CASE OF BURDEN AND BURDEN v. THE UNITED KINGDOM

RESPONDENT

GBR

HOTĂRÂRE

12.12.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: No violation of Art. 14+P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF BURDEN AND BURDEN v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt surori necăsătorite, născute la 26 mai 1918 și, respectiv, 2 decembrie 1925. Au trăit împreună toată viața lor; în ultimii 30 de ani într-o casă construită pe teren moștenit de părinții lor din Wiltshire. 10. Casa este deținută de solicitanți în numele lor comun. Potrivit unei evaluări de experți din 12 ianuarie 2006, proprietatea a fost în valoare de 425.000 GBP, sau 550.000 GBP dacă este vândută împreună cu terenul apropiat. Surorile dețin, de asemenea, două alte proprietăți, în valoare de 325.000 GBP în total. În plus, fiecare soră deține în propriile acțiuni de nume și alte investiții în valoare de aproximativ 150.000 GBP. Fiecare a făcut un testament lăsând toate proprietățile sale la celălalt. 11. Reclamanții au susținut că valoarea proprietăților lor deținute în comun a crescut până la punctul în care partea jumătate a fiecărei surori valorează mai mult decât pragul actual de scutire pentru impozitul asupra moștenirii (a se vedea punctul 13 de mai jos) și că supraviețuitorul ar putea fi obligat să vândă casa pentru a plăti taxa. 12. Prin art. 3, 3A și 4 din Legea din 1984 privind impozitul asupra moștenirii („Legea din 1984”), impozitul asupra moștenirii este perceput la 40% pe valoarea proprietății unei persoane, inclusiv pe partea sa deținută de orice deținut în comun, care își transmite moartea, și pe transferurile pe viață efectuate în termen de șapte ani de deces. Taxele fac obiectul unui prag ratei de 275 000 GBP pentru transferuri între 5 aprilie 2005 și 5 aprilie 2006; 285 000 GBP pentru transferuri în cursul exercițiului fiscal 2006-2007; și 300 000 GBP pentru 2007-2008 (secțiunea 98 din Legea privind finanțarea 2005). 13. Dobânzile sunt percepute, în prezent la 4%, pe orice impozit care nu a fost plătit în termen de șase luni de la sfârșitul lunii în care a avut loc decesul, indiferent de ce a cauzat întârzierea plății. Orice impozit de moștenire plătit de o persoană la care se transferă terenul la moarte poate fi plătit, la alegerea plătitorului-tax, în zece tranșe anuale egale, cu excepția cazului în care proprietatea este vândută, în cazul în care impozitul și dobânzile în curs trebuie plătite imediat (1984 Act, pct. 227(1)-4). 14. Secțiunea 18 alineatul (1) din Legea din 1984 prevede că proprietatea care trece de la decedat la soțul său este scutită de acuzații. Cu efect de la 5 decembrie 2005, această scutire a fost extinsă la „sociul civil” al decedatului (a se vedea punctele 16-18 de mai jos). 15. Obiectivul Legii din 2004 a fost de a oferi cuplurilor cu același sex un mecanism oficial de recunoaștere și de a da efect juridic relațiilor lor și de a le conferi, în măsura posibilului, aceleași drepturi și obligații ca fiind implicate de căsătorie. 16. Un cuplu este eligibil să formeze un parteneriat civil dacă este (i) al aceluiasi sex; (ii) nu este deja căsătorit sau într-un parteneriat civil; (iii) peste vârsta de 16 ani; (iv) nu în cadrul gradului de relație interzis. 17. Un parteneriat civil este, cum ar fi căsătoria, indeterminat în natură și poate termina numai pe moarte, dizolvare sau anulare. Legea din 2004 a creat o gamă cuprinzătoare de modificări la legislația existentă, care acoperă, printre altele, pensiile, securitatea socială, moștenirea și imigrația. Curții au competențe similare de a controla proprietatea și utilizarea proprietăților partenerilor civili la dizolvarea unui parteneriat civil ca la dizolvarea unei căsătorii. 18. Când proiectul de lege a parteneriatului civil trecea prin Parlament, un amendament la acesta a fost adoptat în Camera Lorzilor cu 148 voturi împotrivă cu 130 de ani, care ar fi avut ca efect extinderea disponibilității parteneriatului civil, și concesiunile asociate de impozitare a moștenirii, către membrii familiei în cadrul „greului de relație interzis”, în cazul în care (i) aveau peste 30 de ani; (ii) au locuit de cel puțin 12 ani; și (iii) nu erau deja căsătoriți sau într-un parteneriat civil cu o altă persoană. Amendamentul a fost inversat atunci când proiectul de lege s-a întors la Camera Comunelor. 