ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1998/2012

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 502 de la 03 decembrie 2010. pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 11306/63/2009, în baza dispozițiilor art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul L.L. la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar în baza dispozițiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pe., privind revocarea beneficiului suspendării, cu aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.; în baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

S-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de SC C.E. SA Băilești; în baza dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 73.913,21 RON, iar inculpatul L.L. a fost obligat la plata acestei sume către stat; s-a menținut măsura sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului; s-a admis contestația formulată de soția inculpatului, numita L.M., și s-a dispus ridicarea sechestrul instituit asupra imobilului coproprietatea inculpatului și al contestatoarei, situat în Onești, jud. Bacău. A fost obligat inculpatul la 5.000 RON cheltuieli judiciare statului, din care 200 RON onorariu avocat oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitorul nr. 10/P/2006 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în fapt în aceea că, în perioada august-octombrie 2000 conducerea SC C.E. SA Băilești (reprezentată de directorul general J.G. și directorul economic B.V.) s-au ocupat de derularea unor operațiuni de stingere a datoriilor reciproce pe care această unitate economică le avea cu alți agenți economici prin utilizarea procedurii reglementate de O.G. nr. 77/1999 modificată prin O.G.

nr. 181/1999, H.G. nr. 685/1999 modificată prin H.G. nr. 804/1999, precum și regulamentul de compensare aprobat prin H.G. nr. 685/1999. În mod efectiv, de operațiunile de stingere a datoriilor s-a ocupat numitul B.V., care, fără să respecte procedura prevăzută de actele normative în vigoare, după ce SC C.E. SA Băilești a primit în contul creanțelor pe care societatea le avea față de unii beneficiari care nu achitaseră mărfurile livrate, procese-verbale de stingere a datoriilor, a predat aceste documente altor societăți comerciale care, în mod real, nu se regăseau între societățile cu datorii reciproce, plătind datorii inexistente. A rezultat că numitul B.V.

a încheiat cu SC V. SRL (reprezentată de V.C.) două acte denumite „minute”, la datele de 15 august 2000 și respectiv 15 septembrie 2000, prin care, fără niciun temei legal, transfera creanța de 100.000 RON rezultată din procesul-verbal de compensare din 15 august 2000 predat la SC L. SA Bacău și respectiv creanțele de 250.660.89 RON și 25.000 RON rezultate din predarea proceselor-verbale din 14 septembrie 2000 la SC C. SA Borzești și din 14 septembrie 2000 la SC L. SA Bacău. Conform acestor acte intitulate „minute”, părțile au convenit ca SC V. SRL Botoșani să primească de la SC C.E. SA Băilești note de comandă și delegații de ridicare mărfuri pe baza cărora să ridice de la SC L. SA Bacău și SC C. SA Borzești diverse mărfuri, iar în termen de 30 de zile de la facturare să achite contravaloarea acestora la SC C.E.

SA Băilești. În desfășurarea activității infracționale, întrucât nu avea acordul conducerilor celor două societăți comerciale, V.C. a luat legătura cu inculpatul L.L., despre care știa că se ocupă de „închiderea de compensări”. Inculpatul L.L. i-a pretins acestuia un „comision” de 25% din valoarea totală a tranzacțiilor comerciale ce urmau a fi efectuate în baza operațiunilor de compensare, urmând ca, în schimbul acestei sume, să obțină aprobările necesare de la conducerile celor două societăți menționate (SC L. SA Bacău și SC C. SA Borzești) pentru acceptarea proceselor-verbale de compensare cu SC C.E. SA Băilești și să se ocupe de valorificarea produselor. Astfel, din declarațiile date inițial în cauză în cauză de către numitul V.C., coroborate cu declarațiile date de către numitul B.V., a rezultat că între aceștia și numitul L.L.

a avut loc o întâlnire în toamna anului 2000 la Hotelul D. din municipiul Bacău, ocazie cu care L.L., după ce a examinat procesele-verbale de compensare prezentate de către B.V., a pretins un comision de 25% din valoarea totală a tranzacțiilor ce urmau să se desfășoare, afirmând că poate obține în schimbul acestor bani acordul conducerilor societăților comerciale menționate în vederea stingerii datoriilor prin compensare. Conform declarațiilor numiților V.C. și B.V. date în cursul urmăririi penale, după obținerea acordului din partea acestora cu privire la plata comisionului, cei doi l-au însoțit pe inculpatul L.L. la sediul CONEL Filiala Electrica Bacău, unde acesta urma să inițieze procedurile necesare realizării operațiunilor de compensare.

Inculpatul L.L. a intrat în sediu având documentele de compensare asupra sa, solicitând celor doi însoțitori să-l aștepte la autoturism, în parcarea din fața instituției, iar la scurt timp s-a reîntors cu documentele aprobate. De acolo, în aceeași formație, s-au deplasat la SC L. SA Bacău unde, de asemenea, L.L. a intrat în sediu fără a fi însoțit de cei doi și după un timp a revenit cu documentele aprobate și semnate de conducerea societăți comerciale menționate. Potrivit numitului V.C., la aproximativ o lună de la această întâlnire, acesta a primit prin poștă de la B.V. mai multe procese-verbale de compensare în original, pentru a fi folosite în vederea obținerii compensărilor în același mod, procese-verbale, care, de asemenea, au fost predate lui L.L.

Conform înțelegerii intervenite între V.C. și L.L., cu acordul reprezentantului conducerii SC C.E. SA Băilești, inițial, primul a expediat inculpatului L.L. prin mandate poștale suma de 16.000 RON, evidențiată în contabilitatea SC V. SRL, iar ulterior, la solicitarea inculpatului, a girat bilete la ordin către SC S. SRL Onești aparținând lui L.L., acesta încasând în acest mod suma de 73.913,2 RON, care nu a fost evidențiată în contabilitatea societății, fiind însușită în mod fraudulos de către acesta. S-a concluzionat că L.L. a primit de la V.C. suma totală de 89.913,2 RON, pentru obținerea aprobărilor necesare intermedierii operațiilor de compensare. Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj și, în urma probatoriilor administrate, cu prilejul primei judecări în fond, prin sentința penală nr. 558 din 06 decembrie 2007, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului L.L. pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, motivându-se că probatoriile administrate nu au dovedit că inculpatul ar fi avut influentă asupra conducerii unităților care au acceptat compensările prin procesele-verbale tip „Conel” și nici nu a lăsat să se creadă că ar fi avut vreo influență asupra vreunui funcționar, iar toată activitatea sa s-a desfășurat în baza unui contract de comision, fiind deci activitate comercială. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Departamentul Național Anticorupție și partea civilă SC C.E. SA Băilești, iar prin decizia penală nr. 145 din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-au respins ambele apeluri.

Ulterior, s-a declarat recurs de către Departamentul Național Anticorupție și SC C.E. SA Băilești, iar prin decizia penală nr. 127 din 27 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat atât sentința instanței de fond cât și decizia Curții de Apel Craiova și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Primind cauza spre rejudecare, instanța de fond a înregistrat-o sub nr. 11306/63/2009, iar pe baza materialului probatoriu existent la dosar, a constatat în esență că toate susținerile făcute de inculpat pe parcursul cercetării judecătorești, atât la prima judecată în fond, cât și cu prilejul rejudecării, cu privire la relația sa cu V.C. (în sensul că nu a făcut decât să valorifice diverse mărfuri pe care le avea firma lui V.C.

și că suma de 73.913,2 RON ar reprezenta plata acestor servicii), au fost contrazise de declarațiile date inițial chiar de inculpat în faza de urmărire penală, de declarația martorului V.C. dată în faza de urmărire penală și, cu unele oscilații, chiar în instanță, precum și declarația dată de martorul B.V., audiat nemijlocit în instanță. Relevante însă pentru dovedirea activității inculpatului (care, în perioada august-octombrie 2000 a pretins și primit un comision de 25% din valoarea tranzacțiilor, pentru a mijloci obținerea compensărilor pentru recuperarea SC C.E. SA Băilșeti a unor creanțe transferate către SC L. SA Bacău și SC C. SA Borzești, traficând deci influența asupra conducerii acestor societăți, pentru a fi semnate procesele-verbale de compensare), au fost și înscrisurile de la dosarul de urmărire penală, respectiv nota de constatare întocmită de specialistul Direcției Naționale Anticorupție și raportul de expertiză contabilă.

Ca atare, prima instanță a apreciat că, în cauză, nu există nicio dovadă care să susțină varianta inculpatului în sensul că ar fi convenit în realitate să valorifice mărfuri pentru societatea lui V.C. și că, pentru această activitate de livrare de mărfuri ar fi perceput acel comision de aproximativ de 73.900 RON, aceste venituri nefiind evidențiate în contabilitatea firmei inculpatului SC S. SRL Onești, în condițiile în care inculpatul era asociat unic și administrator al acestei firme și putea desfășura legal activități de intermediere a comercializării bunurilor, iar susținerea inculpatului în sensul că a preferat să lucreze în calitate de persoană fizică, acest aspect - dacă ar fi real - s-a apreciat că a fost făcut tot în mod clandestin, pentru a crea surse de venituri ilicite.

Față de toate aceste considerente, instanța de fond a reținut că starea de fapt reținută în rechizitoriu este corectă, fapta inculpatului (astfel cum a fost descrisă mai sus) întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în forma prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și, la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptei, dat de modalitatea de care a fost săvârșită, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului (cu o atitudine sinceră în faza urmăririi penale, cu o bună comportare, infractor primar, persoană integrată social), elemente în raport de care s-a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare cu privire la care s-a dispus suspendarea condiționată a executării, va fi în măsură să realizeze atât funcția de constrângere, cât și cea de exemplaritate a pedepsei, la care face referire art. 52 C. pen.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de SC C.E. SA Băilești, prin care s-a solicitat să fie obligat inculpatul să le restituie suma de 89.913,6 RON (ce a fost primită de acesta de la V.C. pentru a-și trafica influența în vederea obținerii aprobărilor din partea SC L. SA Bacău și SC C. SA Borzești privind acele procese-verbale de stingerea datoriilor prin compensare), s-a constatat de către instanța de fond că cererea nu este fondată, în cauză dovedindu-se că atunci când inculpatul a perceput acest comision din valoarea tranzacțiilor, pentru a obține aprobarea proceselor-verbale de compensare pentru ca SC C.E. SA să își recupereze astfel unele datorii, directorul acestei societăți de la aceea vreme (J.G.) a fost consultat telefonic și și-a dat acordul, dispunând să se plătească acest comision, așa cum a rezultat din declarația martorului B.V.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a considerat necesară confiscarea sumei de 73.913,2 RON, inculpatul L.L. fiind astfel obligat la plata acestei sume, către stat. Instanța de fond a constatat și că, dintr-o eroare s-a menționat în cuprinsul rechizitoriului că inculpatul ar fi primit pentru activitatea infracțională desfășurată suma de 89.913,2 RON, deoarece, în realitate, suma primită este cea menționată mai sus, respectiv 73.913,2 RON.

În ceea ce privește sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului (un apartament situat în Onești și asupra autoturismului), prima instanță a apreciat că se impune menținerea măsurii sechestrului doar asupra autoturismului și ridicarea sechestrul asigurător instituit asupra apartamentului, cu consecința admiterii în speță a contestației formulată de soția inculpatului, numita L.M., deoarece instituirea și menținerea sechestrului asigurător asupra întregului apartamentului (care este coproprietate inculpatului și a soției sale) nu ar avea temei legal, câtă vreme soția inculpatului nu apare în proces ca parte responsabilă civilmente și nici nu a fost obligată în solidar cu inculpatul la plata vreunei despăgubiri.

Nu în ultimul rând, instanța de fond a avut în vedere în acest sens că răspunderea penală este personală și, ca atare, nu pot fi indisponibilizate decât bunurile celui ce urmează a fi tras la răspundere penală. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel atât Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, cât și inculpatul L.L. Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova a criticat sentința pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie. Primul motiv de apel invocat a privit nelegalitate sentinței, referitor la ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului. În acest sens, s-a susținut că instanța de fond a procedat la ridicarea măsurii sechestrului instituit asupra imobilului-casă de locuit, situat în Onești, jud. Bacău, deși, în vederea recuperării sumei de bani care a făcut obiectul infracțiunii deduse judecății, se impunea menținerea măsurii asigurătorii.

În condițiile ridicării sechestrului asigurător, s-a susținut că executarea măsurii confiscării sumei de bani se va realiza cu dificultate. Cel de-al doilea motiv de apel a criticat nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța de fond cu referire la neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și a condamnat de instanța de fond în calitatea pe care o deținea, de administrator la o societate comercială. Ultimul motiv de nelegalitate a privit confiscarea specială a sumei de bani de la inculpat, susținându-se că se impunea confiscarea a 89.913,2 RON și nu 73.913,2 RON, cum s-a procedat prin sentința apelată.

În ceea ce privește temeinicia sentinței, Ministerul Public a susținut că nu au fost respectate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, atât referitor la întinderea acesteia, cât și la modalitatea de executare. S-a invocat în acest sens atitudinea inculpatului pe parcursul urmăririi penale, dar și a cercetării judecătorești, care a fost oscilantă, iar consecințele juridice și pe plan social, dar și economic, au fost grave, soldându-se, printre altele, cu plata de către o societate comercială (respectiv SC C.E. SA Băilești) a unor datorii care în realitate erau inexistente, de circa 400.000 RON. În aceste condiții, s-a apreciat că rolul sancționator și educativ al pedepsei putea fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenție, prin privarea de libertate a inculpatului, iar după executarea pedepsei principale, se impunea ca inculpatului să-i fie aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate, susținând că prima instanță a evaluat în mod necorespunzător materialul probator administrat în cauză, constatând vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu consecința confiscării sumei de bani ce se pretinde că a fost folosită la săvârșirea infracțiunii, în condițiile în care, din materialul probator administrat în cauză, respectiv din proba testimonială și din expertiza tehnică contabilă, nu rezultă cu certitudine săvârșirea acestei infracțiuni. A concluzionat în sensul că instanța avea obligația să își întemeieze convingerea vinovăției sale pe bază de probe certe și sigure, „iar în condițiile în care probele în acuzare nu au un caracter cert, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului”, se impunea a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului”.

S-a solicitat astfel de către inculpat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 184 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova și a desființat sentința apelată, în parte, sub aspectul laturii penale. În baza art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul L.L.

a sumei de 89.913,2 RON, sumă ce va fi achitată de inculpat către stat. A menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului prin procesul-verbal din 16 noiembrie 2006, constând în imobilul situat în municipiul Onești și autoturism. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. A respins apelul declarat de inculpatul L.L. împotriva sentinței penale nr. 502 din 03 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală. A obligat apelantul-inculpat la 60 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Coroborând întregul material probator administrat în cauză, Curtea a constatat că instanța de fond a evaluat în mod corespunzător materialul probator și a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în varianta menționată anterior, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

S-a arătat că motivele vizând nelegalitatea sentinței în apelul declarat de Ministerul Public, sunt fondate. Constatând săvârșită infracțiunea, precum și existența unui prejudiciu, instanța de fond a dispus în mod nelegal ridicarea sechestrului asigurător, apreciind că bunul imobil constând în apartamentul proprietatea inculpatului și a soției acestuia nu poate fi supus unei eventuale executări. S-a arătat că în mod nelegal nu s-a dispus aplicarea unei pedepse complementare, care urmează să fie executată după pedeapsa principală, avându-se în vedere cu deosebire calitatea de administrator al unei societăți comerciale pe care a deținut-o inculpatul, calitate de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii dedusă judecății.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale, dar și perioada de timp în care a fost săvârșită infracțiunea, Curtea a apreciat că nu este întemeiată critica vizând netemeinicia sentinței. Reținând contextul în care s-a săvârșit fapta, dar cu deosebire timpul scurs de la comiterea acesteia, s-a apreciat de către instanța de apel că pedeapsa a fost just individualizată atât în ceea ce privește întinderea, cât și modalitatea de executare. S-a mai reținut, de asemenea, că recursul declarat de inculpat este nefondat, fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Departamentul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul L.L.

Motivul de recurs invocat de parchet a vizat netemeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, pedeapsa aplicată inculpatului fiind greșit individualizată atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, motiv de recurs ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor s-a arătat că pe de o parte, la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului instanța de fond nu a ținut seama nici de circumstanțele personale ale inculpatului și nici de circumstanțele reale ale faptei, iar pe de altă parte că în mod greșit instanța de fond nu a dispus aplicarea pedepsei complementare inculpatului. Față de motivele de recurs detaliate în memoriul depus la dosar, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii judecătorești pronunțate de instanțele de fond și apel, solicitând aplicarea unei pedepse inculpatului, cu executare în regim de detenție.

Inculpatul, în recursul său, a reiterat motivele formulate în fața instanței de apel ce se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., cât și prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că recursurile declarate sunt nefondate pentru următoarele considerente: Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Departamentul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului în mod corect, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, modalitatea în care a fost săvârșită dar și circumstanțele personale ale inculpatului, instanța verificând toate condițiile impuse de art. 72 C. pen.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere că inculpatul, în faza de urmărire penală, a avut o atitudine sinceră, că aceasta a avut o bună comportare, fiind infractor primar, că este o persoană integrată social, apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare cu privire la care s-a dispus suspendarea condiționată a executării va fi în măsură să realizeze atât funcția de constrângere, cât și cea de exemplaritate a pedepsei la care face referire art. 52 C. pen., având ca scop să prevină săvârșirea de noi infracțiuni și conștientizarea de către inculpat a consecințelor care decurg din încălcarea prescripțiilor legii penale și lezarea valorilor sociale ocrotite de prevederile acestei legi.

