ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5376/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov la data de 7 septembrie 2012, reclamantul Sindicatul

Salariaților din Sucursala de Electrificare Brașov, cu sediul municipiul

Brașov, județul Brașov, în numele și pentru membrii de sindicat indicați a

chemat în judecată pe pârâtele SC E. CFR SA și Sucursala de Electrificare

Brașov, solicitând plata unor drepturi salariale.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) și art. 269 alin. (2) C.

muncii, precum și cele ale art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011

privind dialogul social.

Prin Sentința nr.

1936/M din 5 decembrie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis

excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu. A declinat

competența de soluționare a acțiunii formulată de sindicat în numele membrilor

săi în favoarea Tribunalului Mureș.

În motivarea

sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea

nr. 62/2011, competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă

aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul

sau locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind persoanele fizice,

membri de sindicat și nu sindicatul, care nu acționează în nume propriu în

astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.

Așa fiind, cum

reclamanții persoane fizice au domiciliul în județul Mureș, iar locul de muncă

nu este în județul Brașov, în raport de prevederile legale menționate, s-a

dispus declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea

Tribunalului Mureș.

Prin Sentința nr.

1401 din 4 iunie 2013, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția

necompetenței teritoriale. A declinat, în favoarea Tribunalului Brașov,

competența soluționării acțiunii formulată de reclamantul sindicat, în numele

și pe seama membrilor de sindicat menționați. Constatând ivit conflictul

negativ de competență, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea

acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului.

S-a reținut că în

litigiul de muncă dedus judecății, calitatea de reclamant aparține organizației

sindicale, care are sediul în Brașov, în același sens fiind și Decizia nr. 1

din 21 ianuarie 2013 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în

interesul legii.

Regulatorul de

competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Brașov, în

considerarea argumentelor ce succed.

În drept, potrivit

prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social,

publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile sindicale, în

exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol,

printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele

membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate

procesuală activă.

Pornind de la această

constatare, statuată și prin decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dată în interpretarea și aplicarea

unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor,

abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social) și în lipsa unui text

expres, prin aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este

instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate

de sindicate, în numele membrilor lor, în materia în conflictelor de muncă.

Anume, în

interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost

art. 284 alin. (2)) C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003,

prin aceeași decizie în interesul legii, nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că: „instanța competentă

teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este

cea de la sediul sindicatului reclamant”.

Raportului juridic

dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile

art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora „Cererile

referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează

instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul

sau locul de muncă reclamantul”.

Aceasta, întrucât,

dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate

exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice, membri sau nu de sindicat,

care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual în justiție (și nu

prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei circumscripție

își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își au locul de

muncă.

În speța supusă

analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care are calitatea

de reclamant.

Așa fiind, în raport

de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la

data sesizării instanței, 7 septembrie 2012, de reclamantul Sindicatul

Salariaților din Sucursala de Electrificare Brașov, astfel cum aceste

dispoziții legale au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr.

1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a

litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are

sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM