CASE OF BURDEN AND BURDEN v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- No violation of Art. 14+P1-1
CASE OF BURDEN AND BURDEN v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2006)
Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt surori necăsătorite, născute la 26 mai 1918 și, respectiv, 2 decembrie 1925. Au trăit împreună toată viața lor; în ultimii 30 de ani într-o casă construită pe teren moștenit de părinții lor din Wiltshire. 10. Casa este deținută de solicitanți în numele lor comun. Potrivit unei evaluări de experți din 12 ianuarie 2006, proprietatea a fost în valoare de 425.000 GBP, sau 550.000 GBP dacă este vândută împreună cu terenul apropiat. Surorile dețin, de asemenea, două alte proprietăți, în valoare de 325.000 GBP în total. În plus, fiecare soră deține în propriile acțiuni de nume și alte investiții în valoare de aproximativ 150.000 GBP. Fiecare a făcut un testament lăsând toate proprietățile sale la celălalt. 11. Reclamanții au susținut că valoarea proprietăților lor deținute în comun a crescut până la punctul în care partea jumătate a fiecărei surori valorează mai mult decât pragul actual de scutire pentru impozitul asupra moștenirii (a se vedea punctul 13 de mai jos) și că supraviețuitorul ar putea fi obligat să vândă casa pentru a plăti taxa. 12. Prin art. 3, 3A și 4 din Legea din 1984 privind impozitul asupra moștenirii („Legea din 1984”), impozitul asupra moștenirii este perceput la 40% pe valoarea proprietății unei persoane, inclusiv pe partea sa deținută de orice deținut în comun, care își transmite moartea, și pe transferurile pe viață efectuate în termen de șapte ani de deces. Taxele fac obiectul unui prag ratei de 275 000 GBP pentru transferuri între 5 aprilie 2005 și 5 aprilie 2006; 285 000 GBP pentru transferuri în cursul exercițiului fiscal 2006-2007; și 300 000 GBP pentru 2007-2008 (secțiunea 98 din Legea privind finanțarea 2005). 13. Dobânzile sunt percepute, în prezent la 4%, pe orice impozit care nu a fost plătit în termen de șase luni de la sfârșitul lunii în care a avut loc decesul, indiferent de ce a cauzat întârzierea plății. Orice impozit de moștenire plătit de o persoană la care se transferă terenul la moarte poate fi plătit, la alegerea plătitorului-tax, în zece tranșe anuale egale, cu excepția cazului în care proprietatea este vândută, în cazul în care impozitul și dobânzile în curs trebuie plătite imediat (1984 Act, pct. 227(1)-4). 14. Secțiunea 18 alineatul (1) din Legea din 1984 prevede că proprietatea care trece de la decedat la soțul său este scutită de acuzații. Cu efect de la 5 decembrie 2005, această scutire a fost extinsă la „sociul civil” al decedatului (a se vedea punctele 16-18 de mai jos). 15. Obiectivul Legii din 2004 a fost de a oferi cuplurilor cu același sex un mecanism oficial de recunoaștere și de a da efect juridic relațiilor lor și de a le conferi, în măsura posibilului, aceleași drepturi și obligații ca fiind implicate de căsătorie. 16. Un cuplu este eligibil să formeze un parteneriat civil dacă este (i) al aceluiasi sex; (ii) nu este deja căsătorit sau într-un parteneriat civil; (iii) peste vârsta de 16 ani; (iv) nu în cadrul gradului de relație interzis. 17. Un parteneriat civil este, cum ar fi căsătoria, indeterminat în natură și poate termina numai pe moarte, dizolvare sau anulare. Legea din 2004 a creat o gamă cuprinzătoare de modificări la legislația existentă, care acoperă, printre altele, pensiile, securitatea socială, moștenirea și imigrația. Curții au competențe similare de a controla proprietatea și utilizarea proprietăților partenerilor civili la dizolvarea unui parteneriat civil ca la dizolvarea unei căsătorii. 