ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6375/2011

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Tribunalul București - secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1559 din 22 noiembrie 2006, a admis în parte contestația formulată de contestatorii S.I., S.A., F.L.T., C.E. și P.M., în contradictoriu cu Serviciul de Informații Externe și Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință: a dispus anularea deciziei nr. 2239 emisă de intimata S.I.E. la 6 iulie 2005 în sensul că a obligat intimatele să acorde contestatorilor măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 98,58 m.p. ocupat de construcția aparținând S.I.E.; a respins ca neîntemeiată cererea de restituire în natură a suprafeței de teren 527,86 m.p.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit actelor depuse la dosar s-a făcut dovada că imobilul situat în str. Ivan Turgheniev ce a făcut obiectul notificării din 23 octombrie 2001 a aparținut intimatului S.A., decedat la 1 decembrie 1981, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 1 aprilie 1944 de Secția Notariat a Tribunalului Ilfov, semnatarii notificării făcând dovada calității lor de succesori ai defunctului potrivit celor trei certificate de moștenitor depuse la dosar.

Totodată, în cauză s-a făcut și dovada modalității abuzive de trecere a imobilelor în proprietatea statului ca efect a aplicării Decretului nr. 111/51, prin depunerea la dosar a Cărții de Judecătoria - Populară București, neputându-se susține în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, că petenții ar fi trebuit să dovedească împrejurările concrete ce au condus la neplata de către autorul lor a impozitelor către stat, respectiv a existenței unei legături de cauzalitate cu abandonul proprietății astfel cum s-a menționat în decizia contestată, aceste susțineri ducând la concluzia greșită reținută prin aceeași decizie în sensul că nu s-ar fi făcut dovada în cauză a dreptului de proprietate exclusivă a autorului contestatorilor cu privire la imobilul în litigiu.

Reținând așadar faptul că în cauză s-a făcut dovada preluării terenului de către stat, ca efect a aplicării Decretului nr. 111/51 tribunalul urmează a constata că pe fondul cererii formulate de contestatori aceasta este neîntemeiată întrucât din actele dosarului rezultă că în prezent terenul a cărui restituire în natură se solicită și pe care este amplasată clădirea ce constituie sediul unei unități S.I.E., face parte din domeniul public al statului, acesta trecând în administrarea intimatei prin H.G.

nr. 851 din 1 decembrie 1994. Această împrejurare, respectiv apartenența terenului la domeniul public al statului precum și faptul că terenul revendicat este inclus într-un complex unitar special (clădire+zonă de siguranță a sediului S.I.E.) este confirmată atât de concluziile expertizei tehnice efectuată în cauză cât și de dispozițiile Legii nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea S.I.E., republicată cu modificările și completările ulterioare și care în art. 22 alin. (2) menționează că „terenurile și clădirile unde își desfășoară activitatea S.I.E. sunt bunuri proprietate publică a statului”. De altfel imobilul în cauză este evidențiat și în inventarul bunurilor care face parte din domeniul public al statului conform H.G.

nr. 2060 din 24 noiembrie 2004 și Ordinul M.F.P. nr. 618 din 13 mai 2002. Faptul că în prezent terenul este ocupat de o instituție publică în limita suprafeței construite de 98,58 mp, restul de 527,86 mp reprezintă zona de siguranță a acesteia, liberă de construcții, este atestat și de concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, expertiză care menționează și faptul că terenul liber este în prezent afectat de rețele de canalizare, de alimentare lămpi pe stâlpi și de rețeaua hidrantului pentru grădină. În aceste condiții, având în vedere cele mai sus menționate, respectiv ocuparea terenului de o instituție publică pe o suprafață construită de 98,58 mp, diferența de 527,86 mp reprezentând zona de siguranță a acesteia, restituirea în natură a suprafeței notificate conduce la imposibilitatea instituției de a mai utiliza acest sediu.

Curtea de Apel București - secția a III-a, prin decizia civilă nr. 558 din 11 octombrie 2010, a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului finanțelor Publice și pe cale de consecință: a admis apelurile formulate de apelanții-contestatori S.I., S.A., P.M., F.I.L., F.L.K.T., precum și de apelantul-intimat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1559 din 22 noiembrie 2006 a Tribunalului București – secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul Serviciul de Informații Externe; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a respins contestația împotriva Ministerului Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive; intimatul-pârât Serviciul de Informații externe a fost obligat să propună acordarea de despăgubiri pentru întregul teren, în suprafață de 626,44 m.p.

situat în București, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în beneficiul contestatorilor; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: 1. Privitor la apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a constatat că acesta este fondat cu privire la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât această instituție nu are calitate de unitate deținătoare a imobilului, și nici de autoritate administrativă competentă potrivit art. 28 din Legea nr. 10/2001 să soluționeze notificarea reclamanților, în speță neregăsindu-se situația reglementată de acest text de lege, fiind stabilit în mod cert faptul, că unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, este Serviciul de Informații Externe.

Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală în cauză, nici în raport de invocata opozabilitate a hotărârii ce ar urma să se pronunțe în cauză, cadrul procesul într-o contestație întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, fiind clar conturat, între contestatori și unitatea deținătoare emitentă a deciziei nr. 22329 din 06 iulie 2005 contestată. Cele reținute mai sus justifică admiterea apelului Ministerului Finanțelor Publice, cu consecința respingerii contestației față de acest pârât, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă. Este fondată astfel, și critica vizând soluția instanței de fond de obligare a Ministerului Finanțelor Publice alături de pârâtul Serviciul de Informații Externe, la acordarea de măsuri reparatorii pentru contestatori.

Celelalte critici de fond din același apel, față de soluția pe excepție reținută mai sus, nu au mai fost analizate, nemaiprezentând relevanță, ele fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală în cauză. 2. Apelul contestatorilor este fondat, în limitele ce urmează: Este mai întâi, de precizat, că nu poate fi primit argumentul pentru restituirea în natură a imobilului în litigiu, în sensul că situația acestui imobil este similară situației Castelului Peleș, întrucât cel din urmă imobil și-a găsit rezolvarea în afara puterii judecătorești, iar fundamentarea unei astfel de soluții, nu se poate impune,ca și mod de soluționare, instanțelor judecătorești, care urmează a soluționa contestația în temeiul prevederilor legii aplicabile – Legea nr. 10/2001, potrivit probelor administrate și situației concrete a imobilului în cauză.

În speță, s-a constatat că imobilul face parte din proprietatea publică a statului, potrivit articolului unic, pct. 3 din Legea nr. 366 din 07 iunie 2002 privind O.U.G. nr. 154/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, H.G. nr. 851din 02 decembrie 1994, H.G. nr. 2060 din 24 noiembrie 2004 și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 613 din 13 mai 2002. Din expertiza tehnică topografică efectuată în cauză de expertul desemnat A.C., completarea la această expertiză și răspunsurile la obiecțiunile formulate, potrivit dispozițiilor obligatorii stabilite în decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 315 C. proc.

civ., ale căror constatări și concluzii au fost prezentate pe larg mai sus, cu ocazia menționării probelor administrate în rejudecarea apelurilor, - rezultă în mod clar, că terenul revendicat se află în incinta imobilului în care-și află sediul intimatul Serviciul de Informații Externe, în București, str. Turgheniev, pe care statul a edificat o construcție, care parțial se află pe terenul revendicat – 71,10 mp., 29 mp. teren este afectat trotuarului de protecție a clădirii, 189,60 mp. din teren este plantat cu arbori, arbuști și gazon, 81,80 mp. este ocupat de aleea carosabilă interioară, 247,60 mp. este plantat cu arbori, arbuști și gazon și 7,30 mp. este ocupat de gardul de zid de grosime de 30 cm.

Totodată, s-a precizat că ariile descrise, C, D și E (189,60; 81,80 și 247,60 mp.) sunt afectate de rețele subterane – de canalizare, gaze, hidranți (H1 și H2) și cabluri electrice (și lampadare), astfel cum sunt reprezentate pe schițele anexă la raport. Expertul tehnic A.C. a precizat, că aceste rețele subterane constituie amenajări ce aparțin echipării tehnice a imobilului administrat de Serviciul de Informații Externe și servesc funcționalității acestuia – aspect confirmat și de relațiile depuse la dosar de către intimatul Serviciul de Informații Externe, la solicitarea instanței, echiparea tehnică a imobilului nefiind soluționată în sistem individual, ci prin racordare la rețelele edilitare din zonă.

