ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4294/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4294/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

deduse judecății

Prin cererea

înregistrata pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul Cluj-Napoca - Direcția Impozite și Taxe Locale, anularea

dispoziției din 05 februarie 2010 emisa de pârât, anularea parțială a

înștiințării de plată din 12 ianuarie 2010 în sumă de

805

.

843 RON, emisă de

autoritatea pârâtă și obligarea acesteia la recalcularea impozitului pe clădiri

pe perioada 2005-2009 la valoarea reevaluată a clădirilor. Reclamanta a

contestat înștiințarea de plată pentru suma de 603.287 RON, reprezentând:

- 162.882 RON, impozit

pe clădiri aferent perioadei 2005-2009;

- 428.188 RON, majorări

de întârziere calculate până la data de 12 ianuarie 2010;

- 12.217 RON, penalități

de întârziere calculate până la data de 31 decembrie 2006.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin înștiințarea de plată din 12 ianuarie 2010 i s-a pus

în vedere să achite în termen de 15 zile suma de 805.843 RON, reprezentând creanțe

fiscale și anume impozit pe clădiri, impozit pe teren, taxa de folosire teren și

amenzi, precum și creanțe fiscale accesorii.

Reclamanta a contestat

înștiințarea de plată din 12 ianuarie 2010 la data de 26 ianuarie 2010, și a solicitat

recalcularea impozitului pe clădiri la valoarea reevaluata a clădirilor aferent

anilor 2005-2009, având în vedere că societatea a depus la Direcția Impozite și

Taxe Locale, rapoartele de evaluare, balanțele de verificare și declarațiile de

impunere pentru anii 2005-2007, precum și bilanțul contabil pe anul 2005, documentele

fiind înregistrate la Direcția Impozite și Taxe Locale Cluj-Napoca din 21 decembrie

2007.

Reclamanta a criticat

actele contestate, argumentând că autoritatea pârâtă a refuzat să recalculeze impozitul

pe clădiri potrivit art. 253 C. fisc. și că dispoziția din 05 februarie 2010, emisă

de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, prin care s-a respins contestația împotriva

înștiințării de plata din 12 ianuarie 2010, este netemeinică, nelegală și emisă

cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege.

de fond .

Prin sentința civilă

nr. 384 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta

SC A. SA

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, la data de 14 ianuarie 2010, pârâtul Municipiul Cluj-Napoca

i-a comunicat reclamatei SC A. SA înștiințarea de plată din 12 ianuarie 2010, reclamanta

fiind încunoștințată că figurează în evidențele sale fiscale cu obligații bugetare

în sumă de 805.843 RON, ce reprezintă impozit clădiri în sumă de 794.743 RON, impozit

teren în sumă de 4.695 RON, taxă teren în sumă de 191 RON și amenzi nedeclarate

în cuantum de 6.214 RON.

Prima instanță a apreciat

că actele administrativ fiscale contestate de către reclamantă respectă toate exigențele

impuse de legiuitor și cuprind toate elementele obligatorii prevăzute sub sancțiunea

nulității.

Astfel, din cuprinsul

înștiințării de plată rezultă că obligațiile bugetare datorate de către reclamantă

sunt în fapt impozite și taxe neachitate din exercițiile bugetare anterioare (dovadă

fiind înscrierea mențiunii ”rămășiță” din dreptul impozitelor pe teren, clădiri,

amenzi și taxe), precum și majorări de întârziere și penalități aferente calculate

până la 12 ianuarie 2010.

A constatat Curtea că

înștiințarea de plată din 12 ianuarie 2010 conține sume aferente taxelor și impozitelor

locale ce au fost comunicate prin intermediul altor acte administrativ fiscale în

anii 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, necontestate de reclamantă nici pe calea administrativă

potrivit O.G. nr. 92/2003, în termenul de 30 de zile, pe calea contenciosului administrativ

fiscal, în termenul de 6 luni de la comunicare.

Baza de impunere pentru

obligațiile bugetare ale reclamantei, evidențiate prin înștiințarea de plată contestată,

a fost stabilită prin procesul-verbal de inspecție fiscală al Direcției de Taxe

și Impozite Locale Cluj din data de 31 ianuarie 2005, necontestat, ulterior fiind

adăugate doar majorări și penalități de întârziere determinate de neplata la termenul

stabilit a obligației principale.

