ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 702/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 702/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin sentința penală nr. 54 de la 22

martie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, s-a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice

formulată de inculpat,

din infracțiunea de tentativă de omor calificat prev. de

art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin.

(1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., în

infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182

alin. (2) C.

pen., ca neîntemeiată.

In baza art. 20

alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 175

alin. (1) lit. i)

C. pen. și alin. (2) C. pen. cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. si art.

76 alin. (2) C. pen., a

fost condamnat inculpatul G.M.

la 4 ani și 6

luni închisoare, pedeapsă principală și 2

ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

alin. (1), lit. a) teza a

II

a și lit. b) C. pen., după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II

a si lit. b)

C. pen., pe durata executării

pedepsei.

In baza art. 350

C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive, iar în baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii si arestării

preventive începând cu data de 12 mai

2010, la zi.

S-a admis

acțiunea civilă promovată de Spitalul Clinic Județean de

Urgentă Craiova

și, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 313 din Legea nr.

95/2002, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3669,39 lei, reactualizată

la data plății efective,

reprezentând cheltuieli de spitalizare; s-a admis în parte acțiunea civilă

promovată de partea civilă B.C. și, în

baza

art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 și art. 999 C. civ., a fost

obligat

inculpatul la plata sumei de 25.000 lei, reprezentând daune

morale; în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2287 lei, din care, 1000

lei avansați la urmărirea penală, 1000 lei avansați pe parcursul cercetării

judecătorești, 187 lei contravaloare expertiză medico-legală avansată din

fondurile Ministerului Justiției si 100 lei reprezentând onorariu avocat

oficiu; în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la

plata sumei de 1255,26 lei, cheltuieli de judecată către partea vătămată B.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr.

185/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a

inculpatului G.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)

-175

alin. (1) lit. i) C. pen.

In fapt s-au reținut următoarele:

Pe raza localității Cezieni, jud. Olt,

în extremitatea nordică a satului Bondrea, se află un izlaz comunal ce este

așezat între pădurile Elias și Preajba de Pădure, izlaz care are o suprafață de

peste 50.000 mp. Pe acest izlaz, despărțit de pârâul Teslui, cetățenii

localității Cezieni, merg la pășunat cu animalele. Deși sezonul de pășunat

animale pe izlaz, începe la data de 1 mai, în ziua de 18 aprilie 2010, partea

vătămată B.C., a plecat de la domiciliu său în jurul orelor 10,00 și s-a

deplasat cu oile în apropierea pădurii Elias, acolo unde în jurul orelor 13,00

a sosit inculpatul, cu cele 2 vite ale sale. Pe fondul unor discuții anterioare

contradictorii, determinate de neînțelegerile cu privire la timpul și locul în

care să-și pășuneze animalele, observând-o pe partea vătămată, inculpatul s-a

deplasat în locul în care aceasta era prezentă și i-a reproșat din nou prezența

cu oile și caprele pe izlaz, context în care partea vătămată și-a exprimat

verbal dreptul pe care îl are, în acest sens, ca toți ceilalți cetățeni. In

acest context conflictual, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu

cuțitul în zona abdominală și, observând starea gravă în care se găsea victima,

care a început să sângereze, și-a luat cele 2 animale pe care le avea la

pășunat și a plecat spre domiciliul său, după ce, mai întâi, a aruncat cuțitul

în pârâul Teslui, situat în imediata apropiere a locului în care se găseau.

Partea vătămată a reușit să se

deplaseze pe un drum de țară, acolo unde a fost găsită de minorii C.M. și C.I.,

care au sesizat familia acesteia, dar și organele de poliție și cele medicale,

victima fiind transportată la Spitalul nr. 1 Craiova, unde a fost internată în

secția chirurgie în perioada 18 aprilie - 28 aprilie 2010, cu diagnosticul

„Plagă penetrantă toraco-abdominală sp.VIII intercostal stâng. Hemoperitoneu.

