ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3547/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3547/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală nr. 47/2010 din 27 mai

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă ca nefondată

plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluției adoptate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar penal nr. 22/P/2010, la data de

1 martie 2010.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul să plătească statului suma

de 80 RON cheltuieli judiciare.

S-a reținut că prin

plângerea formulată și înregistrată la această Curte sub Dosar penal nr.

567/57/2010 petentul M.T. a solicitat desființarea rezoluției adoptate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar penal nr. 22/P/2010,

la data de 1 martie 2010 și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale față de magistrații: C.G. și L.D. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 29, 291 și 246 C. pen.

În expunerea scrisă a

motivelor plângerii sale, petentul relevă, în esență că magistrații și-au

fundamentat soluția adoptată în Dosar nr. 524/306/2006 al Tribunalului Sibiu

(apel) pe poziția sa procesuală consemnată în fals în fața acestei jurisdicții

(încheierea de ședință din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Sibiu) și în care se

menționează nereal că apelantul reclamant - petentul în cauza de față -

consimte la dezmembrarea conform variantei II anexa I din raportul de expertiză.

Arată petiționarul că

procedând astfel, magistrații au pronunțat o soluție păgubitoare pentru

persoana sa, prevalându-l de un drept la a cărui cedare nu a consimțit.

Verificând rezoluția

atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, conform

exigențelor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Curtea de Apel a

constatat următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia la data de 1 martie 2010, în Dosar nr. 22/P/2010, s-a

dispus în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de magistrații C.G. și L.D., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289, 291 și 246 C. pen.

Pentru a dispune

astfel Parchetul a reținut următoarele motive de fapt și de drept:

Între M.T. și E., în

calitate de reclamanți și G.M. și G. în calitate de părți, s-a derulat din anul

2006 un proces civil. Prin Sentința civilă nr. 1061 din 20 februarie 2008

Judecătoria Sibiu a dispus:

- unificarea

imobilului de sub A+1, A+2 din CF Sibiu (220/1, 221/1 și părțile comune

indivize) cu imobilul A+1, A+2 din CF Sibiu (220/11, 221/11 și părțile comune

indivize) într-un corp funciar nou în CF Sibiu A+2 - casă, curte și grădină în

suprafață de 536 mp;

- dezmembrarea

imobilului de sub A+2 din CF Sibiu după cum urmează:

- top. - casă și

curte în suprafață de 192 mp apartament în:

- top. 1 -

apartamentul nr. 1 compus din: subsol, 1 pivniță în suprafață de 12 mp, parter:

4 camere, 1 bucătărie și 1 baie cu WC, proprietatea reclamanților M.T. și M.E.;

- top. - apartamentul

nr. 2 compus din: - 2 pivnițe în suprafață de 95 mp, parter: scările de acces

la etaj în suprafață de 6 mp, etaj: 3 camere, 1 bucătărie, 1 hol, o baie cu WC

și scările urcare la pod și podul casei, proprietatea pârâților G.M. și G.G.;

- părți comune

indivize în cote de 1/4: întregul teren clădit și neclădit de 192 mp, la subsol

intrarea și scările de acces, la parter un coridor, planșeele dintre

apartamente, coșurile, fundațiile, acoperișul, împrejmuirea, intrarea în curte,

racordurile de apă, gaz, canal;

- top - curte și

magazie de cărămidă în suprafață de 61 mp, ce se atribuie pârâților;

- top - grădină de

111 mp, ce se atribuie reclamanților;

- top - curte și

magazie de cărămidă în suprafață de 61 mp, ce se atribuie reclamanților;

- top - grădină de

111 mp, ce se atribuie pârâților, potrivit expertizei tehnice efectuate în

cauză de expert ing. I.I., parte integrantă din prezenta sentință;

- întabularea în

cartea funciară a dreptului de proprietate al părților.

Această soluție a

fost atacată cu apel, iar prin Decizia nr. 137 din 10 aprilie 2009 Tribunalul

Sibiu a dispus:

- dezmembrarea

imobilului de sub A+2 din CF Sibiu, după cum urmează:

- nr. top, casă și

curte în suprafață de 192 mp, care se dezmembrează la rândul lui, astfel:

- top - apartamentul

nr. 1 compus din: subsol - 1 pivniță în suprafață de 12 mp, parter: 4 camere, 1

bucătărie și 1 baie cu wc, proprietatea reclamanților M.T. și M.E.;

- top - apartamentul

nr. 2, compus din: 2 pivnițe în suprafață de 95 mp, parter, scările de acces la

etaj în suprafață de 6 mp, etaj: 3 camere, 1 bucătărie, 1 hol, o baie cu wc și

scările urcare la pod și podul casei, proprietatea pârâților G.M. și G.G.;

- părți comune

indivize în cote de 1/2 pentru cele 2 apartamente: întregul teren clădit și

neclădit de 229 mp, la subsol intrarea și scările de acces la parter un

coridor, planșeele dintre apartamente, sosurile, fundațiile, acoperișul,

împrejmuirea, intrarea în curte, racordurile de apă, gaz, canal;

- top - curte și

magazie de cărămidă în suprafață de 153,5 mp, ce se atribuie pârâților G.M. și

G.G.;

- top - grădină de

153,5 mp, ce se atribuie reclamanților M.;

- a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței, inclusiv cele vizând revenirea provizorie

la situația anterioară de carte funciară.

Ulterior, reclamanții

M.T. și M.E. au declarat recurs, iar Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia

nr. 377 din 15 octombrie 2009 l-a respins ca nefondat. Printre alte

considerente, instanța de control judiciar a reținut că în fața instanței de

apel reclamantul a declarat că este de acord cu varianta II din anexa 1 la

expertiză, ca de altfel și mandatarul pârâților, așa cum s-a consemnat în

partea introductivă a deciziei atacate cu recurs. Deci, între părți s-a

realizat un acord în privința modalității de sistare a indiviziunii, iar

afirmația recurenților, în sensul că au dorit o altă variantă, este lipsită de

suport probator și a fost respinsă.

Prin plângerea penală

formulată persoana vătămată M.T. susține, fără nici un suport probatoriu, că

mențiunile cuprinse în decizia Tribunalului Sibiu, în sensul că ar fi fost de

acord cu varianta II din expertiză sunt false.

Prin formularea unei

plângeri penale nu pot fi cenzurate soluțiile dispuse de judecători în cauzele

administrate de aceștia. Cenzurarea soluției magistratului se poate realiza

numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de C. proc. civ., iar

pronunțarea unor hotărâri judecătorești, în lipsa altor elemente, nu poate

constitui o faptă în sensul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

31 martie 2010 emisă în Dosar nr. 289/11/2/2010, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca neîntemeiată

plângerea petentului M.T. împotriva rezoluției aceleiași autorități judiciare,

adoptată în Dosar nr. 22/P/2010, soluție ce are la bază următoarele argumente:

În mod întemeiat

procurorul de caz a observat că magistrații s-au pronunțat în limita

prerogativelor lor. Actele premergătoare efectuate nu indică date, indicii,

informații, suspiciuni ori dovezi din care să rezulte reaua-credință a

magistraților, nici persoana vătămată nu poate furniza astfel de date,

mărginindu-se să afirme interesat existența abuzului.

efective a probelor esențiale supuse aprecierii sale - preambulul Deciziei

civile nr. 137 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Sibiu, Decizia civilă nr.

