ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3378/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3378/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

introductivă reclamantul D.F. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația

Finanțelor Publice Arad – Activitatea de inspecție fiscală și Direcția Generală

a Finanțelor Publice Arad solicitând să se anuleze decizia de impunere fiscală

nr. 579 din 05 iulie 2010

emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad în baza

Raportului de inspecție fiscală din 05 iulie 2010 întocmit de Activitatea de

Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad - Administrația Finanțelor Publice

Arad; anularea Deciziei de impunere nr. 587 din 06 iulie 2010 emisă de

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad în baza Raportului de

inspecție fiscală din 06 iulie 2010 întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală

din cadrul D.G.F.P. Arad - Administrația Finanțelor Publice Arad și anularea

Deciziei nr. 2010 din 30 septembrie 2010 emisă de Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Arad

, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea Curții de

Apel

Prin sentința nr. 310

din 14 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantul D.F. împotriva pârâtelor Administrația

Finanțelor Publice Arad – Activitatea de inspecție fiscală și Direcția Generală

a Finanțelor Publice Arad.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că dobânditorul titlurilor de participare

sau a părților sociale au avut-o SC T.F. SRL România și T.I. G.M.B.H. Germania,

iar reclamantul a avut calitate de cedent, așa cum rezultă din contractele de

cesiune autentificate, invocate de reclamant și, de asemenea, din recunoașterea

acestei calități, menționată în înscrisul depus la fila 41 din dosar sau din

acțiune.

Art. 16 C. proc.

fisc. prevede, că raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și

obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea

modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor

și obligațiilor părților din raportul de drept fiscal.

Deci, raportul de

drept procedural fiscal, respectiv cel de a contesta o impunere fiscală, atât

în procedura prealabilă fiscală cât și la instanță, aparține numai unui subiect

de drept fiscal, respectiv persoanei fizice sau juridice care este titularul

unei obligații fiscale, așa cum rezultă din dispozițiile legale suscitate.

Cum în cauză,

calitatea aceasta aparține celor două societăți comerciale pe seama cărora s-au

calculat impunerile, instanța a constatat că în mod corect a fost respinsă

contestația reclamantului pe excepția lipsei calității de contribuabil,

respectiv de calitate procesuală activă în procedura prealabilă.

Împrejurarea că

reclamantul susține că prin impuneri i-au fost lezate drepturile sale

patrimoniale pentru că impozitul stabilit a determinat diminuarea sumei pe care

trebuia să o încaseze de la cesionarii T.I. G.M.B.H. și SC T.F. SRL cu titlu de

preț, pe baza contractelor de cesiune, nu conferă acestuia calitatea de subiect

de drept în raportul de drept fiscal, problema vizând exclusiv raporturile

contractuale dintre reclamant și cesionari.

Recursul declarat de

D.F.

Împotriva sentinței

de fond a declarat recurs reclamantul D.F. care a criticat sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie în esență pentru următoarele motive:

- Instanța de fond a

apreciat în mod eronat că recurentul nu are calitatea de debitor al obligației

fiscale contestate și de subiect al raportului juridic fiscal și ca atare, nu

are calitatea să le conteste.

Consideră recurentul

că are calitate să conteste actele administrative fiscale în conformitate cu

prevederile art. 205 C. proc. fisc. (este îndreptățit la contestație numai cele

care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ -

fiscal sau prin lipsa acestuia) și potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

(„Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim…”).

Arată recurentul că,

în speță, T.I. G.M.B.H. și SC T.F. SRL, sunt contribuabili și subiecte ale

raportului juridic fiscal având ca obiect plata impozitului pe câștigul din

transferul dreptului de proprietate asupra titlului de valorare, tocmai pentru

că au obligația de a reține la sursă și a plăti la bugetul de stat impozitul

pentru câștigul realizat de recurent.

- În mod eronat

instanța de judecată apreciază că diminuarea sumei pe care trebuia să o

încaseze recurentul cu titlu de preț, de la cesionari, vizează exclusiv

raporturile contractuale dintre recurent și cesionari.

Se mai arată că

interesul recurentului în contestarea impozitului stabilit de organele fiscale

este evident întrucât în cazul anulării deciziilor de impunere, sumele

stabilite și încasate de autoritatea fiscală îi revin acestuia în baza

Convenției și actului adițional la contractul de cesiune din 24 februarie 2009.

- A mai arătat

recurentul pe fondul cauzei că organele fiscale au stabilit obligații fiscale

suplimentare contractului de cesiune, că este cetățean italian cu domiciliul și

rezidența fiscală în Italia, că sunt incidente în cauză dispozițiile Convenției

pentru evitarea dublei impuneri, că majorarea capitalului social nu prezintă

nicio relevanță din punct de vedere al impozitului pe venitul din transferul

părților sociale.

În drept cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304

1

C. proc.

civ.

Procedura în fața

instanței de recurs

Intimata-pârâtă

Direcția Generală a Finanțelor Publice – Arad a formulat întâmpinare la cererea

de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

A invocat excepția

nulității recursului întrucât potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,nu

a fost indicată în cererea de recurs denumirea și sediul pârâtei-intimate,

numărul de înmatriculare al acesteia.

De asemenea a invocat

excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a

reclamantului D.F., iar pe fond se solicită respingerea recursului și

menținerea sentinței civile ca legală și temeinică.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând prioritar

excepția nulității recursului, conform art. 137 C. proc. civ. prin prisma celor

învederate de pârâtul-intimat, Înalta Curte constată că aceasta este

neîntemeiată.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005 s-a constatat că textul de lege

indicat de pârâtul-intimat, respectiv art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ. este neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitatea

absolută. Prin urmare, se va respinge excepția nulității  recursului.

Cât privește excepția

lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a

reclamantului-recurent, acestea vor fi luate în considerare la soluționarea

recursului, fiind invocate și la instanța de fond și reprezentând în fapt

apărări ale pârâtului-intimat.

Argumente de fapt și

de drept relevante

Prin

decizia de impunere pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a stabilit

obligația de a se plăti suma de 1.927.653 lei cu titlu de impozit calculat pe

câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare,

cu majorări aferente pe seama SC T.I. G.M.B.H. Germania, prin împuternicit SC T.C.

SRL și prin decizia de impunere fiscală pârâta a calculat aceeași categorie de

impozit în sumă de 113.557 lei cu majorări aferente pe seama societății

comerciale SC F. SRL, titularele obligațiilor fiscale, în sensul Codului de

procedură fiscală.

Prin

decizia nr. 2010 din 30 septembrie 2010 emisă de pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Arad, a fost respinsă contestația reclamantului împotriva

celor două decizii de impunere, ca inadmisibilă, cu motivarea că, a fost

formulată de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, conform pct. 13 din

O.M.F. nr. 519/2005, reținându-se aplicarea prevederilor art. 17 și 67 C. proc.

fisc., reclamantul neavând calitate de subiect al raportului juridic fiscal,

născut în cadrul celor două decizii de impunere fiscală.

Potrivit art.

17 alin. (1) C. proc. fisc., subiecte ale raportului juridic fiscal sunt

statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte

persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.

(2)

Contribuabilul este orice persoana fizica ori juridica sau orice altă entitate

fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte

sume bugetului general consolidat, în condițiile legii.

Art. 67 alin. (1) lit.

b) C. fisc., prevede că, modul de calcul,

reținerea si virarea impozitului pe veniturile din

investiții, altele decât cele prevăzute la alin. (1) și (2) se efectuează

astfel:(..)

b) în cazul

câștigurilor determinate din transferul valorilor mobiliare, în cazul

societăților închise și din transferul părților sociale, obligația calculării,

reținerii și virării impozitului revine dobânditorului.

Potrivit

art. 205 din O.G. nr. 92/2003 – modificată și completată.

Art.

205

-

Posibilitatea de

contestare

(1)

Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative

fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale

administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se

consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin

lipsa acestuia, în condițiile legii.

(2) Este îndreptățit la contestație numai cel care

consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal

sau prin lipsa acestuia.

(3) Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția

stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

(4) Pot fi contestate în condițiile alin. (3) și

deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții

sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

(5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere,

reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestația se poate depune de orice

persoană care participă la realizarea venitului.

(6) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie

referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei

decizii.

Art. 206 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 arată:

„Contestația se formulează în scris și va cuprinde:

a) datele de identificare a contestatorului;

b) obiectul contestației;

c) motivele de fapt și de drept;

d) dovezile pe care se întemeiază;

e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului

acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de

împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică;

Art.

213 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 arată:

Prin soluționarea

contestației nu se poate crea o situație mai grea contestatorului în propria

cale de atac”.

Așa cum a reținut

corect și instanța de fond, din dispozițiile arătate mai sus, rezultă că poate

formula contestație persoana care este titular în raportul juridic fiscal

stabilit prin actul administrativ-fiscal, ceea ce presupune o identitate între

persoana contestatorului și persoana titular al dreptului în raportul juridic

fiscal.

Potrivit Titlului IX

contestația formulată de debitorul obligațiilor de plată, trebuie să întrunească

anumite condiții de formă, termene, motivare în fapt, în drept, dovedirea

calității de reprezentant etc., sub sancțiunea respingerii ei fără a mai fi

analizată pe fond.

În cadrul procedurii

de soluționare a contestațiilor pot participa și alte persoane, pot formula

cererii, în măsura în care interesele le sunt lezate, alte persoane decât

titularii dreptului la acțiune, dar numai în situația în care titularii actelor

administrativ-fiscale atacate depun contestații, alte persoane vor fi astfel

intervenienți alături de contestatorii titulari ai dreptului raportului juridic

fiscal.

Se reține că, în

speță, titularii actelor administrativ-fiscale, decizia de impunere nr. 587 din

6 iulie 2010 și nr. 579 din 5 iulie 2010 nu au exercitat calea de atac

prevăzută de lege.

Câtă vreme, cele două

decizii de impunere nu instituie în sarcina reclamantului-recurent nicio

obligație fiscală, calitatea de debitori (contribuabili) aparținând

cesionarilor (care nu au atacat aceste acte administrativ-fiscale) acesta nu

are calitate procesual activă.

Temeiul legal al

soluției adoptate

Se reține că, în mod

corect instanța de fond a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză, raportat

la situația de fapt așa încât, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului.

Respinge recursul

declarat de D.F. împotriva sentinței civile nr. 310 din 14 iulie 2011 a Curții

de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 iulie 2012.