ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1000/2010

La data de 29 ianuarie 2008 petentul R.D. a formulat plângere penală împotriva avocatei C.V. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (3) C. proc. pen., întrucât la 21 aprilie 2007, acesta i-a împrumutat suma de 1.500 euro, în care sens a fost încheiat un contract de împrumut, cu scadența la 21 mai 2007, sumă de bani nerestituită. S-a mai susținut că la data încheierii contractului de împrumut, intimata a specificat că această sumă îi este necesară internării tatălui său, că a fost indus în eroare cu privire la afecțiunile medicale invocate de acesta, dar și mesajele acestuia precum că este în imposibilitate de a restitui datoria. Astfel, analizând plângerea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus prin rezoluția din 5 iunie 2009 în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. b) și 209 alin. (3) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale a intimatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., soluție menținută și de procurorul ierarhic superior. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. plângere la instanță solicitând ca în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. să se desființeze rezoluțiile și să se trimită cauza la procuror pentru începerea urmăririi penale față de făptuitoare. Prin Sentința penală nr. 337 din 20 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pentru a dispune respingerea plângerii ca nefondată, menținând ca legale și temeinice rezoluțiile.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat recurs, motivat, solicitând casarea sentinței și în rejudecare trimiterea dosarului la Curtea de Apel București, spre rejudecarea cauzei în care sens urmează a se administra probatoriile sus-menționate. Recursul este nefondat. Potrivit disp. art. 278 alin. (7) C. proc. pen. soluționând plângerea, instanța verifică rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Astfel, din examinarea dosarului și a lucrărilor dosarului instanței de fond, se reține că faptele relatate nu au fost confirmate de nicio probă.

La 21 aprilie 2007, după ce în prealabil recurentul a avut o discuție telefonică cu intimata, s-au întâlnit la sediul Cabinetului de Avocatură, dată la care s-a încheiat contractul de împrumut potrivit căruia prin clauzele inserate - împrumutatorul se obligă să predea suma de 1.500 euro, iar împrumutatul să restituie această sumă în termen de 30 zile, respectiv 21 mai 2007. Or, așa cum rezultă între părți a survenit un act sub semnătură privată la care ambele părți au achiesat în limita obligațiilor inserate, fără a rezulta vreo acțiune de inducere în eroare a petentului la momentul încheierii acestui act civil, pentru care petentul are deschisă calea unei acțiuni în instanță. Cum fapta reclamantă nu se circumscrie ilicitului penal, Înalta Curte, constată legală și temeinică sentința atacată, urmând ca în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., să respingă ca nefondat recursul petentului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit disp. art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.D. împotriva Sentinței penale nr. 337 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 martie 2010.