ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4625/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 209 din 05 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă excepția inadmisibilității invocată din oficiu, fiind respinsă, în consecință, acțiunea civilă exercitată de reclamantul S.N.G. în contradictoriu cu Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Primarul Municipiului Cluj-Napoca, și a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, formulată de SC L.B.M. SRL Cluj-Napoca. În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut că, inițial, prin sentința civilă 13642/2008, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în Dosarul nr. 5133/211/2007, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, cu consecința admiterii cererii de intervenție, formulată de intervenient SC L.B.M.

SRL, fiind, de asemenea, respinsă și pe fond, acțiunea civilă formulată de reclamantul S.N.G., admițându-se cererea de intervenție accesorie. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamant a fost admis în parte, prin decizia nr. 168/A/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în sensul modificării parțiale a sentinței atacate, în sensul respingerii pe fond a acțiunii civile formulată de reclamantă. Prin decizia nr. 2454/R/2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva sus-amintitei sentințe, ce a fost casată și rejudecându-se apelul declarat de reclamant, împotriva sentinței civile nr. 13642/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost anulată și trimisă cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, Tribunalului Cluj.

După casare, cauza a fost înregistrată sub nr. dosar 589/117/2010. Instanța din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la împrejurarea că dispoziția a cărei caducitate se solicită a se constata a fost analizată de către instanțe judecătorești în mod irevocabil. Prin dispoziția nr. 1853/2002, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a fost respinsă cererea reclamantului de restituirea în natură a cotei de 1/2 din imobilul situat în Cluj-Napoca, cu acordarea de despăgubiri. Această dispoziție a rămas irevocabilă prin soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 11694/2004. Astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin depunerea notificării și exercitarea căii de atac împotriva dispoziției prin care s-a soluționat notificarea.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, anume 22 iulie 2007, notificarea reclamantului era soluționată irevocabil. De prevederile noii legi, nu mai pot beneficia decât persoanele a căror notificări nu erau soluționate sau nu erau soluționate irevocabil printr-o hotărâre judecătorească. Motivarea acțiunii are la bază ideea de caducitate a dispoziție, ca fiind lipsă de cauză juridică, raportat la prevederile art. 18 și 18 1 din Legea nr. 10/2001, modificată, dispoziții mai favorabile, având în vedere că situația de fapt a imobilului a rămas neschimbată în raport cu momentul emiterii dispoziției, respectiv cota de 1/2 din imobil este încă în proprietatea statului.

Prin acest demers, reclamantul urmărește aplicarea legii noi, respectiv a art. 18 1 , introdus de Legea nr. 247/2005, cu privire la notificarea sa, în condițiile în care aceasta a fost soluționată prin dispoziție emisă de Primar și cenzurată de instanțele judecătorești care au menținut soluția Primarului. Doctrina și în majoritatea jurisprudenței definesc caducitatea ca fiind acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic civil valabil încheiat de orice efecte, datorită intervenirii unor împrejurări ulterioare încheierii sale și independente de voința autorului actului juridic. În cauza de față, trebuie analizat dacă un nou act normativ constituie o cauză de ineficacitate ce ar lipsi un act juridic, valabil încheiat, de orice efecte.

În primul rând, dispoziția emisă de Primar în exercitarea atribuției sale, nu este un act juridic emis în baza principiului consensualismului, principiu ce guvernează de regulă, încheierea actelor juridice. Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, în sarcina Primarului s-a pus atribuția soluționării notificărilor formulate, astfel încât el acționează, pentru respectarea dispozițiilor legale și nu în conformitate cu propriile sale considerații. Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. În motivarea apelului, reclamantul arată că prima instanță, invocând excepția inadmisibilității, nu a indicat temeiul ei în drept, reclamantul neputându-și formula, astfel, apărarea, cunoscând rațiunile instanței abia la data comunicării hotărârii.

În realitate, instanța se referă la o excepție a autorității de lucru judecat, care a fost deja respinsă irevocabil în prima fază a judecății, pentru lipsa condiției identității obiectului. Tocmai pentru că dispoziția emisă de Primar nu este un act juridic încheiat în baza convenției părților, instanța are menirea să constate cauza de ineficacitate, rezultând din intrarea în vigoare a legii noi, care lipsește de efecte actul unilateral emis de autoritatea publică. Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 184 din 16 iunie 2010 a admis apelul, a desființat sentința apelată și a tirmis cauza spre rejudecare. În considerentele deciziei s-a reținut că dispoziția nr. 1853 din 19 aprilie 2002 emisă de pârâtul-intimat, a cărei caducitate se susține, nu soluționează fondul pretențiilor reclamantului referitoare la imobilul situat în mun.

