ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3206/2010

Asupra recursurilor penale de față; Prin Sentința penală nr. 945 din 22 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul D.G. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), c) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 14 noiembrie 2008 până la data punerii efective în libertate. Prin aceeași sentință, a fost condamnat inculpatul G.D. la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu 12 noiembrie 2008 și până la data punerii efective în libertate. Prima instanță a reținut, în esență, că inculpații D.G. și G.D., care, în calitatea lor de inspector în construcții cu atribuții de control, constatarea sau sancționarea contravențională, au pretins în mod direct de la denunțătorul S.M.

bani, acceptând promisiunea acestuia de a primi suma de 1.000 RON (inculpatul D.G.) și, respectiv, de a primi suma de 1.000 RON de la acest denunțător (inculpatul G.D.), cu scopul de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a nu încheia actele de inspecție (note de constatare prin care ar fi trebuit să sisteze lucrările la edificarea imobilului situat în București, str. V., sector 3 și procesul-verbal de stabilire a contravenției constată conform Legii nr. 50/1991), au săvârșit infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Sentința a fost apelată de inculpați, sub aspectul modalității de executare a pedepsei, inculpatul D.G.

solicitând aplicarea art. 81 C. pen., iar coinculpatul G.D. optând fie pentru coborârea pedepsei la doi ani cu aplicarea art. 81 C. pen., fie pentru suspendarea pedepsei aplicată de instanța de fond sub supraveghere în modalitatea prevăzută de art. 86 1 C. pen. ori executarea pedepsei la locul de muncă, conform dispozițiilor art. 86 7 și 8 C. pen. Prin Decizia penală nr. 55/A din 4 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați. Instanța de prim-control judiciar a reținut că probatoriul administrat în cauză este concludent, atât în ceea ce privește existența faptelor imputate inculpaților, cât și a săvârșirii lor cu vinovăție de către aceștia.

Este de observat, sub acest aspect, că deși la judecata în fond inculpatul D.G. nu și-a recunoscut vinovăția, susținând inexistența faptei de pretindere a vreunei sume de bani din partea sa, sens în care a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în apel, acesta a invocat doar greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității ei de executare, iar coinculpatul G.D. deși a recunoscut, la fond, săvârșirea faptei în forma "primirii" sumei de bani a contestat-o pe cea sub forma "pretinderii" în apel, acesta invocând netemeinicia hotărârii atacate doar prin prisma modalității de executare a pedepsei.

Astfel, Curtea, în deplin acord cu prima instanță, a considerat că apărările inculpatului D.G., potrivit cu care nu ar fi pretins nici o sumă de bani de la denunțător, nefiind premeditat controlul, sunt contrazise de probele dosarului analizate pe larg de judecătorul fondului, iar în ceea ce-l privește pe coinculpat modalitatea sub forma pretinderii sumei de bani a fost dovedită cu declarațiile martorilor prezenți la imobilul din str. V. la data de 4 noiembrie 2008. Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților de instanța fondului și care constituie temeiul apelului, curtea a constatat că acestea au fost just cuantificate în raport cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în cauză nefiind justificată o eventuală reducere a acestora și cu atât mai puțin schimbarea modalității lor de executare, fiind de acord cu prima instanță că prin nivelul lor de instrucție și gradul de cultură au avut reprezentarea exactă a faptelor ce le comit, iar faptul că au ajuns să-și "târguiască" atribuțiile cu denunțătorul, care tocmai datorită acestui comportament arogant și nedemn a celor doi a hotărât să facă denunțul, arată că aceștia nu au avut nici o minimă considerație față de instituția statului pe care o reprezentau,

oripilându-l prin manifestări pe denunțător care a considerat că acest gen de funcționari publici trebuie deferiți justiției. Împotriva Deciziei penale nr. 55/A din 4 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în termen legal au declarat recurs inculpații D.G. și G.D. Inculpatul G.D. critică hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că faptei i s-a dat o greșită încadrarea juridică, iar pedeapsa nu a fost just individualizată. Cu privire la primul motiv de recurs, inculpatul arată că instanțele au respins în mod nelegal apărarea sa referitoare la modalitatea săvârșirii infracțiunii sub forma de "acceptare", fapt ce a condus la o încadrare juridică greșită cu consecința înlăturării greșite a acestei circumstanțe reale la individualizarea pedepsei.

