ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4273/2010

Asupra recursului de față : În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 91 din 12 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, inculpatul A.N. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor în formă calificată prevăzut de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art. 81 și 82 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani și s-au pus în vedere dispozițiile art. 83 C. pen. S-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), pe o perioadă de 2 ani, suspendată conform art. 71 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., a computat din pedeapsa aplicată perioada de detenție de la 27 mai 2009 la 08 iunie 2009. Inculpatul A.N. a fost obligat la 4.517,70 RON cheltuieli de spitalizare către Spitalul de urgență "B.A." și la 8.200 RON daune materiale către partea vătămată P.I. și 4.000 RON daune morale. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în după-amiaza zilei de 25 mai 2009 în jurul orelor 15,30 inculpatul se afla la cosit când pe acolo a trecut partea vătămată P.I. care își ducea caprele la pășune. Victima i-a imputat inculpatului că iarba pe care o cosește aparține martorului G. după care a mers acasă la martor și i-a comunicat acest fapt. Partea vătămată și martorul au venit împreună la fața locului unde, inculpatul a luat o mână din iarba cosită și a aruncat-o în grădina martorului.

Văzând aceasta, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată și a lovit-o cu coasa în cap (cu partea din lemn numită brățar), după care acesta plin de sânge a căzut la pământ. Inculpatul a anunțat poliția, cu care s-a deplasat la fața locului după ce a fost anunțată și salvarea. Din raportul medico-legal rezultă că a fost necesară intervenție neurochirurgicală și un număr de 120 - 140 zile îngrijiri medicale, iar leziunea provocată de inculpat i-a pus în pericol viața victimei. Situația de fapt reținută și vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită cu probatoriul administrat, actele medico-legale dar și recunoașterea inculpatului.

La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 și 52 C. pen., respectiv fapta și împrejurările în care s-a săvârșit, poziția procesuală a inculpatului care a recunoscut și regretat cele întâmplate, instanța a constatat că nu poate fi reținută scuza provocării susținută de inculpat deoarece susținerea acestuia în sensul că a lovit partea vătămată de teamă ca acesta, care avea un topor asupra sa să nu-l lovească. Sub aspectul laturii civile, despăgubirile materiale au fost acordate în raport de dovezile produse, iar cât privește daunele morale ele au fost apreciate în raport de același probatoriu administrat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul criticând sentința întrucât nu a fost reținută scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

cu consecințele pe care le-ar avea, atât asupra laturii penale, dar și civile. La rândul său, Parchetul a criticat sentința sub aspectul faptului că în mod greșit s-au reținut circumstanțele atenuante și prin consecință individualizarea pedepsei este nelegală. S-a criticat sentința și pentru că instanța a omis să facă aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi. Partea vătămată a susținut în apelul declarat împotriva aceleiași sentințe că în mod greșit nu i-au fost acordate despăgubiri materiale de 50.000 RON pe care le-a demonstrat, dar și daunele morale solicitate în același cuantum. Prin Decizia penală nr. 54 din 9 iunie 2010, a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea civilă P.I.

S-a desființat în parte, în latură penală sentința atacată, în sensul că s-a aplicat individualizarea pedepsei accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ce va fi suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a reținut în favoarea inculpatei circumstanța prevăzută de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Au fost menținute daunele morale către partea civilă la 10.000 RON. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins ca nefondat apelul inculpatului. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că în ceea ce privește situația de fapt, Curtea va aprecia că aceasta a fost corect reținută de prima instanță și nici nu este contestată decât de apelantul-inculpat sub aspectul existenței unei acțiuni de provocare din partea victimei.

În esență, s-a reținut în mod justificat că la data de 25 mai 2009 orele 15,30 inculpatul A.N. a lovit-o pe partea vătămată P.I. cu o coasă în cap (cu partea numită brățară - locul unde se prinde coasa de coada din lemn), deranjat de faptul că acesta i-a reproșat de ce cosește iarba martorului G.V., chemat și el la locul incidentului de partea vătămată. Această situație rezultă cu destulă ușurință din declarațiile inculpatului care se coroborează cu cele ale martorilor G.V. și P.I.A. (martori oculari) și raportul de expertiză medico-legală. Susținerea inculpatului în sensul că a comis fapta de lovire în urma unei acțiuni de provocare din partea părții vătămate, nu poate fi reținută. Astfel, din declarațiile martorilor oculari G.V.

și P.I.A. rezultă că partea vătămată nu avea în mână decât o nuia cu care mâna caprele la păscut. Susținerea inculpatului în sensul că partea vătămată avea în mână un topor cu care l-a amenințat și a încercat să-l lovească nu poate fi reținută, fiind contrazisă de martorii oculari. În ceea ce privește încadrarea juridică, în mod corect tribunalul a apreciat că fapta inculpatului de a lovi partea vătămată cu coasa în cap, cauzându-i leziuni ce au necesitat intervenție chirurgicală de urgență și leziuni așa cum sunt descrise în actele medicale, care au necesitat 120 - 140 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

În legătură cu individualizarea pedepsei, aspect criticat de procuror, Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. Într-adevăr fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, dar ținând seama de împrejurările în care a fost comisă (în sensul că inculpatul este la vârsta de 82 de ani, cu o stare de sănătate precară și pe fondul unei discuții contradictorii cu partea vătămată l-a lovit pe acesta cu coasa în cap), de persoana inculpatului care este la o vârstă înaintată, fără antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, susținând doar o stare de provocare, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins în condițiile aplicării unei pedepse de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării.

La situația inculpatului instanța a apreciat corect că scopul pedepsei va putea fi atins și fără privare de libertate, pedeapsa aplicată constituind un serios avertisment pentru a-și revizui comportamentul pe viitor, mai ales că nici până la momentul săvârșirii el nu a avut conflicte cu legea penală. Se mai critică faptul că tribunalul nu a precizat care sunt circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, aspect de astfel întemeiat, motiv pentru care instanța de apel va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., întrucât pentru motivele expuse pot fi reținute aceste circumstanțe în favoarea inculpatului. De fapt, tribunalul a avut în vedere motivele pentru care a făcut aplicarea dispozițiile art. 76 lit. a) C. pen., numai că nici în considerente și nici în dispozitiv (sau minută) nu le-a încadrat juridic în dispozițiile art. 74 lit. a) - c) C. pen.

Reținerea circumstanțelor atenuante este criticată și pentru faptul că instanța nu putea face aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen. ci a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., iar pedeapsa putea fi redusă până la cel mult o treime din minimul special. Potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. în cazul infracțiunilor contra siguranței statului, al infracțiunilor contra păcii și omenirii, al infracțiunii de omor, al infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Din interpretarea textului rezultă că legiuitorul a avut în vedere în cazul infracțiunii de omor, fapta consumată, prin care s-a produs deci acest rezultat, adică moartea victimei, iar nu și tentativa la această infracțiune. Textul vorbește de infracțiunea de omor precum și de orice altă infracțiune cu intenție prin care s-a cauzat moartea unei persoane, deci legiuitorul s-a referit la rezultatul produs prin infracțiunea intenționată. Ultima critică a procurorului (punctul 3 din motivare) se referă la neaplicarea pedepsei accesorii prevăzut de art. 64 C. pen., aspect întemeiat, întrucât inculpatul deși a fost condamnat la pedeapsa închisorii în modalitatea prevăzută de art. 81 C. pen., pedeapsa accesorie trebuia obligatoriu aplicată și apoi suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen., motiv pentru care Curtea va proceda în consecință.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că sub aspectul daunelor materiale, tribunalul a apreciat în mod corect că probele de la dosar dovedesc un prejudiciu material ridicat la suma de 8.200 RON. S-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosar (contract de împrumut CAR, chitanțe cu cheltuieli etc.) din care nu a reieșit un cuantum mai mare al sumelor cheltuite de partea vătămată. Susținerea părții vătămate în sensul că pe perioada internării în spital a cheltuit o sumă importantă de bani și acest lucru ar fi de notorietate, nu poate fi reținută în primul rând pentru motivul că, deși acest lucru ar reprezenta un aspect de notorietate, nu poate fi cuantificată suma în lipsa unor dovezi în acest sens.

