ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1895/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A. Prin Încheierea din 4 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4072/107/2009, în baza art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților A.D. și B.M. și s-a menținut în continuare această măsură. Instanța învestită cu soluționarea apelului cauzei a reținut că se impune menținerea arestării preventive luată față de inculpați, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea extremă a faptelor.

În concret, instanța de apel a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidențiat de natura și gravitatea deosebită a faptelor imputate inculpaților, iar menținerea măsurii arestării preventive este impusă și de necesitatea de a se asigura desfășurarea normală a procesului penal, având în vedere și comportamentul acestora anterior comiterii faptelor. A mai reținut că în cauză menținerea arestării preventive este justificată și prin prisma dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenție, față de inculpați fiind pronunțată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, pentru faptele care au determinat arestarea acestora. B. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs A.D.

și B.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea lor în stare de libertate deoarece nu există date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică sau că pot influența judecarea cauzei. Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate. Inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

în ceea ce îl privește pe inculpatul A.D., reținându-se, în esență că, în noaptea de 5/6 august 2009, în baza unei înțelegeri prealabile, au intrat în locuința victimei l.A., cu scopul de a-i fura calul, însă negăsindu-l au aplicat victimei, în mai multe rânduri, lovituri repetate peste cap și corp, cauzându-i suferințe pe o perioadă mai mare de timp, apoi au aruncat victima, deși era conștientă, într-o fântână, sustrăgând alte bunuri din locuință - fapte pentru care au fost condamnați în fond la pedepse de 28 ani și, respectiv, 27 ani închisoare. Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel Alba Iulia, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților nu au încetat să existe.

Față de gravitatea deosebită a faptelor și de împrejurările în care au fost comise, de amploarea activității infracționale și importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod corect, instanța de apel a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu a fost depășită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei.

În cauză, recurenții-inculpați au fost arestați preventiv la data de 9 august 2009, astfel că durata detenției provizorii, de circa 11 luni până la acest moment, nu poate fi considerată ca depășind termenul rezonabil impus de jurisprudența europeană și națională, având în vedere circumstanțele și complexitatea cauzei. În consecință, pentru aceste considerente, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații A.D. și B.M. împotriva Încheierii de ședință din 04 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4072/107/2009. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2010.