ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 702/2012

Prin sentința penală nr. 54 de la 22 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracțiunea de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., ca neîntemeiată. In baza art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și alin. (2) C. pen. cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. si art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la 4 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă principală și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a si lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. In baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii si arestării preventive începând cu data de 12 mai 2010, la zi. S-a admis acțiunea civilă promovată de Spitalul Clinic Județean de Urgentă Craiova și, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2002, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3669,39 lei, reactualizată la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare; s-a admis în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă B.C.

și, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 și art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 lei, reprezentând daune morale; în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2287 lei, din care, 1000 lei avansați la urmărirea penală, 1000 lei avansați pe parcursul cercetării judecătorești, 187 lei contravaloare expertiză medico-legală avansată din fondurile Ministerului Justiției si 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu; în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1255,26 lei, cheltuieli de judecată către partea vătămată B.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 185/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului G.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) -175 alin. (1) lit. i) C. pen. In fapt s-au reținut următoarele: Pe raza localității Cezieni, jud. Olt, în extremitatea nordică a satului Bondrea, se află un izlaz comunal ce este așezat între pădurile Elias și Preajba de Pădure, izlaz care are o suprafață de peste 50.000 mp. Pe acest izlaz, despărțit de pârâul Teslui, cetățenii localității Cezieni, merg la pășunat cu animalele.

Deși sezonul de pășunat animale pe izlaz, începe la data de 1 mai, în ziua de 18 aprilie 2010, partea vătămată B.C., a plecat de la domiciliu său în jurul orelor 10,00 și s-a deplasat cu oile în apropierea pădurii Elias, acolo unde în jurul orelor 13,00 a sosit inculpatul, cu cele 2 vite ale sale. Pe fondul unor discuții anterioare contradictorii, determinate de neînțelegerile cu privire la timpul și locul în care să-și pășuneze animalele, observând-o pe partea vătămată, inculpatul s-a deplasat în locul în care aceasta era prezentă și i-a reproșat din nou prezența cu oile și caprele pe izlaz, context în care partea vătămată și-a exprimat verbal dreptul pe care îl are, în acest sens, ca toți ceilalți cetățeni.

In acest context conflictual, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu cuțitul în zona abdominală și, observând starea gravă în care se găsea victima, care a început să sângereze, și-a luat cele 2 animale pe care le avea la pășunat și a plecat spre domiciliul său, după ce, mai întâi, a aruncat cuțitul în pârâul Teslui, situat în imediata apropiere a locului în care se găseau. Partea vătămată a reușit să se deplaseze pe un drum de țară, acolo unde a fost găsită de minorii C.M. și C.I., care au sesizat familia acesteia, dar și organele de poliție și cele medicale, victima fiind transportată la Spitalul nr. 1 Craiova, unde a fost internată în secția chirurgie în perioada 18 aprilie - 28 aprilie 2010, cu diagnosticul „Plagă penetrantă toraco-abdominală sp.VIII intercostal stâng.

Hemoperitoneu. Șoc hemoragie. Agresiune fizică prin armă albă. Plagă transfixiantă hepatic lob stâng segment III. Plagă de corp de pancreas cu secțiunea arterei splenice. Hematom pancreatic". Leziunile traumatice prezentate de partea vătămată în data de 18 aprilie 2010, produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale, fiind de natură a pune în primejdie viața acesteia.

Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 770/A5 din 11 februarie 2011, efectuat în cauză, a confirmat concluziile raportului de constatare medico legală nr. 1475/A1 din 6 mai 2010 efectuat de Institutul de Medicină Legală Craiova în faza de urmărire penală, în plus stabilindu-se că este vorba de o singură lovitură aplicată, cu interesarea ficatului, splinei și pancreasului, care a determinat pierderea unui organ (splenectomie), partea vătămată nemaiputând face însă obiectul expertizei medicale din punct de vedere al capacității de muncă, fiind pensionată. Instanța de fond a înlăturat apărarea inculpatului relativă la atitudinea provocatoare, chiar agresivă a părții vătămate, în condițiile în care această susținere a fost singulară, nefiind confirmată de nici un alt mijloc de probă, neputându-se reține deci că în ziua de 18 aprilie 2010, inculpatul ar fi fost atacat de câinii părții vătămate, apoi de către aceasta, cu un topor.