Șoc hemoragie. Agresiune fizică prin armă albă. Plagă transfixiantă hepatic lob

stâng segment III. Plagă de corp de pancreas cu secțiunea arterei splenice.

Hematom pancreatic".

Leziunile traumatice prezentate de

partea vătămată în data de

18 aprilie 2010,

produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, au

necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale, fiind de

natură a pune în primejdie

viața acesteia.

Raportul de nouă

expertiză medico-legală nr. 770/A5 din 11 februarie 2011, efectuat în cauză, a

confirmat concluziile raportului de constatare medico

legală nr. 1475/A1 din 6 mai 2010

efectuat de Institutul de Medicină Legală

Craiova

în faza de urmărire penală, în plus stabilindu-se că este vorba de o singură

lovitură aplicată, cu interesarea ficatului, splinei și pancreasului, care

a

determinat pierderea unui organ (splenectomie), partea vătămată

nemaiputând face însă obiectul expertizei

medicale din punct de vedere al

capacității de muncă, fiind pensionată.

Instanța de fond

a înlăturat apărarea inculpatului relativă la atitudinea provocatoare, chiar

agresivă a părții vătămate, în condițiile în care această susținere a fost

singulară, nefiind confirmată de nici un alt mijloc de probă, neputându-se

reține deci că în ziua de 18 aprilie 2010, inculpatul ar fi fost atacat de

câinii părții vătămate, apoi de către aceasta, cu un topor.

S-a constatat

că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele

constitutive ale

infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. de art. 20 alin. (1)

C. pen., art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) și alin.

(2) C. pen., respingându-se cererea de schimbare a încadrării juridice

formulată

de inculpat, ca

fiind neîntemeiată.

In ceea ce

privește latura civilă a procesului penal, instanța de fond a constatat în

esență că în raport de mijloacele de probă administrate în cauză, sub aspectul

dovedirii pretențiilor civile solicitate de partea vătămată și de manifestarea

inculpatului referitoare la această împrejurare, precum și de

concluziile

raportului de nouă expertiză medico-legală, prejudiciul material

pretins nu a fost dovedit, acțiunea

civilă fiind admisă în parte, respectiv numai sub aspectul daunelor morale

solicitate.

Referitor la

cuantumul daunelor morale, s-a apreciat că trauma psihică suferită de partea

civilă este evidentă, prejudiciul moral suferit determinând

angajarea

răspunderii civile a inculpatului pentru plata sumei de 25.000 lei,

cuantificată, ca

fiind de natură a-1 acoperi în mod just și integral.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat apel, în termen legal, atât

Parchetul

de pe lângă Tribunalul Olt, cât și partea civilă B.C.,

precum și

inculpatul G.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a

criticat individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, solicitând

majorarea acesteia în

raport de

circumstanțele în care a fost săvârșită fapta. Apelul părții civile a

vizat atât latura penală cât și cea civilă,

solicitându-se majorarea pedepsei și admiterea pretențiilor civile astfel cum

acestea au fost formulate.

Inculpatul G.M.

a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182

alin. (2) C. pen., arătând că nu a acționat cu intenția de a ucide partea

civilă, și, în subsidiar reducerea pedepsei la care a

fost condamnat,

în raport de circumstanțele personale, cu privire la latura

civilă, a solicitat reducerea

cuantumului daunelor morale la care a fost obligat, întrucât nu au fost

dovedite de partea civilă.

Prin decizia

penală nr. 203 din 17 Octombrie 2011 Curtea de Apel

Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate

de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă, a desființat sentința apelată sub

aspectul laturii penale, majorând pedeapsa aplicată inculpatului

G.M., la 5 ani și 6 luni închisoare.

Au fost menținute

celelalte dispoziții din sentința penală atacată, fiind

respins ca nefondat, apelul

inculpatului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul, a constatat că prima instanță a reținut o

situație de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu

just apreciat, în baza căruia faptei

inculpatului i-a fost dată o încadrare

juridică

legală în prevederile infracțiunii de tentativă de omor calificat prev

de art. 20 rap la art. 174 alin. (1) și (2) C.

pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) și (2)

C. pen.

S-a constatat că, din probele

administrate atât în cursul urmăririi

penale

cât și în cursul cercetării judecătorești, rezultă starea de fapt reținută

de prima instanță și vinovăția inculpatului

pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea

de omor calificat, faptă săvârșită la 18 aprilie 2010, când, pe

fondul unor discuții anterioare contradictorii,

determinate de neînțelegeri și

cele determinate la timpul și locul în

care să-și pășuneze animalele,

inculpatul

i-a reproșat părții vătămate faptul că se afla cu oile și caprele pe

izlaz, după care i-a aplicat acesteia o lovitură

cu cuțitul în zona abdominală, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat

pentru vindecare 25 - 30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața

părții vătămate.

Din raportul de

constatare medico-legală din 06 mai 2010 întocmit de

Institutul de

Medicină Legală Craiova și raportul de nouă expertiză medico-

legală întocmit

de același institut la data de 11 noiembrie 2011, Curtea de apel a

reținut că

leziunile traumatice prezentate de partea vătămată s-au produs prin

lovire cu un corp tăietor-înțepător,

posibil cuțit, fiind aplicată o singură

lovitură

cu interesarea splinei, ficatului și pancreasului, leziunile traumatice

produse

punându-i în primejdie viața părții vătămate, care prezintă

infirmitate fizică prin pierderea unui organ

(splenectomie).

In contextul actelor medicale

existente la dosar, s-a apreciat că apărarea apelantului-inculpat, în sensul că

a aplicat o singură lovitură părții vătămate, însă nu i-a fracturat coasta,

acest rezultat provocându-i-se în cursul anului 2009, în cursul unui alt

conflict dintre partea vătămată și o altă persoană, nu poate fi reținută, având

în vedere că, perioada 18 aprilie 2010 -28 aprilie 2010, partea vătămată a fost

internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova - Secția Chirurgie III

cu diagnosticul „plagă penetrantă toraco-abdominală s.p. VIII i.c. stâng.

Hemoperitoneu. Plagă transfixiantă hepatică lob stâng segmentul III. Plagă de

corp de pancreas cu secțiunea arterei splenice. Hematom pancreatic. Hematom

retroperitoneal masiv. Șoc hemoragie. Fractură coasta a

IX

stângă. Agresiune fizică cu armă albă".

In ceea ce privește solicitarea de

schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă,

Curtea a constatat că simplul fapt că inculpatul a aplicat o singură lovitură

părții vătămate, nu poate conduce la concluzia că nu a acționat cu intenția de

a ucide partea vătămată. Relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte

ca tentativă de omor sau ca vătămare corporală, sunt împrejurările în care a

fost comisă fapta, natura instrumentului cu care a fost lovită partea vătămată (în

cauza de față, s-a folosit un cuțit, deci un instrument apt de a ucide),

intensitatea loviturii (în cauza de față, lovitura a fost de o mare

intensitate, având în vedere leziunile produse părții vătămate), regiunea

corpului în care a fost aplicată lovitura (în cauza de față, conform

mențiunilor din actele medico-legale, leziunile de violență au interesat organe

cu rol vital, respectiv splina, ficatul și pancreasului), precum și

consecințele cauzate (în cauza de față, consecințele sunt cele menționate mai sus,

în prezent partea vătămată prezentând infirmitate fizică, prin pierderea unui

organ, respectiv splina).

Ca urmare, s-a apreciat că, deși a

aplicat o singură părții vătămate, însă cu mare intensitate și în zonă vitală a

corpului, cu un instrument apt de a produce moartea, cauzându-i leziuni care au

pus în primejdie viața părții vătămate, acesta, chiar dacă nu a urmărit, a

acceptat posibilitatea uciderii părții vătămate și nu doar vătămarea corporală

a acesteia, așa cum s-a susținut.

