ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 27/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 27/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în
judecată
Prin cererea înregistrată la data de
14 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, reclamanta D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Coordonarea
Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților să emită și să
comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în comuna
Galicea Mare, Jud. Dolj, teren intravilan în suprafață de 499 mp, în termen de
90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor
cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum și
obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a
arătat că prin Dispoziția nr. 949 din 27 decembrie 2004, emisă de Primarul comunei
Galicea Mare, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII
din Legea nr. 247/2005, către reclamantă, pentru imobilul imposibil de
restituit în natură, situat în comuna Galicea Mare, Jud. Dolj.
S-a arătat că Dispoziția nr. 949/2004
a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale,
împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, fără
însă a fi fost soluționat până la data înregistrării acțiunii.
A susținut reclamanta că
nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la
emiterea Dispoziției nr. 949/2004 este nejustificată, astfel că interesul
promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților
la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Prin întâmpinarea depusă în cauză,
pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de
nelegalitate a Dispoziției nr. 949/2004 emisă de Primăria comunei Galicea Mare,
formulând și o cerere de chemare în garanție a Primăriei comunei Galicea Mare prin
Primar, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând
procedura complexă de analizare a unui dosar de despăgubire și faptul că
dosarul reclamantei nu ar fi fost complet.
La rândul său, pârâta Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității
sale procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind
acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,
reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conținând
titlul de despăgubire și că, față de același aspect, cererea reclamantei
privind daunele cominatorii este inadmisibilă.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 192 din data
de 30 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,
a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire pentru terenul
în suprafață de 450 mp, situat în comuna Galicea Mare, jud. Dolj, în termen de
90 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței.
Instanța de fond a respins cererea
de chemare în garanție a Primăriei comunei Galicea Mare, cererea pârâtei
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de sesizare a tribunalului cu
soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 949/2004, precum și capătul
de cerere privind acordarea de daune cominatorii.
În motivarea acestei hotărâri, instanța
de fond a reținut că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său
ori a contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001, că autoritatea
locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 27 decembrie 2004, iar deși dosarul a
fost înaintat în termen autorităților pârâte, până la data sesizării instanței (ianuarie
2010) dosarul reclamantei nu fusese analizat.
Prima instanță a apreciat că, în speță,
comportamentul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este
de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen
rezonabil de soluționare a dosarului reclamantei și încălcării obligației
statului de a respecta dreptul de proprietate al acesteia.
A arătat instanța de fond că
restituirea dosarelor către autoritatea care le-a înaintat, ca procedură în
afara legii, reprezintă o modalitate de a tergiversa emiterea titlului de
despăgubire, iar, în speță, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative
de la data înregistrării dosarului și până la data introducerii cererii de
chemare în judecată.
Curtea a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, cu motivarea că, așa cum rezultă din atribuțiile legale ale
acestei instituții, nu există identitate între debitorul obligației ce face
obiectul pretenției reclamantului și această pârâtă.
Instanța de fond a respins cererea
pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de sesizare a
tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 949/2004
emisă de Primăria comunei Galicea Mare, precum și cererea de chemare în
garanție a Primăriei comunei Galicea Mare, arătând, cu privire la prima cerere,
că nu poate face obiectul excepției de nelegalitate un act ce nu poate forma
obiectul unei acțiuni în anulare în contencios administrativ, iar cu privire la
cea de-a doua, că pârâta nu justifică nici un temei de drept conform căruia, în
situația în care ar cădea în pretenții să poată fi trasă la răspundere
primăria, neputând solicita antrenarea răspunderii subsidiare a acesteia, în
acest cadru procesual .
Instanța de fond a mai respins
cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii, arătând că
potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură
specială de sancționare a
autorităților, în
cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile,
procedură
care este subsecventă actualei etape judiciare.
Calea de atac
exercitată în cauză
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
În motivarea căii de atac,
recurenta-pârâtă a susținut
că instanța de fond în mod greșit a respins cererea sa de sesizare a
tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr.
949/2004 emisă de Primăria comunei Galicea Mare, dispoziție emisă cu încălcarea
art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,
act ce poate fi supus controlului instanțelor de contencios administrativ,
având strânsă legătură cu fondul pretențiilor reclamantei.