S-a constatat că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. de art. 20 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., respingându-se cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, ca fiind neîntemeiată. In ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța de fond a constatat în esență că în raport de mijloacele de probă administrate în cauză, sub aspectul dovedirii pretențiilor civile solicitate de partea vătămată și de manifestarea inculpatului referitoare la această împrejurare, precum și de concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, prejudiciul material pretins nu a fost dovedit, acțiunea civilă fiind admisă în parte, respectiv numai sub aspectul daunelor morale solicitate.

Referitor la cuantumul daunelor morale, s-a apreciat că trauma psihică suferită de partea civilă este evidentă, prejudiciul moral suferit determinând angajarea răspunderii civile a inculpatului pentru plata sumei de 25.000 lei, cuantificată, ca fiind de natură a-1 acoperi în mod just și integral. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termen legal, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cât și partea civilă B.C., precum și inculpatul G.M. Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a criticat individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, solicitând majorarea acesteia în raport de circumstanțele în care a fost săvârșită fapta. Apelul părții civile a vizat atât latura penală cât și cea civilă, solicitându-se majorarea pedepsei și admiterea pretențiilor civile astfel cum acestea au fost formulate.

Inculpatul G.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., arătând că nu a acționat cu intenția de a ucide partea civilă, și, în subsidiar reducerea pedepsei la care a fost condamnat, în raport de circumstanțele personale, cu privire la latura civilă, a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat, întrucât nu au fost dovedite de partea civilă. Prin decizia penală nr. 203 din 17 Octombrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă, a desființat sentința apelată sub aspectul laturii penale, majorând pedeapsa aplicată inculpatului G.M., la 5 ani și 6 luni închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții din sentința penală atacată, fiind respins ca nefondat, apelul inculpatului. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul, a constatat că prima instanță a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu just apreciat, în baza căruia faptei inculpatului i-a fost dată o încadrare juridică legală în prevederile infracțiunii de tentativă de omor calificat prev de art. 20 rap la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) și (2) C. pen.

S-a constatat că, din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, rezultă starea de fapt reținută de prima instanță și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă săvârșită la 18 aprilie 2010, când, pe fondul unor discuții anterioare contradictorii, determinate de neînțelegeri și cele determinate la timpul și locul în care să-și pășuneze animalele, inculpatul i-a reproșat părții vătămate faptul că se afla cu oile și caprele pe izlaz, după care i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuțitul în zona abdominală, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate.

Din raportul de constatare medico-legală din 06 mai 2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova și raportul de nouă expertiză medico- legală întocmit de același institut la data de 11 noiembrie 2011, Curtea de apel a reținut că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată s-au produs prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, fiind aplicată o singură lovitură cu interesarea splinei, ficatului și pancreasului, leziunile traumatice produse punându-i în primejdie viața părții vătămate, care prezintă infirmitate fizică prin pierderea unui organ (splenectomie).

In contextul actelor medicale existente la dosar, s-a apreciat că apărarea apelantului-inculpat, în sensul că a aplicat o singură lovitură părții vătămate, însă nu i-a fracturat coasta, acest rezultat provocându-i-se în cursul anului 2009, în cursul unui alt conflict dintre partea vătămată și o altă persoană, nu poate fi reținută, având în vedere că, perioada 18 aprilie 2010 -28 aprilie 2010, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova - Secția Chirurgie III cu diagnosticul „plagă penetrantă toraco-abdominală s.p. VIII i.c. stâng. Hemoperitoneu. Plagă transfixiantă hepatică lob stâng segmentul III. Plagă de corp de pancreas cu secțiunea arterei splenice. Hematom pancreatic.

Hematom retroperitoneal masiv. Șoc hemoragie. Fractură coasta a IX stângă. Agresiune fizică cu armă albă". In ceea ce privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, Curtea a constatat că simplul fapt că inculpatul a aplicat o singură lovitură părții vătămate, nu poate conduce la concluzia că nu a acționat cu intenția de a ucide partea vătămată.

Relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tentativă de omor sau ca vătămare corporală, sunt împrejurările în care a fost comisă fapta, natura instrumentului cu care a fost lovită partea vătămată (în cauza de față, s-a folosit un cuțit, deci un instrument apt de a ucide), intensitatea loviturii (în cauza de față, lovitura a fost de o mare intensitate, având în vedere leziunile produse părții vătămate), regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura (în cauza de față, conform mențiunilor din actele medico-legale, leziunile de violență au interesat organe cu rol vital, respectiv splina, ficatul și pancreasului), precum și consecințele cauzate (în cauza de față, consecințele sunt cele menționate mai sus, în prezent partea vătămată prezentând infirmitate fizică, prin pierderea unui organ, respectiv splina).

Ca urmare, s-a apreciat că, deși a aplicat o singură părții vătămate, însă cu mare intensitate și în zonă vitală a corpului, cu un instrument apt de a produce moartea, cauzându-i leziuni care au pus în primejdie viața părții vătămate, acesta, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea uciderii părții vătămate și nu doar vătămarea corporală a acesteia, așa cum s-a susținut. Reținând vinovăția inculpatului pentru tentativa la infracțiunea la omor calificat, Curtea a apreciat că prima instanță nu s-a orientat însă la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului, întrucât, ceea ce contează în esență este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-1 determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă.

Având în vedere atât împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gravitatea faptei, dar și circumstanțele personale invocate de inculpat în susținerea apelului, declarat de către acesta, respectiv vârsta acestuia (68 ani), lipsa antecedentelor penale, Curtea a majorat cuantumul pedepsei stabilit de prima instanță, la 5 ani și 6 luni închisoare, sub acest aspect, apelurile declarate de parchet și de partea civilă fiind fondate.

Cu privire la motivul de apel formulat de partea civilă și susținut de către parchet, privind greșita soluționare a laturii civile, s-a apreciat că este nefondat, întrucât în mod corect instanța de fond a constatat că daunele materiale solicitate de partea civilă nu pot fi acordate, nefiind dovedite, înscrisurile depuse la dosar făcând dovada cheltuielilor judiciare efectuate de această parte, cheltuieli la care inculpatul a fost obligat (deși s-a solicitat și s-a încuviințat de prima instanță proba cu martori, pentru dovedirea daunelor materiale, apelanta - parte civilă, după mai multe termene la care i s-a pus în vedere să indice numele martorilor, a depus la dosarul cauzei, la fila 142 dosar fond, o cerere în care arată că solicită audierea unui singur martor, numita P.E., care a fost audiată de instanța de fond în ședința publică din 21 septembrie 2010, din depoziția acestui martor - care este sora părții vătămate - rezultând o serie de aspecte referitoare la starea de fapt, fără nici o referire la daunele materiale solicitate de partea civilă).

De asemenea, în ceea ce privește daunele morale solicitate, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a stabilit cuantumul de 25.000 lei, de natură a acoperi în mod just și integral prejudiciul moral suferit de partea civilă, neimpunându-se majorarea acestui cuantum, deoarece daunele morale trebuie să fie caracterizate prin rezonabilitate, sumele acordate cu acest titlu urmărind să contribuie la acoperirea prejudiciului moral suferit și nicidecum la o îmbogățire fără just temei.

S-a mai reținut că și cererea privind obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare - formulată de partea civilă - a fost respinsă în mod corect de către instanța de fond, întrucât, din concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată nu poate face obiectul expertizei medico-legale al capacității de muncă, în raport de vârsta acesteia, iar apelanta - parte civilă nu a făcut dovada că anterior faptei inculpatului ar fi obținut venituri suplimentare, pe care în prezent nu le mai poate desfășura. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs inculpatul G.M. și partea civilă B.C. Inculpatul a reluat apărările formulate în apel, solicitând, cu ocazia dezbaterilor, în principal, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. proc.

pen. și, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei. Criticile au fost încadrate în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen., cazuri de casare ce pot fi luate în discuție și din oficiu, în condițiile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc. pen. Partea civilă și motivat recursul în scris, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., criticând soluția numai sub aspectul laturii civile. In susținerea motivelor de recurs s-a arătat că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii, respingând cererea de acordare de despăgubiri cu motivarea că pretențiile civile nu au fost probate, în condițiile în care, în fața instanței de fond inculpatul a fost de acord să plătească toate cheltuielile solicitate.

S-a solicitat astfel obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune materiale și 50.000 lei daune morale. Analizând decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, cât și din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 11 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte reține următoarele: Asupra recursului inculpatului G.M. In ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. recurentul critică încadrarea juridică reținută de către ambele instanțe, reluând apărările formulate pe parcursul întregului proces penal, în sensul că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., în raport de împrejurarea că nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei.

