ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3378/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea introductivă reclamantul D.F. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Arad – Activitatea de inspecție fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad solicitând să se anuleze decizia de impunere fiscală nr. 579 din 05 iulie 2010 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad în baza Raportului de inspecție fiscală din 05 iulie 2010 întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad - Administrația Finanțelor Publice Arad; anularea Deciziei de impunere nr. 587 din 06 iulie 2010 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P.

Arad în baza Raportului de inspecție fiscală din 06 iulie 2010 întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad - Administrația Finanțelor Publice Arad și anularea Deciziei nr. 2010 din 30 septembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad , cu cheltuieli de judecată. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 310 din 14 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul D.F. împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Arad – Activitatea de inspecție fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că dobânditorul titlurilor de participare sau a părților sociale au avut-o SC T.F.

SRL România și T.I. G.M.B.H. Germania, iar reclamantul a avut calitate de cedent, așa cum rezultă din contractele de cesiune autentificate, invocate de reclamant și, de asemenea, din recunoașterea acestei calități, menționată în înscrisul depus la fila 41 din dosar sau din acțiune. Art. 16 C. proc. fisc. prevede, că raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept fiscal. Deci, raportul de drept procedural fiscal, respectiv cel de a contesta o impunere fiscală, atât în procedura prealabilă fiscală cât și la instanță, aparține numai unui subiect de drept fiscal, respectiv persoanei fizice sau juridice care este titularul unei obligații fiscale, așa cum rezultă din dispozițiile legale suscitate.

Cum în cauză, calitatea aceasta aparține celor două societăți comerciale pe seama cărora s-au calculat impunerile, instanța a constatat că în mod corect a fost respinsă contestația reclamantului pe excepția lipsei calității de contribuabil, respectiv de calitate procesuală activă în procedura prealabilă. Împrejurarea că reclamantul susține că prin impuneri i-au fost lezate drepturile sale patrimoniale pentru că impozitul stabilit a determinat diminuarea sumei pe care trebuia să o încaseze de la cesionarii T.I. G.M.B.H. și SC T.F. SRL cu titlu de preț, pe baza contractelor de cesiune, nu conferă acestuia calitatea de subiect de drept în raportul de drept fiscal, problema vizând exclusiv raporturile contractuale dintre reclamant și cesionari.

Recursul declarat de D.F. Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamantul D.F. care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în esență pentru următoarele motive: - Instanța de fond a apreciat în mod eronat că recurentul nu are calitatea de debitor al obligației fiscale contestate și de subiect al raportului juridic fiscal și ca atare, nu are calitatea să le conteste. Consideră recurentul că are calitate să conteste actele administrative fiscale în conformitate cu prevederile art. 205 C. proc. fisc. (este îndreptățit la contestație numai cele care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ - fiscal sau prin lipsa acestuia) și potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 („Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim…”).

Arată recurentul că, în speță, T.I. G.M.B.H. și SC T.F. SRL, sunt contribuabili și subiecte ale raportului juridic fiscal având ca obiect plata impozitului pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlului de valorare, tocmai pentru că au obligația de a reține la sursă și a plăti la bugetul de stat impozitul pentru câștigul realizat de recurent. - În mod eronat instanța de judecată apreciază că diminuarea sumei pe care trebuia să o încaseze recurentul cu titlu de preț, de la cesionari, vizează exclusiv raporturile contractuale dintre recurent și cesionari.

Se mai arată că interesul recurentului în contestarea impozitului stabilit de organele fiscale este evident întrucât în cazul anulării deciziilor de impunere, sumele stabilite și încasate de autoritatea fiscală îi revin acestuia în baza Convenției și actului adițional la contractul de cesiune din 24 februarie 2009. - A mai arătat recurentul pe fondul cauzei că organele fiscale au stabilit obligații fiscale suplimentare contractului de cesiune, că este cetățean italian cu domiciliul și rezidența fiscală în Italia, că sunt incidente în cauză dispozițiile Convenției pentru evitarea dublei impuneri, că majorarea capitalului social nu prezintă nicio relevanță din punct de vedere al impozitului pe venitul din transferul părților sociale.

În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice – Arad a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. A invocat excepția nulității recursului întrucât potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.,nu a fost indicată în cererea de recurs denumirea și sediul pârâtei-intimate, numărul de înmatriculare al acesteia. De asemenea a invocat excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamantului D.F., iar pe fond se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând prioritar excepția nulității recursului, conform art. 137 C. proc. civ. prin prisma celor învederate de pârâtul-intimat, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005 s-a constatat că textul de lege indicat de pârâtul-intimat, respectiv art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. este neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitatea absolută. Prin urmare, se va respinge excepția nulității recursului. Cât privește excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamantului-recurent, acestea vor fi luate în considerare la soluționarea recursului, fiind invocate și la instanța de fond și reprezentând în fapt apărări ale pârâtului-intimat.

Argumente de fapt și de drept relevante Prin decizia de impunere pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a stabilit obligația de a se plăti suma de 1.927.653 lei cu titlu de impozit calculat pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, cu majorări aferente pe seama SC T.I. G.M.B.H. Germania, prin împuternicit SC T.C. SRL și prin decizia de impunere fiscală pârâta a calculat aceeași categorie de impozit în sumă de 113.557 lei cu majorări aferente pe seama societății comerciale SC F. SRL, titularele obligațiilor fiscale, în sensul Codului de procedură fiscală. Prin decizia nr. 2010 din 30 septembrie 2010 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, a fost respinsă contestația reclamantului împotriva celor două decizii de impunere, ca inadmisibilă, cu motivarea că, a fost formulată de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, conform pct. 13 din O.M.F.

nr. 519/2005, reținându-se aplicarea prevederilor art. 17 și 67 C. proc. fisc., reclamantul neavând calitate de subiect al raportului juridic fiscal, născut în cadrul celor două decizii de impunere fiscală. Potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. fisc., subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport. (2) Contribuabilul este orice persoana fizica ori juridica sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii.

Art. 67 alin. (1) lit. b) C. fisc., prevede că, modul de calcul, reținerea si virarea impozitului pe veniturile din investiții, altele decât cele prevăzute la alin. (1) și (2) se efectuează astfel:(..) b) în cazul câștigurilor determinate din transferul valorilor mobiliare, în cazul societăților închise și din transferul părților sociale, obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine dobânditorului. Potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 – modificată și completată. Art. 205 - Posibilitatea de contestare (1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

(2) Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. (3) Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună. (4) Pot fi contestate în condițiile alin. (3) și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat. (5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestația se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului. (6) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.

Art. 206 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 arată: „Contestația se formulează în scris și va cuprinde: a) datele de identificare a contestatorului; b) obiectul contestației; c) motivele de fapt și de drept; d) dovezile pe care se întemeiază; e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică; Art. 213 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 arată: Prin soluționarea contestației nu se poate crea o situație mai grea contestatorului în propria cale de atac”. Așa cum a reținut corect și instanța de fond, din dispozițiile arătate mai sus, rezultă că poate formula contestație persoana care este titular în raportul juridic fiscal stabilit prin actul administrativ-fiscal, ceea ce presupune o identitate între persoana contestatorului și persoana titular al dreptului în raportul juridic fiscal.

Potrivit Titlului IX contestația formulată de debitorul obligațiilor de plată, trebuie să întrunească anumite condiții de formă, termene, motivare în fapt, în drept, dovedirea calității de reprezentant etc., sub sancțiunea respingerii ei fără a mai fi analizată pe fond. În cadrul procedurii de soluționare a contestațiilor pot participa și alte persoane, pot formula cererii, în măsura în care interesele le sunt lezate, alte persoane decât titularii dreptului la acțiune, dar numai în situația în care titularii actelor administrativ-fiscale atacate depun contestații, alte persoane vor fi astfel intervenienți alături de contestatorii titulari ai dreptului raportului juridic fiscal. Se reține că, în speță, titularii actelor administrativ-fiscale, decizia de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010 și nr. 579 din 5 iulie 2010 nu au exercitat calea de atac prevăzută de lege.

Câtă vreme, cele două decizii de impunere nu instituie în sarcina reclamantului-recurent nicio obligație fiscală, calitatea de debitori (contribuabili) aparținând cesionarilor (care nu au atacat aceste acte administrativ-fiscale) acesta nu are calitate procesual activă. Temeiul legal al soluției adoptate Se reține că, în mod corect instanța de fond a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză, raportat la situația de fapt așa încât, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de D.F. împotriva sentinței civile nr. 310 din 14 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iulie 2012.