19. În cursul dezbaterii din Camera Lordului Alli, un judecător de muncă, a declarat: „Am o mare simpatie cu nobila baronesă, doamna O'Caithlin [Parul conservator care a propus amendamentul], atunci când ea vorbește despre frații care împărtășesc o casă sau un îngrijitor care se ocupă de o rudă cu handicap. Într-adevăr, ea va recunoaște cu urgență că am pus cazul de mai multe ori – la cea de-a doua lectură și în Marea Comitet – și am împins guvernul foarte greu să examineze această problemă. Există o nedreptate aici și trebuie tratată, dar acesta nu este proiectul de lege în care să o facă. În aceeași dezbatere, Lord Goodhart, democratul Liberal Peer, a declarat: „Există un caz foarte argubil pentru un fel de eliberare a impozitului asupra moștenirii pentru membrii familiei care au fost îngrijitori pentru a le permite să continue să trăiască în casa în care își desfășoară datoria de îngrijire. Dar aceasta este un argument diferit, iar acesta nu este locul sau momentul pentru acest argument. Acest proiect de lege este nepotrivit pentru abordarea acestei chestiuni.” În cursul dezbaterii în cadrul Comitetului permanent al Casei Comunelor, Jacqui Smith, ministru adjunct al femeilor și egalității, a declarat: „Așa cum am sugerat în secunda lectură, am primit un aprobare clară a scopului proiectului de lege – acordând recunoașterea juridică a cuplurilor cu același sex, asigurând că multe mii de cupluri care trăiesc împreună în relații angajate pe termen lung vor putea asigura că aceste relații nu mai sunt invizibile în ochii legii, cu toate dificultățile pe care le aduce invisibilitatea. Am auzit un acord răspândit de către deputați în aproape toate părțile că proiectul de lege a parteneriatului civil nu este locul pentru a se ocupa de îngrijorarile rudelor, nu pentru că aceste preocupări nu sunt importante, ci pentru că proiectul de lege nu este baza legislativă adecvată pentru a se ocupa de ele.” 20. Legea din 1998 a intrat în vigoare la 2 octombrie 2000. Secțiunea 3 alineatul (1) prevede: „În măsura în care este posibil să se facă acest lucru, legislația primară și legislația subordonată trebuie să fie citită și să aibă efect într-un mod care este compatibil cu drepturile Convenției.” Secțiunea 4 din Legea din 1998 prevede (în măsura în care este cazul): „(1) Subsecțiunea (2) se aplică în orice procedură în care o instanță determină dacă o dispoziție a legislației primare este compatibilă cu un drept Convenției. (2) În cazul în care instanța este convinsă că dispoziția este incompatibilă cu un drept al convenției, aceasta poate face o declarație a incompatibilității respective. ... (6) O declarație în temeiul prezentei secțiuni ... - (a) nu afectează validitatea, continuarea operației sau aplicarea dispoziției pe care le-a fost acordată; și (b) nu este obligatoriu pentru părțile la procedura în care se face.” Secțiunea 6 din Legea de 1998 prevede: „(1) Este ilegal ca o autoritate publică să acționeze într-un mod incompatibil cu un drept al Convenției. (2) Subsecțiunea (1) nu se aplică unui act în cazul în care - (a) ca urmare a unei sau mai multe dispoziții ale legislației primare, autoritatea nu ar fi putut acționa diferit; sau (b) în cazul unei sau mai multe dispoziții ale ... legislația primară care nu poate fi citită sau dată efectul într-un mod care este compatibil cu drepturile convenției, autoritatea acționează în scopul de a pune în aplicare sau de a pune în aplicare aceste dispoziții. ...” Secțiunea 10 din Legea din 1998 prevede: „(1) Acest articol se aplică în cazul în care – (a) a fost declarată o dispoziție legislativă în temeiul articolului 4 care să fie incompatibilă cu un drept al Convenției și, în cazul în care un recurs rezultă – (i) toate persoanele care pot face apel au declarat în scris că nu intenționează să facă acest lucru; sau (ii) momentul în care a fost expirat un recurs și nu a fost interzis niciun recurs în acest timp; sau (iii) un recurs interzis în termenul respectiv a fost determinat sau abandonat; sau (b) se pare ca un ministru al Curții sau Majestatei Sale în Consiliu care, având în vedere constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului făcută după intrarea în vigoare a prezentului articol în cadrul procedurilor împotriva Regatului Unit, o dispoziție legislativă este incompatibilă cu obligația Regatului Unit care provine din Convenție. (2) În cazul în care un ministru al Coronei consideră că există motive convingătoare pentru a continua în temeiul prezentei secțiuni, el poate, prin ordine, să introducă astfel de modificări la legislația pe care îl consideră necesare pentru a elimina incompatibilitatea.” 21. Guvernul a susținut că obiectivul de a acorda instanțelor naționale competența în temeiul articolului 4 a fost de a oferi un mijloc oficial de notificare guvernului și Parlamentului cu privire la o situație în care s-a constatat că legislația nu respectă Convenția și de a furniza un mecanism de corectare rapidă a defectului. Odată ce a fost făcută o declarație (sau după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare bazată pe o dispoziție a dreptului intern), există două posibilități alternative de corectare a problemei: fie legislația primară ar putea fi introdusă în Parlament, fie ministrul în cauză ar putea exercita puterea de amendament în temeiul articolului 10 din Legea din 1998. 22. Când Legea privind Drepturile Omului a trecut prin Casa Lordelor la 27 noiembrie 1997, Lord Chanceller a explicat că: „Ne așteptăm că guvernul și Parlamentul vor fi, în toate cazurile, aproape cu siguranță invitați să schimbe legea după declarația de incompatibilitate.” Unul dintre miniștri responsabili pentru Legea din 1998 a explicat Camera Comunelor la 21 octombrie 1998 că: „Propozițiile noastre [pentru ordinele corective] asigură procedurile parlamentare și suveranitatea, asigură supravegherea corectă a legilor noastre și asigurăm că putem începe să obținem capacitatea de a aplica legea drepturilor omului și de a crea o cultură a drepturilor omului. Ei se asigură, de asemenea, că putem face acest lucru în contextul de a nu trebuie să ne îngrijorăm că, dacă ceva este hotărât de Curtea de la Strasbourg sau de curtea noastră care creează o incompatibilitate, nu avem un mecanism pentru a rezolva acest lucru în mod rapid și eficient, care ar putea fi necesar.” Cel mai recent raport al Comitetului mixt pentru drepturile omului, publicat la 4 august 2006, a arătat că declarațiile de incompatibilitate au fost făcute în douăzeci de cazuri între decembrie 2000 și decembrie 2004. În șapte dintre aceste cazuri, declarația a fost anulată în apel sau hotărârea privind recursul era în așteptare. În zece cazuri, legislația care a ofensat a fost modificată sau abrogată (în un caz prin ordine de remediere), iar în cele trei cazuri rămase, modificările legislației care au ofensat au fost în așteptare sau în discuție.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 9. The applicants are unmarried sisters, born on 26 May 1918 and 2 December 1925 respectively. They have lived together all their lives; for the last 30 years in a house built on land inherited from their parents in Wiltshire. 10. The house is owned by the applicants in their joint names. According to an expert valuation dated 12 January 2006, the property was worth GBP 425,000, or GBP 550,000 if sold together with the adjoining land. The sisters also jointly own two other properties, worth GBP 325,000 in total. In addition, each sister owns in her sole name shares and other investments worth approximately GBP 150,000. Each has made a will leaving all her property to the other. 11. The applicants submitted that the value of their jointly-owned property had increased to the point that each sister's one-half share was worth more than the current exemption threshold for inheritance tax (see paragraph 13 below), and that the survivor might have to sell the house in order to pay the tax. 12. By sections 3, 3A and 4 of the Inheritance Tax Act 1984 (“the 1984 Act”), inheritance tax is charged at 40% on the value of a person's property, including his or her share of anything owned jointly, passing on his or her death, and on lifetime transfers made within seven years of death. The charge is subject to a nil rate threshold of GBP 275,000 for transfers between 5 April 2005 and 5 April 2006; GBP 285,000 for transfers during the tax year 2006-2007; and GBP 300,000 for 2007-2008 (section 98 of the Finance Act 2005). 