AFFAIRE KAMİL ÖCALAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

12.12.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE KAMİL ÖCALAN c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA KAM J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 21 noiembrie 2006, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 20648/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnule. Kamil Öcalan ( La 5 iulie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile care decurg din durata detenției provizorii și a procedurilor penale guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. Reclamantul s-a născut în 1966 și își are reședința în Istanbul. La 27 iulie 1995, reclamantul a fost arestat de către agenți ai Direcției de Securitate D La 9 august 1995, el a fost adus în fața judecătorului care se afla în fața Curții de Securitate a Statelor Unite, care a dispus arestarea sa provizorie. La 21 septembrie 1995, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului l-a inculpat pe reclamant în temeiul articolului 146 alineatul (1) din Codul penal care reprimă infracțiunile comise împotriva ordinii constituționale și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Curtea de Securitate a statului: 40 și o audiere între 10 noiembrie 1995 și la 12 martie 2003, dintre care paisprezece în absența reclamantului fie din motive medicale, fie pentru că a refuzat să participe la audieri. 10. Reclamantul a solicitat de mai multe ori eliberarea sa provizorie în timpul audierilor. Fiecare cerere a fost respinsă de Curtea de Securitate a statului conform următoarei formule generale: având în vedere natura încălcării dreptului comunitar, în statul de probă și durata detenției, Curtea decide să mențină detenție provizorie. La unele dintre aceste audieri, Curtea de Securitate a Uniunii Europene: din oficiu, menținerea reclamantului în detenție provizorie. 11. La 11 iulie 2001, invocând durata detenției, avocatul reclamantului a formulat opoziție la adresa unei alte camere a Curții de Securitate a Uniunii Europene împotriva deciziei de menținere în detenție provizorie, pronunțată în instanță la data de 4 iulie 2001. Cererea sa a fost respinsă în același motiv ca și cererile anterioare de eliberare provizorie. 12. La 15 martie 2002, avocatul reclamantului a făcut același lucru și cererea sa a fost respinsă din nou în ceea ce privește pedeapsa și în starea de probă. 13. La 8 martie 2002, procurorul Republicii și-a prezentat rechizitoriul. 14. De două ori, avocatul reclamantului a solicitat termene pentru pregătirea apărării. 15. Printr-o hotărâre din 12 martie 2003, Curtea de Securitate din Lam, compusă din trei magistrați civili, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de acuzațiile aduse împotriva sa și l-a condamnat la o pedeapsă totală de paisprezece ani și la șapte luni de condamnare penală în temeiul articolelor 168 alineatul (2) și 264 alineatul (6) din Codul Penal, precum și al articolului 5 din Legea nr. 3713. 16. La 12 martie 2003, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a dispus punerea în libertate a reclamantului, având în vedere durata detenției sale anterioare. 17. La 21 octombrie 2003, Curtea de Casație Infermă la Tribunalul Instanței de Securitate a Uniunii Europene pentru eroarea de aplicare a legii. 18. După casare și în urma adoptării Legii nr. 5190 din 16 În iunie 2004 care a eliminat cursurile de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În acest sens, reclamantul invocă art. 5 alineatul (3) din Convenție, a cărui parte relevantă este formulată astfel Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3), în conformitate cu dispozițiile alin. (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure încuviințarea celui care a făcut-o. Cu privire la admisibilitatea 23. Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne. În această privință, acesta susține că o posibilitate de redresare a situației sale care decurge din reținerea sa provizorie, și anume o acțiune în despăgubire pentru detenție ilegală prevăzută de legea 466, îi oferea reclamantului. 24. Curtea constată că persoana în cauză se plânge de durata excesivă a detenției provizorii și nu de lipsa unor căi de atac în vederea obținerii unei despăgubiri pentru detenția sa. Prin urmare, litigiul intră sub incidența articolului 5 § 3 și 4 din Convenție, în timp ce calea de atac invocată de guvern se referă numai la art. 5 alin. Curtea arată, de asemenea, că nu există niciun alt motiv pentru care să nu fie declarat admisibil. Pe fond 27. Guvernul susține că este vorba, în cazul de față, de o cauză complexă. El observă că reclamantul a fost arestat în posesia unui act de identitate fals și a unei arme de foc și că a comis acte de terorism în calitate de membru al unei organizații ilegale. În această privință, el susține că a existat un risc de evadare în cazul în care acesta ar fi pus în libertate. În concluzie, Tribunalul a concluzionat că a existat un interes public de a-l menține în detenție provizorie. Curtea de Securitate a Uniunii Europene a examinat, de asemenea, cererile de eliberare a reclamantului pe parcursul întregului proces. 