Nu se poate acorda o anumită sumă de bani pretins cheltuită doar pe baza susținerii părții și aprecierii subiective a instanței. În legătură cu daunele morale Curtea constată că tribunalul nu a făcut o justă apreciere a suferințelor fizice și psihice produse părții vătămate prin fapta inculpatului. Având în vedere perioada spitalizărilor, numărul de zile de îngrijiri medicale, suferința fizică urmare loviturii și a intervențiilor chirurgicale la cap, stresul produs pe perioada spitalizării, consecințele pe viitor ale leziunilor, Curtea apreciază că suma de 4.000 RON nu reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului nepatrimonial suferit, motiv pentru care va majora cuantumul acesteia la suma de 10.000 RON.

În ceea ce privește susținerea inculpatului cum că nu s-a făcut constituire de parte civilă până la citirea actului de sesizare, Curtea, așa cum a constatat și tribunalul, va aprecia că aceasta nu poate fi primită în condițiile în care partea vătămată se afla încă internată la momentul respectiv, iar soția acestuia a precizat care sunt pretențiile civile în faza de urmărire penală. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs inculpatul și partea civilă, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. Inculpatul a susținut că în mod nelegal instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 173 lit. b) cu consecință atât asupra laturii penale dar și a laturii civile a cauzei, caz de casare prevăzut de art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc.

civ. Susține inculpatul că lovirea părții vătămate s-a produs din teamă și greșeală și că, dacă ar fi dorit să lovească partea vătămată ar fi folosit partea tăietoare a coasei. Se mai susține că dacă partea vătămată nu s-ar fi îndreptat spre el cu un topor și intenția de a-l lovi, incidentul n-ar fi avut loc. În recursul său, partea vătămată susține că daunele materiale în cuantum de 50.000 RON deși dovedite nu au fost acordate, iar în ce privește daunele morale se arată că instanțele nu au avut în vedere suferințele psihice. Cu privire la susținerile inculpatului privitor la reținerea circumstanței prevăzut de art. 73 lit. b), rezultă din toate declarațiile inculpatului (cu excepția celei olografe din 20 mai 2009 (de la urmărirea penală), a susținut că victima a avut un topor asupra sa și a venit să-l lovească, fapt ce a determinat reacția sa de a se apăra cu coasa, împrejurare în care a lovit victima.

Apărarea inculpatului este infirmată de întregul probatoriu administrat, respectiv martorii oculari G.V. și P.I.A. care, în toate declarațiile au susținut că partea vătămată a avut asupra sa un bici, cu care niciun moment nu l-a amenințat pe inculpat. Este de observat că nici din procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului nu rezultă că ar fi fost găsit un topor. Prin urmare, probele administrate apreciate corect de către instanțe nu sunt de natură a demonstra exigența prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv săvârșirea de către inculpat a infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei criticată de partea vătămată în recursul său, Curtea constată că sub aspectul daunelor materiale actele de la dosar (contract de împrumut C.A.R., chitanțe de cheltuieli etc.) rezultă ca și cuantum suma de 8.200 RON, sumă pe care instanța a acordat-o. Sumele pe care partea vătămată susține că le-a cheltuit cu spitalizarea nu au putut fi probate prin probele administrate. Prin decizia recurată a fost reapreciat cuantumul daunelor morale de la 4.000 RON la 10.000 RON, considerându-se în mod corect că aceasta reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului nepatrimonial suferit. O reapreciere a cuantumului majorat de instanța de recurs în ce privește daunele morale nu este justificată de simpla suferință psihică susținută de partea vătămată astfel încât și sub acest aspect recursul declarat de partea vătămată este nefondat.

Curtea constată că decizia recurată este temeinică și legală astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 C. proc. pen. recursurile declarate de inculpatul A.N. și partea vătămată P.I., urmează să fie respinse ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea vătămată P.I. și de inculpatul A.N. împotriva Deciziei penale nr. 54 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta-parte vătămată la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul-inculpat la plata sumei 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 noiembrie 2010.