ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4244/2011

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 163/A din 10 iunie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții N.C.I. și SC P.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, precum și cererea intimatei Universitatea Cluj-Napoca privind cheltuielile de judecată în apel. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj: - a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Universitatea Cluj-Napoca, - a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții N.C.I.

și SC P.I. SRL împotriva pârâtei Universitatea Cluj-Napoca, - a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea Cluj-Napoca împotriva chemaților în garanție R.O. și SC I.P. SRL, - au fost obligați reclamanții să-i plătească în solidar pârâtei suma de 3.039,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându-se celelalte pretenții, în considerarea celor ce succed. Prima instanță a reținut următoarele: Justificarea calității procesuale pasive rezultă din dovedirea presupusului acord al pârâtei în folosirea de către chemații în garanție a studiului de prefezabilitate. Reclamanții au întocmit un studiu de fezabilitate, iar chemații în garanție un proiect de autorizare construcție, iar cele două lucrări au o individualitate distinctă.

Din conținutul concret al celor două lucrări rezultă că acestea sunt lucrări diferite. Între elementele arhitecturale și funcționale ale operelor de arhitectură, respectiv studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate și proiectul de autorizare - construcție, nu se regăsesc identități, decât la numărul de nivele, adică parter și două etaje. Sunt identice, în cazul elementelor funcționale ale operelor de arhitectură, denumirea și destinația obiectivului, denumirea spațiilor utile, suprafețele utile funcționale, numărul acceselor principale pe verticală. Restul elementelor de arhitectură nu sunt identice.

Plecând de la aceste concluzii, argumentele cuprinse în susținerea identității sau folosirii în proporție de peste 50%, din studiul de fezabilitate, respectiv concepție arhitecturală și amplasarea identică a principalelor funcțiuni nu pot fi primite, în sensul de a se considera că, prin proiectul de autorizare a construcției, s-a adus o atingere operei studiului de fezabilitate. Toate lucrările efectuate în vederea obținerii autorizației de construire au fost circumscrise anumitor criterii impuse, fie de beneficiari, fie de specificul obiectivului, fie de spațiul teren avut la dispoziție. Important în cauza de față este a se determina dacă aspectele ce pot fi considerate specifice acestei opere (studiu de fezabilitate) au fost preluate în proiectul de autorizație a construcției, iar expertiza a concluzionat că astfel de aspecte nu se regăsesc.

Având în vedere și un punct de vedere exprimat de o persoană cu o înaltă calificare și o reputație în acest domeniu, aptă să exprime puncte de vedere pertinente în domeniu, respectiv conf. dr. arhitect V.P., nu s-a putut aprecia că prin studiul de fezabilitate întocmit de reclamanți s-a creat o operă de arhitectură în sensul Legii nr. 8/1996, operă care să fie vătămată, în sensul preluării unora din elementele conținutului său într-o altă operă. Concluziile raportului de expertiză duc înspre verificarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 8 /1996, care prevăd că ideile nu sunt supuse dreptului de autor.

În cuprinsul studiului de fezabilitate, așa cum a rezultat și din concluziile expertizei la care toți experții au achiesat, nu există elemente specifice creatoare, apte de a fi protejate în condițiile legii, atâta timp cât în proiectul de autorizare a construcției nu se găsește niciun element specific, propriu unei concepții personale, cuprinse în studiul de fezabilitate și care să justifice o notă personală a autorului. Este firesc ca, până la un anumit punct, ținând cont de condițiile și solicitările beneficiarului, dar și de finalitatea specifică a construcției, respectiv spațiu de învățământ, să existe anumite similitudini sau apropieri din punct de vedere al elementelor nearhitecturale, care să influențeze soluția arhitecturală, însă aceasta nu poate duce la concluzia unei preluări a ideilor din studiului de fezabilitate și care să aducă atingere operei create prin acesta.