13. Interest is charged, currently at 4%, on any tax not paid within six months after the end of the month in which the death occurred, no matter what caused the delay in payment. Any inheritance tax payable by a person to whom land is transferred on death may be paid, at the tax-payer's election, in ten equal yearly instalments, unless the property is sold, in which case outstanding tax and interest must be paid immediately (1984 Act, section 227(1)-(4)). 14. Section 18(1) of the 1984 Act provides that property passing from the deceased to his or her spouse is exempt from charge. With effect from 5 December 2005, this exemption was extended to a deceased's “civil partner” (see paragraphs 16-18 below). 15. The purpose of the 2004 Act was to provide same-sex couples with a formal mechanism for recognising and giving legal effect to their relationships, and to confer on them, as far as possible, the same rights and obligations as entailed by marriage. 16. A couple is eligible to form a civil partnership if they are (i) of the same sex; (ii) not already married or in a civil partnership; (iii) over the age of 16; (iv) not within the prohibited degrees of relationship. 17. A civil partnership is, like marriage, indeterminate in nature and can end only on death, dissolution or annulment. The 2004 Act created a comprehensive range of amendments to existing legislation, covering inter alia pensions, tax, social security, inheritance and immigration. The courts have similar powers to control the ownership and use of the civil partners' property upon dissolution of a civil partnership as upon dissolution of a marriage. 18. When the Civil Partnership Bill was passing through Parliament, an amendment to it was passed in the House of Lords by 148 votes to 130, which would have had the effect of extending the availability of civil partnership, and the associated inheritance tax concession, to family members within the “prohibited degrees of relationship”, if (i) they were over 30 years of age; (ii) they had co-habited for at least 12 years; and (iii) they were not already married or in a civil partnership with some other person. The amendment was reversed when the Bill returned to the House of Commons. 19. During the course of the debate in the House of Lords, Lord Alli, a Labour Peer, stated: “I have great sympathy with the noble Baroness, Lady O'Caithlin [the Conservative Peer who proposed the amendment], when she talks about siblings who share a home or a carer who looks after a disabled relative. Indeed, she will readily acknowledge that I have put the case several times—at Second Reading and in Grand Committee—and I have pushed the Government very hard to look at this issue. There is an injustice here and it needs to be dealt with, but this is not the Bill in which to do it. This Bill is about same-sex couples whose relationships are completely different from those of siblings.” During the same debate, Lord Goodhart, Liberal Democrat Peer, stated: “There is a strongly arguable case for some kind of relief from inheritance tax for family members who have been carers to enable them to continue living in the house where they have carried out their caring duties. But that is a different argument and this is not the place or the time for that argument. This Bill is inappropriate for dealing with that issue.” During the course of the debate in the Standing Committee of the House of Commons, Jacqui Smith MP, Deputy Minister for Women and Equality, stated: “As I suggested on Second Reading, we received a clear endorsement of the purpose of the Bill—granting legal recognition to same-sex couples, ensuring that the many thousands of couples living together in long-term committed relationships will be able to ensure that those relationships are no longer invisible in the eyes of the law, with all the difficulties that that invisibility brings. We heard a widespread agreement from Members across almost all parties that the Civil Partnership Bill is not the place to deal with the concerns of relatives, not because those concerns are not important, but because the Bill is not the appropriate legislative base on which to deal with them.” 20. The 1998 Act entered into force on 2 October 2000. Section 3(1) provides: “So far as it is possible to do so, primary legislation and subordinate legislation must be read and given effect in a way which is compatible with the Convention rights.” Section 4 of the 1998 Act provides (so far