18. Când proiectul de lege a parteneriatului civil trecea prin Parlament, un amendament la acesta a fost adoptat în Camera Lorzilor cu 148 voturi împotrivă cu 130 de ani, care ar fi avut ca efect extinderea disponibilității parteneriatului civil, și concesiunile asociate de impozitare a moștenirii, către membrii familiei în cadrul „greului de relație interzis”, în cazul în care (i) aveau peste 30 de ani; (ii) au locuit de cel puțin 12 ani; și (iii) nu erau deja căsătoriți sau într-un parteneriat civil cu o altă persoană. Amendamentul a fost inversat atunci când proiectul de lege s-a întors la Camera Comunelor. 19. În cursul dezbaterii din Camera Lordului Alli, un judecător de muncă, a declarat: „Am o mare simpatie cu nobila baronesă, doamna O'Caithlin [Parul conservator care a propus amendamentul], atunci când ea vorbește despre frații care împărtășesc o casă sau un îngrijitor care se ocupă de o rudă cu handicap. Într-adevăr, ea va recunoaște cu urgență că am pus cazul de mai multe ori – la cea de-a doua lectură și în Marea Comitet – și am împins guvernul foarte greu să examineze această problemă. Există o nedreptate aici și trebuie tratată, dar acesta nu este proiectul de lege în care să o facă. În aceeași dezbatere, Lord Goodhart, democratul Liberal Peer, a declarat: „Există un caz foarte argubil pentru un fel de eliberare a impozitului asupra moștenirii pentru membrii familiei care au fost îngrijitori pentru a le permite să continue să trăiască în casa în care își desfășoară datoria de îngrijire. Dar aceasta este un argument diferit, iar acesta nu este locul sau momentul pentru acest argument. Acest proiect de lege este nepotrivit pentru abordarea acestei chestiuni.” În cursul dezbaterii în cadrul Comitetului permanent al Casei Comunelor, Jacqui Smith, ministru adjunct al femeilor și egalității, a declarat: „Așa cum am sugerat în secunda lectură, am primit un aprobare clară a scopului proiectului de lege – acordând recunoașterea juridică a cuplurilor cu același sex, asigurând că multe mii de cupluri care trăiesc împreună în relații angajate pe termen lung vor putea asigura că aceste relații nu mai sunt invizibile în ochii legii, cu toate dificultățile pe care le aduce invisibilitatea. Am auzit un acord răspândit de către deputați în aproape toate părțile că proiectul de lege a parteneriatului civil nu este locul pentru a se ocupa de îngrijorarile rudelor, nu pentru că aceste preocupări nu sunt importante, ci pentru că proiectul de lege nu este baza legislativă adecvată pentru a se ocupa de ele.” 20. Legea din 1998 a intrat în vigoare la 2 octombrie 2000. Secțiunea 3 alineatul (1) prevede: „În măsura în care este posibil să se facă acest lucru, legislația primară și legislația subordonată trebuie să fie citită și să aibă efect într-un mod care este compatibil cu drepturile Convenției.” Secțiunea 4 din Legea din 1998 prevede (în măsura în care este cazul): „(1) Subsecțiunea (2) se aplică în orice procedură în care o instanță determină dacă o dispoziție a legislației primare este compatibilă cu un drept Convenției. (2) În cazul în care instanța este convinsă că dispoziția este incompatibilă cu un drept al convenției, aceasta poate face o declarație a incompatibilității respective. ... (6) O declarație în temeiul prezentei secțiuni ... - (a) nu afectează validitatea, continuarea operației sau aplicarea dispoziției pe care le-a fost acordată; și (b) nu este obligatoriu pentru părțile la procedura în care se face.” Secțiunea 6 din Legea de 1998 prevede: „(1) Este ilegal ca o autoritate publică să acționeze într-un mod incompatibil cu un drept al Convenției. (2) Subsecțiunea (1) nu se aplică unui act în cazul în care - (a) ca urmare a unei sau mai multe dispoziții ale legislației primare, autoritatea nu