Decizia nr. 3547/2010 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 524/306/2006 — recurs împotriva sentinței nr. 47/2010 a Curții de Apel Alba Iulia

Prin rezoluția adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 1 martie 2010, în Dosar nr. 22/P/2010, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații C.G. și L.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289, 291 și 246 C. pen. Pentru a dispune astfel Parchetul a reținut următoarele motive de fapt și de drept: Între M.T. și E., în calitate de reclamanți și G.M. și G. în calitate de părți, s-a derulat din anul 2006 un proces civil. Prin Sentința civilă nr. 1061 din 20 februarie 2008 Judecătoria Sibiu a dispus: - unificarea imobilului de sub A+1, A+2 din CF Sibiu (220/1, 221/1 și părțile comune indivize) cu imobilul A+1, A+2 din CF Sibiu (220/11, 221/11 și părțile comune indivize) într-un corp funciar nou în CF Sibiu A+2 - casă, curte și grădină în suprafață de 536 mp; - dezmembrarea imobilului de sub A+2 din CF Sibiu după cum urmează: - top. - casă și curte în suprafață de 192 mp apartament în: - top. 1 - apartamentul nr. 1 compus din: subsol, 1 pivniță în suprafață de 12 mp, parter: 4 camere, 1 bucătărie și 1 baie cu WC, proprietatea reclamanților M.T. și M.E.; - top. - apartamentul nr. 2 compus din: - 2 pivnițe în suprafață de 95 mp, parter: scările de acces la etaj în suprafață de 6 mp, etaj: 3 camere, 1 bucătărie, 1 hol, o baie cu WC și scările urcare la pod și podul casei, proprietatea pârâților G.M. și G.G.; - părți comune indivize în cote de 1/4: întregul teren clădit și neclădit de 192 mp, la subsol intrarea și scările de acces, la parter un coridor, planșeele dintre apartamente, coșurile, fundațiile, acoperișul, împrejmuirea, intrarea în curte, racordurile de apă, gaz, canal; - top - curte și magazie de cărămidă în suprafață de 61 mp, ce se atribuie pârâților; - top - grădină de 111 mp, ce se atribuie reclamanților; - top - curte și magazie de cărămidă în suprafață de 61 mp, ce se atribuie reclamanților; - top - grădină de 111 mp, ce se atribuie pârâților, potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză de expert ing. I.I., parte integrantă din prezenta sentință; - întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al părților. Această soluție a fost atacată cu apel, iar prin Decizia nr. 137 din 10 aprilie 2009 Tribunalul Sibiu a dispus: - dezmembrarea imobilului de sub A+2 din CF Sibiu, după cum urmează: - nr. top, casă și curte în suprafață de 192 mp, care se dezmembrează la rândul lui, astfel: - top - apartamentul nr. 1 compus din: subsol - 1 pivniță în suprafață de 12 mp, parter: 4 camere, 1 bucătărie și 1 baie cu wc, proprietatea reclamanților M.T. și M.E.; - top - apartamentul nr. 2, compus din: 2 pivnițe în suprafață de 95 mp, parter, scările de acces la etaj în suprafață de 6 mp, etaj: 3 camere, 1 bucătărie, 1 hol, o baie cu wc și scările urcare la pod și podul casei, proprietatea pârâților G.M. și G.G.; - părți comune indivize în cote de 1/2 pentru cele 2 apartamente: întregul teren clădit și neclădit de 229 mp, la subsol intrarea și scările de acces la parter un coridor, planșeele dintre apartamente, sosurile, fundațiile, acoperișul, împrejmuirea, intrarea în curte, racordurile de apă, gaz, canal; - top - curte și magazie de cărămidă în suprafață de 153,5 mp, ce se atribuie pârâților G.M. și G.G.; - top - grădină de 153,5 mp, ce se atribuie reclamanților M.; - a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, inclusiv cele vizând revenirea provizorie la situația anterioară de carte funciară. Ulterior, reclamanții M.T. și M.E. au declarat recurs, iar Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 377 din 15 octombrie 2009 l-a respins ca nefondat. Printre alte considerente, instanța de control judiciar a reținut că în fața instanței de apel reclamantul a declarat că este de acord cu varianta II din anexa 1 la expertiză, ca de altfel și mandatarul pârâților, așa cum s-a consemnat în partea introductivă a deciziei atacate cu recurs. Deci, între părți s-a realizat un acord în privința modalității de sistare a indiviziunii, iar afirmația recurenților, în sensul că au dorit o altă variantă, este lipsită de suport probator și a fost respinsă. Prin plângerea penală formulată persoana vătămată M.T. susține, fără nici un suport probatoriu, că mențiunile cuprinse în decizia Tribunalului Sibiu, în sensul că ar fi fost de acord cu varianta II din expertiză sunt false. Prin formularea unei plângeri penale nu pot fi cenzurate soluțiile dispuse de judecători în cauzele administrate de aceștia. Cenzurarea soluției magistratului se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de C. proc. civ., iar pronunțarea unor hotărâri judecătorești, în lipsa altor elemente, nu poate constitui o faptă în sensul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin rezoluția din 31 martie 2010 emisă în Dosar nr. 289/11/2/2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca neîntemeiată plângerea petentului M.T. împotriva rezoluției aceleiași autorități judiciare, adoptată în Dosar nr. 22/P/2010, soluție ce are la bază următoarele argumente: În mod întemeiat procurorul de caz a observat că magistrații s-au pronunțat în limita prerogativelor lor. Actele premergătoare efectuate nu indică date, indicii, informații, suspiciuni ori dovezi din care să rezulte reaua-credință a magistraților, nici persoana vătămată nu poate furniza astfel de date, mărginindu-se să afirme interesat existența abuzului.

În urma examinării efective a probelor esențiale supuse aprecierii sale - preambulul Deciziei civile nr. 137 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Sibiu, Decizia civilă nr. 377/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, rapoarte de expertiză - Curtea a reținut că susținerile petentului sunt infirmate de datele certe din cauză și nu pot constitui temeiuri suficiente pentru formularea unor acuzații complete.

Analiza preambulului Deciziei civile nr. 137/2009 a Tribunalului Sibiu relevă, fără dubiu, că reclamantul M.T. a achiesat la dezmembrarea conform variantei II Anexa 1 a raportului de expertiză, aspect ce exclude orice suspiciune cu privire la eventuala conduită abuzivă a magistraților chemați să soluționeze litigiul.

Curtea arată, de asemenea, că în cauză nu există minime elemente care să contureze îndeplinirea defectuoasă de către magistrați a prerogativelor lor în instrumentarea Dosarului nr. 524/306/2006.

Faptul că soluția adoptată îl dezavantajează, în opinia sa, pe petiționar nu reprezintă un temei suficient pentru a angrena răspunderea penală a magistraților, aceștia acționând în limitele prerogativelor recunoscute de lege, pronunțând o soluție conform convingerii lor intime, formate în baza actelor și materialului din dosarul cauzei.

În altă ordine de idei, Curtea observă, fără a fi în măsură să aprecieze asupra fondului cauzei, că varianta pe care o clamează petentul și soția sa, variantă cuprinsă în suplimentul nr. 2 din raportul de expertiză, nu a fost solicitată în fața instanței și nici încuviințată ca mijloc de probă de către Tribunalul Sibiu.

Față de cele ce preced, Curtea de Apel a considerat că în cauză nu există motive pertinente și raționale care să justifice începerea urmăririi penale față de cei doi magistrați. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul M.T., care deși legal citat nu s-a prezentat în fața Curții pentru susținerea căii de atac formulate. Prin motive scrise de recurs, petentul a adus mai multe critici modului în care i-a fost soluționată cauza civilă de către intimați. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că petentul a avut calitatea de reclamant într-un dosar civil având ca obiect ieșirea din indiviziune pentru imobilul din str. F. din Sibiu. Cauza a format obiectul Dosarului nr. 534/306/2006 al Judecătoriei Sibiu, iar intimații C.G. și L.D.T. au soluționat, în calitate de judecători ai Tribunalului Sibiu, apelurile pe care părțile le-au declarat împotriva sentinței instanței de fond, pronunțând astfel Decizia civilă nr. 137 din 10 aprilie 2009. Această decizie, prin care au fost admise toate apelurile, a fost menținută implicit prin Decizia civilă nr. 377 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, care a respins ca nefondat recursul declarat de petent și soția acestuia. Prin plângerea penală formulată de către petent împotriva intimaților, acesta a formulat critici la adresa modului în care a fost soluționată cauza sa civilă. Curtea reține că procedura reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. are în vedere cenzurarea sub aspectul legalității și temeiniciei a soluțiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat. Această procedură nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluțiilor date de magistrați în procesul de interpretare și aplicare a legii într-o cauză dată. Eventualele erori apărute în acest proces nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. Prin urmare, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care a(u) soluționat cauza. Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susținerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depășesc cenzura actelor întocmite de intimați (și care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credință a funcției deținute, ceea ce înseamnă că intimații au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Or, în speță, Curtea constată că atât motivarea plângerii penale, cât și cea plângerii adresate instanței cuprind în realitate critici aduse soluției adoptate de către intimați, pe care petentul le putea invoca odată cu exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunțate în respectiva cauză, în condițiile C. proc. civ. În consecință, soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în cauză de către procuror și menținută prin hotărârea atacată, este legală și temeinică, întrucât faptele reclamate de către petent nu există, astfel încât recursul de față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.