De altfel, în cuprinsul expertizei, în ceea ce privește elementele arhitecturale, analiza lor denotă o diferență majoră între acestea. Proiectul de autorizare a unei construcții este o lucrare mult mai amplă decât un studiu de fezabilitate, iar o astfel de lucrare este, față de un studiu de fezabilitate, într-adevăr, o dezvoltare, în sensul oferirii tuturor elementelor arhitecturale și nearhitecturale, în vederea edificării unei construcții. În ceea ce privește elementele presupus comune între studiul de fezabilitate și P.A.C., mai trebuie analizat și studiul de prefezabilitate, întocmit de către chemații în garanție și care a fost o lucrare anterioară studiului de fezabilitate.

Elementele generale au fost schițate pentru prima dată în această lucrare, lucrare care a suferit o dezvoltare prin efectuarea studiului de prefezabilitate, însă nu se poate aprecia că prin acest studiu de fezabilitate au fost preluate elemente originale, nemaiîntâlnite și care pot constitui obiect al unui drept de autor.

Cu privire la apelul formulat de către reclamanți s-au reținut următoarele: În esență, apelul reclamanților vizează 3 împrejurări a căror verificare se impune, respectiv: - proiectul Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Spații de învățământ și cazare” al Universității Cluj-Napoca este sau nu o lucrare originală; - în măsura în care răspunsul la această întrebare este unul pozitiv, dacă subzistă sau nu condițiile răspunderii civile delictuale, fiind cauzat un prejudiciu patrimonial și/sau nepatrimonial autorului operei, respectiv dacă au fost sau nu încălcate dispozițiile 12, art. 13 lit. f), respectiv ale art. 10 lit. a), b), c) și d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe; - în legătură cu prima împrejurare, aspectele legate de aprecierea probelor, respectiv a expertizei judiciare, inclusiv a motivelor de recuzare a expertului E.G.

În ceea ce privește expertiza judiciară, curtea a apreciat că prima instanță în mod corect a respins cererea de recuzare a expertului numit de instanță, prin încheierea ședinței publice din 25 noiembrie 2010, întrucât împrejurarea că o firmă al cărei asociat este expertul a efectuat lucrări de expertiză în favoarea pârâtei, în urma câștigării unor licitații, nu înseamnă că expertul ar avea vreun interes în prezenta cauză. Un interes ar fi existat în situația în care firma respectivă ar fi fost implicată în realizarea obiectivului ce constituie obiectul prezentului proces.

De altfel, părțile și-au desemnat fiecare câte un expert asistent, iar cel nominalizat de reclamanți, respectiv expertul T.Z., a semnat expertiza alături de ceilalți experți, având o opinie discordantă doar în ceea ce privește împrejurarea referitoare la necesitatea întocmirii proiectului pentru obținerea autorizației de construire de către aceeași persoană care a întocmit studiul de fezabilitate, împrejurare ce nu ține de obiectivele expertizei, care se referă la cunoștințe de specialitate în domeniul arhitecturii, ci de interpretarea legii, care este atributul exclusiv al instanței, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Cu privire la prima problemă, Curtea a apreciat că lucrarea studiu de fezabilitate nu are un caracter de noutate, neprezentând elemente de originalitate, pentru a se putea vorbi de o operă de arhitectură, în sensul art. 7 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.

Aceasta, deoarece, așa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, în toate cele trei lucrări invocate în cauză, respectiv studiul de prefezabilitate, cel de fezabilitate, precum și proiectul realizat în vederea obținerii autorizației de construire, se regăsesc toate elementele componente primare care alcătuiesc un program arhitectural în domeniu învățământului. Există chiar o disciplină denumită „Teoria arhitecturii”, disciplină care se ocupă de modul de realizare a unor astfel de proiecte în funcție de nivelul învățământului (elementar, gimnazial, mediu, universitar), rezultând pentru fiecare grad un nivel de dotare și funcțiuni (norme spațiale și scheme funcționale).

Există un patrimoniu național și universal de modele realizate, unde s-au cristalizat unele principii estetice și funcționale legate de gradul de rezistență calitativă și importanță, utilizate de proiectanți. Planurile cuprinse în cele 3 proiecte obiect al expertizei se aseamănă cu alte planuri de construcții, neprezentând, așadar, elemente deosebite, care să le confere un caracter de originalitate. Nu există o idee originală, unică în domeniul arhitecturii, în niciunul dintre cele 3 proiecte. Ce se remarcă este doar o abilitate acceptabilă de încadrare în situl topografic dat, existența unor elemente exprimate în certificatele de urbanism și o tratare mediocră a volumetriei și fațadelor.

Studiul de fezabilitate, indiferent de asemănările cu (sau deosebirile față de) proiectul executat în vederea obținerii autorizației de construire, nu are caracterul unei opere de arhitectură, lipsindu-i originalitatea, astfel că nu se pune problema vreunei încălcări a drepturilor de autor și creării unui prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial, neimpunându-se, astfel, necesitatea verificării încălcării art. 10 lit. a)-d), art. 12 și art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996. Încălcarea art. 13 lit. a) nu a fost invocată în fața primei instanțe, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci abia în apel, constituind o cerere nouă, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., așa cum corect au arătat intimații în întâmpinare; această împrejurare neprezentând, oricum, relevanță, față de cele reținute cu privire la lipsa caracterului de originalitate al lucrării pentru a se putea vorbi de o operă de arhitectură.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată pârâtei, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceasta nu a dovedit cuantumul lor, nedepunând factura, chitanța sau contractul de asistență juridică. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții N.C.I. și SC P.I. SRL, criticând-o pentru următoarele motive: 1. Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale - art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Doctrina și practica judiciară sunt unanime în sensul că dispozițiile în materie de incompatibilitate pot fi invocate și atunci când s-au încălcat norme referitoare la recuzare, iar partea a făcut o cerere de recuzare care i-a fost respinsă și astfel cel recuzat a participat la soluționarea pricinii.

La termenul din data de 10 iunie 2010 au formulat o cerere de recuzare a judecătorilor A.A.C. și A.I., membri ai completului, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., iar în susținerea cererii de recuzare au arătat că: - la termenul respectiv au formulat o cerere de amânare pentru a lua cunoștință de întâmpinările depuse la dosar, cerere de amânare a judecății până la soluționarea cererii de strămutare formulate în același dosar și cerere de probatoriu (înscrisuri, expertiză, înscriere în fals), toate respinse de către instanța de apel. Cererea de amânare a judecații a fost motivată de faptul că întâmpinările depuse de către pârât și chemații în garanție au fost depuse cu o zi înainte de expirarea termenului legal pentru depunerea întâmpinării, neavând timp material de studiu.

Au avut aproximativ o oră. În acest context, lăsarea cauzei la a doua strigare a reprezentat doar o măsură superficială prin care instanța de apel a încercat să acopere lipsirea de un drept fundamental al reclamanților dreptul efectiv la apărare. Fără a contesta faptul că cererea de suspendare a judecații apelului până la soluționarea cererii de strămutare fusese anterior respinsă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în fața Curții de Apel Cluj au solicitat amânarea cauzei, pentru a nu se afla în situația în care Dosarul nr. 5033/1/2010 să rămână fără obiect, iar demersul lor juridic vidat de orice finalitate. Cu toate acestea, instanța de apel a considerat că nu se impune suspendare, pentru considerentul ca nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dispus măsura suspendării judecații.

Cea mai importantă cerere (de asemenea respinsă) a fost cea de probatorii. Instanța de apel a considerat că înscrisurile pe care au învederat ca doresc să le depună au fost menționate și la termenul din 08 ianuarie 2010 în fața instanței de fond și nu au fost depuse ulterior. Înscrisurile de care fac vorbire nu au mai fost depuse pentru simplul fapt că la termenul din 08 ianuarie 2010 instanța de fond a respins cererea lor de efectuare a unei noi expertize și de suplimentare a probei cu înscrisuri și a rămas în pronunțare. Nu mai exista niciun temei legal în baza căruia ar fi putut depune înscrisurile respective la dosarul instanței de fond. Nepronunțându-se asupra utilității probei solicitate, instanța de apel a considerat ca nu se impune încuviințarea probei cu înscrisuri pe considerente străine de criteriile menționate de dispozițiile procedurale incidente.