Al doilea motiv de recurs vizează netemeinicia pedepsei aplicate, inculpatul solicitând aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 74 lit. c) C. pen. și suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării acesteia sub supraveghere sau executarea la locul de muncă. Inculpatul G.D. arată că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, o bună conduită înainte de comiterea faptei, are o familie consolidată, o situație medicală deosebită, este încadrat în muncă. Inculpatul D.G. critică hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării acesteia, întrucât nu are antecedente penale, a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, este încadrat în muncă.

În drept, inculpații și-au întemeiat recursurile pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte reține că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Instanțele au reținut corect situația de fapt și au încadrat corespunzător faptele inculpaților în dispozițiile art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Inculpații, în calitate de angajați ai Primăriei Municipiului București, având funcțiile de inspectori în cadrul Serviciului de Inspecție, disciplină în Construcție și Respectare Reglementări, au pretins și ulterior au primit de la martorul denunțător S.M.

suma de 1.000 RON cu scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu, respectiv de a nu încheia actele de inspecție prin care ar fi trebuit să sisteze lucrările la edificarea imobilului situat în București, str. V., sector 3 și procesul-verbal de stabilire a contravenției conform Legii nr. 50/1991. Ambii inculpați, în discuțiile purtate cu martorul denunțător la data de 4 noiembrie 2008 și ulterior la 11 noiembrie 2008, i-au pretins o sumă de bani acestuia pentru a nu înlocui actele referitoare la controlul efectuat pe str. V., sector 3, București, la imobilul aparținând martorului denunțător S.M., în cursul zilei de 11 noiembrie 2008, inculpatul D.G. "negociind" această sumă la 1.000 RON.

La data de 12 noiembrie 2008, banii au fost remiși de către denunțător martorului P.M., conform indicațiile date acestuia de către inculpatul G.D. Pretinderea și primirea banilor de către inculpați rezultă fără dubiu din declarațiile constante ale martorului denunțător S.M., ce se coroborează cu declarațiile martorilor M.R.C., S.F.I., S.M., M.C., P.M., L.E.S., A.-B.N.E. cu procesele-verbale de redare a conținutului convorbirilor telefonice interceptate, cu declarațiile inculpaților prin care aceștia au recunoscut comiterea faptelor. Referitor la recursul declarat de inculpatul G.D., Înalta Curte constată că deși primul motiv l-a constituit greșita încadrarea juridică a faptei, în fapt acesta tinde la o achitare, susținând că nu a pretins și nu a primit nicio sumă de bani de la denunțător pentru ca ulterior să arate că recunoaște fapta și solicită reindividualizarea pedepsei aplicate.

Săvârșirea faptei în modalitatea descrisă anterior și reținută pe larg de către instanța fondului rezultă din probele administrate, ce au fost arătate și de către instanța de recurs, probe ce conduc fără dubiu la concluzia că ambii inculpați au comis infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor, Înalta Curte reține că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., instanțele având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a acestora - inculpații perseverând în pretinderea banilor, ulterior negociind "ca la piață" cuantumul sumei cu martorul denunțător, calitatea pe care o aveau inculpații - persoane ce trebuiau să vegheze la respectarea legalității conform atribuțiilor de serviciu și nu să încalce legea, pretinzând sume de bani persoanelor verificate pentru a nu le întocmi actele de control. Instanțele au avut în vedere și datele care circumstanțiază persoana inculpaților.

Astfel, aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au familii organizate, beneficiază de caracterizări pozitive, sunt încadrați în muncă, inculpatul G.D. are probleme de sănătate, au recunoscut infracțiunile reținute în sarcină. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că atât la urmărirea penală, cât și la judecarea în fond a cauzei, inculpatul D.G. a avut o atitudine nesinceră, nu a recunoscut fapta, nu a colaborat cu organele judiciare. Pedepsele aplicate, într-un cuantum redus și prin modalitatea de executare, sunt în măsură să asigure realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. În favoarea inculpatului G.D. au fost deja reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., iar pedeapsa coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, astfel că o nouă reducere nu se mai impune.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., art. 86 1 C. pen. sau art. 86 7 C. pen., Înalta Curte constată că, în raport de gradul de pericol social ridicat și modalitatea de comitere a infracțiunii de luare de mită, nu se impune suspendarea executării pedepselor, scopul pedepsei neputând fi atins în aceste condiții. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.G. și G.D. împotriva Deciziei penale nr. 55 A din 4 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat D.G. la plata sumei de 325 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat G.D. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2010.