Înalta Curte constată că, în baza probatoriului administrat, atât tribunalul cât și curtea de apel au reținut ca situație de fapt că, la 18 aprilie 2010, pe fondul unor discuții contradictorii, determinate de neînțelegeri cu privire la timpul și locul în care să-și pășuneze animalele, inculpatul i-a reproșat părții vătămate faptul că se afla cu oile și caprele pe izlaz, după care i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuțitul în zona abdominală, provocându-i leziuni traumatice ce au interesat splina, ficatul și pancreasul, conducând la pierderea unui organ (splenectomie), leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie. Înalta Curte constată că încadrarea juridică este în concordanță cu situația de fapt reținută, în drept fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap.

la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Așa cum în mod constant s-a statuat în practica Înaltei Curți, esențială pentru încadrarea juridică în una din cele două infracțiuni în discuție este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care s-a săvârșit fapta. Astfel, dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere, intenție ce poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Aceasta rezultă chiar din modul de săvârșire a faptei, din materialitatea acțiunii (dolus ex re), care evidențiază poziția psihică a făptuitorului.

Practica judiciară a stabilit că folosirea unor instrumente apte să conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale corpului demonstrează neîndoielnic intenția de a ucide. In prezenta cauză, se constată că modalitatea de săvârșire a faptei, constând în lovirea victimei cu un cuțit într-o zonă anatomică vitală (zona toraco-abdominală), lovitură puternică, de mare intensitate, care a avut consecințe grave (plagă penetrantă în zona abdominală, cu lezarea de organe interne, leziune care a pus în primejdie viața victimei), exclude apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare.

Chiar dacă inculpatul nu a urmărit moartea victimei, folosirea unui instrument apt să ucidă și aplicarea loviturii cu intensitate deosebită și într-o zonă vitală, impun concluzia că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și acceptat posibilitatea producerii lui, împrejurări ce caracterizează intenția indirectă, a formă a vinovăției. Toate aceste aspecte au fost analizate și de instanțele inferioare, stabilindu-se în mod corect încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat este corectă, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate. In ceea ce privește cea de-a doua critică a inculpatului, încadrată în cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 teza a II a C. proc.

pen., se constată că, în apel s-a dispus majorarea pedepsei de la 4 ani și 6 luni, la 5 ani și 6 luni închisoare cu motivarea că prima instanță nu s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului, care să îl determine la reflecție și să stimuleze dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă. Înalta Curte apreciază că tribunalul a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin raportarea circumstanțelor cauzei la criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare fiind aptă să conducă la realizarea imperativelor avute în vedere de către instanța de apel, respectiv să asigure reeducarea inculpatului.

In acest sens sunt avute în vedere probele în circumstanțiere administrate, care au determinat ambele instanțe să rețină în favoarea acestuia, ca și circumstanță atenuantă, conform art. 74 lit. a) C. pen., comportamentul bun în societate anterior săvârșirii infracțiunii, respectiv caracterizarea făcută de primarul comunei Cezieni, jud. Olt, din care rezultă că inculpatul este cunoscut ca o persoană liniștită, corectă, care nu a încălcat regulile de conviețuire socială. Ținând seama și de vârsta înaintată a acestuia (68 de ani) dar și de poziția procesuală de recunoaștere a faptei, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., va fi atins și în condițiile sancțiunii stabilite de către Tribunalul Olt, neimpunându-se majorarea acesteia.

In raport de aceste considerente, urmează să fie admis recursul inculpatului, cu consecința casării deciziei și menținerii sentinței, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra laturii penale. Asupra recursului părții civile B.C. Criticile părții civile vizează greșita aplicare a legii, arătându-se că, de vreme ce inculpatul a arătat că este de acord cu pretențiile civile formulate, instanțele nu le mai puteau respinge, cu motivarea că acestea nu au fost probate. Analizând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. Înalta Curte reține următoarele: Înainte de citirea actului de sesizare, partea vătămată B.C.

s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile după cum urmează: 20.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu tratamentul medical, spitalizarea, alimentația specială, transport și cheltuieli efectuate în perioada de timp în care s-a aflat în imposibilitatea de a munci, 50.000 lei daune morale și 500 lei prestație periodică lunară (filele 32, 33 vol. I dosar fond). Audiat în aceeași ședință de judecată din 15 iunie 2010, inculpatul a precizat că a luat cunoștință de pretențiile civile formulate de către partea vătămată și „ înțeleg să declar că, în situația în care voi fi găsit vinovat, sunt de acord să o despăgubesc cu aceste sume " (fila 34, vol. I dosar fond).

