ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 916/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 198/CA/2011 din 3 octombrie

2011, Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

cererea formulată de reclamanta RA A.S.M. în contradictoriu cu pârâta DGFP Satu

Mare și pe cale de consecință a dispus suspendarea executării Deciziei nr.

122835 din 29 octombrie 2010 și a Dispoziției obligatorii nr. 90131 din 13

august 2010, emise în baza Procesului-verbal de control financiar nr. 88735 din

10 august 2010, emise de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a cauzei înregistrate sub nr. 14214/83/2010 a Tribunalului Bihor.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Astfel, a apreciat

instanța de fond că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr.

554/2004 referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă, în

condițiile în care reclamanta contestă Procesul-verbal de control financiar nr.

88735 din 10 august 2010, Dispoziția obligatorie nr. 90131 din 13 august 2010

și Decizia nr. 122835 din 29 octombrie 2010, emise de pârâtă, invocând faptul

că organul de control, în mod nelegal, a constatat că la finalizarea

investițiilor realizate din fonduri publice la bunurile din domeniul public al

Consiliului Județean Satu Mare, Regia avea obligația să factureze

contravaloarea investițiilor către Consiliul Județean.

Astfel, se reține că

se invocă greșita aplicare a prevederilor art. 128 alin. (2) și art. 129 alin.

(2) din Legea nr. 571/ 2003, reclamanta susținând că este în situația unei

exercitări abuzive a drepturilor de control și dispunere, obligarea sa la

facturarea contravalorii investițiilor către Consiliul județean, fiind

consecința unei interpretări pur subiective a textelor de lege, vădit

păgubitoare în ceea ce privește bunul public.

Toate aceste critici

implică, în opinia instanței de fond, existența unei îndoieli puternice asupra

prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative contestate.

Pe de altă parte,

având în vedere valoarea obligațiilor stabilite în sarcina reclamantei, în

cazul executării deciziei de impunere contestate, reține instanța de fond că

prejudiciul suferit de aceasta ar fi evident, cu atât mai mult cu cât este o

regie care desfășoară activități în regim public și de interes național,

aducându-se astfel atingere bugetului public și activității economice a unui

aeroport.

Împotriva Sentinței

civile nr. 198/CA/2011 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta DGFP a județului

Satu Mare, în temeiul art. 304 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut,

în esență, următoarele:

Susține recurenta că

în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, arătând în acest sens că aspectele invocate de reclamantă nu sunt în

măsură să justifice suspendarea executării Deciziei nr. 122835 din 29 octombrie

2010 și a Dispoziției obligatorii nr. 90131 din 13 august 2010, mai mult,

motivele invocate de reclamantă vizează fondul cauzei, respectiv, nelegalitatea

deciziilor.

Apreciază recurenta

că susținerile reclamantei privind nelegalitatea actului administrativ fiscal

nu pot fi primite sub pretextul că se tinde la înfățișarea cazului bine

justificat, întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalității

actului administrativ fiscal, care se bucură de prezumția de legalitate.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

C. proc. civ., Înalta Curte nu va primi criticile referitoare la nelegalitatea

și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se

circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

constatând, că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză, sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din LCA.

Înainte de a analiza

în concret criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte,

reamintește că în mod constant în jurisprudența sa a reținut că din

interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr.

554/2004, rezultă că este incontestabil faptul că suspendarea executării

actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța

competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum

sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege

În acest sens,

analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte

constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de

răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actele

administrative-fiscale contestate și fac verosimilă iminența producerii unei

pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, așa încât

consideră ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate de recurentă pe

fondul cererii de suspendare.

Astfel, Înalta Curte

constată că în mod justificat instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită

condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din LCA, prin

raportare la faptul că motivele de nelegalitate invocare prin cererea de

suspendare vizează interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale, respective

art. 128 alin. (2) și art. 129 alin. (2) din Legea nr. 471/2003, cu consecința

stabilirii unor obligații fiscale în sarcina intimatei, a căror executare ar

afecta activitatea economică desfășurată de către aceasta.

Faptul că instanța de

fond a reținut îndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat, prin

prisma unor motive de nelegalitate determinate de interpretarea și aplicarea

unor dispoziții legale, nu a condus la depășirea limitelor procedurii sumare a

cercetării aparenței dreptului și nu a implicat cercetarea fondului actelor

administrative-fiscale a căror suspendare se solicită cum în mod greșit se

susține prin cererea de recurs.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală

și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia,

recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de DGFP a județului Satu Mare, împotriva Sentinței civile nr.

198/CA/2011 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012 .

Procesat de GGC - LM