ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2139/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința penală nr. 367 din 11 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost condamnat inculpatul B.B.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art. 76 lit. c) C. pen.

Totodată, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., respectiv pe durata termenului de 3 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

De asemenea, s-a luat act că s-a restituit suma de 800 RON către M.M. conform procesului-verbal nr. 1617/P/2009 din 6 august 2010 și s-a constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 15 sau 16 iulie 2009, inculpatul B.B.G., comisar la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța l-a sunat pe martorul Z.L., administrator la S.C. L.P. S.R.L. Constanța și i-a comunicat faptul că s-a depus la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor o reclamație din partea beneficiarului B.F. pentru neefectuarea unor lucrări de calitate de către S.C. L.P. S.R.L. Constanța.

Administratorul societății, martorul Z.L., a sunat-o pe denunțătoarea M.M., care era contabila societății, și a rugat-o să se deplaseze la sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor pentru a vedea despre ce este vorba.

Conform dispoziției primite, M.M. s-a prezentat cu actele societății și Registrul Unic de Control și l-a contactat pe inculpat.

Acesta a informat-o pe reprezentanta societății "L.P. S.R.L.” că s-a depus o reclamație din partea numitei B.F. pe motiv că i-a executat o lucrare de proastă calitate, anunțând-o că în urma acestei reclamații va aplica 5.000 RON amendă, solicitând ca după reîntoarcerea administratorului Z.L. să se prezinte și el pentru o discuție, fixând data de 21 iulie 2009.

La data convenită, M.M. s-a prezentat la biroul inculpatului, acesta i-a sugerat să găsească o modalitate de a stinge pe cale amiabilă conflictul cu B.F. și i-a atras din nou atenția că o va sancționa cu amendă în sumă de 5.000 RON, ocazie cu care i-a solicitat și Registrul Unic de Control, după care a fixat o nouă invitație pentru data de 27 iulie 2009. Totodată, cu ocazia acestei discuții, inculpatul a întrebat-o pe M.M. "dacă știe cum se procedează dacă vrem o amendă mai mică”, întrebare la care denunțătoarea a răspuns afirmativ.

La data de 3 august 2009 administratorul Z.L. i-a cerut M.M. ca a doua zi să se prezinte la comisarul B.B.G. cu documentele doveditoare cumpărării materialelor necesare remedierii defecțiunilor la locuința petentei B.F., precum și cu o declarație olografă a acesteia că nu mai are nicio pretenție și i-a înmânat suma de 200 RON pentru a fi dată inculpatului, fără a preciza dacă respectiva sumă i-a fost sau nu pretinsă.

Pe data de 4 august 2009 M.M. s-a prezentat la biroul inculpatului, acesta a folosit un ton ridicat, a amenințat că o să aplice o amendă de 4.000 RON și a reproșat că sunt neserioși întrucât nu s-au prezentat la data când au fost invitați, adică la 27 iulie 2009 și că administratorul Z. nu a dat curs invitației.

Între inculpat și M.M. s-a purtat în continuare o discuție, inculpatul și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu actele prezentate, iar M.M. a precizat că va introduce acțiune în justiție împotriva petentei B.F., după care a plecat.

În timp ce se afla pe holul de la etajul I al instituției, M.M. a fost ajunsă de inculpat care i-a spus să obțină o declarație de la B.F., să atașeze chitanța de plată a materialelor, între care să pună suma de 300 - 400 RON pentru el și pentru un alt coleg, precizându-i că "pentru fiecare să fie 300 - 400 RON”.

În această situație, denunțătoarea și administratorul societății, Z.L., au obținut de la martora B.F. declarația solicitată de inculpat și au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța despre solicitarea inculpatului.

După formularea denunțului M.M. a procedat la predarea sumei de 800 RON ce îi aparținea, sumă ce a fost capcanată chimic și conform procedurii stabilite cu procurorul de caz denunțătoarea s-a prezentat la sediul OPC Constanța, la biroul inculpatului și i-a înmânat documentația cerută între care se afla și suma de 800 RON. Inculpatul a verificat actele, a văzut suma de bani și a afirmat că totul este în regulă, după care a consemnat în Registrul Unic de Control "perioada controlată” cu mențiunea: 5 august 2009 și la rubrica "act de control”: AV/320 din 5 august 2009. La scurt timp după primirea actelor și a sumei de 800 RON, au intervenit organele abilitate, însă inculpatul a negat primirea vreunei sume de bani.

La un moment dat, inculpatul a extras dintre mai multe dosare o folie în care se aflau diferite înscrisuri, inclusiv cele depuse de M.M., și a aruncat suma de bani pe podeaua din fața biroului.

Situația de fapt expusă a fost stabilită cu denunțul și declarația M.M., procesul-verbal de prindere în flagrant și planșe foto, copia registrului unic de control aparținând S.C. L.P. S.R.L. Constanța, procesul-verbal de confruntare dintre inculpat și M.M., înscrisuri ce provin de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, raportul de constatare tehnico-științifică, depozițiile martorilor Z.L., V.A., M.D., M.R., G.E. și B.F., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Constanța, prin Decizia penală nr. 133/P din 14 decembrie 2010, a respins apelul formulat de inculpat, apel prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar refacerea urmăririi penale de către parchetul competent, respectiv Direcția Națională Anticorupție.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

și pct. 18 C. proc. pen., învederând că prin hotărârea atacată s-a făcut o greșită aplicare a legii, iar pe de altă parte, s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.

Detaliind motivele de recurs, inculpatul a menționat că nu este vinovat de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, că urmărirea s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond și de apel greșit au considerat că flagrantul organizat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța constituie o probă legală, că Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 53.971 din 10 decembrie 2009 reprezintă o probă nelegală, că există neconcordanță în declarațiile denunțătoarei M.M. și că nu s-a respectat prezumția de nevinovăție.

În subsidiar, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei la organul de urmărire penală competent, respectiv Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, întrucât nelegal s-a considerat că nu sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond, pe baza analizei amănunțite a probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător fapta comisă în textul de lege mai sus menționat. La rândul său, instanța de apel a verificat toate apărările inculpatului și pe baza aceluiași probatoriu avut în vedere de prima instanță, a reținut aceeași situație de fapt și vinovăția inculpatului.

Într-adevăr, inculpatul a negat constant infracțiunea de luare de mită, însă vinovăția sa rezultă din toate celelalte probe.

Astfel, denunțătoarea M.M., atât în denunțul formulat la data de 5 august 2009 (a se vedea dosarul de urmărire penală) cât și în declarațiile date ulterior descrie în detaliu modalitatea în care inculpatul a solicitat suma de bani, sumă pe care ulterior a și primit-o în scopul rezolvării favorabile a unei reclamații împotriva societății la care funcționa denunțătoarea.

Declarațiile denunțătoarei și denunțul formulat se coroborează cu procesul-verbal încheiat la data de 5 august 2009, cu planșele foto executate la aceeași dată, cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (dosarul de urmărire penală) proces-verbal întocmit în prezența comisarilor M.R., M.D., V.A. și G.E., colegi cu inculpatul, precum și cu planșele foto executate după ce inculpatul a aruncat bancnotele primite de la M.M..

Declarațiile martorului Z.L. sunt relevante pentru stabilirea vinovăției inculpatului, martorul evidențiind convorbirile avute cu comisarul B.B.G., insistențele acestuia de a-i chema de mai multe ori la biroul său, sugestiile făcute de acesta, ceea ce l-a determinat pe martor să-i spună M.M. să-i dea inculpatului o sumă de bani pentru "înțelegerea de care a dat dovadă”.

Procesul-verbal de confruntare între denunțătoare și inculpat se coroborează cu probele analizate mai sus, la fel și raportul de constatare tehnico-științifică nr. 53971 din 10 decembrie 2009.

Procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, contestat de inculpat, a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 91 C. proc. pen., menționându-se data și locul unde a fost încheiat, ora la care a început, numele, prenumele și calitatea celui care l-a încheiat, numele, prenumele, ocupația martorilor care s-au aflat în biroul inculpatului în momentul întocmirii procesului-verbal, descrierea amănunțită a celor constatate, numele, prenumele, ocupația persoanei la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestuia.

Din cuprinsul acestui proces-verbal nu rezultă că s-ar fi întrebuințat violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere cu acest prilej, așa cum este prevăzut în art. 68 C. proc. pen., invocat de inculpat, inculpatul neinvocând nici ulterior, cu ocazia audierii sale la procuror sau în instanță obținerea probelor altfel decât în condiții legale.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 53971 din 10 decembrie 2009 (aflat în dosarul de urmărire penală) a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 112, 113, 115 C. proc. pen. și art. 26 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 218/2002, expertul criminalist a răspuns la toate obiectivele stabilite prin ordonanța de efectuare a unei constatări tehnico-științifice.

Acest raport de constatare tehnico-științifice nu a fost contestat de inculpat după ce i s-a adus la cunoștință, inculpatul declarând personal că nu are de făcut obiecții (a se vedea declarația inculpatului din data de 15 ianuarie 2010 - dosarul de urmărire penală) și nici cu ocazia ascultării sale în fața instanței nu a avut critici sub acest aspect.

Este adevărat că la data de 10 noiembrie 2010, cu ocazia judecării în fond a cauzei, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de către Laboratorul Interjudețean București, cu obiective identice cu cele ale expertizei efectuate în cursul urmăririi penale, cerere analizată de instanța de fond și justificat respinsă pentru considerentele menționate în cuprinsul încheierii.

De asemenea, susținerea inculpatului în sensul că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, întrucât își desfășura activitatea în cadrul unei autorități publice centrale și avea atribuții de control, ceea ce atrăgea competența Direcției Naționale Anticorupție, nu este fondată.

Inculpatul B.B.G. a fost urmărit și, ulterior, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, urmărirea penală fiind efectuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Din actele aflate la dosar rezultă că inculpatul a fost angajat în funcția de inspector asistent în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, iar printre atribuțiile postului ocupat se regăseau desfășurarea acțiunilor pentru cercetarea și rezolvarea sesizărilor și reclamațiilor asociațiilor pentru protecția consumatorilor, precum și cele ale persoanelor fizice cu privire la calitatea produselor și serviciilor destinate populației, verificarea respectării de către agenții economici a legislației privind protecția consumatorilor și luarea măsurilor în consecință. În raport de funcția deținută de inculpat și atribuțiile specifice fișei postului, inculpatul avea atribuții de control a respectării legislației privind protecția consumatorului, putând lua măsuri, inclusiv sancțiuni contravenționale. Cu toate acestea, exercitarea atribuțiilor de control nu este suficientă pentru atragerea competenței Direcției Naționale Anticorupție în efectuarea urmăririi penale.

Potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 dacă sunt comise de către: deputați, senatori, membrii ai Guvernului; secretari de stat ori subsecretari de stat și asimilații acestora; consilieri ai miniștrilor; judecătorii Î.C.C.J. și ai Curții Constituționale; ceilalți judecători și procurori, membrii C.S.M.; președintele Consiliului Legislativ și locțiitorul acestuia; Avocatul poporului și adjuncții săi; consilierii prezidențiali și consilierii de stat din cadrul Administrației Prezidențiale; consilierii de stat și primului-ministru; membrii și controlorii financiari ai Curții de Conturi și ai Camerelor Județene de Conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul și viceguvernatorul B.N.R.; președintele și vicepreședintele Consiliului Concurenței; ofițeri, amirali, generali și mareșali; ofițeri de poliție; președinții și vicepreședinții consiliilor județene; primarul general și viceprimarul municipiului București; primarii și viceprimarii sectoarelor municipiului București, primarii și viceprimarii municipiilor, consilieri județeni; prefecții și subprefecții; conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora, cu excepția conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de la nivelul orașelor și comunelor și a persoanelor cu funcții de control din cadrul acestora; avocații; comisarii Gărzii Financiare, personalul vamal; persoanele care dețin funcții de conducere, de la director, inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes național, al companiilor și societăților naționale, al băncilor și societăților comerciale la care statul este acționar majoritar, al instituțiilor publice care au atribuții în procesul de privatizare și al unităților centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute de art. 8/1 din Legea nr. 78/2000; lichidatorii judiciari și executorii Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Textul de lege menționat face referire la deținerea unei funcții de control în cadrul unei autorități sau instituții publice centrale sau locale.

Inculpatul și-a desfășurat activitatea în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului care, potrivit H.G. nr. 284/2009 este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea ministrului întreprinderilor mici și mijlocii, comerțului și mediului de afaceri, având în subordine 12 comisariate regionale pentru protecția consumatorilor, ca entități cu personalitate juridică.

Deși îndeplinită una dintre cerințele impuse de art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, respectiv deținerea unei funcții în cadrul unei autorități centrale, nu este realizată cea de-a doua cerință referitoare la deținerea unei funcții de control, care nu trebuie confundată cu "atribuția de control”.

Inculpatul era încadrat în funcția de inspector asistent clasa I, care este o funcție publică de execuție, potrivit art. 14 din Legea nr. 188/1999, ce includea, printre altele, și atribuții de control, dar care nu poate fi asimilată funcției de control.

Ceea ce diferențiază o funcție de execuție de o funcție de control este gradul de competență în exercitarea funcției, funcționarii de decizie și control fiind cei care au ca principale atribuții conducerea și coordonarea activității celorlalți angajați, putând adopta și acte decizionale, spre deosebire de funcționarii fără muncă de răspundere, care au ca atribuții punerea în executare a actelor de decizie, activitatea lor fiind îndrumată ierarhic.

Funcția deținută de inculpat nu presupunea asemenea prerogativă, fiind o simplă funcție de execuție care includea și atribuții de control, dar nu era o funcție prin care să verifice activitatea celorlalți angajați, pentru a fi considerată funcție de control.

În consecință, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, în mod corect urmărirea penală fiind efectuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, și nu de Direcția Națională Anticorupție.

Și ultimul motiv de recurs formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., nu este fondat.

Textul de lege menționat prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Acest motiv de recurs se referă la o "eroare de fapt” aceasta trebuie să fie "gravă” și să fi fost comisă de instanța de fond.

Prin "eroare de fapt” se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul.

În ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie "gravă” trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului.

În speță, aceste cerințe impuse de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întrunite, instanța de fond, în urma analizei detaliate a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, a reținut o corectă situație de fapt, în concordanță cu art. 6 și 62 C. proc. pen.

Din examinarea întregului material probator rezultă că nu există contrarietate necontestabilă între actele dosarului și faptele reținute de instanța de fond și de apel, în sensul comiterii unei erori grave de fapt, dimpotrivă mijloacele de probă administrate conduc la concluzia certă că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există.

Ca atare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nu este fondat și, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B.G. împotriva Deciziei penale nr. 131/P din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2011.