377/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, rapoarte de expertiză - Curtea a reținut

că susținerile petentului sunt infirmate de datele certe din cauză și nu pot

constitui temeiuri suficiente pentru formularea unor acuzații complete.

preambulului Deciziei civile nr. 137/2009 a Tribunalului Sibiu relevă, fără

dubiu, că reclamantul M.T. a achiesat la dezmembrarea conform variantei II

Anexa 1 a raportului de expertiză, aspect ce exclude orice suspiciune cu

privire la eventuala conduită abuzivă a magistraților chemați să soluționeze

litigiul.

asemenea, că în cauză nu există minime elemente care să contureze îndeplinirea

defectuoasă de către magistrați a prerogativelor lor în instrumentarea

Dosarului nr. 524/306/2006.

adoptată îl dezavantajează, în opinia sa, pe petiționar nu reprezintă un temei

suficient pentru a angrena răspunderea penală a magistraților, aceștia

acționând în limitele prerogativelor recunoscute de lege, pronunțând o soluție

conform convingerii lor intime, formate în baza actelor și materialului din

dosarul cauzei.

idei, Curtea observă, fără a fi în măsură să aprecieze asupra fondului cauzei,

că varianta pe care o clamează petentul și soția sa, variantă cuprinsă în

suplimentul nr. 2 din raportul de expertiză, nu a fost solicitată în fața

instanței și nici încuviințată ca mijloc de probă de către Tribunalul Sibiu.

preced, Curtea de Apel a considerat că în cauză nu există motive pertinente și

raționale care să justifice începerea urmăririi penale față de cei doi

magistrați.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul M.T., care deși legal citat nu s-a

prezentat în fața Curții pentru susținerea căii de atac formulate.

Prin motive scrise de

recurs, petentul a adus mai multe critici modului în care i-a fost soluționată

cauza civilă de către intimați.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că petentul a avut calitatea de reclamant într-un

dosar civil având ca obiect ieșirea din indiviziune pentru imobilul din str. F.

din Sibiu.

Cauza a format

obiectul Dosarului nr. 534/306/2006 al Judecătoriei Sibiu, iar intimații C.G.

și L.D.T. au soluționat, în calitate de judecători ai Tribunalului Sibiu,

apelurile pe care părțile le-au declarat împotriva sentinței instanței de fond,

pronunțând astfel Decizia civilă nr. 137 din 10 aprilie 2009.

Această decizie, prin

care au fost admise toate apelurile, a fost menținută implicit prin Decizia

civilă nr. 377 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă, care a respins ca nefondat recursul declarat de petent și soția

acestuia.

Prin plângerea penală

formulată de către petent împotriva intimaților, acesta a formulat critici la

adresa modului în care a fost soluționată cauza sa civilă.

Curtea reține că

procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. are în vedere

cenzurarea sub aspectul legalității și temeiniciei a soluțiilor dispuse de

procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi

penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu

care a fost sesizat.

Această procedură nu

se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum

ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluțiilor date de

magistrați în procesul de interpretare și aplicare a legii într-o cauză dată.

Eventualele erori

apărute în acest proces nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor

de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma

exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta

fiind de altfel și justificarea existenței lor.

Prin urmare,

nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care a(u) soluționat cauza.

Trecerea în sfera

ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susținerea

unei plângeri penale reprezintă aspecte care depășesc cenzura actelor întocmite

de intimați (și care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac

recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu

rea-credință a funcției deținute, ceea ce înseamnă că intimații au cunoscut

caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea

intereselor legale ale unei persoane.

Or, în speță, Curtea

constată că atât motivarea plângerii penale, cât și cea plângerii adresate instanței

cuprind în realitate critici aduse soluției adoptate de către intimați, pe care

petentul le putea invoca odată cu exercitarea căii de atac împotriva hotărârii

pronunțate în respectiva cauză, în condițiile C. proc. civ.

În consecință,

soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în cauză de către procuror și

menținută prin hotărârea atacată, este legală și temeinică, întrucât faptele

reclamate de către petent nu există, astfel încât recursul de față este

nefondat și urmează a fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către

stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul M.T. împotriva Sentinței penale nr.

47/2010 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 octombrie 2010.