- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 decembrie 2006
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Excepție preliminară
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Prejudiciu material — cerere respinsă
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — cerere respinsă
Mironov împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU PRIVIND SECȚIUNEA MIRONOV v. UKRAINE (Declarația nr. 19916/04) HOTĂRÂREA STRASBOURG decembrie 2006 FINAL 14/03/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Ar putea fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul lui Mironov v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă de: Președintele Lorenzen Dna Botoucharova Butkevych Dna Tsatsa-Nikolovska Maruste Borrego Borrego Dna Jaeger, judecători și dna Westerdiek Grefierul Secțiunii, având deliberat în privat la 20 noiembrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 19916/04) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Vyacheslav Alenseyeevich Mironov („reclamantul”), la 21 mai 2004. Reclamantul a murit la 14 mai.
Noiembrie 2004, văduva sa a exprimat dorința de a continua cererea. Reclamantul a fost reprezentat de dl Aleksey Matsak. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dna Lutkovska și dl Y. Zaytsev. La 15 martie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea către Guvern. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul s-a născut în 1952 și a murit la 14 noiembrie 2004. Prin scrisoarea din 4 aprilie 2005, văduva reclamantului a informat Curtea că dorește să continue cererea.
CIRCUMSTANCELE CAUZULUI În mai 2003, reclamantul a instituit o procedură în Curtea de district Kirovsky împotriva fostului angajator al său, Compania de Minerare a Statului Makeyivugilya ( La 15 august 2003, instanța a atribuit reclamantului 13.890.79 [1] Hryvnia ucraineană („UAH”) („ÎNV”) („ÎNV”) („ÎNVA”) („ÎNVA”) („ÎNVA”) („ÎNVA”) (ÎNVA 25 septembrie 2003 Serviciul districtului de Tsentralno-Miskyy Bailiffs” („Invl.M.A.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.R.
La 21 octombrie 2003, reclamantul a primit UAH 574,75. Mai târziu, reclamantul a primit UAH 2.666. Restul sumei datorate reclamantului rămâne nejustificate. În octombrie 2003, reclamantul a inițiat o procedură în Curtea de district Tsentralno-miskyy a orașului Makeyivka împotriva Serviciului Tsentralno-miskyy Bailiffs pentru nerespectarea hotărârii judecătorilor în favoarea sa. La 2 decembrie 2003, Curtea a constatat în favoarea reclamantului și a ordonat Serviciului Bailiff să ia în considerare proprietatea debitorului. Prin scrisorile din 12 martie și 5 mai 2004, Departamentul Regional Donetsk al Ministerului Justiției a informat reclamantul că, în ianuarie-februarie 2004, unele dintre proprietățile și conturile debitorului au fost confiscate și că hotărârea instanței în favoarea reclamantului va fi executată treptat în conformitate cu locul său în lista creditorilor.
În august 2004, reclamantul a inițiat o procedură în Curtea de District Kirovsky împotriva Companiei Miniere de Stat Makeyivugillia, cerând o compensare pentru pierderea veniturilor din cauza neexecuției îndelungate a hotărârii în favoarea sa. La 28 octombrie 2004, instanța a constatat împotriva reclamantului. La 20 decembrie 2004, Curtea a furnizat reclamantului un termen până la 9 ianuarie 2005 pentru a depune un recurs în conformitate cu formalitățile procedurale preconizate prin lege. La 14 iulie 2005, Curtea de District Kirovsky a respins recursul depus de văduva reclamantului. Ea a apelat împotriva acestei decizii. Părțile nu au prezentat informații suplimentare cu privire la aceste proceduri.
II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RESPONSABILĂ Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Romașov v. Ucraina (nr. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004). HOTĂRÂREA CU PRIVIND STANDIUL LOCUS A MRS MIRONOVA 10. Reclamantul a murit în noiembrie 2004. La 4 aprilie 2005, văduva reclamantului a informat Curții că dorește să continue cererea. 11. Guvernul contestat a subliniat faptul că Curtea a permis înaintea rudei să participe la procedurile dinaintea Curții (a se vedea Gayduk și alții c. Ucraina (dec.), nr. 45526/99 și după CEDO 2002 VI). Prin urmare, Guvernul a lăsat problema la discreția Curții. 12. Curtea remarcă că prezenta cerere se referă la un drept de proprietate care este, în principiu, transferabil pentru moștenitori și că există rudă următoare a reclamantului care dorește să continue cererea.
– „Ieri” are posibilitatea de a continua prezenta procedură în locul său. Cu toate acestea, se va face încă trimitere reclamantului pe parcursul textului următor. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIUNII ȘI A ARTICOLUL 1 A PROTOCOLULUI 1 13. Reclamantul s-a plângut de durata neexecuției hotărârii în favoarea sa. El a invocat art. 6 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1. Aceste articole prevăd, în măsura în care este relevant, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege… ” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general … ” Admisibilitatea 14. Guvernul a formulat obiecții cu privire la epuizarea recoursurilor interne similare celor pe care Curtea le-a deja respins în cazul Romașov c. Ucraina (n. 67534/01, §§ 28-32, 27 iulie 2004). Curtea consideră că prezenta obiecție trebuie respinsă din aceleași motive. 15. Curtea concluzionează că plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenția privind întârzierea în aplicarea hotărârii Curții de District Kirovsky nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.