as relevant): “(1) Subsection (2) applies in any proceedings in which a court determines whether a provision of primary legislation is compatible with a Convention right. (2) If the court is satisfied that the provision is incompatible with a Convention right, it may make a declaration of that incompatibility. ... (6) A declaration under this section ... - (a) does not affect the validity, continuing operation or enforcement of the provision in respect of which it was given; and (b) is not binding on the parties to the proceedings in which it is made.” Section 6 of the 1998 Act provides: “(1) It is unlawful for a public authority to act in a way which is incompatible with a Convention right. (2) Subsection (1) does not apply to an act if - (a) as a result of one or more provisions of primary legislation, the authority could not have acted any differently; or (b) in the case of one or more provisions of ... primary legislation which cannot be read or given effect in a way which is compatible with the Convention rights, the authority was acting so as to give effect to or enforce those provisions. ...” Section 10 of the 1998 Act provides: “(1) This section applies if – (a) a provision of legislation has been declared under section 4 to be incompatible with a Convention right and, if an appeal lies – (i) all persons who may appeal have stated in writing that they do not intend to do so; or (ii) the time for bringing an appeal has expired and no appeal has been brought within that time; or (iii) an appeal brought within that time has been determined or abandoned; or (b) it appears to a Minister of the Crown or Her Majesty in Council that, having regard to a finding of the European Court of Human Rights made after the coming into force of this section in proceedings against the United Kingdom, a provision of legislation is incompatible with an obligation of the United Kingdom arising from the Convention. (2) If a Minister of the Crown considers that there are compelling reasons for proceeding under this section, he may by order make such amendments to the legislation as he considers necessary to remove the incompatibility.” 21. The Government submitted that the objective of giving the national courts the power under section 4 had been to provide a formal means for notifying the Government and Parliament about a situation in which legislation was found not to comply with the Convention, and to provide a mechanism for speedily correcting the defect. Once a declaration had been made (or once the European Court of Human Rights had found a violation based on a provision of domestic law), there were two alternative avenues for putting right the problem: either primary legislation could be introduced in Parliament, or the Minister concerned could exercise his summary power of amendment under section 10 of the 1998 Act. 22. When the Human Rights Bill passed through the House of Lords on 27 November 1997, the Lord Chancellor explained that: “we expect that the government and Parliament will in all cases almost certainly be prompted to change the law following a declaration of incompatibility.” One of the Ministers with responsibility for the 1998 Act explained to the House of Commons on 21 October 1998 that: “Our proposals [for remedial orders] safeguard parliamentary procedures and sovereignty, ensure proper supervision of our laws and ensure that we can begin to get the ability both to enforce human rights law and to create a human rights culture. They also ensure that we can do it in the context of not having to worry that if something is decided by the Strasbourg court or by our courts that creates an incompatibility, we do not have a mechanism to deal with it in the quick and efficient way that may be necessary.” The most recent report of the Joint Committee on Human Rights, published on 4 August 2006, showed that declarations of incompatibility had been made in twenty cases between December 2000 and December 2004. In seven of these cases the declaration had been overturned on appeal, or the judgment on appeal was pending. In ten cases the offending legislation had been amended or repealed (in one case by a remedial order), and in the remaining three cases, amendments to the offending legislation were pending or under consideration.

§ Cauze similare