ÎCCJ, Decizia nr. 295/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 216 din 12 februarie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.D. împotriva rezoluției nr. 790/P/2007 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 790/P/2007 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații I.M., V.L., S.E., Ș.A. și D.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 267 și art. 267 1 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 9901/4827/II/2/2009 din 7 octombrie 2009. Procurorii au reținut că măsurile luate de conducerile unităților de penitenciar Jilava și Rahova referitoare la interzicerea deținerii anumitor bunuri și obiecte sunt consecința respectării dispozițiilor legale incidente și că au fost luate toate măsurile pentru transportul deținuților în condiții normale.

În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 790/P/2007 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 216 din 12 februarie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că nu există indicii ale săvârșirii de către intimați a infracțiunilor de supunere la rele tratamente sau tortură, așa cum susține petentul. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul C.D. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați I.M., V.L., S.E., Ș.A. și D.D. , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de supunere la rele tratamente și tortură. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susținerile petentului, în sensul că i-a fost interzisă deținerea unor bunuri de igienă personală și aparatură electrocasnică, nu sunt reale, având în vedere că potrivit anexei II a Ordinului Ministrului Justiției nr. 3131/2003 bunurile și obiectele menționate de petent nu se regăsesc expres în cele care puteau fi primite, păstrate și folosite de deținuți.

În ceea ce privește susținerea că în penitenciare nu au fost amenajate spații pentru fumători, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor legale, locurile destinate pentru fumat în penitenciare se stabilesc prin Regulamentul de ordine interioară iar accesul deținuților în aceste locații este limitat la anumite intervale orare. Referitor la susținerea că transportul deținuților la instanțele de judecată se făcea cu mijloace de transport improprii, Înalta Curte constată că, penitenciarul Rahova avea în dotare 9 autospeciale pentru transportul persoanelor private de libertate iar toate acestea erau în stare de funcționare normală. Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 267 și art. 267 1 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 790/P/2007 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinței primei instanțe. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinței nr. 216 din 12 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 8841/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.