ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4839/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta SC A.G. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. constatarea netemeiniciei și nelegalității titlului de creanță constituit potrivit procesului-verbal din 3 septembrie 2008 și pe cale de consecință să fie exonerată de la plata sumelor respective. Prin încheierea din 25 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal nr. 10564/325/2008. Împotriva acestei hotărî reclamanta SC A.G. SA a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs se aduc, în esență, următoarele critici încheierii recurate: - în mod greșit s-a dispus suspendarea cauzei deoarece aceasta trebuia soluționată pentru că intimata nu poate deține două titluri împotriva sa, unul decurgând din constituirea ca parte civilă conform sentinței penale nr. 726 din 16 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 10564/325/2008 al Judecătoriei Timișoara și altul materializat în actele administrativ-fiscale contestate. - procedura administrativă trebuia suspendată conform art. 214 alin. (1) lit. a) și b) din O.G. nr. 92/2003. - în baza actelor administrativ-fiscale contestate a fost începută procedura de executare, însă nu poate formula cerere de suspendare a acestora pentru că nu dispune de suma necesară plății cauțiunii, astfel că nesoluționarea cauzei pe fond îi creează prejudicii.

Au fost atașate recursului procesul-verbal de sechestru din 15 mai 2009 și încheierea din 19 mai 2009 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Reșița. Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de criticile invocate, de înscrisurile care există la dosarul acuzei și de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerentele ce urmează a fi expuse. Prin procesul-verbal de constatare din 3 septembrie 2008, intimata-pârâtă a stabilit în sarcina recurentei-reclamante sume de bani în cuantum de 87.306,2 RON la bugetul public național și de 261.912,3 RON la bugetul Uniunii Europene la care se adaugă dobânda legală și penalitățile de întârziere, precum și termen de plată.

Contestația împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă prin decizia nr. 63 din 9 octombrie 2008. Împotriva acestor acte administrativ-fiscale recurenta-reclamantă a formulat acțiune la instanța de contencios administrativ, solicitând anularea lor, iar prin încheierea recurată a fost suspendată judecata în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 10564/325/2008. Este adevărat că potrivit art. 214 art. 1 lit. a) și b) din O.G.

nr. 92/2003 organul de soluționare competent în ceea ce privește contestația pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea acesteia când organul de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare are înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce va fi dată în procedura administrativă sau când soluționarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Însă, aceste dispoziții prevăd doar o posibilitate și nu o obligație a organului de soluționare competent, astfel că nu au fost încălcate aceste prevederi, chiar dacă sesizarea penală a fost formulată de Direcția Control și Antifraudă din cadrul intimatei-pârâte.

De asemenea, conform art. 214 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 „hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organele fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care s-a constituit parte civilă”. Prin urmare, nici o dispoziție legală nu împiedică formularea unei astfel de sesizări cât și emiterea actelor administrativ-fiscale în procedura prevăzută de lege mai ales că sentința penală menționată nu e definitivă. Având în vedere că nu a fost suspendată procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă, că sentința penală nu e definitivă cât și prevederile menționate anterior, se apreciază că în mod corect prima instanță, a făcut aplicabilitatea art. 244 pct. 2 C. proc.

civ. Măsura suspendării cauzei de instanța de judecată nu îi îngrădește dreptul recurentei-reclamante de a dispune de căile prevăzute de lege pentru a solicita suspendarea executării actelor contestate. Urmare acestor considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (1) teza II coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.G. SA împotriva încheierii din 25 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.