ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5376/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 7 septembrie 2012, reclamantul Sindicatul Salariaților din Sucursala de Electrificare Brașov, cu sediul municipiul Brașov, județul Brașov, în numele și pentru membrii de sindicat indicați a chemat în judecată pe pârâtele SC E. CFR SA și Sucursala de Electrificare Brașov, solicitând plata unor drepturi salariale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) și art. 269 alin. (2) C. muncii, precum și cele ale art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social. Prin Sentința nr. 1936/M din 5 decembrie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu.

A declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de sindicat în numele membrilor săi în favoarea Tribunalului Mureș. În motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind persoanele fizice, membri de sindicat și nu sindicatul, care nu acționează în nume propriu în astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi. Așa fiind, cum reclamanții persoane fizice au domiciliul în județul Mureș, iar locul de muncă nu este în județul Brașov, în raport de prevederile legale menționate, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Mureș.

Prin Sentința nr. 1401 din 4 iunie 2013, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat, în favoarea Tribunalului Brașov, competența soluționării acțiunii formulată de reclamantul sindicat, în numele și pe seama membrilor de sindicat menționați. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. S-a reținut că în litigiul de muncă dedus judecății, calitatea de reclamant aparține organizației sindicale, care are sediul în Brașov, în același sens fiind și Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Brașov, în considerarea argumentelor ce succed. În drept, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.

Pornind de la această constatare, statuată și prin decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social) și în lipsa unui text expres, prin aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele membrilor lor, în materia în conflictelor de muncă.

Anume, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin aceeași decizie în interesul legii, nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că: „instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant”. Raportului juridic dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Aceasta, întrucât, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice, membri sau nu de sindicat, care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual în justiție (și nu prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei circumscripție își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își au locul de muncă. În speța supusă analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care are calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la data sesizării instanței, 7 septembrie 2012, de reclamantul Sindicatul Salariaților din Sucursala de Electrificare Brașov, astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM