ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 369/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții E.E., G.C., ș.a., magistrați, asistenți judiciari și personal auxiliar în cadrul Tribunalului Teleorman Județul Teleorman, au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției si Libertăților Cetățenești, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea adresei nr. 76602 din 03 iulie 2009, emisă de pârât. În motivarea cererilor, s-a arătat ca prin adresa 76602 din 03 iulie 2009 s-a dispus ca "începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Această modalitate de calcul se va păstra și pentru viitor, plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G.

71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar." Se arată de către reclamanți că adresa contestata reprezintă un act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și de asemenea că este îndeplinită cerința cazului bine justificat si condiția pagubei iminente. Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de inadmisibilitate. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1885 din 23 aprilie 2010 a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât și a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea deciziei nr. 76602 din 3 iulie 2009 emisă de pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că susținerea reclamanților este întemeiată, întrucât, urmare a hotărârii judecătorești irevocabile pronunțate de o instanță de judecată competentă în materia conflictelor de muncă, pârâtul a emis Ordinul nr. 768 din 04 martie 2009, prin care s-a dispus plata sporului și pentru viitor, astfel încât avea obligația să procedeze la stabilirea indemnizației brute potrivit hotărârilor judecătorești irevocabile. De asemenea, dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt incidente în cauză, pentru că acest act normativ se referă la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale restante, existente anterior intrării sale în vigoare, titluri executorii ce trebuiau puse în executare, or, Ordinul nr. 768 din 04 martie 2009 se referea la plata pentru viitor a drepturilor salariale, care prin încasarea efectivă a devenit drept salarial și nu putea fi suspendat decât prin lege.

Plata eșalonată nu poate să privească salariile care ar fi plătite în prezent și în viitor fără sporul de 50%, întrucât aceste sume ar deveni la rândul lor restante și nu ar mai putea fi cuantificate și achitate. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Justiției. Recurentul a susținut, în esență, că adresa nr. 76.602 din 3 iulie 2009 a cărei anulare s-a solicitat nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite în sarcina celorlalți ordonatori din sistem materializată sub forma unei adrese, adresă ce nu poate face obiectul unei cereri de anulare sau de suspendare întemeiată pe legea contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, întrucât acestea au fost calculate conform O.U.G. nr. 27/2006, nefiind vorba de o diminuare a acestora ci de executarea unor hotărâri judecătorești. Cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, recurentul a susținut că acesta nu este reglementat în nici un act normativ în vigoare la momentul emiterii, adresei actul normativ care prevedea acest spor respectiv Legea nr. 50/1996 fiind abrogată prin O.G. nr. 83/2000. Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, sporul de risc și solicitare neuropsihică, susține reclamantul , va fi acordat în temeiul noului act normativ, în cuantumul prevăzut de acesta, categoriilor profesionale enumerate de lege, argument în plus că nu poate fi vorba de o vătămare a drepturilor reclamanților , ale căror drepturi salariale pot fi stabilite numai prin lege.

Recursul este nefondat. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii se reține că în mod corect instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât în cauză nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării naturii juridice de act administrativ a adresei contestate. În mod evident, adresa în discuție adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al raporturilor de serviciu existente între reclamanți și stat, mai exact este vorba de modificarea cuantumului în luna iunie 2009. Măsura contestată în cauză a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 71/2009. Așadar, nu se poate susține că suntem în prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari și terțiari de credite, ci în prezența unui act administrativ așa cum este definit acesta în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, se reține că prin sentința civilă nr. 1750 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București a fost suspendată executarea Ordinelor nr. 1163/C din 24 iunie 2009 și nr. 1165/C din 9 aprilie 2009 emise de Ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești cu consecința rămânerii în vigoare a Ordinului nr. 768/C din 4 martie 2009 emis de pârât, în aplicarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Prin urmare, întrucât Ordinul nr. 768/2009 are în vedere aplicarea dispozițiilor instituite de art. 47 din Legea nr. 50/1996 iar O.U.G. nr. 71/2009 privește plata unor sume prevăzute în titluri executori, invocarea acestei ordonanțe în motivarea adresei nr. 76602/2009 este nelegală.

În speța de față, este nefondată critica recurentului privind aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, în raport de argumentele care vor fi expuse în continuare: În primul rând, ordonanța în discuție, după cum se arată chiar în titulatura sa, se referă la plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Preambulul acestui act normativ face trimitere la titlurile executorii emise anterior intrării în vigoare a ordonanței. Așadar, este vorba despre titlurile executorii emise anterior datei de 18 iunie 2009, când ordonanța a fost publicată în M.Of. nr. 416/2009. De asemenea, art. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 prevede faptul că plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor O.U.G.

nr. 75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009 și a dispozițiilor ordinului Ministrului Justiției, al Ministrului Economiei și Finanțelor, al Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.859/C/2.484/26.659/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2008 se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și art. 2. În plus, nu se poate pune problema incidenței art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, care menționează faptul că plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012.

Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că este vorba de plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009, deci pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanțe ori Ordinul nr. 768/2009 se referă la plata pentru viitor a drepturilor salariale care prin încasare a devenit drept salarial și nu putea fi suspendat decât prin lege. Dacă s-ar accepta punctul de vedere al autorității publice recurente, în sensul că sporul salarial aflat în discuție a fost acordat pe cale jurisprudențială, nu se poate concepe admiterea ideii de retroactivitate a unei norme cu putere de lege. Art. 15 alin. (2) din Constituție consacră principiul neretroactivității legii, prevăzând că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Pe acest aspect, trebuie subliniat faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului. În jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis impunerea lui și în privința actelor administrative. De asemenea, trebuie subliniat faptul că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte. În speța de față, instanța de contencios administrativ constată că este în prezența unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.

Această situație conduce la încălcarea principiului anterior individualizat la momentul emiterii actului administrativ contestat. Înalta Curte nu poate reține critica recurentului în sensul că autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat a avut în vedere lipsa de fonduri pentru înlăturarea de la plată a acestui spor salarial întrucât, după cum în mod corect a arătat și judecătorul fondului, executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile constituie o obligație legală a statului, sens în care s-a pronunțat în mod constant și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Ca atare, în raport de argumentele anterior prezentate, rezultă că recurentul a acționat cu exces de putere la momentul emiterii actului administrativ contestat, fapt ce determină nelegalitatea acestuia.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1885 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011