- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 decembrie 2006
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Excepție preliminară
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Prejudiciu material — sumă acordată
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Gurska împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU QUINTA SECȚIUNE DE GURSKA v. UKRAINE (Declararea nr. 35185/04) ÎN CUZIA DE JUDGMENT STRASBOURG 14 decembrie 2006 FINAL 14/03/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Gurska v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința ca Cameră compusă din: [Notă1] Lorenzen Președintele dna Botoucharova Butkevych dna Tsatsa-Nikolovska Maruste Borrego Borrego dna Jaeger, judecători [a2] și dna Westerdiek grefierul secțiunii, deliberat în privat la 20 noiembrie 2006 [Notă3] emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 35185/04) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, Anelya Vatslavivna Gurska („reclamantul”), la 24 septembrie 2004. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaitsev.
[N4] La 5 decembrie 2005, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1956 și locuiește în satul Sobolivka, regiunea Zhytomyr. Prin trei hotărâri din 18 februarie, 5 martie și 20 mai 2003, Tribunalul din orașul Dzerzhynsk a ordonat Consiliului Satului Sobolivka să plătească reclamantului UAH 4.097.01 [1] în achizițiile salariale și alte plăți. Serviciul Romaniv Town Bailiffs a instituit proceduri de executare în ceea ce privește prima hotărâre din 3 martie 2003 și în ceea ce privește alte două hotărâri la 26 iunie 2003. 2003 Serviciul de la Bailiffs a întrerupt procedura de executare din cauza faptului că Cabinetul de Miniștri ai Ucrainei nu a prevăzut ordinul de plată a acestor datorii de hotărâre.
În ianuarie 2004, reclamanta a depus o plângere cu aceeași instanță împotriva Serviciului de Bailiffs pentru nerespectarea hotărârilor în favoarea ei. La 5 februarie 2004, Curtea Regională de Apel a respins cererea ei, constatand că nu a fost o vină din partea Serviciului Bailiff. La 8 aprilie 2004, Curtea Regională de Apel Zhytomyr a susținut hotărârea instanței de primă instanță. Curtea a susținut că hotărârile nu au putut fi executate deoarece nu există nici o procedură care reglementează confiscarea fondurilor din conturile Trezorului de Stat. La o dată neespecificată, reclamantul a primit UAH 364.92 [2] . Hotărârile rămân în mare măsură neexecute (UAH 3.732.09 [3] II.
HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 10. Legislația internă relevantă este rezumat în hotărârea Voitenko c. Ucraina (n. 18966/02, § 20-25, 29 iunie 2004). HOTĂRÂREA [Notă5] ADMISSIBILITATEA [Notă5] 11. Reclamantul s-a plâns de nerespectarea hotărârilor din 18 februarie, 5 martie și 20 mai 2003 în întregime și în timp util a autorităților de stat. A invocat art. 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege… ” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul statului de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general … ” 12. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat măsurile interne în calitate de procedură, în care a contestat presupusa inactivitate a Serviciului Bailiffs, era încă în așteptare în fața instanțelor interne. Guvernul a afirmat, de asemenea, că reclamantul nu a reintrodus în judecata din 18 februarie, 5 Prin urmare, Guvernul a propus ca cererea să fie declarată inadmisibilă.
13. Curtea reamintește că a respins deja argumentele analoge ale guvernului în cazuri similare (a se vedea, de exemplu, Voitenko , citat mai sus, [TAV6] 29-31, și Garkusha v. Ucraina , nr. 4629/03, §§ 18-19, 13 Decembrie 2005) și nu găsește niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. 14. Curtea concluzionează că această parte a cererii ridică chestiuni de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a meritelor. În observațiile lor, Guvernul a prezentat argumente similare cu cele din cazul Voitenko c. Ucraina , susținând că nici art. 1 din Convenția nu a fost încălcat, nici art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Voytenko , citat mai sus § 37). 16. Reclamantul nu a fost de acord.