Cât privește cererea privind efectuarea unui nou raport de expertiză (fundamentală prin prisma motivelor de apel formulate), instanța de apel a considerat ca nu se impune, „întrucât o parte din obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiză se referă tot la cererea de înscriere în fals, obiecțiuni ce au fost formulate și la instanța de fond, iar restul sunt critici privind interpretarea acestei probe (subl. ns.)”. Chiar dacă ar fi de acord cu aceasta interpretare, rămân totuși obiecțiunile lor cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză, iar prin motivele de apel au criticat motivarea cu care le-au fost respinse obiecțiunile la expertiză și interpretarea acestei probe de către instanța de fond, solicitând pentru aceste motive refacerea expertizei în fata instanței de apel.

Având în vedere în mod prioritar motivele de apel formulate, respingerea tuturor probelor solicitate în susținerea apelului, coroborată cu respingerea și a cererilor formulate în prealabil, echivalau cu o antepronunțare pe fondul cauzei. De remarcat în acest context este și atitudinea părtinitoare a judecătorilor ce au alcătuit completul de judecată în apel, care și-au motivat deciziile referitoare la cererile lor și pe durata „întinsă de timp” a acestui litigiu, în condițiile în care apelul s-a judecat la al doilea termen, iar judecata în primă instanță a durat cu puțin peste un an, fiind administrată în acest interval și o expertiză complexă. 2. Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a) După soluționarea cererii de recuzare, instanța trebuia să fixeze un termen și să citeze părțile, întrucât în acest caz, potrivit art. 153 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., termenul dat în cunoștința anterior suspendării nemaiproducând efecte. Recurenții nu au mai fost citați după soluționarea cererii de recuzare și nici nu au fost prezenți la dezbateri (după cum rezultă din chiar decizia atacată), astfel încât a fost lipsă de procedură la termenul de dezbateri, ipoteză de natură a atrage casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj. b) În mod greșit a fost respins apelul formulat în privința modului de soluționare de către instanța de fond a cererii de recuzare a expertului care a elaborat raportul de expertiză în fața Tribunalului Cluj.

În susținerea cererii de recuzare au arătat că expertu E.G. este asociat în cadrul SC I.P. SRL, o societate care își desfășoară activitatea în domeniul arhitecturii și urbanismului, care a realizat în activitatea sa numeroase lucrări de proiectare pentru investiții în construcții ce au avut ca beneficiar și pe intimata-pârâtă în cauză - Universitatea Cluj-Napoca. Situația domnului expert E.G. dă naștere unei prezumții de parțialitate și implicare subiectivă a expertului recuzat, prezumție care nu a fost în niciun moment răsturnată și care rezultă cu evidență, chiar privită dintr-o perspectivă obiectivă, din întregul raport de expertiză efectuat în prezenta cauză.

c) În mod greșit a fost respinsă cererea de înscriere în fals formulată împotriva „Listei de semnături” din studiul de prefezabilitate, înscris care nu doar că a fost avut în vedere de către expert în elaborarea raportului de expertiză în aceasta cauză, ci a reprezentat chiar premisa concluziilor stabilite prin acest raport de expertiză. Au înțeles să solicite instanței să cerceteze înscrisurile defăimate potrivit dispozițiilor art. 184 C. proc. civ., cerere respinsă atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, de această ultimă dată fără niciun fel de motivare în rezonanță cu dispozițiile procedurale aplicabile. Aceste înscrisuri cu privire la care s-a formulat cererea de înscriere în fals nu au fost nicicând aduse la cunoștința lor, nu au fost depuse la dosar în cadrul probei cu înscrisuri, însă au stat la baza întocmirii raportului de expertiză în prezenta cauză.

3. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii , motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a) Încălcarea art. 13 lit. a) din lege a fost invocată și prin cererea introductivă; b) aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 8/1996. Protecția creației intelectuale din domeniul literar, artistic sau științific este condiționată de originalitatea acesteia, iar opera este considerată a fi originală în măsura în care ea poartă amprenta personalității autorului. Aceasta se poate manifesta atât în forma de expresie, cât și în elementele de fantezie, alegere, selecționare a materialului sau prelucrare mintală. Lipsa de noutate nu lipsește opera de originalitate și, deci, în principiu, noțiunea de noutate înțeleasă ca absență a anteriorității este inoperantă în materia drepturilor de autor.

Instanța de apel a reținut, în motivarea lipsei de originalitate, că studiul de fezabilitate nu are un caracter de noutate, neprezentând elemente de originalitate sau de unicitate. Originalitatea nu se apreciază în funcție de numărul mai mic sau mai mare de elemente originale care alcătuiesc opera, ci se apreciază în ansamblu, iar lipsa noutății unei opere de creație intelectuală nu o lipsește de originalitate. Faptul că nu există o idee originală, unică în domeniul arhitecturii, nu are nicio relevanță în cauză, în raport de faptul că, oricum, ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare, nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor [art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996].

Proiectele de arhitectură sunt protejate în cadrul dreptului de autor în măsura în care prezintă originalitate sub aspectul formei. Cu alte cuvinte, atât timp cât proiectul, pe lângă detaliile pur tehnice folosite pentru arhitectură, conține și o notă personală a autorului - desenul general, materiale alese, modul de folosire și dispunere, proporțiile clădirii etc. - atunci nu se poate considera că opera astfel creată nu este o operă de arhitectură în sensul Legii nr. 8/1996.

Studiul de fezabilitate oferă numeroase elemente arhitecturale de originalitate (amplasarea holului central cu gol spre parter, în axa de compoziție a întregii clădiri, poziționarea sălilor de lectură în axul intrării principale cu acces direct din holul central, poziționarea sălilor de curs și seminarii, concepția generală a circulațiilor, acceselor, care determină și funcționalitatea obiectivelor, amplasarea scărilor, accesul principal și accesele laterale și din curtea interioară, concepția arhitecturală simetrică, fațadele, șarpanta) pentru a-l considera o operă de arhitectură protejată de dreptul de autor. Cu ignorarea acestor elemente instanța de apel a considerat că opera nu se bucură de originalitate, prin urmare nu poate fi protejată de dispozițiile Legii nr. 8/1996.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Curte de apel, în considerarea celor ce succed: 1. Nealcătuirea instanței potrivit dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., poate fi primit în cauza de față numai dacă se apreciază că cererea de recuzare a fost respinsă în mod greșit de instanța de apel. Verificând încheierea de respingere a cererii de recuzare formulată de către reclamanți, din perspectiva art. 34 alin. (2) C. proc. civ. și argumentele invocate de către reclamanții-recurenți, se constată că aceasta întrunește cerințele de legalitate, ceea ce atrage caracterul nefondat al primului motiv de recurs.

Respingerea unor cereri de amânare sau vizând probatoriul nu se circumscrie niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 27 C. proc. civ., nereflectând nicio antepronunțare în cauză. 2. Nu se poate reține în cauză nici încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce face să nu fie atrasă în cauză nici incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a) Cererea de recuzare a fost formulată la termenul la care s-a și judecat cauza, instanța nesuspendând judecata cauzei și neacordând termen pentru soluționarea acesteia, ci a fixat oră în aceeași zi, urmând să reia astfel judecata în ipoteza în care cererea ar fi fost respinsă. În aceste condiții, nu se mai impunea citarea părților, în temeiul art. 153 alin. (2) C. proc.

civ., acestea trebuind să rămână pentru o reluare a judecății în ipoteza respingerii cererii de recuzare. Astfel a și procedat apărătorul pârâtului, care a fost prezent la reluarea judecății. b) Văzând dispozițiile art. 204 alin. (1) coroborate cu art. 27 pct. 1 C. proc. civ., s-a dat o corectă soluționare motivului de apel vizând modul de soluționare a cererii de recuzare a expertului.