Cum în speță organul fiscal

nu a modificat baza de impunere - aceasta fiind determinată prin procesul-verbal

de inspecție din 31 ianuarie 2005 - ipoteza normei legale evidențiată prin art.

86 C. proc. fisc. nu este întrunită, astfel că emiterea unor noi decizii de impunere

nu era necesară.

Analizând argumentul reclamantei

privind refuzul autorității pârâte de a proceda la recalcularea impozitelor, Curtea

a constatat neîntocmirea conformă a rapoartelor de evaluare și faptul că, deși solicitarea

pârâtului din data de 21 decembrie 2007 cu privire la efectuarea reevaluării conforme

a bunurilor supuse impozitării a fost comunicată reclamantei, iar aceasta avea posibilitatea

de a contesta răspunsul primit, reclamanta nu a înțeles să procedeze astfel.

Împotriva acestei decizii

a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate

în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ..

În motivarea căii de atac,

recurenta-reclamantă a arătat, pe de o parte, că a solicitat recalcularea impozitului

pe clădiri în conformitate cu prevederile art. 253 C. proc. fisc. și a depus documentația

necesară, ce a fost înregistrată la Direcția de Impozite și Taxe Locale din 21 decembrie

2007, dar pârâta a refuzat în mod nejustificat recalcularea, invocând unele neregularități

ale rapoartelor de reevaluare, printr-un răspuns tardiv, transmis prin adresa din

25 iunie 2009. De aceea, acțiunea în contencios administrativ pe care a formulat-o

a vizat tocmai refuzul pârâtei de a rezolva cererea de recalculare a impozitului,

fiind circumscrisă prevederilor art. 1 și 8 Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă

a arătat că în ceea ce privește cererea de anulare a înștiințării de plată și a

dispoziției de soluționare a contestației administrative, instanța de fond s-a aflat

în eroare când a reținut că baza de impozitare a fost stabilită prin procesul-verbal

de inspecție fiscală din data de 31 ianuarie 2005 și că ulterior s-au adăugat numai

majorări și penalități de întârziere. În realitate, susține recurenta-reclamantă,

prin acel proces-verbal s-au stabilit numai debitele aferente perioadei ianuarie

1999 - 2004, dar începând cu anul 2005 și până în prezent, la debitul stabilit prin

procesul-verbal din 31 ianuarie 2005 s-a adăugat impozitul pentru fiecare an și

accesoriile aferente. Fiecare înștiințare de plată comunicată de Direcția de Impozite

și Taxe Locale cuprindea datoria la zi, în condițiile în care autoritatea fiscală

a refuzat să-i recunoască dreptul la recalcularea impozitului ca efect al reevaluării

clădirilor , prevăzut în art. 253 C. fisc., iar situația de fapt s-a modificat,

în sensul că unele clădiri au fost demolate, unele înstrăinate iar altele urmărite

silit.

Recurenta-reclamantă a

invocat și încălcarea unor norme de procedură fiscală, prin aceea că înainte de

emiterea titlurilor executorii, intimata-pârâtă nu a emis titlurile de creanță,

potrivit legii, invocând, în acest sens, mai multe prevederi C. proc. fisc. și din

normele de aplicare ale acestuia, care definesc titlurile de creanță, actele administrative-fiscale

și actele care stau la baza emiterii acestora.

În fine, recurenta-reclamantă

a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit renunțarea sa la judecarea

contestației la executare împotriva titlurilor executorii pentru sumele din înștiințarea

de plată din 12 ianuarie 2010, ce formează obiectul Dosarului nr. 21959/211/2009

al Judecătoriei Cluj-Napoca, la care au fost conexate Dosarele nr. 3105/211/2010

și nr. 6726/211/2010.

4.Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar, a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive pentru capătul de cerere privind anularea dispoziției

din 05 februarie 2010, care a fost emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, conform

art. 68 Legea nr. 215/2001 iar nu de Municipiul Cluj-Napoca, subiect de drept fiscal

conform art. 21 Legea nr. 215/2001.

