ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3837/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 06 decembrie 2006, ulterior precizată, reclamanții D.V., D.M., T.D., B.I., M.G. și M.S. au solicitat instanței, în contradictoriu cu Primarul comunei Mircea Vodă, anularea dispozițiilor din 03 noiembrie 2006 și din 28 noiembrie 2006, emise de pârât, și obligarea acestuia la restituirea în natură a suprafeței totale de 6.881 m.p., teren situat în intravilanul localității (rămasă nerestituită din suprafața de 9.280 m.p., deținută de autorii lor) din care 3.000 m.p. în curtea școlii generale din localitate, iar 3881 m.p., prin atribuirea unei alte suprafețe, în compensare. Totodată, reclamanții au mai solicitat și obligarea pârâtului la acordarea unui teren în compensare, pentru cele două construcții demolate, menționate în actul de vânzare-cumpărare și în actele de expropriere, iar în subsidiar, acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că din totalul terenului de 9.280 m.p., deținut de autorii lor, le-a fost restituită în temeiul Legii nr. 18/1991, doar o suprafață de 2.399 m.p., rămânând de restituit în baza Legii nr. 10/2001, suprafața de 6.881 m.p. Învestit în primă instanță, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 1773 din 16 octombrie 2007, a admis contestația și, anulând parțial dispozițiile atacate, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.201 m.p., astfel cum a fost delimitat prin anexa la suplimentul de expertiză efectuat în cauză. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au probat dreptul de proprietate al autorilor lor doar pentru terenul de 4.600 m.p.

și construcțiile aflate pe acesta, imobil cumpărat de la D.A. și D.D. în anul 1929, din care li s-a restituit, în temeiul Legii nr. 18/1991, suprafața de 2.399 m.p., conform titlului de proprietate, astfel că în prezent aceștia mai sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, doar pentru suprafața de 2.201 m.p. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 269/C din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța care a schimbat în parte sentința și a dispus restituirea suprafeței de 3.000 m.p., aflată în curtea școlii din localitate, astfel cum a fost delimitată conform schiței anexă la raportul de expertiză. De asemenea, s-a dispus restituirea terenului de 3.881 m.p.

din suprafața totală de 8.000 m.p., conform planului de situație al Consiliului Local și procesului-verbal încheiat între părți. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care, prin decizia nr. 10015 din 09 decembrie 2009, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe de apel spre rejudecare. Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut în esență că instanța de control judiciar a lăsat nesoluționat apelul comunei Mircea Vodă, prin care se aduceau critici în privința terenului de 2.201 m.p., restituit în natură și amplasat în curtea școlii generale din comună, ceea ce constituie o violare a dispozițiilor art. 129 pct. 6 C. proc.

civ. și pune în discuție incidența nulității prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea legii fie prin aplicarea greșită a acesteia, fie prin abdicarea de la litera și spiritul său. S-a mai reținut, totodată, necesitatea adâncirii probatoriului referitor la suprafața de 4.680 m.p., în legătură cu care reclamanții nu dețin actele de proprietate ale autorilor lor, suportul probator pe care Curtea de apel și-a fundamentat soluția fiind insuficient. În rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 323 din 14 iunie 2011, a admis apelul formulat în cauză de Primarul comunei Mircea Vodă și, schimbând în parte sentința, a anulat în parte dispoziția din 03 noiembrie 2006 emisă de pârât, pe care l-a obligat să acorde reclamanților teren în compensare în suprafață de 2.641,20 m.p.

din totalul de 8.000 m.p., menționați în procesul-verbal din 29 septembrie 2008. A respins cererea de restituire în natură a terenului de 2.201 m.p., pe vechiul amplasament. A respins contestația formulată împotriva dispoziției din 28 noiembrie 2006. A menținut restul dispozițiilor sentinței, privitor la pretențiile respinse și la cheltuielile de judecată în fond. A respins, totodată, apelul formulat de reclamanți, împotriva sentinței civile nr. 1773 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Constanța. Pentru a se pronunța astfel, instanța de trimitere a reținut, în esență, că expertiza efectuată în cauză a clarificat faptul că suprafața de 2.201 m.p. se suprapune în prezent peste o parte a terenului de sport al școlii generale din localitate (respectiv 585 m.p.

din 3.000 m.p.) și peste cel aferent grupurilor sanitare ale unității de învățământ. Ca atare, se arată, împrejurarea că pe suprafața de 2.201 m.p., din terenul expropriat, nu sunt edificate construcții cu caracter definitiv, nu o definește ca fiind „liberă” și susceptibilă de a fi restituită în natură, soluția primei instanțe fiind dată cu greșita interpretare a legii și cu ignorarea probelor ce atestă afectațiunea de utilitate publică a bunului. Totodată, s-a reținut că din toate probele administrate, inclusiv registrul funciar, nu rezultă că autorii reclamanților ar fi deținut o suprafață de teren mai mare decât cea reținută de Tribunal. În cauză, au declarat recurs în termen legal, reclamanții D.V., D.M., T.D., B.I., M.I., M.G.