Expertiza a concluzionat că nu se poate delimita o suprafață din terenul revendicat, cu regim de „teren liber” ce ar putea fi restituit în natură, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.2 din Normele metodologice de aplicare (H.G. nr. 250/2007), terenul revendicat fiind afectat de rețelele de apă, gaz, electricitate și amenajări funcționale ale clădirii – sediul Serviciul de Informații Externe – fiind contestate constatările și concluziile coraportului de expertiză efectuat de expertul tehnic – parte încuviințat contestatorilor, B.G. Curtea a constatat că într-adevăr, expertiza administrată în cauză, cu completările ce fac parte din aceasta și anexele lămuritoare întocmite de expertul tehnic A.C., a răspuns la obiectivele fixate de instanță și în acord cu prevederile art. 315 C. proc.

civ. privind respectarea dispozițiilor din decizia de casare, concluzionând în mod legal și temeinic, în sensul că nu poate fi delimitată o suprafață de „teren liberă” în sensul legii, respectiv care să nu fie afectată de rețele subterane și amenajări exterioare, necesare funcționalității clădirii Serviciului de Informații Externe și care să poată face obiectul restituirii în natură, în favoarea contestatorilor. În speță, potrivit art. 10 pct. 2, 3 și 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (aprobate prin H.G.

nr. 250/2007), s-a precizat că nu pot face obiectul restituirii în natură, terenurile afectate unei utilități publice – imobilul având destinație de sediu al Serviciului de Informații Externe (fiind în mod cert o instituție de interes public), terenul aferent asigurând funcționalitatea firească, optimă a acestei instituții – prin amenajările existente în acest sens – alee interioară de acces, trotuare de siguranță în jurul clădirii, zid înconjurător corespunzător, spații verzi, arbori și arbuști cu lampadare de iluminare a sediului intimatului, terenul fiind traversat de rețele funcționale de canalizare – apă, gaze, electricitate – toate aceste amenajări subterane, dar și exterioare, formând un ansamblu funcțional al sediului Serviciului de Informații Externe și care ține seama și de o anumită sistematizare a zonei orașului și de arhitectura acestuia.

Având în vedere aceste constatări, Curtea a reținut că, în speță, există o imposibilitate obiectivă de restituire a unei suprafețe de teren, din incinta sediului Serviciului de Informații Externe din str. Turgheniev, în favoarea contestatorilor. Curtea a constatat totodată, că în coraportul întocmit de expertul tehnic parte al contestatorilor, B.G., nu s-a răspuns la toate obiectivele ce au fost fixate pentru expertiza încuviințată în cauză, ajungându-se în mod eronat la delimitarea unui teren liber în incinta sediului Serviciului de Informații Externe, cu ignorarea tuturor elementelor reținute mai sus de expertul A.C. și de către Curte, cu ignorarea așadar, a aspectelor legate de asigurarea funcționalității normale, firești, a clădirii Serviciului de Informații Externe.

Astfel, în coraport s-a delimitat o suprafață de teren liber, înțeleasă „fără construcții principale: clădirea și căminele de vizitare”, de 476,88 mp. și care ar putea face obiectul restituirii în natură, cu ignorarea amenajărilor aferente ce asigură funcționalitatea clădirii Serviciului de Informații Externe (dosarul de apel prezent), cu privire la rețelele de utilități sau servituți, concluzionând că acestea nu sunt „amenajări de interes public al localității urbane”, or Curtea a conturat mai sus, interesul public al funcționării unui imobil de utilitate publică, specială, astfel cum este sediul Serviciului de Informații Externe.

Susținerile contestatorilor, în sensul că expertul tehnic desemnat în cauză înțelege prin „teren liber”, un „teren viran”, respectiv că expertiza conține multe neconcordanțe și confuzii, nu au fost fondate, expertiza fiind completată, expertul răspunzând la toate obiectivele fixate de instanță, în rejudecare, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea apelanților – contestatori de efectuare a unei noi expertize tehnice în cauză, avându-se în vedere și faptul că apelanților le-a fost încuviințat și un expert tehnic parte, care a întocmit un coraport depus la dosar. Curtea a constatat că cele două expertize identifică același teren revendicat, în aceleași puncte și dimensiuni și cu ariile de amenajare, cu suprafețe identice, plecându-se practic, de la identificarea efectuată de o primă expertiză efectuată în cauză, de expertul tehnic Ș.E.

(dosar fond). Nu a putut fi reținut ca „teren liber” și deci restituibil în natură, terenul din jurul unei construcții, respectiv terenul pe care nu se află construcții, întrucât acest înțeles, este unul pe care legiuitorul nu l-a avut în vedere. Acest aspect rezultat și din ultimele modificări privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 923 din 13 septembrie 2010, care la art. 7.3 vizând exceptarea de la restituirea în natură a terenurilor aferente construcțiilor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, se arată că prin teren aferent se înțelege, nu numai amprenta clădirii la sol, dar și terenul din împrejurimile construcției, necesar bunei utilizări a acesteia.

