Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5550/2013

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5550/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 7 septembrie 2012, reclamantul Sindicatul Salariaților din Sucursala de Electrificare Brașov prin reprezentant legal, cu sediul în Brașov, str. A., în numele și pentru cei 63 de salariați, nominalizați în tabel, a chemat în judecată pe pârâții E. CFR SA prin reprezentant legal și Sucursala de Electrificare Brașov prin reprezentant legal, solicitând plata unor drepturi salariale cuvenite salariaților pentru perioada august 2009 - decembrie 2010, și toate drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la salariul de baza minim de 700 RON pentru perioada august 2009 - 31 decembrie 2010, actualizate la zi cu rata inflației și dobânda legală de la data la care trebuiau achitate și plata lor efectivă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social. Prin Sentința civilă nr. 1736 din 19 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar nr. 11993/62/2012 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Mureș. Instanța a reținut că sindicatul nu are calitate procesuală activă ci membrii săi, și cum aceștia au domiciliul în județul Mureș, Tribunalul Mureș este instanța competentă să soluționeze cauza.

Prin Sentința civilă nr. 1587 din 27 iunie 2013, Tribunalul Mureș a declinat în favoarea Tribunalului Brașov, competența soluționării acțiunii civile formulată de reclamantul Sindicatul Salariaților din Sucursala de Electrificare Brașov, în numele membrilor de sindicat, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. Instanța a reținut că art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 conferă legitimitate procesuală activă sindicatului, iar prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a instanței supreme, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că sindicatele au calitate procesuală activă în procesele intentate de acestea în numele membrilor de sindicat în vederea soluționării conflictelor de muncă.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Cererea de învestire a instanței de judecată a fost formulată la 7 septembrie 2012 de către reclamantul Sindicatul Salariaților din Sucursala de Electrificare Brașov, în numele membrilor de sindicat, pentru valorificarea unor drepturi salariale aparținând acestora. Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de interpretarea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă această calitate trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca raportat la sediul sau domiciliul acestora să se stabilească și competența teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. muncii.

Această dispută jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor lor (în valorificarea așadar, a drepturilor acestora), dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor. Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a fost tranșată, însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat printre altele, și Legea nr. 54/2003). Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor.

De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28) că în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă. Așadar, în determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze în care sindicatului i se recunoaște calitatea nu doar de a acționa (de reprezentant), ci legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului-reclamant. Cum în speță, sediul sindicatului se află în circumscripția Tribunalului Brașov, în favoarea acestei instanțe va fi stabilită competența de soluționare.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5376/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 7 septembrie 2012, reclamantul Sindicatul Salariaților din Sucursala de Electrificare Brașov, cu sediul municipiul Brașov,
ÎCCJ 2013-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4840/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, cu sediul municipiul Brașov, str. G., jud
ÎCCJ 2013-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4843/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, cu sediul municipiul Brașov, str. G., jud
ÎCCJ 2013-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4844/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, cu sediul municipiul Brașov, str. G., jud
ÎCCJ 2013-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4845/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, cu sediul municipiul Brașov, str. G., jud
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă