ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4016/2012

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la

data de 10 iulie 2010 reclamanta R.V. a chemat în judecată Statul Român reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat la plata sumei de 400.000

euro reprezentând prejudiciul moral suferit de soțul său R.M.

Reclamanta a arătat că

are calitate de soție supraviețuitoare, fiind unicul moștenitor al soțului predecedat,

condamnat în timpul vieții prin sentința penală nr. 932/1951 la 4 ani temniță grea

și 3 ani degradare civică pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale

prevăzută de art. 209, partea a III-a, C. pen., combinat cu Decretul-Lege nr. 856/1938

și art. 157 C. pen.

Învestit cu soluționarea

cauzei, Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 113 din 12 ianuarie 2011, a respins

acțiunea, constatând că, la data de 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a

statuat prin decizia civilă nr. 1360/2010 că prevederile art. 5 alin. (1) lit.

a) Teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale,

astfel încât acțiunea reclamantei nu mai are fundament juridic.

Împotriva hotărârii Tribunalului

Iași a declarat recurs reclamanta, reiterând în cerere situația de fapt, împrejurarea

că până în anul 1987 soțul a fost urmărit permanent de securitate, avea obligația

de a comunica organelor de poliție toate schimbările din viața sa, domiciliu, deplasări,

nu a avut stabilitatea locului de muncă, o spaimă permanentă că va fi arestat, astfel

că decesul la vârsta de 65 de ani s-a datorat suferințelor din perioada detenției,

fricii și stresului în care a trăit în fiecare zi. Reclamanta a susținut că prin

respingerea acțiunii nu s-a reparat nedreptatea pe care soțul a suferit-o și nici

a sa, fiindu-i alături întreaga perioadă.

Prin decizia civilă

nr. 54 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins apelul reclamantei

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut ca motiv de ordine publică incidența în cauză a declarării

ca neconstituționale a dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

analiză efectuată sub dublu aspect, atât din punct de vedere al constituționalității

acestui text de lege cât și cel al compatibilității lui cu dispozițiile Curții Europene

a Drepturilor Omului.

Curtea a reținut că, la

data soluționării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale

fusese deja publicată în M. Of. și prin urmare reclamanta nu deținea un „bun” în

sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamanta R.V.

Reclamanta a arătat că

nu a avut posibilitatea să audieze martori prin care să dovedească situația de fapt.

Totodată, a criticat soluția Curții care a reținut că în speță produce efecte Decizia

Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Analizând recursul formulat,

Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile

care vizează aprecierea probatoriilor administrate în cauză și stabilirea situației

de fapt de către instanța de apel, acestea nu vor fi analizate, deoarece actuala

structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. nu mai permite valorificarea acestora

prin motivele de recurs.

Astfel, cazul de casare

prevăzut de dispoz. art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permitea cenzurarea în

recurs a greșelilor de fapt, consecință a greșitei aprecieri a probelor a fost abrogat

prin O.U.G. nr. 138/2000.

Problema de drept care

se pune în speță este, însă, dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii formulate în baza lor și dacă mai pot

constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale, în condițiile în care

au fost declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate,

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în

M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Cu privire la efectele

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată

s-a pronunțat Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din

19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că, urmare

a acestei Decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs

în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei

în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se

impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de

instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii.

Astfel, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei

Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al art. menționat

se prevede că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării lor în M.

Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași

dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare

la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

Față de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității

unui text de lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru

viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor

care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept

a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această

dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare

a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of., astfel încât Curtea de Apel în

mod nelegal nu a reținut că produce efecte în cauză această decizie.

Chiar dacă la data promovării

acțiunii era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, fiind vorba

despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării

deciziilor respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu

își mai pot produce efectele juridice.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică,

aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna

ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu

ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză

în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea

că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă

că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu există însă

un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titularul unui „bun” susceptibil

de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic,

realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței

și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la Tribunal

și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate

în ordinea juridică internă.

Atunci când intervine

controlul de constituționalitate declanșat la cererea uneia din părțile procesului

nu se poate susține că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate

de predictibilitatea normei, pentru că asupra normei nu a acționat în mod discreționar

emitentul actului.

O interpretare în sens

contrar ar însemna, în fapt, suprimarea controlului de constituționalitate și, ceea

ce este gândit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative,

să fie astfel înlăturat.

În acest context al analizei,

se reține că ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea în M. Of. a Deciziei

Curții Constituționale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală

- a fost de altfel definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care

(în compunerea prevăzută de art. 330

6

alin. (1) C. proc. civ., astfel

cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011. Partea I

- a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept

inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu

mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o depășește,

arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici Normele convenționale europene,

nu i le legitimează”.

Față de aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei

R.V., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta R.V. împotriva deciziei civile nr. 54/2011 din 20

aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie

2012.