A mai susținut recurenta, în esență,
că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic că în speță ar fi fost încălcat
principiul procesului rezonabil,
dispunând
obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele
obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de
despăgubire
al reclamantei și cu
ignorarea
prevederilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a mai arătat că instanța
de fond nu și-a exercitat rolul activ, în sensul solicitării unor înscrisuri
suplimentare care să clarifice situația imobilului, înscrisuri pentru a căror
lipsă recurenta a retrimis chiar dosarul Primăriei comunei Galicea Mare, iar
termenul de 90 de zile prevăzut de sentința de fond nu poate fi respectat din
motive obiective.
II. Considerentele Înaltei Curți
asupra recursului
Examinând sentința atacată prin
prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile
scrise cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Cu privire la soluția dată
excepției de nelegalitate a
Dispoziției nr. 949/2004 emisă de Primăria comunei Galicea Mare
, invocată de către recurentă în
fața instanței de fond.
m
otivul de recurs ce vizează cererea
de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției
de nelegalitate a dispoziției nr. 949 din 27 decembrie 2004, emisă de Primarul
comunei Galicea Mare, nu poate fi reținut.
Cu privire la excepția de
nelegalitate invocată, Înalta Curte reține că potrivit art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de
data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de
excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,
constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,
sesizează, prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ
competentă să o soluționeze și suspendă cauza.
Din interpretarea prevederii legale
enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele
administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ,
altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse
controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei
acțiuni directe.
Nu pot forma obiect al excepției de
nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă,
fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului
administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele
autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de
comandament cu caracter militar și actele administrative pentru modificarea sau
desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Prin urmare, dispoziția prin care
entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui imobil
preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la
secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu
poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune
directă, nici prin intermediul excepției de nelegalitate.
Sub acest aspect, sentința recurată
este întemeiată.
Motivele de recurs subsumate
criticii privind reținerea încălcării principiului procesului rezonabil.
Intimata-reclamantă a supus
controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al
autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia
reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în
natură, situat în comuna Galicea Mare, Jud. Dolj, în temeiul Titlului VII din
Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i
recunoscută prin Dispoziția nr. 949 din 27 decembrie 2004, emisă de Primarul comunei
Galicea Mare.
Prin această dispoziție a fost
soluționată notificarea înregistrată sub nr. 65
/N/2002.
Este adevărat că dispozițiile
Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea
despăgubirilor" din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind
reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri
adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen
pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cu toate acestea,
cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai sus menționate având ca obiect
emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluționată
într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității
publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare și până la
momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii
judecătorești irevocabile.
Astfel, reclamanta a început
procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificare
formulată în anul 2002, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor,
împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă sub nr. 12366/CC
la data de 11 aprilie 2006.
Intervalul mare de timp pe parcursul
căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat
abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în
sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil
consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și
a Libertăților Fundamentale.
Demersul recurentei Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor de a retrimite Primăriei comunei Galicea Mare dosarul
și documentația ce a stat la baza soluționării notificării reclamantei echivalează
practic cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului de
despăgubire, nelegală în condițiile în care Titlul VII al Legii 247/2005 și
Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.
Pe de altă parte, susținerile
recurentei privind viciile Dispoziției nr. 949/2004 și solicitările adresate
Primăriei comunei Galicea Mare exced atribuțiilor acordate acestei autorități
de normele legale incidente, nefiind, pe de altă parte, probate în mod
satisfăcător, întregul demers având aparența unui act îndeplinit exclusiv pro
causa.
Înalta Curte constată că sentința
primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a
regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în
Decizia nr. 2815/2008.
Având în vedere dispozițiile art. 20
din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și
secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor
nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul
la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6
paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și
aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii
administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor
definitive.
Soluționarea cauzelor în mod imparțial,
echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la
o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,
consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de
către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea etapelor procedurale
poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,
dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei
totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile
depuse la dosar nu rezultă că până la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis
decizia solicitată.
Toate aceste elemente conturează cu pregnanță
caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de
către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de
soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența
Curții Europene a
d
repturilor
Omului.
În acest context, soluția Curții de
apel este legală și se impune a fi menținută.
Nu se poate reproșa instanței de
fond pasivitate în exercitarea rolului conturat de dispozițiile art. 129 alin. (4)
și (5) C. proc. civ., câtă vreme aceste atribuții pot fi exercitate doar în
limitele fixate de cadrul procesual și dispozițiile legale aplicabile fondului
cauzei, indicate anterior, în raport de susținerile părților, context în care
administrarea probatoriului invocat de către recurentă nu ar fi fost utilă
cauzei.
Pentru aceste considerente, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul formulat de Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 192
din data de 30 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 6 ianuarie 2011.