ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 369/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanții E.E.,

G.C., ș.a.,

magistrați,

asistenți

judiciari și personal auxiliar în cadrul Tribunalului Teleorman

Județul Teleorman, au chemat în judecată pe

pârâtul Ministerul Justiției si

Libertăților

Cetățenești, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se

dispună anularea adresei nr. 76602 din 03 iulie 2009,

emisă de pârât.

În motivarea

cererilor, s-a arătat ca prin adresa 76602 din 03 iulie 2009 s-a dispus ca

"începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii

iunie 2009 se vor achita fără a

include și sporul de 50% pentru risc și

suprasolicitare

neuropsihică. Această modalitate de calcul se va păstra și

pentru viitor, plata sporului de risc și

suprasolicitare neuropsihică urmând să

se efectueze conform eșalonării

prevăzute de O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri

executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din

sectorul bugetar."

Se arată de

către reclamanți că adresa contestata reprezintă un act administrativ în

înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și de

asemenea că este îndeplinită cerința

cazului bine justificat si condiția pagubei iminente.

Pârâtul Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția

de inadmisibilitate.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1885 din

23 aprilie 2010 a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât

și a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea deciziei nr. 76602 din 3

iulie 2009 emisă de pârât.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că susținerea reclamanților este întemeiată, întrucât,

urmare a hotărârii judecătorești irevocabile pronunțate de o instanță de

judecată competentă în materia conflictelor de muncă, pârâtul a emis Ordinul

nr. 768 din 04 martie 2009, prin care s-a dispus plata sporului și pentru

viitor, astfel încât avea obligația să procedeze la stabilirea indemnizației

brute potrivit hotărârilor judecătorești irevocabile.

De asemenea, dispozițiile O.U.G. nr.

71/2009 nu sunt incidente în cauză, pentru că acest act normativ se referă la

plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor

drepturi salariale restante, existente anterior intrării sale în vigoare,

titluri executorii ce trebuiau puse în executare, or, Ordinul nr. 768 din 04

martie 2009 se referea la plata pentru viitor a drepturilor salariale, care

prin încasarea efectivă a devenit drept salarial și nu putea fi suspendat decât

prin lege.

Plata eșalonată nu poate să

privească salariile care ar fi plătite în prezent și în viitor fără sporul de

50%, întrucât aceste sume ar deveni la rândul lor restante și nu ar mai putea

fi cuantificate și achitate.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Justiției.

Recurentul a susținut, în esență, că

adresa nr. 76.602 din 3 iulie 2009 a cărei anulare s-a solicitat nu constituie

un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite în

sarcina celorlalți ordonatori din sistem materializată sub forma unei adrese,

adresă ce nu poate face obiectul unei cereri de anulare sau de suspendare

întemeiată pe legea contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei, recurentul a

susținut că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză este vorba

de o diminuare a drepturilor salariale, întrucât acestea au fost calculate

conform O.U.G. nr. 27/2006, nefiind vorba de o diminuare a acestora ci de executarea

unor hotărâri judecătorești.

Cu privire la sporul de risc și

suprasolicitare neuropsihică, recurentul a susținut că acesta nu este reglementat

în nici un act normativ în vigoare la momentul emiterii, adresei actul normativ

care prevedea acest spor respectiv Legea nr. 50/1996 fiind abrogată prin O.G.

nr. 83/2000.

Începând cu data intrării în vigoare

a Legii nr. 330/2009, sporul de risc și solicitare neuropsihică, susține

reclamantul , va fi acordat în temeiul noului act normativ, în cuantumul

prevăzut de acesta, categoriilor profesionale enumerate de lege, argument în

plus că nu poate fi vorba de o vătămare a drepturilor reclamanților , ale căror

drepturi salariale pot fi stabilite numai prin lege.

Recursul este nefondat.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii se reține că în mod corect instanța de fond a

apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât în cauză nu poate fi primită critica

recurentului în sensul negării naturii juridice de act administrativ a adresei

contestate.

În mod evident, adresa în discuție

adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al raporturilor de

serviciu existente între reclamanți și stat, mai exact este vorba de

modificarea cuantumului în luna iunie 2009.

Măsura contestată în cauză a fost

luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme

cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 71/2009.

Așadar, nu se poate susține că suntem

în prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către

ordonatorii secundari și terțiari de credite, ci în prezența unui act

administrativ așa cum este definit acesta în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, se reține că prin

sentința civilă nr. 1750 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București a fost suspendată executarea Ordinelor nr. 1163/C din 24 iunie 2009

și nr. 1165/C din 9 aprilie 2009 emise de Ministrul Justiției și Libertăților

Cetățenești cu consecința rămânerii în vigoare a Ordinului nr. 768/C din 4

martie 2009 emis de pârât, în aplicarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind

salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității

judecătorești.

Prin urmare, întrucât Ordinul nr. 768/2009

are în vedere aplicarea dispozițiilor instituite de art. 47 din Legea nr. 50/1996

iar O.U.G. nr. 71/2009 privește plata unor sume prevăzute în titluri executori,

invocarea acestei ordonanțe în motivarea adresei nr. 76602/2009 este nelegală.

În speța de față, este nefondată

critica recurentului privind aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009,

în raport de argumentele care vor fi expuse în continuare:

În primul rând, ordonanța în

discuție, după cum se arată chiar în titulatura sa, se referă la plata unor

sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi

salariale personalului din sectorul bugetar.

Preambulul acestui act normativ face

trimitere la titlurile executorii emise anterior intrării în vigoare a

ordonanței.

Așadar, este vorba despre titlurile

executorii emise anterior datei de 18 iunie 2009, când ordonanța a fost

publicată în M.Of. nr. 416/2009.

De asemenea, art. 3 din O.U.G. nr.

71/2009 prevede faptul că plățile restante la sumele aferente titlurilor

executorii aflate sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 75/2008 privind

stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul

justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009 și a dispozițiilor

ordinului Ministrului Justiției, al Ministrului Economiei și Finanțelor, al Președintelui

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.859/C/2.484/26.659/131/3.774/C/2008

privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile

executorii emise până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2008 se execută cu

respectarea prevederilor art. 1 și art. 2.

În plus, nu se poate pune problema

incidenței art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, care menționează faptul că

plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea

unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din

sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va

realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012.

Un argument în acest sens îl

reprezintă faptul că este vorba de plata drepturilor salariale aferente lunii

iunie 2009, deci pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei

ordonanțe ori Ordinul nr. 768/2009 se referă la plata pentru viitor a

drepturilor salariale care prin încasare a devenit drept salarial și nu putea

fi suspendat decât prin lege.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere

al autorității publice recurente, în sensul că sporul salarial aflat în

discuție a fost acordat pe cale jurisprudențială, nu se poate concepe admiterea

ideii de retroactivitate a unei norme cu putere de lege.

Art. 15 alin. (2) din Constituție

consacră principiul neretroactivității legii, prevăzând că legea dispune numai

pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Pe acest aspect, trebuie subliniat

faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor

situații existente înainte de momentul emiterii actului.

În jurisprudența instanțelor de

contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu

general de drept, ceea ce i-a permis impunerea lui și în privința actelor

administrative.

De asemenea, trebuie subliniat

faptul că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un

principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte.

În speța de față, instanța de

contencios administrativ constată că este în prezența unei aplicări retroactive

a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de

lege. Această situație conduce la încălcarea principiului anterior

individualizat la momentul emiterii actului administrativ contestat.

Înalta Curte nu poate reține critica

recurentului în sensul că autoritatea publică emitentă a actului administrativ

contestat a avut în vedere lipsa de fonduri pentru înlăturarea de la plată a

acestui spor salarial întrucât, după cum în mod corect a arătat și judecătorul

fondului, executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile constituie o

obligație legală a statului, sens în care s-a pronunțat în mod constant și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Ca atare, în raport de argumentele

anterior prezentate, rezultă că recurentul a acționat cu exces de putere la

momentul emiterii actului administrativ contestat, fapt ce determină

nelegalitatea acestuia.

Pe cale de consecință, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20

și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1885 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2011