La finalul cercetării judecătorești, în ședința din 8 martie 2011, inculpatul este reaudiat, arătând că „ în legătură cu pretențiile părții civile despre care am luat cunoștință cu ocazia citirii actului de sesizare, așa cum am arătat anterior, sunt de acord că o despăgubesc pe aceasta dacă voi fi găsi vinovat dar și în măsura dovedirii, aceeași mențiune înțelegând să o fac și cu privire la prestația periodică solicitată de partea civilă''(fila 94 vol. II dosar fond). Instanța de fond a cenzurat cuantumul daunelor morale, obligând inculpatul la plata sumei de 25.000 lei, respingând cererea de acordare de daune materiale, în raport de faptul că nu au fost administrate probe din care să rezulte cuantumul cheltuielilor efectuate de către partea civilă.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. soluționarea acțiunii civile în procesul penal este guvernată de dispozițiile legii civile, iar principiul de bază în procesul civil, aplicabil inclusiv în materia răspunderii civile delictuale, este cel al disponibilității. Acest principiu cuprinde dreptul de a porni sau nu acțiune, de a determina limitele pretențiilor formulate, de a renunța la judecată sau la dreptul subiectiv, de a achiesa la pretenții și de a stinge litigiul printr-o tranzacție, de a exercita sau nu calea de atac, etc. Achiesarea la pretențiile reclamantului este un act de dispoziție al pârâtului care recunoaște pretențiile formulate împotriva sa. Având în vedere că actele de dispoziție, din momentul în care au fost efectuate, sunt irevocabile, astfel că partea nu mai poate reveni asupra manifestării sale de voință în sensul de a retracta, recunoașterea trebuie să fie rezultatul consimțământului liber exprimat.

Aceste principii și-au găsit consacrarea și în dispozițiile procesual penale, prin art. XVIII pct. 2 din Legea 202/2010 fiind introdus art. 16 C. proc. pen., care, în alin. (2) și (3) statuează că, inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște în tot sau în parte, pretențiile civile, instanța obligând la despăgubiri în măsura recunoașterii, cu privire la pretențiile nerecunoscute putând fi administrate probe. Pornind de la aceste premise legislative, Înalta Curte reține că poziția inculpatului din ședința publică de la 15 iunie 2010, când, în prezența apărătorului ales, avocat P.E., a fost de acord cu pretențiile civile formulate de către partea civilă B.C., reprezintă un act de dispoziție asupra căruia nu mai putea reveni ulterior, în condițiile în care nu există nici cel mai mic indiciu că, la acel moment, consimțământul său ar fi fost viciat.

Ca atare, declarația sa ulterioară, făcută la finalul cercetării judecătorești, când a arătat că este de acord cu pretențiile civile numai în măsura dovedirii acestora, era lipsită de relevanță juridică, astfel că instanța trebuia să îl oblige la despăgubiri în măsura recunoașterii, și nu să cenzureze cuantumul acestora în raport de probatoriul administrat, cu atât mai mult cu cât la data pronunțării sentinței (22 martie 2011) intraseră în vigoare modificările aduse codului de procedură penală prin Legea 202/2010. In raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în soluționarea acțiunii civile promovată de partea civilă B.C. instanțele au făcut o greșită aplicare a legii, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., și, pe cale de consecință, casarea în totalitate a deciziei, și, în parte a sentinței, și rejudecarea de către instanța de recurs a laturii civile. Având în vedere că, în recurs, s-a solicitat obligarea inculpatului doar la daune materiale și morale (fila 26 dosar), renunțându-se implicit la cererea de acordare a sumei de 500 lei cu titlu de prestație periodică, pornind de la același principiu al disponibilității, Înalta Curte, în rejudecarea cauzei, va obliga inculpatul la 20.000 lei cu titlu de daune materiale și 50.000 lei daune morale. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 10 mai 2010 la 13 martie 2012. Conform art. 193 C. proc.

pen., în raport de faptul că recursul părții civile nu a vizat și latura penală a cauzei, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă în cuantum de 1400 lei conform chitanței nr. 8 din 28 februarie 2012 (fila 54 dosar). Cheltuielile judiciare generate de soluționarea ambelor recursuri urmează să rămână în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursurile declarate de inculpatul G.M. și de partea civilă B.C. împotriva deciziei penale nr. 203 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în totalitate, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 54 din 22 martie 2010 a Tribunalului Olt, secția penală, și rejudecând: Obligă recurentul inculpat G.M. la plata către partea civilă B.C. a sumelor de 20.000 lei cu titlu de daune materiale și 50.000 lei daune morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale mai susmenționate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 12 mai 2010 la 13 martie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 martie 2012.