Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.01.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 115/2012

HOTĂRÂRE
12.01.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 115/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1/ A din 5 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.T., prin mandatar S.N., împotriva sentinței civile nr. 353 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Secretariatul General al Primului Ministru. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.T. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 februarie 2010. Prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata cererii de recurs, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. La data de 15 noiembrie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a recursului. La data de 11 ianuarie 2012 s-a înregistrat la dosar cererea recurentului reclamant, calificată drept de note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și judecarea cauzei în lipsă. În temeiul art. 245 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a repus cauza pe rol și, constatând că pricina a fost lăsată în nelucrare din vina părții mai mult de 1 an, a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului.

Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 28 octombrie 2010, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 15 noiembrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., constatând că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu, de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost investită.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul S.T. împotriva deciziei nr. 1/ A din 05 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5109/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 474 din 3 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formul
ÎCCJ 2012-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 145/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 4091/99/2009, P.I., în contradictoriu cu M.G.P., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 639 din 20 martie
ÎCCJ 2012-11-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4655/2012
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2693 din 11 mai 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțare
ÎCCJ 2012-09-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3610/2012
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2604 din 6 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 593/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ
ÎCCJ 2013-12-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5714/2013
355/113/2006 și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la același tribunal. S-a respins recursul declarat de C.I. pentru lipsa capacității de folosință. În rejudecare după casare cauza a fost înregistrată la Tribunalul Brăila sub
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă