CASE OF LUPAS AND OTHERS (No. 1) v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

14.12.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Remainder inadmissible;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - domestic and Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF LUPAS AND OTHERS (No. 1) v. ROMANIA (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

Cele nouă solicitări, ale căror nume sunt enumerate în apendice, sunt descendenții unora dintre co-proprietarii unei parcele de teren de aproximativ 50 de hectare în Constanța, pe coasta Mării Negre. Într-o hotărâre din 16 aprilie 1937, Curtea de Apel din București, hotărând o cerere de împărțire a proprietății imobiliare care constă din aproximativ 50 de hectare de teren pe coasta Mării Negre și clădiri aprovizionate, în primul rând proprietatea Alexandru N. Steflea, a remarcat că unii dintre moștenitorii și-au vândut acțiunile de proprietate lui Nicolae Lupaș, care, prin urmare, a rămas co-proprietar al proprietății în comun cu alte douăsprezece moștenitori. În vederea eliminării proprietății din proprietatea comună, Curtea de Apel a divizat-o în 360 de acțiuni, din care 249.6 au fost alocate Nicolae Lupaș, ceilalți 12 moștenitori fiind alocați fie 9/360, 8/360 sau 14/4/360 din proprietate. După o achiziție suplimentară de acțiuni în proprietate, Nicolae Lupaș a devenit proprietarul 264/360 din proprietate, care a fost acum deținut în comun cu alte unsprezece moștenitori. Prin decretul nr. 102 din 20 aprilie 1950 Adunarea Națională, la propunerea Consiliului de Miniștri, a expropriat terenul în cauză pe motive de interes public, împreună cu o parcelă apropiată de terenuri aparținând unui terț, în vederea construirea unei baze militare. 10. După 1950, după ce planul de a construi o bază militară a fost abandonat, Inspectoratul de Poliție a Județeanului a luat posesia unei mari porții din pământul care aparținea Nicolae Lupaș și alți coproprietenți, în timp ce alte părți au fost transformate după lucrările de consolidare pe stâncă sau au fost alocate persoanelor private pentru a construi locuințe. 11. În urma procedurii de recuperare a posesiunii parcelei adiacente terenului care aparținea Nicolae Lupaș și celorlalți coproprietenți, Tribunalul Constanța a hotărât într-o hotărâre finală din 5 decembrie 1994 că decretul nr. 102/1950 a contravenit Constituția din 1948 în vigoare la data expropriației și a ordonat returnarea terenului la moștenitorul fostului său proprietar. Curtea a susținut, în primul rând, că planul de construire a unei baze militare a fost abandonat la scurt timp după expropriarea și, în al doilea rând, că fostul proprietar nu a primit nicio compensație pentru expropriarea proprietății sale. 12. În 1998 reclamanții Adrian Lupaș, Nicolae Lupaș, Ovidiu Lupaș, Verginiu Lupaș și Ana Teodosiu, ca copii și moștenitori ai Nicolae Lupaș, care au murit în 1959, au adus o acțiune împotriva domnului și a doamnei B., susținând că au luat ilegal posesia unui complot de teren de măsurare de 638 m mp la 30 de strada Turda, pe o parte a terenului care a aparținut anterior Nicolae Lupaș. Reclamanții au susținut că parcela în cauză face parte din terenul de care Nicolae Lupaș a fost alocat o parte 249.6/360 de către Curtea de Apel din București în 1937 și că statul nu a avut niciodată titlul valabil pentru aceasta. 13. Dl și dna B. în primul rând, pentru că terenul în cauză a fost expropriat înainte de moartea lui Nicolae Lupaș, iar în al doilea rând, pentru că nu au acceptat formal proprietatea ascendanților lor. Ei au susținut că acțiunea a fost, în orice caz, inadmisibilă, deoarece a fost adusă numai de moștenitorii lui Nicolae Lupaș, fără consimțământul moștenitorilor celorlalte unsprezece co-proprietari. 14. Cele 14 candidate, Nicolae Chirescu, Dan Mihai Banciu, Mihai Anton Ricci, Dumitru Mircea Gheorghiu, Teodor Grigoriu, Minerva Ionescu, Dorina Voinescu, Sorina Moarcas, Rodica Ionescu, Vanda Rosculet, Eugenia Steflea, Elisabeta Stoica, Diana Ruxandra Tomescu și Ioana Greceanu, moștenitorii celor nouă dintre unsprezece coproprietari în cauză, au aplicat să se alăture la acțiune, susținând drepturile lor asupra plăcii care formează subiectul procesului. Ei au instruit Adrian Lupaș, primul reclamant, să le reprezinte. 15. Conform informațiilor furnizate de solicitanți, moștenitorul unuia dintre fostii co-proprietari a refuzat să se alăture acțiunii lor, în timp ce moștenitorii unui alt fost co-proprietar nu a putut fi urmărit. 16. Într-o hotărâre din 30 martie 2000, Curtea județului Galați a constatat că primii cinci solicitanți au dovedit că sunt moștenitorii lui Nicolae Lupaș și că acesta a deținut o pondere de 264/360 din proprietatea lui Alexandru N. Steflea, a respins prima obiecție a dnei B. 17. Cu toate acestea, instanța a susținut că terenul în cauză nu a aparținut exclusiv Nicolae Lupaș, care a fost doar unul dintre coproprietenții. În consecință, având în vedere faptul că consimțământul moștenitorilor a doi coproprietenți nu a fost obținut, instanța a declarat acțiunea principală și cererea de aderare la procedură inadmisibilă din cauza faptului că, având în vedere că aceasta implică o tranzacție legală de expediere a proprietăților, o acțiune de recuperare a posesiei proprietăților deținute în acțiuni nedivizate nu poate fi inițiată decât cu consimțământul tuturor coproprietenților. Cu toate acestea, acțiunile reclamanților au reprezentat doar 342/360 din proprietatea în cauză. 18. Argumentând că nu a fost necesară obținerea consimțământului tuturor coproprietenților, deoarece acțiunile de recuperare a posesiunii au fost în beneficiul tuturor acestora, reclamanții au apelat împotriva hotărârii în fața Curții de Apel din Galați. O audiere a avut loc la 5 septembrie 2000, în absența primului reclamant, iar pronunțarea hotărârii a fost suspendată până la 8 septembrie 2000, în ciuda unei cereri de timp suplimentar pe care primul reclamant a menținut-o pentru a putea instrui un avocat. 19. Curtea de Apel a respins recursul. În hotărârea sa, el a remarcat, în primul rând, că, în hotărârea sa din 1937, Curtea de Apel din București nu a împărțit oficial proprietatea co proprietatea în părți individuale, rezultând că aceasta a fost încă deținută în comun în ciuda creării acțiunilor. În plus, a observat că este o cunoaștere comună că o acțiune de recuperare a posesiunii proprietăților deținute în acțiuni nedivizate nu ar putea fi adusă de unul dintre coproprietenții fără consimțământul celorlalți, deoarece scopul unei astfel de acțiuni nu a fost doar de a proteja proprietatea acțiunilor, ci și de a asigura recunoașterea titlului proprietarului în ansamblu și de a returna reclamantul. 20Pentru acest motiv, ei au informat Curtea Supremă de Justiție că moștenitorul unuia dintre fostii co-proprietari a refuzat să participe la procedura, deși a fost notificat de existența lor, și că a fost imposibil să obțină consimțământul celorlalți moștenitori, deoarece au fost disperși în diferite țări. 21. Într-o hotărâre din 24 aprilie 2001, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea, susținând că reclamanții nu au putut solicita recuperarea unui bun deținut în acțiuni nedivizate în detriment și în încălcarea drepturilor moștenitorilor celorlalți coproprietenți. 22. În 1999 reclamanții Adrian Lupaș, Nicolae Lupaș, Ovidiu Lupaș, Verginiu Lupaș și Ana Teodosiu au interzis o acțiune împotriva unei companii comerciale, Histria Shipmanagement, pentru recuperarea deținerii unei parcele de teren care măsoară 405 mp la 30 Turda Street, care a ocupat o parte din terenurile care au constituit subiectul hotărârii Curții de Apel din 1937. De asemenea, ei au solicitat anularea contractului semnat în 1999 prin care societatea a cumpărat terenul de la o parte terță, susținând că acea parte nu a avut niciodată titlu valabil asupra terenului în cauză. 23. Compania comercială a contestat că acțiunea era inadmisibilă în sensul că a fost adusă exclusiv de moștenitorii lui Nicolae Lupaș. 24. În hotărârea din 28 februarie 2000 Curtea Constanța a permis obiecția companiei și a declarat acțiunea inadmisibilă. 25. Curtea a remarcat că hotărârea din 1937 a alocat doar acțiunile Nicolae Lupaș ale terenurilor care erau ale lui Alexandru N. Steflea și că terenurile nu au fost ulterior împărțite în părți individuale. 26. Având în vedere faptul că obiectivul unei acțiuni de recuperare a proprietății unui bun deținut în acțiuni nedivizate a fost nu numai să protejeze proprietatea unei acțiuni a proprietății, ci și să asigure recunoașterea titlului asupra proprietății în ansamblul său și a returnării sale la reclamant, instanța a concluzionat că, întrucât nu au obținut consimțământul toți moștenitorii fostilor coproprietenți, reclamanții nu au dreptul să caute recuperarea terenului în cauză. 27. Reclamanții au apelat la Curtea de Apel Galați, care a constatat împotriva lor într-o hotărâre din 30 ianuarie 2001, susținând că este o cunoștință comună că o acțiune de recuperare a proprietății deținute în acțiuni nedivizate nu ar putea fi adusă de unul dintre coproprietenții fără consimțământul celorlalți. 28. Reclamanții au solicitat Curții Supreme de Justiție să facă ca această hotărâre să fie anulată. Acestea au susținut că, întrucât co-proprietarii individuali ar putea să își vândă acțiunile fără acordul celorlalți co-proprietari, nu a existat nici o cauză de a interzice un co-proprietar să caute recuperarea întregii proprietăți deținute în comun pentru a-și proteja proprietatea propriilor acțiuni. Ei au susținut că, întrucât o acțiune de recuperare a posesiunii care a dus la returnarea proprietății către co-proprietari au beneficiat toate acestea, a fost inutile obținerea consimțământului tuturor co-proprietarilor. 29. În cele din urmă, ei au susținut că ar trebui avută în vedere circumstanțele specifice ale cazului lor, și anume faptul că proprietatea lor a fost deținută ilegal în proprietatea statului și că a fost dificil, dacă nu imposibil, să identifice toți moștenitorii fostilor coproprietenți din cauza circumstanțelor sociale și istorice ale perioadei și a timpului care a trecut de atunci. 30. Având în vedere faptul că procedurile de partiție care s-au încheiat cu hotărârea Curții de Apel din 16 aprilie 1937 nu au dus la diviziunea reală a proprietății, Curtea Supremă de Justiție a decis că reclamanții nu au putut pretinde proprietatea exclusivă a terenurilor în cauză. 31. În consecință, subliniind că reglementarea privind unanimitatea a împiedicat un coproprieten să efectueze orice tranzacție care implică administrarea sau eliminarea bunurilor deținute în acțiuni nedivizate fără acordul celorlalți coproprietenți, Curtea Supremă a respins cererea într-o hotărâre din 15 mai 2002. 32. În 1999 reclamanții Adrian Lupaș, Nicolae Lupaș, Ovidiu Lupaș, Verginiu Lupaș și Ana Teodosiu au adus o acțiune împotriva a două terțe părți pentru recuperarea deținerii a două parcele de teren care măsoară 469,32 mp și 459 mp la 30-32, strada Patriei, care a ocupat o parte din terenul care a constituit subiectul hotărârii Curții de Apel din 16 aprilie 1937. 33. Acestea au susținut că într-o decizie din 1996 a Consiliului Municipal Constanța, una dintre terțele a fost acordată în mod nedrept titlu celor două parcele de teren, una dintre care a fost ulterior vândută celorlalte terțe. La cererea reclamanților, acționarea a fost, de asemenea, îndreptată împotriva Consiliului Municipal. 34. Consiliul municipal a contestat faptul că acțiunea era inadmisibilă, deoarece a fost adusă de moștenitorii numai a unor co-proprietari ai terenului. 35. Cele 14 candidate, Nicolae Chirescu, Dan Mihai Banciu, Mihai Anton Ricci, Dumitru Mircea Gheorghiu, Teodor Grigoriu, Minerva Ionescu, Dorina Voinescu, Sorina Moarcas, Rodica Ionescu, Vanda Rosculet, Eugenia Steflea, Elisabeta Stoica, Diana Ruxandra Tomescu și Ioana Greceanu, au solicitat să se alăture acțiunii pentru a-și susține drepturile asupra plăților care formează subiectul procesului. 36. Într-o hotărâre din 30 octombrie 2000 Curtea County de Constanța a declarat acțiunea inadmisibilă din cauza faptului că scopul unei acțiuni de recuperare a proprietății deținute în acțiuni nedivizate a fost de a asigura recunoașterea titlului exclusiv asupra întregii proprietăți și de a returna reclamantul. 37. Comisia a afirmat că, deoarece nu au obținut consimțământul tuturor moștenitorilor fostilor coproprietenți, reclamanții nu au dreptul să caute recuperarea parcelelor de teren în cauză, deoarece au fost în măsură să revendice proprietatea numai a acțiunilor proprietății. 38. Reclamanții au apelat împotriva acestei hotărâri în fața Curții de Apel Constanța, care s-a constatat împotriva lor la 18 aprilie 2001. După cum a făcut Curtea Județeană, s-a bazat pe concluzia că nu era posibil să se recupereze posesia proprietăților deținute în acțiuni nedivizate fără acordul tuturor coproprietenților. 39. Reclamanții au solicitat Curții Supreme de Justiție să se anuleze această hotărâre. Acestea au susținut că, întrucât co-proprietarii individuali ar putea să își vândă acțiunile fără acordul celorlalți co-proprietari, nu a existat nici o cauză de a interzice un co-proprietar să caute recuperarea întregii proprietăți deținute în comun pentru a-și proteja proprietatea propriilor acțiuni. Acestea au susținut că, întrucât o acțiune de recuperare a posesiunii care a dus la returnarea proprietății către coproprietenții a beneficiat toate acestea, a fost inutile obținerea consimțământului tuturor coproprietenților. 40. În plus, ei au susținut că ar trebui să se țină seama de circumstanțele specifice ale cazului lor, și anume că proprietatea a fost deținută ilegal în proprietatea statului și că a fost dificil, dacă nu imposibil, să identifice toți moștenitorii fostilor coproprietenți din cauza circumstanțelor sociale și istorice ale perioadei și a timpului care a trecut de atunci. 41. În cele din urmă, ei au susținut că cerința de a obține consimțământul tuturor coproprietarilor a încetat să se aplice în urma intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind statutul juridic al proprietăților imobile confiscate în mod incorect de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, care prevedea posibilitatea restabilirii proprietății acțiunilor unui bun deținut în comun. 42. Curtea Supremă de Justiție a observat la început că acțiunea de partiție inițiată de hotărârea Curții de Apel a Curții de la București din 16 aprilie 1937 nu a avut ca rezultat diviziunea terenurilor. Acesta a susținut că, în aceste circumstanțe, acțiunea reclamanților nu se referă la o proprietate anume a căror proprietăți exclusive au susținut, ci la acțiuni care nu pot fi separate de cele care aparțin celorlalți coproprietenți. 43. De asemenea, a respins argumentul privind Legea nr. 10/2001 din cauza faptului că legea nu a intrat în vigoare decât după ce acționarea a fost introdusă în 1999. Acesta a subliniat că, în orice caz, noua regulă se aplică numai în contextul procedurii speciale prevăzute în Legea nr. 10/2001, în timp ce acțiunea reclamanților de recuperare a posesiunii se bazează pe dispozițiile Codului Civil. 44. Prin urmare, în aplicarea normei de unanimitate, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea într-o hotărâre din 18 septembrie 2002. 45. Cu toate că legea statutară nu prevede aplicarea reglementării că o acțiune de recuperare a proprietății deținute în acțiuni nedivizate a fost introdusă de toți coproprietenii, fosta Curtea Supremă a hotărât în hotărârea din 24 noiembrie 1972 că un singur coproprieten nu a putut iniția o astfel de acțiune, menționând după cum urmează: „... Atâta timp cât proprietatea rămâne cofinanțată în acțiuni nedivizate, drepturile coproprietenților asupra acesteia sunt indeterminate și nu pot solicita drepturi exclusive în ceea ce privește acțiunile lor până la data divizării proprietății, atunci când fiecare coproprieten a fost acordată proprietatea exclusivă a unei părți a acesteia. Rezultă că un co proprietar [individual] nu poate căuta recuperarea unei proprietăți deținute în acțiuni nedivizate înainte de partiția sa, deoarece o acțiune de recuperare a posesiunii implică existența unui drept exclusiv și determinat, pe care un co proprietar îl poate achiziționa numai ca urmare a partiției.” 46. Jurisprudența dezvoltată de fosta Curte Supremă a fost respectată de instanțe, cu foarte puține excepții, fiind o hotărâre pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la 29 septembrie 2000, după recâștigarea regulii de unanimitate, instanța a hotărât: „... în cazul instantaneu, și mai în general în cazul acțiunilor de recuperare a posesiunii de bunuri care au fost naționalizate în perioada cuprinsă între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, statutul juridic al acestor bunuri și al persoanelor care susțin că a fost nejustificat diferă substanțial de cazurile obișnuite. Foștii proprietari sau moștenitori ai acestora nu pot solicita o partiție a proprietăților înainte de a solicita recuperarea proprietății prin faptul că nu au titlul proprietarului până când nu s-a stabilit că a fost ilegal naționalizată și că statul nu are titlul valabil pentru acesta. În astfel de cazuri sui generis, acțiunile de recuperare a posesiunii sunt complexe și depășesc modelul standard; unul sau mai mulți co-proprietari, dar nu neapărat toate acestea, pot aduce o acțiune judiciară care caută o hotărâre ... că statul nu are titlul valabil pentru proprietatea ... și, prin urmare, că proprietatea ilegal naționalizată aparține proprietarului sau moștenitorilor săi. Acestea pot solicita ulterior pentru partiția proprietății.”