Această excepție a fost

însă admisă de curtea de apel prin încheierea din data de 11 octombrie 2010 și nu

face obiect al criticilor formulate în calea de atac, astfel încât instanța de control

judiciar nu este ținută a se pronunța asupra ei.

Pe fondul cauzei, intimatul-pârât

a reamintit că înștiințarea de plată contestată de reclamantă conține sumele aferente

taxelor și impozitelor locale comunicate prin intermediul altor acte administrative-fiscale

în perioada 2005-2009, necontestate în termenele și condițiile prevăzute în Codul

de procedură fiscală, că actele emise întrunesc toate cerințele legale și că ulterior

procesului-verbal din 2005 nu a mai intervenit o modificare a bazei de impunere

care să facă obligatorie emiterea unor decizii de impunere (distinct de înștiințările

de plată comunicate anual), conform art. 86 alin. (1) C. proc. fisc..

Legat de procedura de

reevaluare a clădirilor, prevăzută în art. 253 C. fisc., intimatul-pârât a arătat

că recurenta-reclamantă nu a îndeplinit cerințele legale, care, în esență, impun

depunerea unor rapoarte de stabilire a noilor valori de inventar fundamentate pe

o analiză de piață specifică, înregistrate ca atare în contabilitatea persoanei

juridice proprietare, apărările fiind susținute prin indicarea și citarea prevederilor

aplicabile din legislația primară și secundară.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, sentința atacată

reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente și

cuprinzând motivele de fapt și de drept care au fundamentat concluzia instanței,

expuse într-un mod logic și convingător.

1.Argumente de fapt și

de drept relevante.

Cererea de chemare în

judecată prin care reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ și

fiscal a avut un obiect clar determinat, concretizat în trei capete de cerere: (1)

anularea dispoziției din 5 februarie 2010, (2) anularea parțială a înștiințării

de plată din 12 ianuarie 2010 și obligarea autorității pârâte la recalcularea impozitului

pe clădiri pe perioada 2005-2009, la valoarea reevaluată a clădirilor și (3) suspendarea

executării actelor contestate în temeiul art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. și

art. 15 Legea nr. 554/2004.

Recalcularea impozitului

în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (2) și (5) C. fisc. a fost solicitată

în contextul contestării parțiale a debitelor stabilite prin înștiințarea de plată

din 12 ianuarie 2010, ca o modalitate de restabilire a dreptului pretins vătămat

prin înștiințarea de plată contestată pentru nelegalitate, iar nu prin raportare

la anumite cereri, expres indicate, al căror refuz nejustificat de rezolvare în

sensul art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004 să fi fost invocat în termenele și condițiile

prevăzute în art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 11 alin. (1)

literele b) sau c) Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, prima instanță

a calificat corect obiectul acțiunii și a soluționat cauza în limitele învestirii

sale, iar potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs conform

art. 316 din același cod, în calea de atac nu pot fi schimbate cauza ori obiectul

cererii de chemare în judecată.

Curtea de apel a reținut

în mod judicios că sumele menționate în înștiințarea de plată din 12 ianuarie 2010

constituie însumarea unor debite din anii anteriori, comunicate contribuabilului

prin acte administrative fiscale distincte și necontestate în termenul legal. Chiar

recurenta-reclamantă afirmă, în motivarea recursului, că începând cu anul 2005 și

până în prezent, în fiecare an s-a adăugat impozitul, cu accesoriile aferente, fiecare

înștiințare de plată comunicată de către Direcția de Impozite și Taxe Locale a Municipiului

Cluj-Napoca cuprinzând datoria societății la zi.

