ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4319/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4319/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 219/CA din 14 decembrie 2009,

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

formulată de reclamantul Consiliul Județean Iași, în contradictoriu cumpărata D.G.F.P.

Iași, prin care solicita anularea Procesului verbal de inspecție nr. din 2

martie 2007 și a Deciziei din 17 aprilie2007. De asemenea, instanța de judecată

a respins și cererea reclamantei de chemare în garanție a Trezoreriei Municipiului

Iași, prin care solicita să se constate culpa acesteia în efectuarea plății asumate

prin contractul de asociere în participațiune, apreciind că actul de control nu

îndeplinește condițiile de fond cerute pentru asigurarea legalității actelor de

control efectuate de organele de specialitate și că asocierea în participațiune

se încadrează în categoria acțiunilor neprevăzute, ce pot fi finanțate din fondul

de rezervă, în condițiile în care nu se poate reține existența vreunui prejudiciu

prin faptul asocierii.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În anul 2004, Clubul Sportiv

P.U. Iași s-a asociat cu șase societăți comerciale cu capital privat, constituind

societatea comercială F.C. P.I. SA, persoană juridică ce a fost înmatriculată, după

autorizare, în Registrul Comerțului.

La data de 25 iulie 2005,

Consiliul Local al Municipiului Iași a adoptat Hotărârea nr. 329, prin care a aprobat

lansarea și derularea Programului de utilitate publică "Iași, orașul performanței

sportive", program care prevedea, printre altele, participarea Consiliului

Local Iași ca acționar la S.C. F.C. P.I. SA, precum și finanțarea programului din

surse al bugetului local, prin H.C.L. nr. 336 din 5 august 2005, aprobându-se alocarea

sumei de 1.500.000 RON în contul acțiunilor ce urmau a fi emise de societatea comercială

menționată.

Prin Hotărârea nr. 225

din 7 octombrie 2005, acționarii SC F.C. P.I. SA au decis cooptarea, ca nou asociat,

a Consiliului Local Iași, precum și majorarea capitalului social la suma de 1.502.500

RON, din care Consiliul Local Iași urma să dețină 300.000 acțiuni, reprezentând

99,9336 % din capitalul social.

În cursul anului 2006,

F.C. P.I. SA a întocmit un plan de afaceri ce a fost înregistrat la Consiliul Județean

Iași din 7 septembrie 2006, vizând susținerea fotbalului de performanță în județul

Iași, în condițiile în care, din raportul de gestiune întocmit pentru exercițiul

financiar 2005 rezultă că societatea comercială menționată înregistra pierdere de

1.168.152 RON, iar din adresa din 22 ianuarie 2007 a Administrației Finanțelor Publice

a Municipiului Iași rezultă că cea în cauză figura în evidențele fiscale, la data

de 31 decembrie 2006, cu obligații la bugetul consolidat al statului neachitate

în sumă de 1.543.099 RON.

Plecându-se de la obiectivul

„finanțării sportului de performanță” și de la „războiul” mediatic între Prefect,

pe de o parte, și Primarul municipiului Iași, pe de altă parte, secretarul județului

Iași a întocmit nota de fundamentare din 31 august 2006, prin care a supus Consiliului

Județean Iași, spre dezbatere, proiectul de aprobare a contractului de asociere

în participațiune cu F.C. P.I. SA, considerând că prin acesta se realizează „un

obiectiv de interes public, care se numește sportul de performanță, asigurându-se

astfel o imagine favorabilă a Iași-ului pe plan național și internațional”.

Având în vedere menționata

notă, precum și oferta din 30 august 2006 a SC F.C. P.I. SA, Consiliul Județean

Iași a adoptat, în ședința sa din 7 septembrie 200 Hotărârea nr. 205, prin care

a aprobat finanțarea sportului de performanță ieșean, în condițiile și termenii

din Contractul de asociere în participațiune, precum și alocarea sumei de 1.000.000

RON reprezentând aportul Județului Iași la contractul de asociere, din Fondul de

rezervă al Consiliului și repartizarea acesteia la activitatea proprie, cap.87.02

– „Alte acțiuni economice”.

La data de 4 octombrie

2006, Consiliul Județean Iași a adoptat Hotărârea nr. 227, prin care rectifică Hotărârea

nr. 205 din 7 septembrie 2006, în sensul modificării art. 23 din contractul de asociere

participațiune, contract ce urma ca, în noua redactare, să prevadă că, în situația

în care, după expirarea termenului statuat la art. 22, asociatul administrator se

află, din culpa sa, în imposibilitatea de a restitui sumele depuse ca aport la prezenta

asociere de ceilalți doi asociați, asociatul prim și/sau asociatul secund vor proceda,

fără nici o formalitate, la recuperarea aportului fiecăruia, prin una din modalitățile

enumerate.

Urmare H.C.J. nr. 205

din 7 septembrie 2006, municipiul Iași, Județul Iași și SC F.C. P.I. SA au încheiat

contractul de asociere în participațiune, ce a fost înregistrat la Primăria Iași,

pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungirii cu acordul expres al părților,

prin act adițional, contract prin care, în schimbul unui aport social de 3.000.000

RON al asociatului prim și a unui aport de 1.000.000 RON a asociatului secund, respectiv

Consiliul Județean Iași, asociatul administrator urma să desfășoare activități economice

prevăzute la art. 9, evaluându-și „industria sa (priceperea, cunoștințele managerial

relațiile cu alți clienți, creditul de care se bucură, etc.)” la suma de 4.862.000

RON.

În intervalul noiembrie

2006 – ianuarie 2007, Instituția Prefectului Județului Iași a făcut mai multe sesizări

către D.G.F.P. Iași, pentru a se verifica dacă plățile efectuate în baza contractului

de asociere în participațiune au o bază legală.

Urmare acestor sesizări,

D.G.F.P. Iași a dispus, în temeiul art. 22 din O.G. nr. 119/1999, verificarea legalității

și a regularității contractului de asociere în participațiune, încheiat în anul

2006, precum și a legalității plăților făcute de Consiliul Județean Iași în baza

acestui contract.

În urma verificărilor

efectuate, s-a încheiat Procesul verbal de inspecție din 2 martie 2007, care concluzionează

că „rectificarea bugetară, în cauză, contravine prevederilor art. 14 din O.U.G.

nr. 45/2003 privind finanțele publice locale”, întrucât „alocarea sumei in cauză,

pentru aport la asocierea în participațiune, în scopul arătat, nu a avut o bază

legală” și că „asocierea a vizat, în realitate, participarea la pierderi și nicidecum

la profit”, reținându-se totodată că „nu a fost respectat regimul juridic special

al „Fondului de rezervă bugetară”, care se utilizează doar „pentru finanțarea unor

cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exercițiului bugetar, pentru

înlăturarea efectelor unor calamități naturale, precum și pentru acordarea unor

ajutoare către unitățile administrativ teritoriale în situații de extremă dificultate”.

Împotriva actului de control

menționat. Consiliul Județean Iași a formulat contestație, apreciind ca „premature

și, implicit, nejustificate, concluziile organului de control” și că asocierea în

participațiune a fost contractată de către membrii asociați în considerarea unei

cauze reale, respectiv folosul comun al părților, ce constă în obținerea de câștiguri

de pe urma activității desfășurate de SC F.C. P.I. SA.

Prin Decizia nr. 2 din

17 aprilie 2007, D.G.F.P. Iași a respins contestația formulată de Consiliul Județean

Iași împotriva Procesului verbal de inspecție din 2 martie 2007, ca neîntemeiată.

Apreciind că actele de

control nu îndeplinesc condițiile de formă și de fond prevăzute de normele incidente

în materie, Consiliul Județean Iași a promovat acțiunea ce constituie obiectul analizei

în cauza de față, în procedura prevăzută de O.G. nr. 119/1999.

Se constată totodată,

reține instanța de fond, că Sentința nr. 87/CA din 21 aprilie 2008, pronunțată de

Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 275/45/2007, în litigiul ce a opus pe reclamantul

Municipiul Iași pârâtei D.G.F.P. Iași, vizând anularea actelor de control referitoare

la același contract de asociere în participațiune, dar în partea ce privea pe reclamantul

menționat, a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia

nr. 1764 din 26 martie 2009, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea rejudecării

aceleiași instanțe, pe motiv că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului

pricinii.

De asemenea, reține prima

instanță, în cursul judecății, Consiliul Județean Iași a inițiat procedura executării

silite prin poprire împotriva F.C. P.I. SA, în condițiile prevăzute de O.G. nr.

92/2003, și că debitorul a achitat, la data de 13 iunie 2008, suma de 1.000 RON

în contul datoriei asumate prin contractul de asociere în participațiune amintit.

Raportat la această situație

de fapt, instanța de fond a constatat că verificarea efectuată de pârâtă a fost

dispusă în baza și în condițiile stabilite de O.G nr. 119/1999 privind controlul

intern și controlul financiar preventiv și că, în atare condiții, verificarea legalității

actelor administrative contestate trebuie să țină seama de obiectivele generale

ale controlului intern, funcție de care va aprecia dacă s-au săvârșit abateri de

la legalitate și dacă acestea au produs pagube pe seama fondurilor publice.

Din această perspectivă,

reține instanța de fond, Programul „Iași, orașul performanței sportive”, lansat

de Consiliul Local Iași, în baza Hotărârii nr. 329 din 25 iulie 2005, era definit

ca fiind unul de utilitate publică, vizând acordarea de sume de la bugetul local

atât structurilor de drept privat, cât și structurilor sportive de drept public,

în condițiile Legii nr. 69/2000, în realitate, prin modul în care acesta a fost

conceput și s-a derulat, s-a realizat o finanțare aproape exclusivă a SC F.C.

P.I. SA.

Or, se arată în considerentele

sentinței atacate, din chiar nota de fundamentare întocmită de secretarul Județului

Iași, la data de 31 august 2006, rezultă că la acea dată exista o „stare de confuzie

în rândul populației” și „un adevărat război mediatic între Prefect și Primarul

Municipiului Iași”, în legătură cu „finanțarea sportului de performanță”, context

în care nu se mai poate reține ca valabilă premisa de la care se pretinde că s-a

plecat în adoptarea H.C.J. nr. 205 din 7 septembrie 2006 și anume aceea că ”finanțarea

se face pentru o societate comercială creată tot de administrația publică, astfel

încât atât profiturile cât și pierderile (accidentale) nu îmbogățesc persoane private”,

din moment ce reclamanta putea și trebuia să cunoască faptul că societatea comercială

aleasă pentru a asigura „o imagine favorabilă a Iașiului pe plan național și internațional”

nu numai că nu înregistrase profit, dar avea și datorii mari către bugetul de stat,

fapt ce excludea ab initio ideea că ceea ce s-a urmărit prin asociere a fost obținerea

de profit și că pierderile au fost apreciate de la bun început ca având un caracter

absolut accidental.

Mai mult decât atât, reține

prima instanță, chiar dacă Programul „Iași, orașul performanței sportive” a fost

declarat de utilitate publică, principalul lui beneficiar, respectiv F.C. P.I.

SA, nu a fost niciodată declarat ca fiind o persoană juridică de utilitate publică

și nici nu s-a dovedit că ar fi realizat vreodată un serviciu public, în condițiile

în care "industria" la care se face referire la art. 12 lit. b) din contractul

de asociere în participațiune nu s-a dovedit a-și fi găsit vreodată eficiența, cel

puțin pe plan financiar, pentru că, în ceea ce privește obiectul „creșterii imaginii

municipiului și județului Iași, prin ridicarea prestației sportivilor de performanță

și a calității spectacolului sportiv”, acesta este practic imposibil de evaluat.

Faptul că Legea nr. 69/2000

și Legea nr. 215/2001 includ sportul printre obiectivele pentru care autoritățile

publice locale trebuie să asigure cadrul necesar furnizării serviciilor publice

nu înseamnă că ele creează și cadrul legal care să permită acestor autorități să

se transforme din organizator al activităților ce țin de domeniul public în finanțator

al unor societăți comerciale, sau, mai corect spus în prezenta cauză, în creditor

al unui competitor sportiv aflat în mari dificultăți de ordin financiar, ignorându-se

cadrul legal de finanțare a sportului, impus de art. 67 alin. (2) lit. c) din Legea

nr. 69/2000 și de Legea nr. 350/2005.

De altfel, reține instanța

de fond, deși s-a solicitat de către instanță, reclamanta nu a dovedit nici măcar

care sunt raporturile dintre SC F.C. P.I. SA și echipa de fotbal cu aceeași denumire,

ce activează în campionatul național, astfel că nu se poate stabili dacă sumele

vărsate ca aport, în cadrul contractului de asociere, au fost destinate susținerii

financiare a scopului menționat la art. 1 din contract, sau satisfacerii altor nevoi,

ce nu aveau a face cu activitățile enumerate la art. 9 din contract, cum ar fi plata

drepturilor cuvenite jucătorilor și antrenorilor, sau achitarea datoriilor restante

la bugetul de stat.

În atare condiții, se

arată în considerentele sentinței atacate, neclaritatea termenilor contractuali

și lipsa oricărui control asupra modului în care a fost utilizat aportul virat de

reclamant în asociere a îndreptățit organul de control să manifeste reticență atunci

când s-a afirmat că scopul asocierii a fost acela de a obține profit, din moment

ce, atât situația economico-financiară anterioară datei asocierii, cât și evoluția

ulterioară, au dovedit că fondurile publice au fost utilizate exclusiv pentru acoperirea

obligațiilor și datoriilor contractate de echipa de fotbal „Politehnica Iași”, și

nicidecum pentru „protejarea” acestor fonduri.

De altfel, dacă s-ar fi

urmărit cu adevărat atingerea obiectivului „creșterii imaginii municipiului și județului

Iași prin ridicarea prestației sportivilor de performanță și a calității spectacolului

sportiv oferit către publicul spectator din județ și din țară”, astfel precum se

menționează în preambulul contractului, nimic nu împiedica reclamantul să urmeze

procedura instituită prin O.U.G nr. 34/2006, pentru că nu exista nici o justificare

legală care să permită atribuirea pe bază de contract a unei finanțări destinată

realizării unor activități comerciale fără a se asigura transparența, garantarea

unui tratament egal și nediscriminatoriu tuturor structurilor sportive care ar fi

putut promova "imaginea municipiului și județului Iași", dar mai ales

o utilizare eficientă a fondurilor publice.

Cum, în urma demersurilor

inițiate încă din anul 2007, Consiliul Județean Iași nu a reușit să recupereze decât

o sumă de 1.000 RON, din totalul sumei de 1.000.000 RON investită, instanța de fond

a constatat că finanțarea aprobată prin H.C.J. Iași nr. 205 din 7 septembrie 2006

nu a fost altceva decât o finanțare nerambursabilă deghizată, acordată din fondurile

publice unei societăți comerciale cu capital privat, care a folosit-o, astfel precum

reține și organul de control, „pentru plata datoriilor față de jucători și antrenori,

reprezentând salarii, indemnizații și prime de joc, precum și pentru plata datoriilor

restante față de bugetul de stat, reprezentând impozite, taxe, contribuții” și nicidecum

pentru promovarea "imaginii municipiului și județului Iași" sau pentru

„a obține câștiguri de pe urma activității desfășurate”, întreaga schemă de finanțare

fiind menită, astfel, să ocolească cadrul normativ creat prin Legea nr. 69/2000

și Legea nr. 350/2005.

Instanța de fond a constatat,

de asemenea, că utilizarea sumelor disponibile în Fondul de rezervă bugetară încalcă

dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 45/2003, întrucât acțiunea de salvare a echipei

de fotbal Politehnica Iași, din situația financiară precară în care se afla și se

află și în prezent, nu poate fi asimilată situațiilor urgente și neprevăzute la

care face referire norma legală evocată, pentru simplul motiv că plata "datoriilor

față de jucători și antrenori și a datoriilor restante față de bugetul de stat"

nu poate fi asimilată, în nici o împrejurare și sub nici un motiv, unor acțiuni

de „înlăturarea efectelor unor calamități naturale, precum și pentru acordarea unor

ajutoare către unitățile administrativ teritoriale în situații de extremă dificultate",

singurele situații care permiteau utilizarea Fondului de rezervă bugetară, autoritățile

locale neputând acționa discreționar, urmând alte priorități și temeiuri decât cele

avute în vedere de legiuitor, din moment ce principiul autonomiei locale, consacrat

de Legea nr. 215/2001, presupune satisfacerea cu prioritate a interesului colectivităților

locale și nu intereselor, poate legitime, ale „antrenorilor și jucătorilor” echipei

de fotbal Politehnica Iași, considerente pentru care acțiunea a fost respinsă, ca

neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea

de chemare în garanție a Trezoreriei Municipiului Iași, prima instanță a reținut

că, pe lângă faptul că instituția publică menționată nu are competența legală de

a verifica legalitatea actului de asociere și a plăților făcute în contul acestuia

dintr-un fond special evidențiat în bugetul de venituri și cheltuieli al autorității

publice reclamante, asupra căruia ordonatorul de credite are dreptul de a dispune

în mod autonom, chiar și în ipoteza în care acest control nu s-ar fi exercitat sau

ar fi fost efectuat în mod necorespunzător, chemata în garanție nu poate fi făcută

răspunzătoare de consecințele păgubitoare generate de deturnarea sumelor aflate

în Fondul de rezervă pentru satisfacerea altor scopuri decât acelea pentru care

respectivul fond a fost creat, astfel că lipsa de folosință a sumei de 1.000.000

RON, utilizată de administratorul asocierii pentru plata salariilor cuvenite antrenorului

și membrilor unei echipe de fotbal, gestionată de o persoană juridică de drept privat,

trebuie suportată de cel care a ordonat plata și nu de organismul financiar prin

intermediul căruia s-a realizat transferul sumei din contul Consiliului Județean

Iași în contul SC F.C. P.I. SA, neexistând nici un raport de cauzalitate între activitatea

Trezoreriei Iași și utilizarea nelegală a sumelor prevăzute în fondul de rezervă.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a formulat recurs Consiliul Județean Iași

care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut următoarele

critici:

- instanța de fond a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, ajungând în mod eronat la concluzia că actul

încheiat la data de 7 septembrie 2006 are natura juridică a unei finanțări nerambursabile,

confirmând astfel concluziile Procesului-verbal de inspecție;

- în mod greșit a reținut

instanța de fond în privința aplicării prevederilor art. 32 din O.U.G. nr. 45/2006,

repartizarea sumei respective din fondul de rezervă bugetară fiind dispusă în condiții

de legalitate, respectiv din „cheltuieli neprevăzute”;

- instanța de fond a reținut

greșit că actele atacate: procesul-verbal de inspecție și decizia de soluționare

a contestației sunt date în temeiul O.U.G. nr. 119/1999, fără ca prin aceste acte

să fie dispuse măsuri de sancționare a instituției controlate;

- în mod greșit instanța

de fond a dispus respingerea cererii de chemare în garanție a Trezoreriei Iași,

deși această entitate avea obligația să verifice legalitatea documentelor justificative

pentru plata celor două tranșe din aportul de 1.000.000,00 RON al Consiliului Județean

Iași.

Intimata D.G.F.P. Iași

a depus întâmpinare prin care a combătut criticile aduse de recurentă și a cerut

respingerea recursului susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică.

Trezoreria Municipiului

Iași, prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, a formulat întâmpinare

prin care a cerut respingerea recursului, susținând că soluția dată prin Sentința

civilă nr. 219/CA din 14 decembrie 2009 este legală și temeinică, plățile fiind

făcute în baza hotărârilor Consiliului Județean Iași, în privința cărora Trezoreria

Municipiului Iași nu avea nicio atribuție de control, responsabilitatea plăților

fiind a ordonatorului de credite, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 273/2006.

La ultimul termen de judecată,

recurentul a depus acte din care rezultă că la data de 21 iulie 2010 a înființat

poprire pe disponibilitățile bănești ale Fundației S.I., deținute la Bancpost.

Recursul este nefondat.

