ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5880/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5880/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 23 ianuarie 2012 sub nr. 2026/3/2012, petenta Federația Sindicatelor Libere Independente E. a solicitat constatarea îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate la nivel de sector de activitate „energie, petrol și gaze și minerit energetic”. În motivare, petenta a arătat că, prin sentința civilă nr. 2 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a constatat că îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare la data pronunțării sentinței, reprezentativitatea stabilită este valabilă 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de constatare a reprezentativității, respectiv, până la data de 23 iulie 2013 [art. 36 alin. (1) din Legea privind contractele colective de muncă nr. 130/1996]. Această prevedere referitoare la perioada de valabilitate a reprezentativității a fost preluată în Legea dialogului social nr. 62/2011, care stabilește că verificarea menținerii condițiilor de reprezentativitate se face din 4 în 4 ani [art. 221 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011]. Reprezentativitatea organizațiilor sindicale constatată până la data intrării în vigoare a legii susmenționate produce efecte după data intrării în vigoare a acesteia numai în condițiile în care întrunește criteriile de reprezentativitate prevăzute de această nouă lege (art. 223 din Legea dialogului social nr. 62/2011).
Chiar dacă reprezentativitatea federației a fost constatată înainte de intrarea în vigoare a Legii dialogului social nr. 62/2011, respectiv, în data de 12 februarie 2009, și, teoretic, ar produce efecte și după data intrării în vigoare a acesteia (10 mai 2011), respectiv, până la data de 23 iulie 2013, acest lucru este valabil numai în condițiile în care sunt îndeplinite criteriile de reprezentativitate prevăzute de noua lege. Având în vedere că sintagma „ramura de activitate” a fost înlocuită cu cea de „sector de activitate”, iar criteriile de reprezentativitate prevăzute în Legea nr. 62/2011 sunt mai mult sau mai puțin diferite față de Legea nr. 130/1996, numai instanța este în măsură să verifice și să decidă dacă reprezentativitatea, constatată prin sentința civilă nr. 2 din 12 februarie 2009 a Tribunalului București, produce efecte și după data de 10 mai 2011, când a intrat în vigoare noua lege.
Astfel, petenta are independență organizatorică și patrimonială și a dobândit personalitate juridică prin încheierea nr. 232 din 07 mai 1990 pronunțată de Judecătoria Brașov. Ultima modificare a statutului a fost încuviințată de Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 106/S din 05 iunie 2006, iar ultima schimbare în componența organului colectiv de conducere a fost aprobată, de aceeași instanță, prin sentința civilă nr. 5/D/CC din 15 noiembrie 2010. Prin sentința civilă nr. 8 Rep. din 4 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, reținând că, potrivit disp.
art. 51 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, îndeplinirea, de către organizațiile sindicale, a condițiilor de reprezentativitate se constată, la cererea acestora, de către instanța care le-a acordat personalitate juridică, prin depunerea la instanță a documentației prevăzute la art. 52. Cum prin încheierea nr. 232 din 07 mai 1990 Judecătoria Brașov a acordat petentei în cauză personalitate juridică, prin sentința civilă nr. 106/S din 05 iunie 2006 a Tribunalului Brașov s-a luat act de modificarea statutului federației sindicale petente și s-a dispus înscrierea acestor modificări în registrul special al instanței, iar prin sentința civilă nr. 5/D/CC din 15 noiembrie 2010 a aceleiași instanțe s-a luat act de modificările survenite în compunerea organelor de conducere ale federației petente în urma alegerilor desfășurate în perioada 17-20 august 2010, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 183/S din 25 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 6158/62/2012, Tribunalul Brașov, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând, în esență, că prin Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării instanței cu prezenta cerere, s-a stabilit competența de soluționare a cererilor de constatare a reprezentativității federațiilor sindicale în favoarea Tribunalului Municipiului București, aceasta fiind, dealtfel, instanța care a constatat anterior reprezentativitatea petentei, prin sentința civilă nr. 2 din 12 februarie 2009, sens în care este instanță competentă teritorial a soluționa cauza.
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, pentru argumentele ce succed: Obiectul prezentei acțiuni îl constituie constatarea îndeplinirii, de către petentă, a condițiilor de reprezentativitate la nivel de sector de activitate, fiind incidente dispozițiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 42 din aceeași lege. Conform art. 42 din Legea nr. 62/2011, în vederea dobândirii personalității juridice, împuternicitul special al federației sau confederației sindicale va depune, la tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul federația sau confederația, o cerere pentru dobândirea personalității juridice.
Art. 51 alin. (2) din același act normativ prevede că instanța competentă care verifică și recunoaște condițiile de reprezentativitate este instanța care a acordat personalitate juridică organizației sindicale. Având în vedere că prin încheierea nr. 232 din 07 mai 1990 Judecătoria Brașov a acordat petentei personalitate juridică, prin sentința civilă nr. 106/S din 05 iunie 2006 a Tribunalului Brașov s-a luat act de modificarea statutului federației sindicale petente și s-a dispus înscrierea acestor modificări în registrul special al instanței, iar prin sentința civilă nr. 5/D/CC din 15 noiembrie 2010 a aceleiași instanțe s-a luat act de modificările survenite în compunerea organelor de conducere ale federației petente în urma alegerilor desfășurate în perioada 17-20 august 2010, instanța competentă teritorial a soluționa cauza este Tribunalul Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.