Reținând vinovăția inculpatului pentru

tentativa la infracțiunea la omor calificat, Curtea a apreciat că prima

instanță nu s-a orientat însă la un cuantum al pedepsei care să aibă drept

consecință recuperarea inculpatului, întrucât, ceea ce contează în esență este

ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a

greșit, să-1 determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca, pe

viitor, să aibă o conduită corectă. Având în vedere atât împrejurările în care

fapta a fost săvârșită, gravitatea faptei, dar și circumstanțele personale

invocate de inculpat în susținerea apelului, declarat de către acesta,

respectiv vârsta acestuia (68 ani), lipsa

antecedentelor

penale, Curtea a majorat cuantumul pedepsei stabilit de prima

instanță, la 5 ani și 6 luni închisoare, sub

acest aspect, apelurile declarate de

parchet și de partea civilă fiind

fondate.

Cu privire la

motivul de apel formulat de partea civilă și susținut de

către parchet,

privind greșita soluționare a laturii civile, s-a apreciat că este

nefondat, întrucât

în mod corect instanța de fond a constatat că daunele

materiale

solicitate de partea civilă nu pot fi acordate, nefiind dovedite,

înscrisurile

depuse la dosar făcând dovada cheltuielilor judiciare efectuate de

această parte,

cheltuieli la care inculpatul a fost obligat (deși s-a solicitat și

s-a încuviințat

de prima instanță proba cu martori, pentru dovedirea daunelor materiale,

apelanta - parte civilă, după mai multe termene la care i s-a pus în

vedere să indice numele martorilor, a

depus la dosarul cauzei, la fila 142

dosar

fond, o cerere în care arată că solicită audierea unui singur martor, numita P.E.,

care a fost audiată de instanța de fond în ședința

publică din 21 septembrie 2010, din depoziția

acestui martor - care este sora

părții vătămate - rezultând o serie de

aspecte referitoare la starea de fapt,

fără

nici o referire la daunele materiale solicitate de partea civilă).

De asemenea, în ceea ce privește

daunele morale solicitate, s-a

apreciat că

în mod corect prima instanță a stabilit cuantumul de 25.000 lei,

de natură a acoperi în mod just și integral

prejudiciul moral suferit de partea

civilă,

neimpunându-se majorarea acestui cuantum, deoarece daunele morale

trebuie să fie caracterizate prin rezonabilitate,

sumele acordate cu acest titlu urmărind să contribuie la acoperirea

prejudiciului moral suferit și nicidecum

la o îmbogățire fără just

temei.

S-a mai reținut că și cererea privind

obligarea inculpatului la plata

unei

prestații periodice lunare - formulată de partea civilă - a fost respinsă în

mod corect de către instanța de fond, întrucât, din concluziile raportului de

nouă

expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată nu poate face

obiectul expertizei medico-legale al capacității

de muncă, în raport de vârsta

acesteia,

iar apelanta - parte civilă nu a făcut dovada că anterior faptei

inculpatului ar fi obținut venituri suplimentare,

pe care în prezent nu le mai

poate desfășura.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal au declarat recurs inculpatul G.M. și partea civilă B.C.

Inculpatul a reluat apărările

formulate în apel, solicitând, cu ocazia dezbaterilor, în principal, schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. proc. pen. și, în

subsidiar,

reindividualizarea

pedepsei. Criticile au fost încadrate în cazurile de casare

prevăzute de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct.

14 și 17 C. proc. pen., cazuri de

casare

ce pot fi luate în discuție și din oficiu, în condițiile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen.

Partea civilă și

motivat recursul în scris, în termenul prevăzut de

dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., criticând soluția numai sub aspectul laturii civile.