Cluj-Napoca, obiect al prezentului litigiu, preluat de stat abuziv, ci doar stabilește dreptul reclamantului la „măsuri reparatorii prin echivalent, în cuantum la care se va ține seama de despăgubirile încasate, actualizate, de către instituțiile abilitate, în condițiile legii”. Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justție de respingere a recursului reclamantului în cauza având ca obiect plângere împotriva dispoziției mai sus amintite a fost pronunțată la data de 21 aprilie 2005 și, de la această dată, adică de peste 5 ani, reclamantului nu i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

La data de 25 iulie 2005, a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care, în Titlul VII, art. 16 alin. (4) prevede că „pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.” Prin urmare, noua lege prevede posibilitatea ca organul administrativ să cenzureze dispoziția anterioară sub aspectul legalității respingerii restituirii în natură, inclusiv raportat la dispozițiile cuprinse în noua lege, care sunt de imediată aplicare.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, textul art. 18 1 devenit după republicare art. 19 al Legii nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 247/2005, prevede că: „În situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurata însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

(2) În situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițiala, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.” Având în vedere durata excesivă a procedurii, pentru a nu se încălca dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul termenului rezonabil de soluționare a cauzei, instanța de apel va da îndrumări primei instanțe, în sensul că, în rejudecare, instanța va avea în vedere aceste dispoziții, urmând să verifice dacă imobilul este sau nu unul nou raportat la cel existent la data preluării, în funcție de suprafața acestuia, precum și dacă există corpuri de sine stătătoare ce pot fi restituite din imobilul inițial.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și intervenienta SC L.B.M. SRL. Recurenții critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Acțiunea este inadmisibilă, iar excepția inadmisibilității, fiind o excepție de ordine publică, poate fi invocată în toate fazele procesuale, inclusiv în faza de atac a recursului. - Caracterul consensual sau nu al actului juridic dedus judecății nu are nicio reglementare raportat la autoritatea de lucru judecat, excepție invocată în fazele anterioare ale procesului civil. - Decizia emisă de pârâtă are un caracter administrativ, iar caducitatea ca sancțiune vizează un raport juridic civil contractual și, prin urmare, orice demers făcut potrivit dreptului civil devine inadmisibil.

Prin dispoziția nr. 1853/2002 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a respins cererea reclamantului de restituire a 1/2 parte din imobilul situat în Cluj-Napoca, acordându-se măsuri reparatorii în echivalent. Această dispoziție a rămas valabilă producând efecte înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. De noile prevederi legale, respectiv art. 18 1 , devenit art. 19 după republicare, introdus prin Legea nr. 247/2005, au putut beneficia doar persoanele ale căror notificări nu erau soluționate. Interpretarea dată de instanța de apel actului juridic dedus judecății aduce atingere stabilității circuitului civil, întrucât dispoziția emisă urmează regimul de drept comun, stabilit de dispoziția legilor în vigoare, regim ce ar putea fi tulburat prin rediscutarea temeiniciei pretențiilor de restituire în natură, încălcându-se în același timp și autoritatea de lucru judecat.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, se constată următoarele: Prin dispoziția nr. 1853 din 19 aprilie 2002 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca în baza Legii nr. 10/2001, s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent. Nemulțumit de măsurile dispuse de pârât prin această dispoziție, ce viza imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, reclamantul s-a adresat instanțelor judecătorești, utilizând toate căile de atac prevăzute de Legea nr. 10/2001, în sensul că a uzat și de calea de atac a recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins recursul reclamantului la data de 21 aprilie 2005 și, drept urmare, dispoziția emisă de pârât a rămas nemodificată în sensul că s-au păstrat măsurile dispuse în cuprinsul acesteia.

În consecință, dispoziția nr. 1853 din 19 aprilie 2002 a devenit un veritabil titlu de proprietate, care a intrat în circuitul civil. Ulterior, a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 care a modificat Legea nr. 10/2001, dar dispozițiile noii legi nu au repus persoanele îndreptățite, în termenul de formulate a notificărilor, de prevederile acestei legi, au beneficiat, persoane ale căror notificări, nu au fost soluționate sau acele persoane ale căror plângeri împotriva dispozițiilor/deciziilor emise erau în curs de soluționare. Cum dispoziția ce face obiectul prezentului litigiu a fost analizată pe cale judecătorească pronunțându-se în acest sens o hotărâre, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, în mod legal s-a invocat excepția autorității lucrului judecat.

Prin prezentul demers judiciar se solicită caducitatea dispoziției emisă în baza Legii nr. 10/2001. Dar trebuie subliniat că caducitatea constă în lipsirea actului juridic de orice efecte, datorită unor cauze ulterioare încheierii sale și independent de voința autorului actului. Caducitatea lovește, deci, un act juridic civil valid, care nu a produs încă efecte. În motivarea prezentei acțiuni se susține ideea de caducitate a dispoziției emisă de Primar, care este un act administrativ, nu civil, ca fiind lipsită de cauza juridică, raportat la prevederile art. 18 1 introdus prin Legea nr. 247/2005. Cu alte cuvinte, prin prezenta acțiune, de fapt, se contestă din nou dispoziția nr. 1853 din 19 aprilie 2002 (care a făcut deja obiectul unui litigiu) în sensul aplicării dispozițiilor noi legii mai precis a dispozițiilor art. 18 1 din Legea nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, corect a reținut instanța fondului că în soluționarea cauzei nu se pot neglija hotărârile judecătorești care au cenzurat deja dispoziția administrativă emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 și care face obiectul prezentului litigiu. Unul dintre elementele fundamentale ale principiului dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate (Brumărescu contra României). Or, așa cum bine se arată și prin motivele de recurs, raționamentul instanței de apel conduce indubitabil la rediscutarea unei soluții definitive privind dispoziția emisă de Primar prin care s-a soluționat notificarea reclamantului formulată în baza Legii nr. 10/2001, aspect ce conduce la încălcarea principiului securității juridice.

În concluzie, în cauza supusă atenției sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. și, drept urmare, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursurile, va modifica hotărârea în sensul că va respinge apelul declarat de reclamant și va păstra ca legală hotărârea primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și intervenienta SC L.B.M. SRL împotriva deciziei civile nr. 184 A din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamant. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.