De asemenea, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Din aceleași motive, plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. Guvernul a susținut că statul nu poate fi considerat responsabil pentru datoriile întreprinderilor sale. Guvernul a susținut că responsabilitatea statului în această situație se limitează la organizația și la buna desfășurare a procedurilor de executare. Guvernul a susținut că Serviciul Bailiffs a efectuat toate acțiunile necesare și ar putea fi învinovățit pentru întârziere. În special, datorită eforturilor Serviciului Bailiffs, hotărârea a fost executată în parte. 17. Reclamantul nu a fost de acord.
18. Curtea constată că hotărârea în favoarea reclamantului nu a fost executată de mai mult de trei ani și de o lună. 19. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. 1 în cazuri precum prezenta cerere (a se vedea, printre altele, Romașov Ucraina , citată mai sus §§ 46; Shmalko v. Ucraina , nr. 60750/00, §§ 55-57, 20 iulie 2004). 20. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 21. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. III.
APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” 8,737.31 [2] în ceea ce privește prejudiciu material. El a solicitat în continuare 5000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a subliniat că, dacă Curtea a atribuit reclamantului suma datoriei, acest lucru ar duce la situația de două decizii în favoarea reclamantului cu privire la aceeași cerere. Prin urmare, Guvernul a solicitat Curții să respingă această cerere.
În ceea ce privește restul cererilor reclamantului, Guvernul a susținut că acestea nu au fost justificate deoarece nu au fost susținute de niciun document. 25. În măsura în care reclamantul a susținut suma atribuită lui prin hotărârea în cauză, Curtea consideră că guvernul ar trebui să-i plătească datoria în curs (a se vedea punctul 6 mai sus) în decontarea prejudiciilor materiale sale. În ceea ce privește restul cererilor de satisfacție ale reclamantului pentru prejudiciu material, Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din convenție, Curtea conferă reclamantului 800 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale.
Costurile și cheltuielile 26. Reclamantul a solicitat 80 EUR în costurile și cheltuielile au avut loc în cadrul procedurii interne și 300 EUR în costurile și cheltuielile în fața Curții. 27. Guvernul a susținut că aceste afirmații nu au fost justificate deoarece nu au fost susținute de niciun document. 28. Curtea consideră că reclamantul nu a furnizat nicio justificare a costurilor și cheltuielilor solicitate; prin urmare, nu are nicio atribuire în acest sens. Dobânzile implicite 29. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
În ceea ce privește aceste motive, Curtea susține în mod neobișnuit că moștenitorul reclamantului, dna Nina Mironova, este în picioare să continue procedurile prezente în locul său; declara cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; susține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească doamnei Nina Mironova, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, suma nejustificată privind datoria de judecată atribuită reclamantului prin hotărârea din 15 august 2003, precum și 800 EUR (opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale plus orice impozit care poate fi imputabil; (b) că suma de mai sus se transformă în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție.
Decembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Președintele Registrului Peer Lorenzen [1] În momentul material, aproximativ 2.386.37 euro (“EUR”). [2] În jur de 1,415,72 EUR.
FIFTH SECTION
CASE OF MIRONOV v. UKRAINE (Application no. 19916/04) JUDGMENT STRASBOURG 14 December 2006 FINAL 14/03/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Mironov v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of: Mr P. Lorenzen , President , Mrs S. Botoucharova , Mr V. Butkevych , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr R. Maruste , Mr J. Borrego Borrego , Mrs R. Jaeger, judges , and Mrs C. Westerdiek , Section Registrar , Having deliberated in private on 20 November 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 19916/04) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Vyacheslav Alekseyevich Mironov (“the applicant”), on 21 May 2004. The applicant having died on 14 November 2004, his widow expressed the wish to pursue the application.
The applicant was represented by Mr Aleksey Matsak. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mrs V. Lutkovska and Mr Y. Zaytsev.
On 15 March 2005 the Court decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. THE FACTS
The applicant was born in 1952 and died on 14 November 2004. By letter of 4 April 2005, the applicant's widow informed the Court that she wished to pursue the application. I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
5. In May 2003 the applicant instituted proceedings in the Kirovskyy District Court against his former employer, the Makeyivugillya State Mining Company (ДП «Макеїввугілля»), for salary arrears and compensation for moral damage. On 15 August 2003 the court awarded the applicant 13,890.79 [1] Ukrainian hryvnias (“UAH”) ( Рішення Кіровського районного суду м. Макеївки ).
On 25 September 2003 the Tsentralno-miskyy District Bailiffs' Service (Відділ Державної виконавчої служби Центрально-міського районного управління юстиції м.Макеївки) initiated the enforcement proceedings. On 21 October 2003 the applicant received UAH 574.75. Later the applicant received UAH 2,666. The rest of the sum due to the applicant remains unpaid.