Așa cum s-a reținut și

în expunerea rezumativă prezentată mai sus, prin Procesul-verbal de inspecție din

2 martie 2007, D.G.F.P. a județului Iași, în urma inspecției efectuate la Consiliul

Județean Iași a constatat:

- Contractul de asociere

în participațiune, anexă la H.C.J. Iași nr. 205 din 7 septembrie 2006 și plățile

făcute în baza acestuia, nu întrunește condițiile de legalitate și de regularitate,

fiind vorba de finanțări nerambursabile deghizate, acordate din fonduri publice

unei societăți comerciale cu capital privat;

- rectificarea bugetară

operată în baza H.C.J. Iași nr. 205 din 7 septembrie 2006 nu a fost legală, contravenind

dispozițiilor art. 14 din O.U.G. nr. 45/2003, nefiind respectat nici regimul juridic

special al „Fondului de rezervă bugetară”, reglementat de art. 32 din O.U.G.

nr. 45/2003 privind finanțele publice;

- pentru luarea măsurilor

ce se impuneau a fost sesizată Instituția Prefectului Județului Iași.

Contestația formulată

de Consiliul Județean Iași în condițiile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999

privind controlul intern și controlul financiar preventiv a fost respinsă prin Decizia

nr. 2 din 17 aprilie 2007, care a confirmat concluziile procesului-verbal de inspecție.

Curtea de Apel a respins

cererea de anulare a Procesului-verbal de Inspecție din 2 martie 2007 și a Deciziei

din 17 aprilie2007 însușindu-și argumentele organelor de control și respectiv, de

soluționare a contestației.

Prin criticile formulate

în cererea de recurs, subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9

din C. proc. civ., autoritatea recurentă a susținut, în esență, că instanța de fond

a reținut în mod greșit legalitatea constatărilor organelor de inspecție cu privire

la contractul de asociere în participațiune și la plățile făcute, critici apreciate

de instanța de recurs ca fiind neîntemeiate.

Astfel, atât instanța

de fond, cât și organele de control au stabilit natura juridică a contractului încheiat

de autoritatea recurentă, nu numai prin titulatura care a fost folosită, cât mai

ales prin efectele care s-au produs.

Contractul în litigiu,

aprobat prin Hotărârea nr. 205 din 7 septembrie 2006 a Consiliului județean, a fost

denumit „Contract de asociere în participațiune”, care a fost semnat de primarul

Municipiului Iași și președintele Consiliului Județean Iași, pe de o parte, precum

și de reprezentanții SC F.C. P.I. SA, pe de altă parte.

În baza acestui contract,

cele două autorități publice au virat, în contul celui de-al treilea asociat, sumele

de 3.000.000 RON și, respectiv, 1.000.000 RON, în cazul Consiliului Județean Iași.

Oricum, în cauză, este

necontestat că sumele virate Clubului de fotbal nu au fost folosite pentru realizarea

activităților „prevăzute” la art. 9 din Contractul încheiat, ci au fost folosite

pentru plata datoriilor pe care clubul le avea față de antrenori, jucători, etc.,

reprezentând drepturi salariale, precum și pentru plata unor datorii pe care clubul

le avea la bugetul consolidat.

De asemenea, este necontestat

că autoritatea publică recurentă a virat cele două tranșe ale „aportului” său, fără

să verifice dacă sumele virate sunt folosite conform „obiectului” contractului în

litigiu.

Astfel fiind, în mod judicios

a reținut instanța de fond legalitatea constatării organului de control, potrivit

căreia contractul aflat în litigiu nu a fost decât un instrument juridic necesar

acordării unor finanțări nerambursabile deghizate, care s-au realizat din fonduri

publice în favoarea unei societăți comerciale cu capital privat.

În ceea ce privește cea

de-a doua critică, în cauză este necontestat că autoritatea recurentă a efectuat

plata celor două tranșe, din suma de 1.000.000 RON, din Fondul de rezervă bugetară,

astfel că dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice

locale, în vigoare la data respectivă, au fost pe deplin aplicabile situației litigioase

din cauza de față.

Astfel, potrivit art.

32 alin. (1) din această O.U.G., „În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă

bugetară la dispoziția consiliului local județean și a Consiliului General al Municipiului

București, după caz, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se

utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri

ale consiliilor respective, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute

apărute în cursul exercițiului bugetar, pentru înlăturare efectelor unor calamități

naturale, precum și pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale

în situații de extremă dificultate”.

Or, în cauză, Fondul de

rezervă al bugetului Consiliului Județean Iași a fost folosit pentru plata unui

„aport” la o „asociere în participațiune” pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere

prin reglementarea de la art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003, ceea ce reprezintă

o încălcare a unor dispoziții legale imperative, așa cum a reținut și instanța de

fond în mod judicios.

A treia critică din recurs

este lipsită de interes și neîntemeiată.

Astfel, dacă s-ar admite

punctul de vedere al recurentei, potrivit căruia actele juridice atacate în cauză

nu ar avea ca temei O.G. nr. 119/1999 pentru motivul că nu ar fi fost dispuse măsuri

și nici aplicate sancțiuni, ar însemna că acțiunea formulată este inadmisibilă,

soluție față de care recurenta nu poate avea un interes procesual.

Dar, instanța de recurs

observă că însăși recurenta-reclamantă și-a întemeiat juridic cererile adresate

instanței de contencios administrativ pe dispozițiile O.G. nr. 119/1999, mai exact

pe dispozițiile art. 17 din Legea nr. 301/2002 pentru modificarea acestei ordonanțe.

Într-adevăr, potrivit

art. 26 alin. (7) din O.G. nr. 119/1999, așa cum a fost modificat prin art. 17 din

Legea nr. 301/2002, „În cazul în care în urma inspecției efectuate se constată abateri

de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului

public, se va întocmi proces-verbal de inspecție. Împotriva procesului-verbal de

inspecție se poate formula contestație în termen de 15 zile lucrătoare de la data

comunicării acestuia. Contestația se va depune la structura care a efectuat inspecția.

Contestațiile vor fi soluționate prin decizie motivată, în termen de 30 de zile

lucrătoare de la data înregistrării. Decizia este definitivă. Dacă prin soluționare

contestația a fost respinsă, procesul-verbal de inspecție devine titlu executoriu

și va fi transmis spre executare organului fiscal în a cărui rază teritorială își

are domiciliul contestatorul. Împotriva deciziei se poate formula acțiune în termen

de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului administrativ

nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, la Curtea de Apel în a cărei rază teritorială

își are domiciliul reclamantul”.

Astfel fiind, instanța

de fond a reținut în mod legal că este competentă să soluționeze cauza cu judecarea

căreia a fost învestită, precum și faptul că acțiunea este admisibilă, procedând

la soluționarea fondului litigiului care a vizat anularea celor două acte administrative.

În ceea ce privește critica

modului de soluționare a cererii de chemare în garanție, instanța de recurs reține

că este neîntemeiată.

Într-adevăr, potrivit

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, în vigoare

la data efectuării plăților prin Trezoreria Iași, „Ordonatorii de credite răspund

de: a) elaborarea și fundamentarea proiectului de buget propriu; b) urmărirea modului

de realizare a veniturilor; c) angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor

în limita creditelor bugetare aprobate și a veniturilor bugetare posibil de încasat;

d) integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau în administrarea instituției

pe care o conduc; e) organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea

la termen a situațiilor financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare

și a execuției bugetare; f) organizarea sistemului de monitorizare a programului

de achiziții publice și a programului de investiții publice; g) organizarea evidenței

programelor, inclusiv a indicatorilor aferenți acestora; h) organizarea și ținerea

la zi a evidenței patrimoniului, conform prevederilor legale și i) alte atribuții

stabilite de dispozițiile legale”.

Or, în cauză, recurentul

a avut calitatea de ordonator principal de credite pentru bugetul local al județului,

astfel că răspunderea pentru angajarea și ordonanțarea cheltuielilor este exclusivă,

așa cum a reținut și instanța de fond.

În concluzie, pentru considerentele

de mai sus, recursul formulat este neîntemeiat și va fi respins ca atare, soluția

instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul Consiliul Județean Iași împotriva sentinței nr. 219/CA din 14 decembrie

2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.