In susținerea motivelor de recurs s-a arătat că

instanțele au făcut o greșită aplicare a legii, respingând cererea de

acordare

de despăgubiri cu motivarea că pretențiile civile nu au fost

probate, în condițiile în care, în fața instanței de fond inculpatul a fost de

acord să plătească toate cheltuielile solicitate. S-a solicitat astfel

obligarea

inculpatului la plata sumei de

20.000 lei cu titlu de daune materiale și 50.000

lei daune morale.

Analizând

decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate și a

cazurilor de casare în care acestea se

încadrează, cât și din perspectiva

cazurilor

de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art.

385

11

alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte reține următoarele:

Asupra

recursului inculpatului G.M.

In ceea ce

privește cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17

C. proc. pen.

recurentul

critică încadrarea juridică reținută de către ambele

instanțe,

reluând apărările formulate pe parcursul întregului proces penal, în

sensul că fapta

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare

corporală gravă

prevăzută de dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., în raport de împrejurarea

că nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei.

Înalta Curte constată că, în baza

probatoriului administrat, atât

tribunalul

cât și curtea de apel au reținut ca situație de fapt că, la 18 aprilie 2010, pe

fondul unor discuții contradictorii, determinate de neînțelegeri cu

privire

la timpul și locul în care să-și pășuneze animalele, inculpatul i-a

reproșat părții vătămate faptul că se afla cu oile

și caprele pe izlaz, după care

i-a

aplicat acesteia o lovitură cu cuțitul în zona abdominală, provocându-i

leziuni traumatice ce au interesat splina,

ficatul și pancreasul, conducând la

pierderea

unui organ (splenectomie), leziuni ce au necesitat pentru vindecare

25-30 zile îngrijiri medicale și care i-au pus

viața în primejdie.

Înalta Curte constată că încadrarea

juridică este în concordanță cu

situația de

fapt reținută, în drept fapta inculpatului întrunind elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de

omor calificat prev. de art. 20 rap.

la

art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Așa cum în mod constant

s-a

statuat în practica Înaltei Curți, esențială pentru încadrarea

juridică în una din cele două infracțiuni în discuție este stabilirea formei și

modalității

vinovăției cu care s-a săvârșit

fapta. Astfel, dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă

făptuitorul acționează cu intenția generală de

vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de

ucidere,

intenție ce poate fi directă sau indirectă, după cum autorul,

prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui

rezultat. Aceasta rezultă chiar din modul de săvârșire a faptei, din

materialitatea acțiunii (dolus ex re), care evidențiază poziția psihică a

făptuitorului. Practica judiciară a stabilit că folosirea unor instrumente apte

să conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale

corpului demonstrează neîndoielnic intenția de a ucide.

In prezenta cauză, se constată că

modalitatea de săvârșire a faptei, constând în lovirea victimei cu un cuțit

într-o zonă anatomică vitală (zona toraco-abdominală), lovitură puternică, de

mare intensitate, care a avut consecințe grave (plagă penetrantă în zona

abdominală, cu lezarea de organe interne, leziune care a pus în primejdie viața

victimei), exclude apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi acționat cu

intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare. Chiar dacă inculpatul nu

a urmărit moartea victimei, folosirea unui instrument apt să ucidă și aplicarea

loviturii cu intensitate deosebită și într-o zonă vitală, impun concluzia că

acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și acceptat posibilitatea producerii

lui, împrejurări ce caracterizează intenția indirectă, a formă a vinovăției.

Toate aceste aspecte au fost analizate

și de instanțele inferioare, stabilindu-se în mod corect încadrarea juridică a

faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat este corectă, criticile

formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate.

In ceea ce privește cea de-a doua

critică a inculpatului, încadrată în cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 teza a

II

a C. proc. pen.,

se constată că, în apel s-a dispus

majorarea pedepsei de la 4 ani și 6 luni, la 5 ani și 6 luni închisoare cu

motivarea că prima instanță nu s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să

aibă drept consecință recuperarea inculpatului, care să îl determine la

reflecție și să stimuleze dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.

Înalta Curte apreciază că tribunalul a

făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin raportarea circumstanțelor

cauzei la criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., pedeapsa de 4

ani și 6 luni închisoare fiind aptă să conducă la realizarea imperativelor avute

în vedere de către instanța de apel, respectiv să asigure reeducarea

inculpatului.

In acest sens sunt avute în vedere

probele în circumstanțiere administrate, care au determinat ambele instanțe să

rețină în favoarea acestuia, ca și circumstanță atenuantă, conform art. 74 lit.

a) C. pen., comportamentul bun în societate anterior săvârșirii infracțiunii,

respectiv caracterizarea făcută de primarul comunei Cezieni, jud. Olt, din care

rezultă că inculpatul este cunoscut ca o persoană liniștită, corectă, care nu a

încălcat regulile de conviețuire socială. Ținând seama și de vârsta înaintată a

acestuia (68 de ani) dar și de poziția procesuală de recunoaștere a faptei, Înalta

Curte apreciază că scopul pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut de

dispozițiile art. 52 C. pen., va fi atins și în condițiile sancțiunii stabilite

de către Tribunalul Olt, neimpunându-se majorarea acesteia.

In raport de aceste considerente,

urmează să fie admis recursul inculpatului, cu consecința casării deciziei și

menținerii sentinței, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra laturii

penale.

Asupra recursului părții civile B.C.

Criticile părții civile vizează

greșita aplicare a legii, arătându-se că, de vreme ce inculpatul a arătat că

este de acord cu pretențiile civile formulate, instanțele nu le mai puteau

respinge, cu motivarea că acestea nu au fost probate.

Analizând hotărârile recurate prin

prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

2

C. proc. pen. Înalta Curte reține următoarele:

Înainte de citirea actului de

sesizare, partea vătămată B.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal,

solicitând obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile după cum

urmează: 20.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu tratamentul medical,

spitalizarea, alimentația specială, transport și cheltuieli efectuate în

perioada de timp în care s-a aflat în imposibilitatea de a munci, 50.000 lei

daune morale și 500 lei prestație periodică lunară (filele 32, 33 vol.

I

dosar fond).

Audiat în aceeași ședință de judecată

din 15 iunie 2010, inculpatul a precizat că a luat cunoștință de pretențiile

civile formulate de către partea vătămată și „ înțeleg să declar că, în

situația în care voi fi găsit vinovat, sunt de acord să o despăgubesc cu aceste

sume " (fila 34, vol.

I

dosar fond).

La finalul cercetării judecătorești,

în ședința din 8 martie 2011, inculpatul este reaudiat, arătând că „ în

legătură cu pretențiile părții civile despre care am luat cunoștință cu ocazia

citirii actului de sesizare, așa cum am arătat anterior, sunt de acord că o

despăgubesc pe aceasta dacă voi fi găsi vinovat dar și în măsura dovedirii,

aceeași mențiune înțelegând să o fac și cu privire la prestația periodică

solicitată de partea civilă''(fila 94 vol.

II

dosar fond).

Instanța de fond a cenzurat cuantumul

daunelor morale, obligând inculpatul la plata sumei de 25.000 lei, respingând

cererea de acordare de daune materiale, în raport de faptul că nu au fost

administrate probe din care să rezulte cuantumul cheltuielilor efectuate de

către partea civilă.

Înalta Curte reține că, potrivit

dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. soluționarea acțiunii civile în procesul

penal este guvernată de dispozițiile legii civile, iar principiul de bază în

procesul civil, aplicabil inclusiv în materia răspunderii civile delictuale,

este cel al disponibilității. Acest

principiu

cuprinde dreptul de a porni sau nu acțiune, de a determina limitele

pretențiilor formulate, de a renunța la judecată

sau la dreptul subiectiv, de a achiesa la pretenții și de a stinge litigiul

printr-o tranzacție, de a exercita sau

nu calea de atac, etc.

Achiesarea la

pretențiile reclamantului este un act de dispoziție al

pârâtului care

recunoaște pretențiile formulate împotriva sa. Având în vedere

că actele de dispoziție, din momentul

în care au fost efectuate, sunt

irevocabile,

astfel că partea nu mai poate reveni asupra manifestării sale de

voință în sensul de a retracta, recunoașterea

trebuie să fie rezultatul

consimțământului liber exprimat.

Aceste principii

și-au găsit consacrarea și în dispozițiile procesual

penale, prin art. XVIII pct. 2 din

Legea 202/2010 fiind introdus art.

16 C.

proc. pen., care, în alin. (2) și (3) statuează că, inculpatul, cu acordul

părții

responsabile civilmente, poate recunoaște în tot sau în parte,

pretențiile

civile, instanța obligând la

despăgubiri în măsura recunoașterii, cu privire la

pretențiile

nerecunoscute putând fi administrate probe.

Pornind de la

aceste premise legislative, Înalta Curte reține că poziția

inculpatului din

ședința publică de la 15 iunie 2010, când, în prezența

apărătorului

ales, avocat P.E., a fost de acord cu pretențiile civile

formulate de

către partea civilă B.C., reprezintă un act de

dispoziție asupra căruia nu mai

putea reveni ulterior, în condițiile în care nu

există nici cel mai mic indiciu că,

la acel moment, consimțământul său ar fi

fost

viciat.

Ca atare, declarația sa ulterioară,

făcută la finalul cercetării

judecătorești,

când a arătat că este de acord cu pretențiile civile numai în

măsura dovedirii acestora, era lipsită de relevanță

juridică, astfel că instanța trebuia să îl oblige la despăgubiri în măsura

recunoașterii, și nu să cenzureze cuantumul acestora în raport de probatoriul

administrat, cu atât mai mult cu

cât la data pronunțării sentinței (22

martie 2011) intraseră în vigoare

modificările

aduse codului de procedură penală prin Legea 202/2010.

In raport de aceste considerente, Înalta

Curte constată că în

soluționarea acțiunii

civile promovată de partea civilă B.C. instanțele au făcut o greșită aplicare a

legii, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art.

385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., și, pe cale de consecință, casarea în

totalitate a deciziei, și, în parte a sentinței, și

rejudecarea de către

instanța de recurs a laturii civile.

Având în vedere

că, în recurs, s-a solicitat obligarea inculpatului doar

la daune

materiale și morale (fila 26 dosar), renunțându-se implicit la cererea

de acordare a sumei de 500 lei cu

titlu de prestație periodică, pornind de la același principiu al disponibilității,

Înalta Curte, în rejudecarea cauzei, va obliga inculpatul la 20.000 lei cu

titlu de daune materiale și 50.000 lei daune morale.

Vor fi menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 10 mai 2010 la 13

martie 2012.

Conform art. 193 C. proc. pen., în

raport de faptul că recursul părții civile nu a vizat și latura penală a

cauzei, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de

partea civilă în cuantum de 1400 lei conform chitanței nr. 8 din 28 februarie 2012

(fila 54 dosar).

Cheltuielile judiciare generate de

soluționarea ambelor recursuri urmează să rămână în sarcina statului, conform

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului din oficiu pentru

inculpat se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de

inculpatul G.M. și de partea civilă B.C. împotriva deciziei penale nr. 203 din

17 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în totalitate, decizia penală

atacată și, în parte, sentința penală nr. 54 din 22 martie 2010 a Tribunalului

Olt, secția penală, și rejudecând:

Obligă recurentul inculpat G.M. la

plata către partea civilă B.C. a sumelor de 20.000 lei cu titlu de daune

materiale și 50.000 lei daune morale.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței penale mai susmenționate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 12 mai 2010 la 13

martie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B.C.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13

martie 2012.