ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4207/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 55035/3/2011 (3629/2011) Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1), (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul I.A.F.  și a menținut această măsură.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea acestuia de libertate.

S-a reținut că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 68

1

C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.

De asemenea, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sens în care a constatat că pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un grad ridicat de pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii deduse judecății (contra vieții și integrității persoanei), modalitatea concretă de săvârșire dar și consecințele produse, respectiv decesul victimei la scurt timp după agresiune.

Curtea a avut în vedere că deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, buna desfășurare a procesului penal în calea de atac reclamă privarea sa de libertate în continuare, având în vedere gravitatea extremă a faptei, intervalul de timp relativ moderat scurs de la comiterea acesteia și stadiul procedurii în care a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în primă instanță.

Toate argumentele de fapt expuse apreciate și prin prisma exigențelor art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și inexistența unor împrejurări noi care să releve o modificare semnificativă a temeiurilor care au stat la baza privării de libertate a apelantului, a determinat Curtea să constate subzistența acestor temeiuri și caracterul justificat al măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul I.A.F., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea acestuia în stare de libertate.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

De asemenea, conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept (art. 136 alin. (1), art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.) care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte reține că inculpatul I.A.F., a fost condamnat de Tribunalul București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 815/F din 17 octombrie 2011, în baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen. la o pedeapsă principală de 20 ani închisoare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarea situație de fapt:

În noaptea de 17/18 februarie 2011 în jurul orelor 00

50

, în loc public, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul I.A.F. i-a aplicat victimei C.O. lovituri repetate cu pumnii și picioarele la nivelul capului, rezultând traumatism cranio-facial soldat cu fractură cominutivă de oase proprii piramidă nazală, fractură oase maxilar bilaterale, os etmoid, disjuncție cranio-facială, fractură liniară craniană occipital și aspirat sanguin traheo-bronșic. S-a constatat că leziunile traumatice care au dus la deces s-au produs prin lovire cu și de plan dur cu legătură directă de cauzalitate în tanatogeneză.

Nemulțumit de soluția pronunțată de prima instanță inculpatul a declarat apel, cauza aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, pentru soluționarea apelului declarat de inculpatul I.A.F. împotriva Sentinței penale nr. 815 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

Procedând la verificarea legalității arestării preventive, în mod corect Curtea de Apel București a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului reținând de asemenea că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive.

La dosar există probe și indicii temeinice că inculpatul a comis fapta reținută în sarcina sa prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., fiind astfel incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen.

Și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cauză cumulativ, pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un grad ridicat de pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii dedusă judecății (contra vieții și integrității persoanei), modalitatea concretă de săvârșire, dar și consecințele produse, respectiv decesul victimei la scurt timp după agresiune.

Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă, face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal.

Având în vedere că temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat, cererea acestuia formulată în subsidiar de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi privită ca fiind neîntemeiată.

Față de considerentele arătate, apreciind că soluția adoptată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A.F. împotriva Încheierii din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 55035/3/2011 (3629/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 decembrie 2011.