ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1895/2010

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

A. Prin Încheierea din 4 mai 2010 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4072/107/2009, în

baza art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpaților A.D. și B.M. și s-a menținut în continuare această măsură.

Instanța învestită cu

soluționarea apelului cauzei a reținut că se impune menținerea arestării

preventive luată față de inculpați, întrucât temeiurile care au determinat

această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și

gravitatea extremă a faptelor.

În concret, instanța

de apel a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidențiat

de natura și gravitatea deosebită a faptelor imputate inculpaților, iar

menținerea măsurii arestării preventive este impusă și de necesitatea de a se

asigura desfășurarea normală a procesului penal, având în vedere și

comportamentul acestora anterior comiterii faptelor.

A mai reținut că în

cauză menținerea arestării preventive este justificată și prin prisma

dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenție, față de inculpați fiind

pronunțată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, pentru faptele care au

determinat arestarea acestora.

B. Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs A.D. și B.M., solicitând revocarea măsurii

arestării preventive și judecarea lor în stare de libertate deoarece nu există

date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică

sau că pot influența judecarea cauzei.

Examinând încheierea

atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate.

Inculpații au fost

trimiși în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., art.

211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul A.D.,

reținându-se, în esență că, în noaptea de 5/6 august 2009, în baza unei

înțelegeri prealabile, au intrat în locuința victimei l.A., cu scopul de a-i

fura calul, însă negăsindu-l au aplicat victimei, în mai multe rânduri,

lovituri repetate peste cap și corp, cauzându-i suferințe pe o perioadă mai

mare de timp, apoi au aruncat victima, deși era conștientă, într-o fântână,

sustrăgând alte bunuri din locuință - fapte pentru care au fost condamnați în

fond la pedepse de 28 ani și, respectiv, 27 ani închisoare.

Înalta Curte constată

că, astfel cum în mod just a reținut și Curtea de Apel Alba Iulia, temeiurile

care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive

a inculpaților nu au încetat să existe. Față de gravitatea deosebită a faptelor

și de împrejurările în care au fost comise, de amploarea activității

infracționale și importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul

negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a

autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte,

în mod corect, instanța de apel a apreciat în mod corect că sunt probe certe,

fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea

în libertate a inculpaților prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea

publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau

încetat.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că nu a fost depășită durata rezonabilă a arestului

preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod

abstract, ci ținând cont de circumstanțele și complexitatea cauzei. În cauză,

recurenții-inculpați au fost arestați preventiv la data de 9 august 2009,

astfel că durata detenției provizorii, de circa 11 luni până la acest moment, nu

poate fi considerată ca depășind termenul rezonabil impus de jurisprudența

europeană și națională, având în vedere circumstanțele și complexitatea cauzei.

În consecință, pentru

aceste considerente, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate recursurile declarate de inculpații A.D. și B.M. împotriva Încheierii

de ședință din 04 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 4072/107/2009.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 mai 2010.