ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3966/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3966/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
Hotărârea instanței
de apel
Prin decizia nr. 447/A din 22 iunie
2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul
declarat de reclamantele P.R. și P.Q.R. împotriva sentinței civile nr. 116 din 01
februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a reținut că din interpretarea sistematică a dispozițiilor
art. 50 alin. (2), alin. (2
1
) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, după
intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009 trebuie făcută distincția între prețul actualizat
și prețul de piață al imobilului ce se cuvine persoanelor îndreptățite. Această
distincție funcționează în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil,
în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995,
a pierdut bunul imobil, fie prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare
(prin anularea sau constatarea nulității lui), cum este cazul în care a fost încheiat
cu rea-credință, fie prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin compararea
titlurilor, ipoteză care presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile
de proprietate.
Nu în toate cazurile
în care chiriașii cumpărători au fost evinși, în sens larg, se impune acordarea
valorii de piață a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare
încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare trebuie acordată
în ipoteza în care, menținându-se valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare
chiriașii au fost evinși prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea
titlurilor.
În speță s-a stabilit
în mod irevocabil că buna-credință a cumpărătorilor este exclusă, în condițiile
în care, cu minime diligente, puteau lua cunoștință de cererea de restituire a imobilului,
înregistrată de moștenitorii fostului proprietar anterior încheierii actului de
vânzare-cumpărare, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 600 din 14 aprilie
În această decizie s-a mai reținut că imobilul a fost preluat de stat fără
titlu valabil, astfel încât operează motivul de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare
prevăzut de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care cumpărătorii
nu se pot prevala de buna-credință. Aceste aspecte de drept, dezlegate în mod irevocabil
printr-o hotărâre ce se bucură de prezumția de validitate, nu mai pot fi repuse
în discuție.
Recursul
2.1. Motive
Reclamantele au
declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
prin care au formulat următoarele critici:
Hotărârea instanței
de apel este nelegală, distincția pe care o face instanța în legătură cu dispozițiile
art. 50 alin. (2) și art. 50
1
din Legea nr. 10/2001 nu are suport legal.
Dacă s-ar fi dorit
ca prețul de piață să se acorde numai în situația contractelor de vânzare-cumpărare
încheiate cu respectarea legii în general s-ar fi prevăzut în mod expres aceasta.
Or, textul are în vedere numai respectarea Legii nr. 112/1995.
Reaua-credință
a părților contractului de vânzare-cumpărare nu este prevăzută ca motiv de nulitate
de Legea nr. 112/1995 ci de C. civ.
Există autoritate
de lucru judecat în ceea ce privește motivul de nulitate care a stat la baza constatării
nulității contractului de vânzare-cumpărare, respectiv reaua-credință: pentru vânzător,
faptul că există o cerere de restituire formulată de foștii proprietari; pentru
cumpărător, faptul că nu a depus minime diligente înainte de încheierea contractului
de vânzare-cumpărare.
Conform probelor
administrate în cauză, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de
15 noiembrie 1996, după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 9 alin.
(1) rap. la art. 14 din Legea nr. 112/1995. Contractul ar fi fost nul dacă ar fi
fost încheiat înăuntrul termenului de 6 luni.
Dispozițiile Legii
nr. 112/1995 nu au fost încălcate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este
întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă
nr. 600 din 14 aprilie 2005 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a constatat
nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 1996 încheiat
între SC R.V. SA și P.R. și P.A.
În considerentele
hotărârii s-a reținut că imobilul vândut a fost preluat de stat fără titlu valabil,
iar cumpărătorii nu au fost de bună-credință la încheierea contractului. Cunoscând
că locuința deținută în calitate de chiriaș urma a se vinde, în condițiile Legii
nr. 112/1995, P.R. avea obligația să efectueze verificări dacă imobilul făcea obiectul
unei cereri de restituire, verificare pe care cumpărătorul, în cadrul minimelor
diligențe, trebuia să le facă înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Această hotărâre
are autoritate de lucru de judecat în ce privește nulitatea contractului de vânzare-cumpărare
încheiat de reclamanții din prezentul proces, astfel încât nu mai poate fi repusă
în discuție analiza acestei chestiuni.
În aceste condiții,
instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legii
materiale aplicabile în cauză, respectiv art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
care reglementează restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror
contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995,
au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, iar nu a prevederilor
art. 50
1
alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum pretind recurentele,
care reglementează restituirea prețului de piață al imobilelor în cazul în care
contractele de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii
nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Astfel, prin decizia
civilă nr. 600 din 14 aprilie 2005 s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat,
că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil.
Drept urmare,
față de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, conform cu care foștii
proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute
ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 06 martie
1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice
la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de această
lege și dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 care arată că după
expirarea termenului prevăzut la art. 14, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor
ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot
opta pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului,
imobilul în litigiu nu putea fi vândut.
Vânzarea-cumpărarea
fiind încheiată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, foștii proprietari
pot beneficia numai de prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere
cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9
C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul
va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamantele P.R. și P.Q.R. împotriva deciziei nr. 447/A din
22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 12 mai 2011.