Este adevărat că într-o

frază din considerentele sentinței s-a reținut că după data de 31 ianuarie 2005

s-au adăugat doar majorări și penalități de întârziere. Acest argument nu prezintă

însă relevanță în economia soluției, de vreme ce, două paragrafe mai sus, judecătorul

fondului a menționat expres că „Probele administrate în cauză respectiv înscrisurile

depuse de părți evidențiază împrejurarea că înștiințarea de plată din 12 ianuarie

2010 contestată de reclamantă conține sume aferente taxelor și impozitelor locale

ce au fost comunicate prin intermediul altor acte administrativ fiscale în anul

2005, 2006, 2007, 2008, 2009 necontestate de reclamantă pe cale administrativă potrivit

O.G. nr. 92/2003, în termenul de 30 de zile și nici pe calea contenciosului administrativ

fiscal în termenul de 6 luni de la comunicare

”,

după care a indicat fiecare dintre înștiințările

de plată anuale și data comunicării.

Procesul-verbal din 31

ianuarie 2005 constituie un reper pentru că atunci s-a stabilit baza de impunere

pentru impozitele aferente clădirilor.

În ceea ce privește cererile

de recalculare a impozitului ca urmare a reevaluării clădirilor, din înscrisurile

depuse la dosar rezultă că între părți a existat o amplă corespondentă sub acest

aspect, dar de fiecare dată autoritatea fiscală i-a comunicat recurentei-reclamante

lipsurile documentației și motivele pentru care consideră neîndeplinite condițiile

pentru recalcularea impozitului conform art. 253 alin. (5) C. fisc.. De exemplu,

cererii înregistrate cu din 21 decembrie 2007 i s-a răspuns prin adresa din 7 februarie

2008, în sensul că este necesară depunerea bilanțurilor contabile aferente anilor

2004 și 2006; cererii înregistrate din 6 octombrie 2008 i s-a răspuns prin adresa

din 22 octombrie 2008, prin care contribuabilului i-au fost solicitate bilanțurile

contabile pe anii 2004, 2006 și 2008 și i-au fost comunicate debitele la zi, iar

prin adresa din 25 iunie 2009, societății i-au fost oferite unele lămuriri cu privire

la modul în care trebuie făcută reevaluarea și criteriile ce trebuie avute în vedere,

în raport cu dispozițiile Ordinului nr. 1752/2005 al Ministerului Finanțelor Publice.

Este de menționat că,

potrivit art. 253 alin. (5) C. fisc., valoarea impozabilă trebuie să fie valoarea

contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea

proprietarului, iar normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările

ulterioare, detaliază condițiile pentru recalcularea impozitului, esențial fiind

ca valoarea rezultată în urma reevaluării să fie înregistrată în evidențele contabile.

Reclamanta nu a făcut

însă dovada că a depus bilanțurile contabile solicitate sau, în măsura în care considera

nejustificate răspunsurile pârâtei, că a formulat contestații, în termenele și condițiile

prevăzute în art. 205 (fost 175) și următoarele C. proc. fisc., împotriva refuzului

de recalculare a impozitului său împotriva înștiințărilor de plată comunicate anual,

pe care, așa cum s-a menționat și anterior, înștiințarea din 12 ianuarie 2010 nu

face decât să le însumeze, fără a adăuga vreo creanță bugetară curentă.

Înalta Curte constată,

de asemenea, nefondate și criticile privind aspectele de procedură fiscală menționate

în recurs, pentru că, așa cum a reținut și instanța de fond, înștiințările de plată

conțin toate elementele pentru a fi calificate drept acte administrative fiscale

conform art. 43 și 46 C. proc. fisc., denumirea nefiind esențială în stabilirea

naturii unui act juridic, iar în temeiul art. 86 alin. (1) C. proc. fisc., emiterea

unei decizii de impunere este obligatorie numai în cazul modificării bazei de impunere.

În fine, instanța de control

judiciar constată că în motivarea sentinței atacate s-a reținut că reclamanta ar

fi renunțat la judecata contestației la executare ce formează obiectul Dosarului

nr. 21959/211/2009, deși conform încheierii din data de 12 iulie 2009, aflată în

copie la dosarul de fond, rezultă că renunțarea la judecată s-a referit numai la

cererea de suspendare a executării silite, dar înlăturarea acestui considerent greșit

nu este de natură să ducă la reformarea soluției pronunțate de judecătorul fondului,

neavând caracter hotărâtor.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Având în vedere toate

motivele prezentate mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către SC A. SA împotriva

sentinței civile nr. 384 din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie

2011.