In October 2003 the applicant instituted proceedings in the Tsentralno-miskyy District Court of the town of Makeyivka against the Tsentralno-miskyy Bailiffs' Service for failure to enforce the court judgment in his favour. On 2 December 2003 the court found for the applicant and ordered the Bailiffs' Service to seize the debtor's property. By letters of 12 March and 5 May 2004, the Donetsk Regional Department of the Ministry of Justice informed the applicant that in January-February 2004 some of the debtor's property and accounts had been seized, and that the court judgment in the applicant's favour would be enforced gradually in accordance with his place in the list of creditors.
In August 2004 the applicant instituted proceedings in the Kirovskyy District Court against the Makeyivugillya State Mining Company claiming compensation for the loss of earnings because of the lengthy non-enforcement of the judgment in his favour. On 28 October 2004 the court found against the applicant. On 20 December 2004 the court provided the applicant with a time-limit until 9 January 2005 to lodge an appeal in compliance with procedural formalities previewed by law. On 14 July 2005 the Kirovskyy District Court returned the appeal lodged by the applicant's widow. She appealed against this decision. The parties did not submit any further information about these proceedings. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
9. The relevant domestic law is summarised in the judgment of Romashov v. Ukraine (no. 67534/01, §§ 16-18, 27 July 2004). THE LAW I. AS TO THE
LOCUS STANDI
OF MRS MIRONOVA
10. The applicant died in November 2004. On 4 April 2005 the applicant's widow informed the Court that she wished to pursue the application.
The respondent Government pointed out that the Court did allow previously next of kin to stand in the proceedings before the Court (see Gayduk and Others v. Ukraine (dec.), nos. 45526/99 and following, ECHR 2002 ‑ VI). The Government therefore left the issue to the Court's discretion.
The Court notes that the present application concerns a property right which is in principle transferable to the heirs, and that there are next of kin of the applicant who wish to pursue the application. In these circumstances the Court considers that the applicant's widow (hereinafter – the “heir”) has standing to continue the present proceedings in his stead. However, reference will still be made to the applicant throughout the ensuing text. II. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1
The applicant complained about the length of the non-enforcement of the judgment in his favour. He invoked Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. These Articles provide, insofar as relevant, as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law… ” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest … ” A. Admissibility
The Government raised objections regarding the exhaustion of domestic remedies similar to those which the Court has already dismissed in the case of Romashov v. Ukraine (no. 67534/01, §§ 28-32, 27 July 2004). The Court considers that the present objections must be rejected for the same reasons.
The Court concludes that the applicant's complaint under Article 6 § 1 of the Convention about the delay in the enforcement of the judgment of the Kirovskyy District Court is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. For the same reasons, the applicant's complaint under Article 1 of Protocol No. 1 cannot be declared inadmissible. B. Merits
The Government argued that the State could not be considered responsible for the debts of its enterprises. The Government maintained that the responsibility of the State in this situation was limited to the organisation and proper conduct of enforcement proceedings. The Government contended that the Bailiffs' Service had performed all necessary actions and could be blamed for the delay. In particular, due to the efforts of the Bailiffs' Service the judgment was enforced in part.
The applicant disagreed.
The Court notes that the judgment in the applicant's favour has not been enforced for more than three years and one month.
The Court recalls that it has already found violations of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in cases like the present application (see, among others, Romashov v. Ukraine , cited above, §§ 42 ‑ 46; Shmalko v. Ukraine , no. 60750/00, §§ 55-57, 20 July 2004).
Having examined all the materials submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.
There has, accordingly, been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed the amount of the judgment debt and UAH 8,737.31 [2] in respect of pecuniary damage. He further claimed EUR 5,000 in respect of non-pecuniary damage.
The Government pointed out that if the Court awarded the applicant the amount of the judgment debt, this would lead to the situation of two decisions in the applicant's favour on the same claim. Therefore, the Government asked the Court to reject this claim. As for the rest of the applicant's claims the Government maintained that they were unsubstantiated as they were not supported by any documents.
Insofar as the applicant claimed the amount awarded to him by the judgment at issue, the Court considers that the Government should pay him the outstanding debt (see paragraph 6 above) in settlement of his pecuniary damage. As to the remainder of the applicant's just satisfaction claims for pecuniary damage, the Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. Making its assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards the applicant EUR 800 in respect of non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicant claimed EUR 80 in costs and expenses occurred in the domestic proceedings and EUR 300 in costs and expenses before the Court.
The Government maintained that these claims were unsubstantiated as they were not supported by any documents.
The Court considers that the applicant has not provided any substantiation of the costs and expenses claimed; therefore, it makes no award in this respect. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Holds that the applicant's heir, Mrs Nina Mironova, has standing to continue the present proceedings in his stead; 2. Declares the application admissible; 3. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 4. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention; 5. Holds (a) that the respondent State is to pay Mrs Nina Mironova, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the sum outstanding on the judgment debt awarded to the applicant by the judgment of 15 August 2003, as well as EUR 800 (eight hundred euros) in respect of non-pecuniary damage plus any tax that may be chargeable; (b) that the above amount shall be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (c) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 6. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 14 December 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President [1] . At the material time around 2,386.37 euros (“EUR”). [2] . Around EUR 1,415.72.