17. Curtea constată că hotărârile Tribunalului din 18 februarie, 5 martie și 20 mai 2003 au rămas neexecute timp de aproximativ trei ani și șapte luni și, respectiv, trei ani și patru luni. 18. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenție și a articolului Protocolului nr. 1 în cazurile care pun probleme similare cu prezenta cerere (a se vedea Voytenko, citat mai sus, §§ 39-43 și 53-55). 19. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 1 din Convenția și articolul Protocolului nr. III.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 20. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a susținut că datoriile rămase ale hotărârii (a se vedea punctul 9 de mai sus) în ceea ce privește prejudiciu material. Ea a solicitat, în continuare, 44,000 [4] pentru prejudiciu moral. 22. Guvernul a susținut că reclamantul nu și-a justificat cererile și a susținut că constatarea unei încălcări ar constitui suficientă satisfacție. 23. În măsura în care reclamantul a susținut sumele acordate ei de hotărârile în cauză, Curtea consideră că guvernul ar trebui să-i plătească datoria în decontarea prejudiciilor materiale sale.
24. În ceea ce privește afirmația reclamantului în ceea ce privește prejudiciile morale, Curtea face evaluarea sa pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, acordă reclamantului valoarea de 1300 EUR. Costuri și cheltuieli 25. Reclamantul a solicitat, de asemenea, UAH 600 [5] pentru costul de consiliere juridică privind procedurile interne și cele dinaintea Curții. A prezentat un certificat emis în acest sens de către dl Veremchuk, un avocat practicant în orașul Romaniv, regiunea Zhytomyr. 26. Guvernul a contestat această cerere. 27. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.
În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei solicitate de 100 EUR pentru costurile și cheltuielile în cadrul procedurii în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declara admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 1 din convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, datoriile de judecată care îi sunt încă datorate, precum și următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data plății: (i) 1300 EUR (1 mie trei sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 100 EUR (o sută de euro) pentru costuri și cheltuieli; (iii) plus orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 14 decembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar Președintele [Notă7] [1] În jur de 679 euro – „EUR”. [2] În jur de 61 EUR. [3] În jur de 618 EUR. [4] În jur de 7,641. [5] în jur de 100 EUR. [Notă1] Numele judecătorilor trebuie să fie urmat de un COMMA și de un BREAK MANUAL LINE (Shift+Enter). Numele grefierului nu trebuie aliniat cu numele judecătorilor (nu este adăugat un tab). [a2] Numele judecătorilor substitutați nu trebuie să apară. [Notă3] Indicați doar data (s) a deliberărilor Camerei care de fapt adoptă hotărârea. [N4] Eliminați paragraful pentru clonă, repetitivă sau alte cazuri simple.
[Notă5] Șterge secțiunile care nu sunt necesare. [TAV6] Pentru deciziile și hotărârile adoptate înainte de 1 noiembrie 1998, precedă punctul de referință după pagina de referință. Adăugați o al doilea „§” dacă se referă la mai mult de un paragraf. [Notă7] Verificați numele. Adaptați fișele.
FIFTH SECTION
CASE OF GURSKA v. UKRAINE (Application no. 35185/04) JUDGMENT STRASBOURG 14 December 2006 FINAL 14/03/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Gurska v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of: [Note1] Mr P. Lorenzen , President , Mrs S. Botoucharova , Mr V. Butkevych , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr R. Maruste , Mr J. Borrego Borrego , Mrs R. Jaeger, judges , [a2] and Mrs C. Westerdiek , Section Registrar , Having deliberated in private on 20 November 2006 [Note3] , Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 35185/04) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mrs Anelya Vatslavivna Gurska (“the applicant”), on 24 September 2004.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Y. Zaitsev. [N4]
On 5 December 2005 the Court decided to give notice of the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1956 and lives in the village of Sobolivka, the Zhytomyr Region.
By three judgments of 18 February, 5 March and 20 May 2003 the Dzerzhynsk Town Court ordered the Sobolivka Village Council to pay the applicant UAH 4,097.01 [1] in salary arrears and other payments.
The Romaniv Town Bailiffs’ Service instituted enforcement proceedings in respect of the first judgment on 3 March 2003 and in respect of two other judgments on 26 June 2003.
On 14 June 2003 the Bailiffs’ Service discontinued the enforcement proceedings on the ground that the Cabinet of Ministers of Ukraine had not foreseen the order of payment of such judgment debts.
In January 2004 the applicant lodged a complaint with the same court against the Bailiffs’ Service for failure to enforce the judgments in her favour. On 5 February 2004 the court rejected her claim, finding no fault on the part of the Bailiffs’ Service. On 8 April 2004 the Zhytomyr Regional Court of Appeal upheld the decision of the first instance court. The courts held that the judgments could not be enforced as there were no procedure regulating the seizure of funds from the accounts of the State Treasury. The applicant’s appeal in cassation is still pending before the Supreme Court of Ukraine.
