- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 decembrie 2006
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Excepție preliminară
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Prejudiciu material — sumă acordată
- Prejudiciu moral — sumă acordată
Yeremeyev împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU JEREMEYEV v. UKRAINE (Declarația nr. 42473/04) HOTĂRÂREA STRASBOURG FINAL 14/03/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul lui Yeremeyev v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiunea), ședința compusă în: [Notă1] Președintele Lorenzen Jungwiert Butkevych Doamna Tsatsa-Nikolovska Borrego Borrego Dna Jaeger Villiger, judecători [a2] și dna Westerdiek Secționar decretat în privat la 20 noiembrie 2006 [Notă3] Emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 42473/04) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Aleksandr Alenseyeevich Yeremeyev („reclamantul”), la 12 mai 2004. Reclamantul a fost reprezentat de dl. Bychkovskiy din Miusinsk.
Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Zaytsev, agentul lor, și dna Shevchuk, șef al Oficiului Agentului Guvernului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. La 8 noiembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice plângerile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția hotărârilor în favoarea reclamantului în favoarea Guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI [Notă4] Reclamantul s-a născut în 1936 și trăiește în Ivanivka, regiunea Lugansk. Este fost angajat al instalației de construcție a mașinii Ivanivka („planta”, „Lintima”, „Lintimativанвсокий верстататоפавод ). 99.1% din acțiunile plantei sunt deținute de stat.
La 30 octombrie 2000, comisioana de litigii de muncă a plantei („Comisia”, ком ) a ordonat ca Planta să plătească 2/127.24 [1] în achizițiile salariale. Această decizie a devenit finală și a fost transferată la Serviciul Antratsit Bailiffs („Bailiffs” … În plus, a ordonat instalației să plătească reclamantului UAH 970.13 [2] și, respectiv, UAH 535 [3] în diferite plăți. Aceste hotărâri au devenit finale și au fost transferate actele de punere în aplicare pentru executare la 1 februarie 2005 Balificii au informat reclamantul că întârzierile în colectarea premiilor din cauza acestuia au fost cauzate de deținerea proprietății plantei într-un loc fiscal, de un moratoriu legal privind vânzarea forțată a bunurilor de stat și de procedurile în curs de faliment împotriva instalației.
Hotărârea din 30 octombrie 2000 și hotărârile din 2 noiembrie 2001 și 21 ianuarie 2004 rămân neexecute. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Sokur v. Ucraina (n. 29439/02, §§ 17-22, 26 aprilie 2005). DREPTUL [Notă5] 10. Reclamantul s-a plâns de nerespectarea hotărârii autorităților de stat din 30 octombrie 2000 și de hotărârile din 2 noiembrie 2001 și 21 ianuarie 2004 în timp util. El a invocat art. 1 din Convenția și art. 1 din Protocol No. 1, care prevede, în măsura în care este relevant, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege…
” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul statului de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general … ” ADMISSIBILITATE 11. Guvernul a formulat obiecții, contestate de reclamant, cu privire la epuizarea recoursurilor interne similare celor deja respinse în o serie de hotărâri ale Curții privind neexecuția împotriva societăților deținute de stat (a se vedea, de exemplu, Sokur/Ucraina (dec.), nr. 29439/02, 16 decembrie 2003 și Trykhlib/Ucraina , nr. 58312/00, §§§§ 39-43, 20 septembrie 2005). Curtea consideră că aceste obiecții trebuie respinse din aceleași motive. 12. Curtea concluzionează că plângerile reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 susține chestiunile de fapt și lege în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului.
Acesta nu constată niciun motiv pentru declararea acestor plângeri inadmisibile. Prin urmare, Curtea trebuie să le declare admisibile. II. MERITS 13. În observațiile lor cu privire la fondul plângerilor reclamantului, Guvernul a susținut că nu a existat încălcarea articolului 1 din Convenția sau articolul din Protocolul nr. 14. Reclamantul nu a fost de acord. 15. Curtea constată că decizia din 30 octombrie 2000 a rămas neexecută pentru perioada care depășește șase ani și o lună. Hotărârile din 2 noiembrie 2001 și 21 ianuarie 2004 au rămas neexecute pentru perioadele care depășesc cinci ani și, respectiv, o lună și doi ani și zece luni.
16. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. 1 în o serie de cazuri similare (de exemplu, Sokur v. Ucraina , citat mai sus §§ 36-37 și Anatskiy v. Ucraina , nr. 10558/03, §§§ 20-23, 13 decembrie 2005). 17. După examinarea tuturor materialelor în posesia sa, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 18. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. III.
APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 19. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a susținut datoriile nerezolvate datorate acestuia în temeiul deciziei și hotărârilor în cauză prin indemnizare pentru prejudiciu material. În plus, a susținut că UAH 8.000 (1.280) în ceea ce privește prejudiciile morale. 21. Guvernul nu a prezentat nicio observație asupra cererilor reclamantului pentru prejudiciu material și a convenit să-i plătească UAH 22. Curtea constată că Guvernul ar trebui să plătească reclamantului datoriile rămase datorate acestuia în temeiul deciziei și hotărârilor în cauză, pentru a-și satisface cererea pentru prejudiciu material.
În plus, acordă reclamantului 1,280 EUR prin compensare pentru prejudiciu moral. Costurile și cheltuielile 23. Reclamantul nu a prezentat nici o cerere separată în temeiul acestui șef; prin urmare, Curtea promite atribuirea în acest sens. Dobânzile implicite 24. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, datoriile nerezolvate încă îi sunt datorate, precum și 1.280 EUR (o mie două sute opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi imputabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; efectuată în limba engleză și notificată în scris la 14 decembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Claudia Westerdiek Peer Președintele grefierului Lorenzen [Notă6] [1] 460,11 euro (“EUR”). [2] 199,80 EUR. [3] 80,53 EUR. [Notă1] Numele judecătorilor trebuie urmat de un COMMA și de un BREAK LINE MANUAL (Shift+Enter). Numele grefierului nu trebuie aliniat cu numele judecătorilor (nu trebuie adăugate un tab). [a2] Numele judecătorilor substitutați nu trebuie să apară. [Notă3] [Notă4] Acest titlu nu trebuie eliminat. [Notă5] Titlurile care urmează să fie precedate de I., II., III. (toate capacitățile); apoi A., B., C. (bold); apoi 1., 2. (italic); etc. (a se vedea manualul). Subtitlurile posibile pentru presupusa încălcare a unui articol: „aplicabilitate a articolului ...” și „respectarea articolului ...”.
[Notă6] Verificați numele. Adaptați tab.
FIFTH SECTION
CASE OF YEREMEYEV v. UKRAINE (Application no. 42473/04) JUDGMENT STRASBOURG FINAL 14/03/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Yeremeyev v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of: [Note1] Mr P. Lorenzen , President , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr J. Borrego Borrego , Mrs R. Jaeger , Mr M. Villiger, judges , [a2] and Mrs C. Westerdiek , Section Registrar , Having deliberated in private on 20 November 2006 [Note3] , Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 42473/04) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Aleksandr Alekseyevich Yeremeyev (“the applicant”), on 12 May 2004.
The applicant was represented by Mr V. Bychkovskiy from Miusinsk. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by Mr Y. Zaytsev, their Agent, and Mrs I. Shevchuk, Head of the Office of the Government Agent before the European Court of Human Rights.
On 8 November 2005 the Court decided to communicate the complaints under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 concerning the non-enforcement of the judgements in the applicant’s favour to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
[Note4]
The applicant was born in 1936 and lives in Ivanivka, the Lugansk region. He is a former employee of the Ivanivka Machine-Building Plant (“the Plant,” Іванівський верстатозавод ). 99.11% of the Plant’s shares are owned by the State.
On 30 October 2000 the Plant’s labour disputes commission (“the Commission,” комісія з трудових спорів Іванівського верстатозаводу ) ordered the Plant to pay the applicant UAH 2,127.24 [1] in salary arrears. This decision became final and was transferred to the Antratsit Bailiffs’ Service (“the Bailiffs,” Відділ Державної виконавчої служби Антрацитівського районного управління юстиції ) for enforcement.
On 2 November 2001 and 21 January 2004 the Antratsit Court ( Антрацитівський районний суд Луганської області) additionally ordered the Plant to pay the applicant UAH 970.13 [2] and UAH 535 [3] respectively in various payments. These judgments became final and the enforcement writs were transferred to the Bailiffs for enforcement.
On 1 February 2005 the Bailiffs informed the applicant that the delays in collection of the awards due to him were due to the holding of the Plant’s property in a tax lien, a statutory moratorium on the forced sale of State property and the pending bankruptcy proceedings against the Plant.
The decision of 30 October 2000 and the judgments of 2 November 2001 and 21 January 2004 remain unenforced. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
9. The relevant domestic law is summarised in the judgment of Sokur v. Ukraine (no. 29439/02, §§ 17-22, 26 April 2005). THE LAW [Note5]
The applicant complained about the State authorities’ failure to enforce the decision of 30 October 2000 and the judgments of 2 November 2001 and 21 January 2004 in due time. He invoked Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, which provide, insofar as relevant, as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law… ” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest … ” I. ADMISSIBILITY
The Government raised objections, contested by the applicant, regarding exhaustion of domestic remedies similar to those already dismissed in a number of the Court’s judgments regarding non-enforcement against the State-owned companies (see e.g. Sokur v Ukraine (dec.), no. 29439/02, 16 December 2003 and Trykhlib v. Ukraine , no. 58312/00, §§ 39-43, 20 September 2005). The Court considers that these objections must be rejected for the same reasons.
The Court concludes that the applicant’s complaints under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 raise issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. It finds no ground for declaring these complaints inadmissible. The Court must therefore declare them admissible. II. MERITS
In their observations on the merits of the applicant’s complaints, the Government contended that there had been no violation of Article 6 § 1 of the Convention or Article 1 of Protocol No. 1.
The applicant disagreed.
The Court notes that the decision of 30 October 2000 has remained unenforced for the period exceeding six years and one month. The judgments of 2 November 2001 and 21 January 2004 have remained unenforced for the periods exceeding five years and one month and two years and ten months respectively.
The Court recalls that it has already found violations of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in a number of similar cases (see, for instance, Sokur v. Ukraine , cited above, §§ 36-37 and Anatskiy v. Ukraine , no. 10558/03, §§ 20-23, 13 December 2005).
Having examined all the material in its possession, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.
There has, accordingly, been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
19. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed the unsettled debts due to him under the decision and the judgments at issue by way of compensation for pecuniary damage. Additionally, he claimed UAH 8,000 (EUR 1,280) in respect of non-pecuniary damage.
The Government did not submit any comments on the applicant’s claims for pecuniary damage and agreed to pay him UAH 8,000 by way of compensation for non-pecuniary damage in the event of the Court’s finding a violation.
The Court finds that the Government should pay the applicant the outstanding debts due to him under the decision and the judgments at issue in order to satisfy his claim for pecuniary damage. Additionally, it awards the applicant EUR 1,280 by way of compensation for non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicant did not submit any separate claim under this head; the Court therefore makes no award in this respect. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 1 Protocol No. 1 to the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the unsettled debts still owed to him, as well as EUR 1,280 (one thousand two hundred eighty euros) in respect of non-pecuniary damage to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Done in English, and notified in writing on 14 December 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President [Note6] [1] . 460.11 euros (“EUR”). [2] . EUR 199.80. [3] . EUR 80.53. [Note1] Judges names are to be followed by a COMMA and a MANUAL LINE BREAK (Shift+Enter). The Registrar’s name is not to be lined up with the judges’ names (no tab to be added). [a2] Substitute judges’ names are not to appear. [Note3] Indicate only the date(s) of the deliberations of the Chamber which actually adopts the judgment. [Note4] This title must not be removed. [Note5] Titles to be preceded by I., II., III. (all caps); then A., B., C. (bold); then 1., 2., 3. (italics); etc. (see manual). Possible sub-titles for the alleged violation of an article: “applicability of Article …” and “compliance with Article …”.
[Note6] Check names. Adapt tabs.