Aceasta în condițiile în care instanța de apel a reținut, aspect necontestat în recurs, că părțile și-au desemnat fiecare câte un expert asistent, iar cel nominalizat de reclamanți, respectiv expertul T.Z., a semnat expertiza alături de ceilalți experți, având o opinie discordantă doar în ceea ce privește împrejurarea referitoare la necesitatea întocmirii proiectului pentru obținerea autorizației de construire de către aceeași persoană care a întocmit studiul de fezabilitate, împrejurare ce nu ține de obiectivele expertizei, care se referă la cunoștințe de specialitate în domeniul arhitecturii, ci de interpretarea legii, care este atributul exclusiv al instanței. c) Modul de soluționare dispus de instanța de apel cererii de înscriere în fals nu a fost criticat prin cererea de recurs, reclamanții reluând argumentele pentru care susțin cererea de înscriere în fals, ceea ce face ca și această critică să nu fie primită.

3. Cel de-al treilea motiv de recurs este fondat, atrăgând casarea deciziei. a) Cu privire la încălcarea dreptului protejat de art. 13 lit. a) din Legea nr. 8/1996 – dreptul autorului de a autoriza reproducerea integrală sau parțială a operei , instanța de apel a reținut că o astfel de cerere nu a fost formulată în fața primei instanțe, făcând aplicarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ. În acțiune se reclamă încălcarea și a dreptului patrimonial de autor reglementat de art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996, ceea ce atrage caracterul fondat al acestei critici și incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

b) Pentru a se putea prevala de protecția Legii nr. 8/1996, reclamanții invocă incidența în ceea ce privește propria lucrare a - art. 7 lit. h) din această lege, care recunoaște ca obiect al dreptului de autor operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură, - art. 84 alin. (2), potrivit căruia construirea unei opere de arhitectură, realizată total sau parțial după un alt proiect, nu poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect.

Instanța de apel reține lipsa de originalitate, cu referire la faptul că: - în lucrările în comparație se regăsesc toate elementele componente primare care alcătuiesc un program arhitectural în domeniul învățământului, care se regăsesc în literatura de specialitate, în patrimoniul național și universal; - planurile cuprinse în cele trei proiecte obiect al expertizei se aseamănă cu alte planuri de construcții, neprezentând, așadar, elemente deosebite, care să le confere un caracter de originalitate; - nu există o idee originală, unică în domeniul arhitecturii, în niciunul dintre cele trei proiecte. Includerea într-o lucrare a elementelor primare care ar alcătui un program arhitectural în domeniul învățământului nu exclude prin ea însăși dobândirea de către aceasta a unui caracter de originalitate, trebuind verificat dacă aceasta îmbracă amprenta personală a autorului.

Prin cererea de apel s-a subliniat faptul că studiul de fezabilitate oferă numeroase elemente arhitecturale de originalitate, cu sublinierea acestora, fără ca instanța să analizeze apărările formulate sub acest aspect. Raportat la asemănările cu alte planuri de construcții trebuie să se verifice dacă acestea, din lucrarea imputat a fi copiată, vizau originalitatea celorlalte sau dacă ceea ce nu se aseamănă este original acum. Originalitatea ideii, unicitatea acesteia în domeniul arhitecturii, nu prezintă relevanță în analiza originalității unei lucrări ca operă care să intre sub domeniul de protecție al Legii nr. 8/1996, cerință impusă de art. 7 din lege, întrucât ideile, teoriile, conceptele, descoperirile și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare sunt excluse de la protecție prin art. 9 lit. a) din lege.

Întrucât aprecierea lucrării ca operă protejabilă în sensul Legii nr. 8/1996 și, ulterior, verificarea încălcărilor imputate presupun verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, urmează să se caseze decizia de apel, cu aplicarea art. 304 pct. 7 și 9, precum și a art. 312 alin. (5) și art. 314 C. proc. civ., dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași Curte de apel – care va avea în vedere și înscrisurile administrate în dosarul de recurs. Cauza nu va fi trimisă spre rejudecare altei instanțe de același grad, astfel cum au solicitat recurenții în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., motivele invocate nefiind în măsură să atragă aplicarea acestor dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții N.C.I. și SC P.I. SRL împotriva deciziei nr. 163/A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.