On an unspecified date the applicant received UAH 364.92 [2] . The judgments remain to a large extent unenforced (UAH 3,732.09 [3] ). II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
10. The relevant domestic law is summarised in the judgment of Voytenko v. Ukraine (no. 18966/02, § 20-25, 29 June 2004). THE LAW [Note5] I. ADMISSIBILITY
The applicant complained about the State authorities’ failure to enforce the judgments of the Dzerzhynsk Town Court of 18 February, 5 March and 20 May 2003 in full and in due time. She invoked Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, which provide, insofar as relevant, as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law… ” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest … ”
The Government contended that the applicant had not exhausted domestic remedies as the proceedings, in which she had challenged the alleged inactivity of the Bailiffs’ Service, were still pending before the domestic courts. The Government further stated that the applicant had not resubmitted the writs of execution for the judgments of 18 February, 5 March and 20 May 2003 to the Bailiffs’ Service. The Government therefore proposed that the application be declared inadmissible.
The Court recalls that it has already dismissed the Government’s analogous contentions in similar cases (see, for instance, Voytenko , cited above, § § [TAV6] 29-31, and Garkusha v. Ukraine , no. 4629/03, §§ 18-19, 13 December 2005) and finds no reason to reach a different conclusion in the present case.
The Court concludes that this part of the application raises issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. It finds no ground for declaring it inadmissible. II. MERITS
In their observations, the Government put forward arguments similar to those in the case of Voytenko v. Ukraine , contending that there had been no violation of either Article 6 § 1 of the Convention or Article 1 of Protocol No. 1 (see Voytenko , cited above, § 37).
The applicant disagreed.
The Court notes that to date the judgments of the Dzerzhynsk Town Court of 18 February, 5 March and 20 May 2003 have remained unenforced for around three years and seven months, and three years and four months, respectively.
The Court recalls that it has already found violations of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in cases raising issues similar to the present application (see Voytenko, cited above, §§ 39-43 and 53-55).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. There has, accordingly, been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
20. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed the remaining amount of the judgment debts (see paragraph 9 above) in respect of pecuniary damage. She further claimed UAH 46,000 [4] for non-pecuniary damage.
The Government maintained that the applicant had not substantiated her claims and submitted that the finding of a violation would constitute sufficient just satisfaction.
In so far as the applicant claimed the amount awarded to her by the judgments at issue, the Court considers that the Government should pay her the outstanding debt in settlement of her pecuniary damage.
As to the applicant’s claim in respect of non-pecuniary damage, the Court, making its assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, awards the applicant the amount of EUR 1,300. B. Costs and expenses
The applicant also claimed UAH 600 [5] for the cost of legal advice concerning the domestic proceedings and those before the Court. She submitted a certificate issued in this respect by Mr P. Veremchuk, a lawyer practising in the town of Romaniv, the Zhytomyr Region.
The Government contested this claim.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the requested sum of EUR 100 for costs and expenses in the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the judgment debts still owed to her, as well as the following sums, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable on the date of payment: (i) EUR 1,300 (one thousand three hundred euros) in respect of non ‑ pecuniary damage; (ii) EUR 100 (one hundred euros) for costs and expenses; (iii) plus any tax that may be chargeable on the above amounts; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 14 December 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President [Note7] [1] . Around 679 euros – “EUR”. [2] . Around EUR 61. [3] . Around EUR 618. [4] . Around EUR 7,641. [5] . Around EUR 100. [Note1] Judges names are to be followed by a COMMA and a MANUAL LINE BREAK (Shift+Enter). The Registrar’s name is not to be lined up with the judges’ names (no tab to be added). [a2] Substitute judges’ names are not to appear. [Note3] Indicate only the date(s) of the deliberations of the Chamber which actually adopts the judgment. [N4] Remove paragraph for clone, repetitive or other simple cases. [Note5] Delete sections that are not needed.
[TAV6] 1 For decisions and judgments adopted before 1 November 1998, precede paragraph reference by page reference. Add a second "§" if referring to more than one paragraph. [Note7] Check names. Adapt tabs.