 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 19 iunie 2007.