ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4839/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta SC A.G. SA

a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. constatarea netemeiniciei și

nelegalității titlului de creanță constituit potrivit procesului-verbal din 3

septembrie 2008 și pe cale de consecință să fie exonerată de la plata sumelor respective.

Prin încheierea din 25

mai 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal,

a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecării

cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal nr. 10564/325/2008.

Împotriva acestei hotărî

reclamanta SC A.G. SA a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs

se aduc, în esență, următoarele critici încheierii recurate:

- în mod greșit s-a dispus

suspendarea cauzei deoarece aceasta trebuia soluționată pentru că intimata nu poate

deține două titluri împotriva sa, unul decurgând din constituirea ca parte civilă

conform sentinței penale nr. 726 din 16 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 10564/325/2008

al Judecătoriei Timișoara și altul materializat în actele administrativ-fiscale

contestate.

- procedura administrativă

trebuia suspendată conform art. 214 alin. (1) lit. a) și b) din O.G. nr. 92/2003.

- în baza actelor administrativ-fiscale

contestate a fost începută procedura de executare, însă nu poate formula cerere

de suspendare a acestora pentru că nu dispune de suma necesară plății cauțiunii,

astfel că nesoluționarea cauzei pe fond îi creează prejudicii.

Au fost atașate recursului

procesul-verbal de sechestru din 15 mai 2009 și încheierea din 19 mai 2009 a Biroului

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Reșița.

Înalta Curte, analizând

recursul formulat în raport de criticile invocate, de înscrisurile care există la

dosarul acuzei și de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat,

pentru următoarele considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin procesul-verbal de

constatare din 3 septembrie 2008, intimata-pârâtă a stabilit în sarcina recurentei-reclamante

sume de bani în cuantum de 87.306,2 RON la bugetul public național și de 261.912,3

RON la bugetul Uniunii Europene la care se adaugă dobânda legală și penalitățile

de întârziere, precum și termen de plată.

Contestația împotriva

acestui proces-verbal a fost respinsă prin decizia nr. 63 din 9 octombrie 2008.

Împotriva acestor acte

administrativ-fiscale recurenta-reclamantă a formulat acțiune la instanța de contencios

administrativ, solicitând anularea lor, iar prin încheierea recurată a fost suspendată

judecata în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă

a dosarului penal nr. 10564/325/2008.

Este adevărat că potrivit

art. 214 art. 1 lit. a) și b) din O.G. nr. 92/2003 organul de soluționare competent

în ceea ce privește contestația pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie

motivată, soluționarea acesteia când organul de control a sesizat organele în drept

cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare

are înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce va fi dată în procedura administrativă

sau când soluționarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența unui drept

care face obiectul unei alte judecăți.

Însă, aceste dispoziții

prevăd doar o posibilitate și nu o obligație a organului de soluționare competent,

astfel că nu au fost încălcate aceste prevederi, chiar dacă sesizarea penală a fost

formulată de Direcția Control și Antifraudă din cadrul intimatei-pârâte.

De asemenea, conform

art. 214 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 „hotărârea definitivă a instanței penale

prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organele fiscale competente

pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care s-a constituit

parte civilă”.

Prin urmare, nici o dispoziție

legală nu împiedică formularea unei astfel de sesizări cât și emiterea actelor administrativ-fiscale

în procedura prevăzută de lege mai ales că sentința penală menționată nu e definitivă.

Având în vedere că nu

a fost suspendată procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă,

că sentința penală nu e definitivă cât și prevederile menționate anterior, se apreciază

că în mod corect prima instanță, a făcut aplicabilitatea art. 244 pct. 2 C. proc.

civ. Măsura suspendării cauzei de instanța de judecată nu îi îngrădește dreptul

recurentei-reclamante de a dispune de căile prevăzute de lege pentru a solicita

suspendarea executării actelor contestate.

Urmare acestor considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (1) teza II coroborat

cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A.G. SA împotriva încheierii din 25 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2009.