și M.S., care, făcând trimitere la temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea din apel, după cum urmează: - probele administrate în cauză crează prezumția relativă că terenul aflat în proprietatea autorilor reclamanților era în suprafață de 9.280 m.p., pe care se aflau două case de locuit și „acareturile” gospodărești; - în mod greșit s-a respins proba cu martori și nu au fost avute în vedere declarațiile notariale ale vecinilor B.R.I., I.D. și P.G., care atestă că întreaga suprafață de 9.300 m.p.

intravilan a aparținut până la expropriere lui B.D., împreună cu cele două case și anexele; - au fost depuse la dosar pentru termenul din 15 noiembrie 2010 două adrese de la Arhivele Naționale și procesul-verbal din 07 mai 1949 privind bunurile moșierilor expropriați, la pct. 4 regăsindu-se B.D., precum și bunurile de valoare ridicate din moșiile expropriate; - motivarea instanței de fond că unitatea de măsură a terenului este donum-ul, iar nu hectarul, nu poate fi primită, întrucât din toate extrasele Registrului agricol al Primăriei Medgidia, rezultă clar că toate terenurile erau măsurate în hectare, iar nu în donum-uri; - greșit nu s-au restituit în natură cei 3.000 m.p., aflați în curtea școlii, în condițiile în care această măsură reparatorie nu ar afecta desfășurarea procesului de învățământ, întrucât terenul nu este folosit de elevii școlii.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea celor ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 23 al Legii nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexă la notificare, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 24 de luni de la intrarea în vigoare a legii, ulterior termenul fiind prelungit până la data de 14 martie 2003. Întrucât textul nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, respectiv a calității sale de moștenitor al fostului proprietar, regulile de drept comun întâlnite în materia acțiunii în revendicare imobiliară, sunt cele aplicabile.

Din economia textului rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite se dovedesc doar cu înscrisuri, sintagma acte doveditoare făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă. În dovedirea calității de persoană îndreptățită, potrivit legii, pot fi folosite și orice alte înscrisuri care se întregesc cu înscrisurile originare sau, după caz, le prezumă juris tantum. În speță, prin probele administrate, reclamanții nu au reușit să facă dovada împrejurării, susținută pe tot parcursul litigiului, că autorii lor ar fi deținut întreaga suprafață de 9.280 m.p., din intravilanul localității, respectiv două terenuri de cca.

4.600 m.p. fiecare, pe care ar fi fost edificate cele două construcții. Astfel, înscrisurile depuse atestă fără echivoc că la data exproprierii operată prin Decretul nr. 8371949, B.G. și B.D. dețineau în proprietate o suprafață de 4.600 m.p., achiziționată prin act autentic în anul 1929 și cele două construcții cu destinația de case de locuit, împreună cu anexele gospodărești. Nici procesul-verbal întocmit la 07 mai 1949 și nici adresele Arhivelor Naționale la care se face referire, nu menționează date privind întinderea suprafeței aferentă construcțiilor. Tot astfel, nici din adresele comunicate instanței de Primăria comunei Mircea Vodă și Primăria Medgidia, precum și Registrele agricole ale anilor 1943-1949 și respectiv 1951-1955 nu rezultă alte date care să confirme susținerile recurenților-reclamanți.

Ca atare, actele invocate, precum și mențiunile din registrul funciar nu pot institui o prezumție relativă de existență a dreptului de proprietate și de preluare abuzivă a suprafeței în legătură cu care se pretinde că ar fi fost aferentă construcțiilor. Cât privește declarațiile notariale depuse la dosar, instanțele au reținut corect că acestea, prin ele însele, nu pot proba existența în patrimoniul autorilor reclamanților a dreptului de proprietate și pentru suprafața suplimentară de 4.680 m.p.

Faptul că anterior perioadei de referință a Legii nr. 10/2001 și respectiv exproprierii operate prin Decretul nr. 83/1949, lotul cumpărat în 1929 de autorii reclamantului se învecina, la sud, cu o altă proprietate a acestora nu prezumă, în lipsa unor alte elemente care să delimiteze suprafața învecinată, că lotul dobândit anterior era egal cu cel cumpărat de la vânzătorii D. Cât privește unitatea de măsură a terenului, la care s-au raportat instanțele, recurenții sunt într-o vădită confuzie întrucât, printr-o argumentare judicioasă, cu trimitere la evidența arhivistică, instanța de trimitere a arătat că unitatea de măsură consacrată în epocă, era hectarul, iar nu donum-ul (cum chiar reclamanții au afirmat), unitate de măsură uzitată în Dobrogea, în perioada apartenenței acestei regiuni la Imperiul Otoman.

De altfel, se arată, această susținere a reclamanților este contrazisă de însuși actul de vânzare-cumpărare încheiat de soții B. în anul 1929, care indică neechivoc că încă de la acea dată unitatea de măsură uzitată inclusiv în raporturile juridice translative de drepturi dintre persoanele fizice, era metrul pătrat, subdiviziune a hectarului. Nefondată este și critica referitoare la respingerea greșită a cererii de restituire în natură a terenului de 2.201 m.p., pe vechiul amplasament. Astfel, expertiza efectuată în cauză a relevat că această suprafață se suprapune în parte peste terenul de sport al școlii generale din comună și respectiv peste anexe indispensabile desfășurării activităților acesteia.

Totodată, suprafața, inclusă în domeniul public al comunei, conform H.G. nr. 94/2002, Anexa nr. 47, se afla la data emiterii dispozițiilor contestate sub incidența prevederilor art. 166 alin. (4 1 ) și art. 5 din Legea învățământului nr. 84/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 354/2004, imobilul fiind considerat aferent procesului educativ. Ca atare, chiar dacă legea specială consacră prevalența restituirii în natură a imobilelor, măsura reparatorie este condiționată de negrevarea nemișcătorului, instanța reținând corect că dacă pe terenul ce face obiectul cererii de restituire nu există edificate, această împrejurare nu îl definește în mod automat, ca fiind „liber” în accepțiunea legii.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.V., D.M., T.D., B.I., M.I., M.G. și M.S. împotriva deciziei nr. 323 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2012.