Se constată, de asemenea, că în mod corect instanța de fond a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., apreciindu-se față de natura și gravitatea faptei că nu se impune și interzicerea dreptului de a alege și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii. Așa fiind, față de contextul în care fapta a fost săvârșită, față de timpul scurs de la comiterea acesteia, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată de instanța de fond atât în ceea ce privește întinderea, cât și modalitatea de executare.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul L.L.: Potrivit disp. art. 257 C. pen., constituie infracțiunea de trafic de influență, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Fapta inculpatului L.L., care a pretins de la numitul V.C. un procent de 25% din valoarea totală a tranzacțiilor comerciale pe care SC C.E.

SA Băilești, urma să le aibă în vederea recuperării unor creanțe prin metoda compensărilor reciproce cu SC L. SA Bacău și SC C. SA Borzești, afirmând că are influență asupra conducerilor celor două societăți comerciale pentru a obține acordul acestora în vederea stingerii datoriilor reciproce prin metoda compensării primind ca urmare a activităților desfășurate personal suma de 89.913,2 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în forma prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Reține Înalta Curte că situația de fapt, modalitatea de comitere a faptei, ca și încadrarea juridică a faptei au fost corect stabilite de instanța fondului care, în mod justificat a apreciat că sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în forma prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Din probele administrate în cauză, respectiv din depozițiile constante ale martorului V.C., date atât pe parcursul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, dar și a lui B.V., rezultă cu certitudine că inculpatul L.L. a acceptat propunerea, dar a pretins o cotă parte de 25% din valoarea totală a tranzacțiilor comerciale care urmau să fie efectuate pe baza operațiunilor de compensare. În schimbul acestei sume de bani, inculpatul s-a angajat să contacteze persoanele cuvenite în vederea obținerii aprobărilor necesare de la cele două societăți comerciale, respectiv SC L. SA Bacău și SC C. SA Borzești, cu consecința acceptării proceselor-verbale de compensare cu SC C.E.

SA Băilești. Verificările efectuate în cauză, cu deosebire raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul G.G., dar și declarația olografă dată de inculpat la 06 martie 2002 în fața organelor de urmărire penală, pun în evidență modul concret în care a acționat inculpatul, în sensul celor convenite cu numitul B.V., dar și suma pretinsă și încasată în scopul activității desfășurate. Împrejurarea că, ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a revenit fără nicio motivație asupra declarației din 06 martie 2002, este lipsită de relevanță, îndeosebi raportat la concluziile raportului de expertiză contabilă. Astfel, în varianta I-a din raportul menționat se consemnează că, în cazul că suma de 73.913,24 RON reprezenta venituri pentru SC S. SA Onești administrată de inculpat, trebuia ca societatea să calculeze și să înregistreze impozitul pe profit în sumă de 18.478,31 RON, care urma să fie virat la bugetul statului.

În situația neînregistrării acestei sume, bugetul de stat s-a prejudiciat cu suma menționată, consemnându-se că răspunderea îi revine inculpatului L.L., care a încălcat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 modificată și completată, precum și dispozițiile O.G. nr. 70/1994 aprobată prin Legea nr. 73/1996. Față de cele arătate se constată că nu poate fi primită favorabil solicitarea inculpatului de achitare a acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) sau d) C. proc. pen. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului reține Înalta Curte că aceasta a fost corect individualizată, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementată de disp.

art. 72 C. pen. Este adevărat că fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind o infracțiune de corupție, însă la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală, având un comportament pozitiv înainte de săvârșirea infracțiunii, infracțiune în raport de care s-a apreciat că nu se impune stabilirea unei sancțiuni penale cu executare în regim de detenție. Înalta Curte, în propria analiză apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este aptă să contribuie la atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei, neexistând indicii care să impună înăsprirea sancțiunii penale nici sub aspectul cuantumului nici sub aspectul modalității de executare.

Față de argumentele mai sus arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Departamentul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul L.L. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul L.L. împotriva deciziei penale nr. 184 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2012.