ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 225/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția din data de 15 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, secția de urmărire penală, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.C. (judecător la Tribunalul Călărași) și V.E. (procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași), cercetate pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă că fapta sesizată nu există.

Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reținut următoarele: Din actele premergătoare efectuate rezultă că persoana vătămată, C.I., are calitatea de apelant-inculpat în Dosarul nr. 2145/249/2001 al Tribunalului Călărași, având ca obiect „(...) apelul declarat de C.I. împotriva Sentinței penale nr. 59 din 28 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul 2145/249/2001” și, la termenul de judecată din data de 18 decembrie 2008, a solicitat substituirea apărătorului ales cu alt apărător din cadrul Baroului Călărași. Procurorul de ședință a apreciat cauza în stare de judecată, întrucât inculpatului-apelant i s-a mai acordat un termen, iar apărătorul ales a lipsit nejustificat.

Concluziile procurorului au fost însușite și de judecătorul G.C., care a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond. Totodată, a dispus sancționarea apărătorului inculpatului cu amendă în cuantum de 200 RON. Audiat pe situația de fapt la data de 28 mai 2009, C.I. a declarat că dorește „(...) aflarea adevărului în cauză, înfăptuirea corectă a dreptății și a justiției (...)”. În susținerea acuzațiilor sale a depus, în copie xerox, Încheierea de ședință din data de 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași. Referitor la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către președintele completului de judecată și procurorul de ședință care, la data de 18 decembrie 2008, au dispus judecarea cauzei și formularea de concluzii în cauza dedusă judecății nu rezultă date ori indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Organele de urmărire penală nu sunt abilitate să verifice legalitatea soluțiilor pronunțate într-o cauză aflată pe rolul instanței de judecată, acest atribut revenind instanței de control judiciar, motiv pentru care, în cauză, se va dispune neînceperea urmăririi penale. Plângerea petentului C.I. a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția din data de 16 iulie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a dispune în acest sens, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a reținut următoarele: La data de 19 februarie 2009, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a înregistrat plângerea formulată de C.I. împotriva procurorului V.E.

de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și a judecătorului G.C. de la Tribunalul Călărași, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constând în faptul că primul a pus concluzii greșite, iar al doilea le-a acceptat, cu prilejul judecării Dosarului penal nr. 2145/249/2001 al Tribunalului Călărași. Prin Rezoluția din 15 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.E. și G.C., întrucât faptele reclamate nu există. Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul, care apreciază în continuare că procurorul de ședință a pus concluzii greșite, iar judecătorul le-a acceptat, faptele, în accepțiunea sa, având „caracter penal”.

Plângerea nu este întemeiată pentru următoarele considerente: În mod corect procurorul a reținut în motivarea rezoluției că verificarea legalității soluțiilor pronunțate într-o cauză aflată pe rolul instanței de judecată se poate face numai prin căile de atac prevăzute de lege, și nu prin intermediul plângerilor penale. În temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., petentul C.I. s-a adresat instanței competente. Prin Sentința penală nr. 288 din data de 23 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondată plângerea petentului, reținând - în sinteză - următoarele: La data de 18 februarie 2009, petentul C.I.

s-a adresat cu o plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a intimaților V.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și G.C., judecător în cadrul Tribunalului Călărași, secția penală, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., arătând în motivare că, la termenul de judecată din data de 18 decembrie 2008, acordat în Dosarul nr. 2145/249/2001, aflat pe rolul Tribunalului Călărași, secția penală, făptuitoarea V.E. a încălcat dispozițiile art. 4 și art. 6 C. proc. pen., întrucât, deși apărătorul ales al petentului a lipsit, nu a solicitat instanței să-i aplice acestuia o amendă judiciară și a pus concluzii de trecere la judecarea în fond a cauzei, iar intimata G.C., în calitate de președinte al completului de judecată, nu a limitat respectivele concluzii formulate de procurorul de ședință.

În urma cercetărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, prin Rezoluția din 15 iunie 2009, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de G.C., judecător în cadrul Tribunalului Călărași și V.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât, din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că faptele reclamate nu există. În fapt, s-a reținut că persoana vătămată C.I. are calitatea de apelant-inculpat în Dosarul nr. 2145/249/2001 aflat pe rolul Tribunalului Călărași, secția penală, iar la termenul de judecată din data de 18 decembrie 2008 a solicitat substituirea apărătorului său ales, care a lipsit din instanță, cu un alt avocat din cadrul Baroului Călărași.

