ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3790/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3790/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de strămutare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2009 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, petentul C.S.C. a solicitat strămutarea cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 2717/328/2008 al Judecătoriei Turda, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Turda, prin Primar - Serviciul Public Poliția Comunitară Turda. La termenul de judecată din data de 24 iunie 2009, constatând că părțile nu s-au prezentat și nici nu au solicitat, în scris, judecata în lipsă, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei.
Cum cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților, instanța a dispus repunerea acesteia pe rol pentru termenul din data de 22 septembrie 2010, în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții timp de 1 an”. Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea potrivit dispozițiilor art. 249 - 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea prevederilor art. 252 alin. (1) C. proc.
civ., constatându-se, din oficiu, perimarea cererii de strămutare formulată de petentul C.S.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimată cererea formulată de C.S.C. privind strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2717/328/2008 al Judecătoriei Turda. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.