28. Reclamantul contestă argumentele guvernului. 29. Curtea reamintește că termenul final al perioadei menționate la art. 5 alin. în ziua în care s-a pronunțat asupra temeiniciei acuzației, chiar și numai în primă instanță [a se vedea Wemhoff c. Germania, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A n 7, p. 23, § 9, și Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 147, CEDH 2000 IV). 30. Aceasta constată astfel că perioada de detenție care trebuie luată în considerare a început la 27 iulie 1995, data arestării reclamantului și s-a încheiat la 12 martie 2003 cu arestarea instanței de securitate a lalui. La aceeași dată, reclamantul a fost, de asemenea, eliberat și a durat mai mult de șapte ani și șapte luni. 31. Curtea reamintește că revine în primul rând autorităților judiciare naționale sarcina de a se asigura că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rațiunii. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor de respingere a cererilor de extindere. A se vedea hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, p. 154, punctul 32. În această privință, persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non a regularității reținerii în detenție, dar, după o anumită perioadă de timp, aceasta nu mai este suficientă. ; Curtea trebuie apoi să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. Când acestea se dovedesc a fi 61446/00, § 26, 5 aprilie 2005). 33. Din elementele dosarului reiese că instanța de securitate a statului a respins cererile de extindere repetate ale reclamantului și și-a pronunțat menținerea în detenție pe baza unor formule aproape identice sau chiar stereotipe, astfel încât natura de decădere a dreptului de proprietate Or, în opinia Curții, în cazul în care În sfârșit, Curtea observă că argumentele guvernului referitoare la riscul de fugă și la necesitatea de a proteja ordinea publică nu par să fie luate în considerare de autoritățile judiciare interne (a se vedea Acunbay c. Turcia, nr 61442/00 și 61445/00, § 62. 31 mai 2005). 36. În aceste circumstanțe și având în vedere durata îndelungată a detenției provizorii a reclamantului în speță, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 37. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. 38. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea ia notă de faptul că perioada care trebuie luată în considerare a început la 27 iulie 1995 cu arestarea reclamantului; procedura fiind încă în curs de desfășurare, aceasta durează până în prezent de aproape 11 ani și de patru luni pentru două instanțe sesizate de patru ori. 41. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II) 42. Curtea constată că, până în ziua pronunțării hotărârii Curții de Securitate a Uniunii Europene, și anume la 12 martie 2003, reclamantul a fost ținut în detenție Temel și Tașk. c. Turcia , n 40559/98, § 75, 30 iunie 2005). 43. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi, citată anterior). 44. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței de termen rezonabil 45. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). III. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 47. Reclamantul solicită 44 660 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 25 406 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 48. Guvernul contestă aceste pretenții. 49. 49. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta admite că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a duratei detenției provizorii și a procedurii, că nu compensează suficient constatarea încălcării (a se vedea în special Kudła c. Polonia [GC], 30210/96, § 165, CEDO 2000-XI și Acunbay c. Turcia, nr. 61442/00 și 61445/00, § 70, 31 mai 2005). Statuând în mod echitabil, Comisia consideră că este necesar să se acorde reclamantului 9 000 EUR pentru prejudiciul moral. Prospături și cheltuieli de judecată 50. Reclamantul solicită 5 494 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 9 927 EUR pentru cei implicați în fața Curții. În acest scop, el prezintă un număr orar. 51. Guvernul contestă aceste pretenții. 52. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 1 500 EUR, toate costurile. Interese moratorii 53. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESURI, CURTEA, LA L 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 9 000 EUR (9 mii EUR) pentru daune morale și 1 500 EUR (o mie cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 12 decembrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte