CASE OF LYSENKO v. UKRAINE

CASE OF LYSENKO v. UKRAINE (CtEDO, 2007)

CAUZUL CU PRIVIND SECȚIUNEA LYSENKO v. UKRAINE (Depunerea nr. 18219/02) HOTĂRÂREA STRASBOURG iunie 2007 FINAL 12/11/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lysenko v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința compusă de: Președintele Lorenzen Doamna Botoucharova Butkevych dna Tsatsa-Nikolovska Maruste Borrego Borrego dna Jaeger, judecători și grefierul secțiunii Westerdiek, deliberat în privat la 15 mai 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 18219/02) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Vasyl Vasylyovych Lysenko („reclamantul”), la 8 aprilie 2002. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Yury Zaytsev. La 27 iunie 2005, Curtea a hotărât să comunice reclamația privind neexecuția hotărârii din favoarea reclamantului în favoarea Serviciului de Bailifici în favoarea Guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Mykolayiv. Procedura împotriva Companiei agricole “Scherbany” La 26 august 1998, Curtea Voznesensk a ordonat societății agricole private “Scherbany” (denumită în continuare „Compania”) să plătească reclamantului partea sa de UAH 32,112 [1] Între 12 octombrie 1998 și decembrie 1999, Serviciul Voznesensk City Bailiffs (denumit în continuare „Bailiffs”) atașat și vândut trei mașini aparținând societății, în urma căreia reclamantul a fost plătit UAH 7.130.40 [2] La 26 septembrie 2002, Curtea Voznesensk, în urma plângerii reclamantului, a declarat neregulă cu executarea totală a hotărârii menționate anterior. La 4 noiembrie 2003, Departamentul Regional de Justiție al Mykolaiv a informat reclamantul că hotărârea din 26 august 1998 nu a fost executată în totalitate din cauza lipsei de fonduri ale Companiei. Hotărârea menționată mai sus rămâne neexecută până în prezent. În noiembrie 2002, reclamantul a inițiat o procedură împotriva celor care au solicitat compensații pentru daune cauzate de întârziere necorespunzătoare în executarea hotărârii din favoarea sa. 10. La 15 februarie 2003, Tribunalul Voznesensk a permis cererea reclamantului și i-a acordat UAH 925 [3]. Hotărârea nu a fost apelată în termen de o lună legală și a intrat în vigoare la 17 martie 2003. 11. La 27 martie 2003, Balificii au deschis procedurile de executare și la 13 mai 2003 s-a trimis scrisoarea execuției la Departamentul Voznesensk al Trezoreriei de Stat. 12. La 19 septembrie 2003, scrisoarea execuției a fost returnată reclamantului din cauza lipsei fondurilor debitorului. 13. La 29 decembrie 2003, Curtea Voznesensk, după cererea reclamantului, a constatat că nu a respectat hotărârea din 15 februarie 2003 și a ordonat reintroducerea procedurii de executare. 14. La 8 iulie 2004, caiificii au transferat UAH 925 la contul bancar al reclamantului și procedurile de executare au fost încheiate la 15 iulie 2004. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 15. Legislația internă relevantă este rezumat în hotărârea Romashov c. Ucraina (n. 67534/01, §§ 16-19, 27 iulie 2004). HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLE 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 16. Reclamantul s-a plângut de încălcarea articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 cauzat de neexecuția lungă a hotărârii din 15 februarie 2003 în favoarea sa. Dispozițiile de mai sus prevăd, în măsura în care este relevant, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general ....” Admisibilitatea 17. Guvernul a observat că nu a fost omis de către autoritățile de stat și hotărârea din 15 februarie 2003 dată în favoarea reclamantului a fost pusă în aplicare în întregime. 18. Reclamantul nu este de acord. 19. Curtea constată că a respins deja argumentele similare ale Guvernului în cazurile în care neexecutarea hotărârilor împotriva organismelor de stat a fost împiedicată din cauza eșecului statului de a lua măsuri, mai degrabă decât din cauza încălcării unui Bailiff (a se vedea, de exemplu, Voitenko c. Ucraina , nr. 18966/02, § 30-31, 29 iunie 2004). 20. Curtea nu constată niciun motiv să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză și concluzionează că plângerile reclamantului susțin probleme serioase de fapt și lege în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondurilor. Nu constată motiv pentru declararea acestei părți din cerere inadmisibilă. În observațiile lor, Guvernul a susținut că nu a existat nicio încălcare a dispozițiilor Convenției în ceea ce privește reclamantul. 22. Reclamantul nu a fost de acord. 23. Curtea constată că hotărârea din favoarea reclamantului împotriva bailiffs a rămas neexecută timp de aproape 16 luni. 24. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 în mai multe cazuri similare (a se vedea, de exemplu, Romașov , citat mai sus, §§ 42-46 și Voitenko, citat mai sus, §§ 53-55). 25. După examinarea tuturor materialelor în posesia sa, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 26. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. 27. Curtea nu consideră necesară, în circumstanțe, examinarea aceleiași plângeri în temeiul articolului 13 din Convenție (a se vedea Derkach și Palek c. Ucraina , nr. 34297/02 și 39574/02, § 42, 21 decembrie 2004). II. ALTE COMPLAINTE 28. Reclamantul s-a încălcat în conformitate cu art. 6 § 1 și 13 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la neexecuția lungă a hotărârii din 26 august 1998 în favoarea sa. 29. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 30. Rezultă că aceste părți ale cererii trebuie declarate inadmisibile ca fiind manifestament nefondate, în conformitate cu art. 35 § 1, 3 și 4 din Convenția. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 31. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 32. Reclamantul a solicitat 4 097 EUR în ceea ce privește pecuniarul și 4 300 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 33. Guvernul a susținut că pretinderile reclamantului sunt exorbitante și nefondate. 34. Curtea, făcând evaluarea sa pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din convenție, acordă reclamantului 200 EUR (2 sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale. Costurile și cheltuielile 35. În cazul în cauză, reclamantul nu a depus nicio creanță; prin urmare, Curtea nu a pronunțat nicio atribuire. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod unanime plângerile în temeiul articolelor 1 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește neexecuția hotărârii rendue împotriva Serviciului de Stat a Bailiffs admisibile și a restului cererii inadmisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 6 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că nu este necesară examinarea plângerilor reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenție; deține că nu este necesară examinarea plângerilor reclamantului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 200 EUR (2 sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) că suma de mai sus se transformă în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge cererea reclamantului pentru o justă satisfacție. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Președintele grefierului peer Lorenzen [1] 5 267 EUR [2] 1 170 EUR. [3] 152.

FIFTH SECTION

CASE OF

LYSENKO v. UKRAINE

(Application no. 18219/02)

JUDGMENT

STRASBOURG

7

June 2007

FINAL

12/11/2007

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Lysenko v. Ukraine,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

P.

Lorenzen

,

President

,

Mrs

S.

Botoucharova

,

Mr

V.

Butkevych

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

J.

Borrego Borrego

,

Mrs

R.

Jaeger,

judges

,

and Mrs

C.

Westerdiek

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 15

May 2007,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 18219/02) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Vasyl Vasylyovych Lysenko (“the applicant”), on 8

April 2002.

2.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Yuriy Zaytsev.

3.

On 27 June 2005 the Court decided to communicate the complaint concerning the non-enforcement of the judgment given in the applicant's favour against the Bailiffs' Service to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1948 and lives in Mykolayiv.

A.

Proceedings against the “Scherbany” Agricultural Company

5.

On 26 August 1998 the Voznesensk Court ordered the “Scherbany” private agricultural company (hereafter “the Company”) to pay the applicant his share of UAH 32,112

[1]

.

6.

Between 12 October 1998 and December 1999 the Voznesensk City Bailiffs' Service (hereafter “the Bailiffs”) attached and sold three cars belonging to the Company, following which the applicant was paid UAH

7,130.40

[2]

.

7.

On 26 September 2002 the Voznesensk Court, following the applicant's complaint, declared the Bailiffs' failure to enforce in total the above-mentioned judgment unlawful.

8.

On 4 November 2003 the Mykolaiv Regional Department of Justice informed the applicant that the judgment of 26 August 1998 had not been enforced in full due to the Company's lack of funds. The above-mentioned judgment remains unenforced until present.

B.

Proceedings against the Bailiffs

9.

In November 2002 the applicant instituted proceedings against the Bailiffs seeking compensation for damage caused by unreasonable delay in execution of the judgment given in his favour.

10.

On 15

February

2003 the Voznesensk Court allowed the applicant's claim and awarded him UAH 925

[3]

in compensation for moral damage. The judgment was not appealed within a statutory one-month time-limit and entered into force on 17 March 2003.

11.

On 27 March 2003 the Bailiffs opened the enforcement proceedings and on 13 May 2003 the writ of execution was sent to the Voznesensk Department of the State Treasury.

12.

On 19 September 2003 the writ of execution was returned to the applicant due to the lack of the debtor's funds.

13.

On 29 December 2003 the Voznesensk Court, upon the applicant's claim, found unlawful the Bailiffs' failure to enforce the judgment of 15

February

2003 and ordered to reinstate the enforcement proceedings.

14.

On 8 July 2004 the Bailiffs transferred UAH 925 to the applicant's bank account and the enforcement proceedings were terminated on 15

July 2004.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

15.

The relevant domestic law is summarised in the judgment of

Romashov v.

Ukraine

(no. 67534/01, §§ 16-19, 27 July 2004).

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1

16.

The applicant complained about the infringement of Articles 6 §

1 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 caused by the lengthy non-enforcement the judgment of 15 February 2003 given in his favour. The above provisions provide, insofar as relevant, as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law. ...”

Article 13

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest ....”

A.

Admissibility

17.

The Government observed that there was no omission by the State authorities and the judgment of 15 February 2003 given in the applicant's favour was enforced in full.

18.

The applicant disagreed.

19.

The Court observes that it has already dismissed the Government's similar contentions in the cases in which the non-enforcement of judgments against State bodies was prevented because of the failure of the State to take any measures, rather than by a Bailiff's misconduct (see, for instance,

Voytenko v. Ukraine

, no. 18966/02, § 30-31, 29

June 2004).

20.

The Court finds no reason to reach a different conclusion in the present case and concludes that the applicant's complaints raise serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. It finds no ground for declaring this part of the application inadmissible.

B.

Merits

21.

In their observations, the Government contended that there had been no violation of the provisions of the Convention in the applicant's respect.

22.

The applicant disagreed.

23.

The Court notes that the judgment given in the applicant's favour against the Bailiffs remained unenforced for almost sixteen months.

24.

The Court recalls that it has already found violations of Article

6

§

1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in a number of similar cases (see, for instance,

Romashov

, cited above, §§

42-46, and

Voytenko,

cited above, §§ 53-55).

25.

Having examined all the material in its possession, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.

26.

There has, accordingly, been a violation of Article

6

§

1 of the Convention and Article

1

of Protocol

No.

1.

27.

The Court does not find it necessary in the circumstances to examine the same complaint under Article

13 of the Convention (see

Derkach and Palek v.

Ukraine

, nos. 34297/02 and 39574/02, § 42, 21 December 2004).

II.

OTHER COMPLAINTS

28.

The applicant further complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about the lengthy non-enforcement of the judgment of 26 August 1998 given in his favour.

29.

However, in the light of all the materials in its possession, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

30.

It follows that these parts of the application must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 1, 3

and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

31.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

32.

The applicant claimed EUR

4,097 in respect of pecuniary and EUR

4,300 in respect of non-pecuniary damage.

33.

The Government maintained that the applicant's claims were exorbitant and non-substantiated.

34.

The Court, making its assessment on an equitable basis, as required by Article

41 of the Convention, awards the applicant EUR

200 (two hundred euros) in respect of non-pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

35.

In the present case the applicant failed to submit any claims; the Court therefore makes no award.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaints under Articles

6

§

1 and 13 of the Convention and Article

1 of Protocol

No.

1 about the non-enforcement of the judgment given against the State Bailiffs' Service admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6

§

1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention;

4.

Holds

that it is not necessary to examine the applicant's complaints under Article

13 of the Convention;

5.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 200 (two hundred euros) in respect of non-pecuniary damage;

(b)

that the above amount shall be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(c)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

6.

Dismisses

the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 7

June 2007, pursuant to Rule

77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Claudia

Westerdiek

Peer

Lorenzen

Registrar

President

[1]

.

EUR 5,267.

[2]

.

EUR 1,170.

[3]

.

EUR 152.