Procurorul de ședință, V.E., a apreciat cauza în stare de judecată, întrucât apelantului-inculpat i-a mai fost acordat un termen, iar apărătorul său a lipsit nejustificat, concluziile formulate în acest sens fiind însușite de completul de judecată, prezidat de judecătorul G.C., care a constatat cauza în stare de judecată și a acordat părților cuvântul pentru a pune concluzii pe fond. Totodată, a dispus sancționarea apărătorului inculpatului cu amendă judiciară în cuantum de 200 RON. Raportat la situația de fapt reținută s-a concluzionat că, în cauză, nu rezultă date sau indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. de către procurorul de ședință sau președintele completului, verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată fiind atributul exclusiv al instanței de control judiciar, organele de urmărire penală neavând nicio abilitare în acest sens.

În temeiul art. 278 C. proc. pen., petentul C.I. a formulat plângere împotriva rezoluției de netrimitere în judecată la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată prin Rezoluția din 16 iulie 2009. S-a arătat în considerentele acestei din urmă rezoluții că, în mod corect, s-a reținut de către procuror că verificarea legalității soluțiilor pronunțate de instanțele de judecată se poate face numai prin intermediul căilor legale de atac, iar nu pe calea plângerilor penale, cum este cazul în speță. Verificând rezoluțiile atacate pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., Curtea a apreciat că acestea sunt legale și temeinice, făcându-se, în speță, o corectă aplicare a dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. Împotriva sentinței, petentul a declarat prezentul recurs, criticile aduse sentinței instanței de fond fiind menționate chiar în cererea de declarare a recursului. Astfel, recurentul-petent arată că nu s-a aplicat amenda de 2 milioane ROL stabilită asupra avocatei, că raportul de cercetare penală premergătoare urmăririi penale nu a fost întocmit, redactat și semnat de comisarul-șef I.D. și că ordonanța de neîncepere a urmăririi penale a fost dată de comisarul șef I.D. din cadrul Poliției Oltenița.

Examinând legalitatea și temeinicia soluției instanței de apel, atât din punct de vedere al motivelor de recurs, cât și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru următoarele motive: Potrivit art. 246 C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor presupune exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către un funcționar public care, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În speță, nemulțumirea exprimată de petent în cuprinsul plângerii penale privește concluziile formulate de procurorul de ședință, V.E., la termenul de judecată din data de 18 decembrie 2008 acordat în Dosarul nr. 2145/249/2001 al Tribunalului Călărași, secția penală, precum și legalitatea măsurilor procesuale dispuse de completul de judecată, prezidat de magistratul G.C., în ședința publică de la acea dată și modalitatea în care cauza penală a fost instrumentată din punct de vedere procedural. Cu privire la concluziile formulate de reprezentanta Ministerului Public, este de menționat că, potrivit art. 67 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză.

Solicitând la termenul de judecată din 18 decembrie 2008 respingerea cererii formulate de petent, procurorul de ședință a avut în vedere datele ce rezultau din actele dosarului, respectiv faptul că se mai acordase un termen la cererea apelantului-inculpat, iar apărătorul ales al acestuia nu depusese dovezi pentru a-și justifica absența din instanță, concluziile formulate de reprezentanta parchetului neputând, astfel, să atragă răspunderea penală a acesteia. În ceea ce privește critica petentului referitoare la nelegalitatea măsurilor procesuale dispuse de completul de judecată prezidat de magistratul G.C.

în ședința publică din data de 18 decembrie 2008, Curtea arată că această chestiune nu poate fi examinată de organele de cercetare penală pe calea plângerii penale introduse de petent și nici de instanța de judecată în cadrul procedurii de față, ci numai de către instanțele de control judiciar, cu ocazia soluționării căilor legale de atac împotriva hotărârii pronunțate în Dosarul nr. 2145/249/2001 al Tribunalului Călărași, secția penală, astfel încât orice demers în acest sens din partea organelor de anchetă ar fi reprezentat o încălcare a principiului independenței judecătorului și ar fi echivalat cu o imixtiune în actul de justiție, fapt interzis de prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, precum și de cele ale art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată și modificată.

Ca urmare, față de toate aceste aspecte anterior expuse și având în vedere că, în cauză, nu rezultă că intimații G.C. și V.E. și-ar fi exercitat abuziv atribuțiile de serviciu și ar fi cauzat, astfel, o vătămare intereselor legale ale petentului, Curtea constată că în mod corect procurorul a făcut aplicarea art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., soluție menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu ocazia soluționării plângerii introduse de petiționar. Mai mult chiar, se constată că nici criticile formulate de recurent la punctele 1, 2 și 3 din motivele de recurs nu sunt reale și nu pot fi luate în considerare ca motive de recurs.

Față de această situație de fapt expusă, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de petiționarul C.I. și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva Sentinței penale nr. 288 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul-petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2010.