The nineteen applicants, whose names are listed in the appendix, are the descendants of some of the co-owners of a plot of land of approximately 50 hectares in Constanța, on the Black Sea coast. 6. In a judgment of 16 April 1937 the Bucharest Court of Appeal, ruling on an application for partition of real estate consisting of approximately 50 hectares of land on the Black Sea coast and appurtenant buildings, formerly the property of the late Alexandru N. Steflea, noted that some of the heirs had sold their shares of the estate to Nicolae Lupaș, who therefore remained a co-owner of the property in common with twelve other heirs. 7. With a view to taking the property out of common ownership, the Court of Appeal divided it into 360 shares, of which 249.6 were allocated to Nicolae Lupaș, the twelve other heirs being assigned either 9/360, 8/360 or 14.4/360 of the property. 8. Following a further purchase of shares in the estate, Nicolae Lupaș became the owner of 264/360 of the property, which was now owned in common with eleven other heirs. 9. By Decree no. 102 of 20 April 1950 the National Assembly, on a proposal by the Council of Ministers, expropriated the land in question on public-interest grounds, together with an adjoining plot of land belonging to a third party, with a view to building a military base. 10. After 1950, once the plan to build a military base had been abandoned, the County Police Inspectorate took possession of a large portion of the land that had belonged to Nicolae Lupaș and the other co-owners, while other parts were transformed following consolidation works on the cliff or were allocated to private individuals to build housing. 11. Following proceedings for the recovery of possession of the plot adjoining the land that had belonged to Nicolae Lupaș and the other co-owners, the Constanța Court of First Instance ruled in a final judgment of 5 December 1994 that Decree no. 102/1950 contravened the 1948 Constitution as in force on the date of the expropriation, and ordered the return of the land to the heir of its former owner. The court held, firstly, that the plan to build a military base had been abandoned shortly after the expropriation and, secondly, that the former owner had not received any compensation for the expropriation of his property. 12. In 1998 the applicants Adrian Lupaș, Nicolae Lupaș, Ovidiu Lupaș, Verginiu Lupaș and Ana Teodosiu, as the children and heirs of Nicolae Lupaș, who had died in 1959, brought an action against Mr and Mrs B., alleging that they had illegally taken possession of a plot of land measuring 638 sq. m at 30 Turda Street, on part of the land that had formerly belonged to Nicolae Lupaș. The applicants submitted that the plot in question was part of the land of which Nicolae Lupaș had been allocated a 249.6/360 share by the Bucharest Court of Appeal in 1937 and that the State had never had valid title to it. 13. Mr and Mrs B. applied for the case to be struck out on the ground that the applicants lacked the capacity to take proceedings, firstly because the land in question had been expropriated before Nicolae Lupaș's death, and secondly because they had not formally accepted their ascendant's estate. They submitted that the action was in any event inadmissible in that it had been brought solely by Nicolae Lupaș's heirs, without the consent of the heirs of the eleven other co-owners. 14. The fourteen other applicants, Nicolae Chirescu, Dan Mihai Banciu, Mihai Anton Ricci, Dumitru Mircea Gheorghiu, Teodor Grigoriu, Minerva Ionescu, Dorina Voinescu, Sorina Moarcas, Rodica Ionescu, Vanda Rosculet, Eugenia Steflea, Elisabeta Stoica, Diana Ruxandra Tomescu and Ioana Greceanu, the heirs of nine of the eleven co-owners in question, applied to join the action, asserting their rights over the plot of land forming the subject matter of the proceedings. They instructed Adrian Lupaș, the first applicant, to represent them. 15. According to the information provided by the applicants, the heir of one of the former co-owners refused to join their action, while the heirs of another former co-owner could not be traced. 16. In a judgment of 30 March 2000 the Galați County Court, finding that the first five applicants had proved that they were the heirs of Nicolae Lupaș and that the latter had owned a 264/360 share of the estate of Alexandru N. Steflea, dismissed Mr and Mrs B.'s first objection. 17. However, the court held that the land in issue had not belonged exclusively to Nicolae Lupaș, who had merely been one of the co-owners. Accordingly, observing that the consent of the heirs of two of the co-owners had not been obtained, the court declared the main action and the application to join the proceedings inadmissible on the ground that, since it entailed a legal transaction disposing of property, an action for recovery of possession of property held in undivided shares could be brought only with the consent of all the co-owners. However, the applicants' shares represented only 342/360 of the property in issue. 18. Arguing that it was not necessary to obtain the consent of all the co-owners since the action for recovery of possession was for the benefit of all of them, the applicants appealed against the judgment to the Galați Court of Appeal. A hearing was held on 5 September 2000, in the absence of the first applicant, and delivery of the judgment was adjourned until 8 September 2000, despite a request for additional time which the first applicant maintained he had made in order to be able to instruct a lawyer. 19. The Court of Appeal dismissed the appeal. In its judgment it noted, firstly, that in its 1937 judgment the Bucharest Court of Appeal had not formally divided the co-owned property into individual parts, with the result that it was still held in common despite the creation of shares. It further observed that it was common knowledge that an action for recovery of possession of property held in undivided shares could not be brought by one of the co-owners without the others' consent, since the aim of such an action was not only to protect the ownership of shares but also to secure recognition of title to the property as a whole and its return to the claimant. 20On that account, they informed the Supreme Court of Justice that the heir of one of the former co-owners had refused to take part in the proceedings although he had been notified of their existence, and that it had been impossible to obtain the other heirs' consent as they were scattered across various countries. 21. In a judgment of 24 April 2001 the Supreme Court of Justice dismissed the application, holding that the applicants could not seek recovery of a property held in undivided shares to the detriment and in breach of the rights of the heirs of the other co-owners. 22. In 1999 the applicants Adrian Lupaș, Nicolae Lupaș, Ovidiu Lupaș, Verginiu Lupaș and Ana Teodosiu brought an action against a commercial company, Histria Shipmanagement, for recovery of possession of a plot of land measuring 405 sq. m at 30 Turda Street, which occupied part of the land that had formed the subject of the Bucharest Court of Appeal's 1937 judgment. They also sought the annulment of the contract signed in 1999 by which the company had purchased the land from a third party, asserting that that party had never had valid title to the land in issue. 23. The commercial company objected that the action was inadmissible in that it had been brought solely by Nicolae Lupaș's heirs. 24. In a judgment of 28 February 2000 the Constanța County Court allowed the company's objection and declared the action inadmissible. 25. The court observed that the judgment given by the Bucharest Court of Appeal in 1937 had merely allocated Nicolae Lupaș shares of the land that had belonged to Alexandru N. Steflea and that the land had not subsequently been divided into individual parts. 26. Observing that the aim of an action for recovery of possession of a property held in undivided shares was not only to protect the ownership of a share of the property but also to secure recognition of title to the property as a whole and its return to the claimant, the court concluded that since they had not obtained the consent of all the heirs of the former co-owners, the applicants were not entitled to seek recovery of the land in issue. 27. The applicants appealed to the Galați Court of Appeal, which found against them in a judgment of 30 January 2001, holding that it was common knowledge that an action for recovery of possession of property held in undivided shares could not be brought by one of the co-owners without the others' consent. 28. The applicants applied to the Supreme Court of Justice to have that judgment quashed. They submitted that since individual co-owners could sell their shares without the other co-owners' consent, there was no cause to prohibit a co-owner from seeking recovery of the entire property held in common in order to protect his ownership of his own shares. They argued that, since an action for recovery of possession that resulted in the return of the property to the co-owners benefited all of them, it was unnecessary to obtain the consent of all the co-owners. 29. Lastly, they submitted that regard should be had to the particular circumstances of their case, namely that the property had in their view passed illegally into State ownership and that it had been difficult, if not impossible, to identify all the heirs of the former co-owners on account of the social and historical circumstances of the period and the time that had since elapsed. 30. Observing that the proceedings for partition that had ended with the Bucharest Court of Appeal's judgment of 16 April 1937 had not resulted in the actual division of the property, the Supreme Court of Justice ruled that the applicants could not claim exclusive ownership of the land in issue. 31. Accordingly, pointing out that the unanimity rule precluded a co-owner from engaging in any transaction entailing the administration or disposal of property held in undivided shares without the other co-owners' consent, the Supreme Court dismissed the application in a judgment of 15 May 2002. 32. In 1999 the applicants Adrian Lupaș, Nicolae Lupaș, Ovidiu Lupaș, Verginiu Lupaș and Ana Teodosiu brought an action against two third parties for recovery of possession of two plots of land measuring 469.32 sq. m and 459 sq. m at 30-32 Patriei Street, which occupied part of the land that had formed the subject of the Bucharest Court of Appeal's judgment of 16 April 1937. 33. They submitted that in a 1996 decision of the Constanța City Council one of the third parties had been wrongly granted title to the two plots of land, one of which had subsequently been sold to the other third party. At the applicants' request, the action was also directed against the City Council. 34. The City Council objected that the action was inadmissible in that it had been brought by the heirs of only some of the co-owners of the land. 35. The fourteen other applicants, Nicolae Chirescu, Dan Mihai Banciu, Mihai Anton Ricci, Dumitru Mircea Gheorghiu, Teodor Grigoriu, Minerva Ionescu, Dorina Voinescu, Sorina Moarcas, Rodica Ionescu, Vanda Rosculet, Eugenia Steflea, Elisabeta Stoica, Diana Ruxandra Tomescu and Ioana Greceanu, applied to join the action in order to assert their rights over the plots of land forming the subject matter of the proceedings. 36. In a judgment of 30 October 2000 the Constanța County Court declared the action inadmissible on the ground that the aim of an action for recovery of possession of property held in undivided shares was to secure recognition of exclusive title to the entire property and its return to the claimant. 37. It held that, since they had failed to obtain the consent of all the heirs of the former co-owners, the applicants were not entitled to seek recovery of the plots of land in issue since they were able to claim ownership of only shares of the property. 38. The applicants appealed against that judgment to the Constanța Court of Appeal, which found against them on 18 April 2001. As the County Court had done, it based its conclusion on the finding that it was impossible to seek recovery of possession of property held in undivided shares without the consent of all the co-owners. 39. The applicants applied to the Supreme Court of Justice to have that judgment quashed. They submitted that since individual co-owners could sell their shares without the other co-owners' consent, there was no cause to prohibit a co-owner from seeking recovery of the entire property held in common in order to protect his ownership of his own shares. They argued that, since an action for recovery of possession that resulted in the return of the property to the co-owners benefited all of them, it was unnecessary to obtain the consent of all the co-owners. 40. They further submitted that regard should be had to the particular circumstances of their case, namely that the property had in their view passed illegally into State ownership and that it had been difficult, if not impossible, to identify all the heirs of the former co-owners on account of the social and historical circumstances of the period and the time that had since elapsed. 41. Lastly, they argued that the requirement to obtain the consent of all the co-owners had ceased to apply following the entry into force of Law no. 10/2001 on the legal status of immovable property wrongfully seized by the State between 6 March 1945 and 22 December 1989, which provided for the possibility of restoring ownership of shares of a property held in common. 42. The Supreme Court of Justice observed at the outset that the proceedings for partition initiated by the Bucharest Court of Appeal's judgment of 16 April 1937 had not resulted in the division of the land. It held that in those circumstances, the applicants' action did not concern a particular property of which they claimed to be the exclusive owners, but shares that could not be separated from those belonging to the other co-owners. 43. It also dismissed the argument concerning Law no. 10/2001 on the ground that the law had not come into force until after the action had been brought in 1999. It pointed out that in any event, the new rule was applicable only in the context of the special procedure provided for in Law no. 10/2001, whereas the applicants' action for recovery of possession had been based on the provisions of the Civil Code. 44. Accordingly, applying the unanimity rule, the Supreme Court of Justice dismissed the application in a judgment of 18 September 2002. 45. Although there was no provision in statute law for the application of the rule that an action for recovery of possession of property held in undivided shares had to be brought by all the co-owners, the former Supreme Court held in a judgment of 24 November 1972 that a single co-owner could not initiate such an action, stating as follows: “... as long as the property remains co-owned in undivided shares, the co-owners' rights over it are indeterminate and they cannot claim exclusive rights over their shares until after the property has been divided, when each co-owner has been granted exclusive ownership of part of it. It follows that one [individual] co-owner cannot seek recovery of a property held in undivided shares prior to its partition, since an action for recovery of possession implies the existence of an exclusive and determinate right, which a co-owner can acquire only as a result of the partition.” 46. The case-law developed by the former Supreme Court has been adhered to by the courts with very few exceptions, one being a judgment delivered by the Supreme Court of Justice on 29 September 2000. After recapitulating the unanimity rule, the court held: “... in the instant case, and more generally in the case of actions for recovery of possession of property that was nationalised in the period from 6 March 1945 to 22 December 1989, the legal status of such property and of the persons claiming that it was wrongfully nationalised differs substantially from ordinary cases. Former owners or their heirs are precluded from applying for partition of the property before seeking recovery of it by the fact that they do not have title to the property until it has been established that it was wrongfully nationalised and that the State does not have valid title to it. In such sui generis cases, actions for recovery of possession are complex and go beyond the standard model; one or more co-owners, but not necessarily all of them, may bring a court action seeking a ruling ... that the State does not have valid title to the property ... and, consequently, that the wrongfully nationalised property belongs to the owner or his or her heirs. They may subsequently apply for partition of the property.”

§ Cauze similare