ar fi putut acționa diferit; sau (b) în cazul unei sau mai multe dispoziții ale ... legislația primară care nu poate fi citită sau dată efectul într-un mod care este compatibil cu drepturile convenției, autoritatea acționează în scopul de a pune în aplicare sau de a pune în aplicare aceste dispoziții. ...” Secțiunea 10 din Legea din 1998 prevede: „(1) Acest articol se aplică în cazul în care – (a) a fost declarată o dispoziție legislativă în temeiul articolului 4 care să fie incompatibilă cu un drept al Convenției și, în cazul în care un recurs rezultă – (i) toate persoanele care pot face apel au declarat în scris că nu intenționează să facă acest lucru; sau (ii) momentul în care a fost expirat un recurs și nu a fost interzis niciun recurs în acest timp; sau (iii) un recurs interzis în termenul respectiv a fost determinat sau abandonat; sau (b) se pare ca un ministru al Curții sau Majestatei Sale în Consiliu care, având în vedere constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului făcută după intrarea în vigoare a prezentului articol în cadrul procedurilor împotriva Regatului Unit, o dispoziție legislativă este incompatibilă cu obligația Regatului Unit care provine din Convenție. (2) În cazul în care un ministru al Coronei consideră că există motive convingătoare pentru a continua în temeiul prezentei secțiuni, el poate, prin ordine, să introducă astfel de modificări la legislația pe care îl consideră necesare pentru a elimina incompatibilitatea.” 21. Guvernul a susținut că obiectivul de a acorda instanțelor naționale competența în temeiul articolului 4 a fost de a oferi un mijloc oficial de notificare guvernului și Parlamentului cu privire la o situație în care s-a constatat că legislația nu respectă Convenția și de a furniza un mecanism de corectare rapidă a defectului. Odată ce a fost făcută o declarație (sau după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare bazată pe o dispoziție a dreptului intern), există două posibilități alternative de corectare a problemei: fie legislația primară ar putea fi introdusă în Parlament, fie ministrul în cauză ar putea exercita puterea de amendament în temeiul articolului 10 din Legea din 1998. 22. Când Legea privind Drepturile Omului a trecut prin Casa Lordelor la 27 noiembrie 1997, Lord Chanceller a explicat că: „Ne așteptăm că guvernul și Parlamentul vor fi, în toate cazurile, aproape cu siguranță invitați să schimbe legea după declarația de incompatibilitate.” Unul dintre miniștri responsabili pentru Legea din 1998 a explicat Camera Comunelor la 21 octombrie 1998 că: „Propozițiile noastre [pentru ordinele corective] asigură procedurile parlamentare și suveranitatea, asigură supravegherea corectă a legilor noastre și asigurăm că putem începe să obținem capacitatea de a aplica legea drepturilor omului și de a crea o cultură a drepturilor omului. Ei se asigură, de asemenea, că putem face acest lucru în contextul de a nu trebuie să ne îngrijorăm că, dacă ceva este hotărât de Curtea de la Strasbourg sau de curtea noastră care creează o incompatibilitate, nu avem un mecanism pentru a rezolva acest lucru în mod rapid și eficient, care ar putea fi necesar.” Cel mai recent raport al Comitetului mixt pentru drepturile omului, publicat la 4 august 2006, a arătat că declarațiile de incompatibilitate au fost făcute în douăzeci de cazuri între decembrie 2000 și decembrie 2004. În șapte dintre aceste cazuri, declarația a fost anulată în apel sau hotărârea privind recursul era în așteptare. În zece cazuri, legislația care a ofensat a fost modificată sau abrogată (în un caz prin ordine de remediere), iar în cele trei cazuri rămase, modificările legislației care au ofensat au fost în așteptare sau în discuție.