Critica din apelul contestatorilor vizând neacordarea, cel puțin a măsurilor reparatorii în echivalent, pentru întregul teren revendicat în suprafață de 626,44 mp. și nu doar în suprafață de 98,58 mp. cât s-a reținut în sentința apelată – este fondat. Curtea, în rejudecare, constatând, potrivit considerentelor reținute, că prevederile art. 7 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile, în sensul restituirii în natură a bunului, a constatat însă, că incidente devin astfel, prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul că persoanele îndreptățite beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent. În mod greșit s-a respins contestația pentru suprafața de 527,86 mp.

de la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent de către prima instanță, cu motivarea că nu s-a solicitat – pentru această suprafață – decât restituirea în natură, întrucât orice revendicare de bun pentru care nu-i posibilă restituirea în natură, se convertește în echivalentul bunului respectiv, chiar dacă partea îndreptățită nu a formulat în mod expres cerere de despăgubire în echivalent, principiul fiind consacrat în lege – art. 7 alin. (4) sus-menționat. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs apelanții-contestatori, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Instanța de apel nu a manifestat nicio preocupare pentru ca rezolvarea cauzei să se facă în raport de dispozițiile menționate, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 10 din H.G.

nr. 250/2007: - Față de destinația actuală a terenului ce reprezintă doar o mică parte din curtea unei instituții (S.I.E.) ( 476,88 m.p. ) dintr-un total de 658 m.p., neafectată de servicii legale, amenajări de utilitate publică în municipiul București. Prin urmare, terenul în discuție este liber și poate fi restituit în natură. - Expertul A.C. a întocmit raportul de expertiză în mod neprofesionist, iar instanța a greșit esențial atunci când i-a validat lucrarea, respingând cererea de a efectua un alt raport. - este nefondată susținerea instanței, în sensul că dispozițiile art. 10 pct. 2, 3, 4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar de acoperirea argumentului potrivit căruia terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, deoarece este parte a sediului S.I.E.

care este cert o instituție de interes public, în condițiile în care terenul asigură funcționalitatea firească a acestei instituții. Recursul nu este fondat. Instanța de apel, în mod judicios a reținut că dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile, în sensul restituirii în natură a bunului,. Însă a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că persoanele îndreptățite beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent.

Intimatul Serviciul de Informații Externe a depus precizări la dosarul cauzei, în sensul că terenul revendicat de 626,44 m.p., fost parcela 27, se află în cuprinsul imobilului aflat în administrarea Serviciului de Informații externe, ocupată în prezent de o construcție pe o suprafață de 98,58 m.p., restul de teren fiind afectat de rețele de canalizare, hidranți, electrice gaze, iar clădirea a fost construită să funcționeze, împreună cu întreaga incintă, fiind singura cale de acces în str. Turghienev, în sediul de Informații externe potrivit sistematizării în zonă, suprafață de teren liberă din punct de vedere funcțional nu există. Cele susținute de recurenți în sensul că ar exista o suprafață de tren liber, nu există.

Susținerea recurenților în sensul arătat nu se coroborează cu nicio probă din dosarul cauzei. În dovedirea celor menționate de intimatul Serviciul de Informații de Externe, în sensul că nu există teren liber, există și schița aferentă privitoare la rețelele de canalizare, alimentare cu lămpi, telefonie, alimentare lampadare și hidranți de grădină și rețeaua de alimentare cu apă potabilă, precum și relații privitoare la situația juridică a imobilului și cadastrală. De altfel, din raportul de expertiză efectuat de expertul C.A., rezultă faptul că au fost redate detaliat pe arii și fel, amenajările construite de pe suprafața de teren aflată în litigiu, și au fost redate amănunțit și traseele de conducte și cabluri ale racordurilor la rețelele de utilități.

Pentru a se asigura un teren „liber” în sensul Legii nr. 10/2001, și conform celor solicitate de recurenți, ar fi necesare, în prealabil modificări de regim tehnic și juridic în sensul degrevării de sarcini, al dezafectării prealabile a construcțiilor existente și strămutarea lor, realizabile cu respectarea Legii nr. 50/1991 și art. 2, 3, 6 și 8 din O.G. nr. 27/2008. Potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 2, 3, 4 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 se precizează că nu pot face obiectul restituirii în natură, terenurile afectate unei utilități publice, imobilul având destinație de sediu al Serviciului de Informații Externe, fiind în mod cert o instituție de interes public.

Așadar, față de cele reținute se va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii S.I., S.A., C.E., P.M. F.I.L. și F.L.T., împotriva deciziei nr. 558/A din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii S.I., S.A., C.E., P.M., F.I.L. și F.L.T. împotriva deciziei nr. 558/A din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.