Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Încetat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
16 septembrie 2009

Decizia nr. 2956/2009 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 154/2009 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 154/F din 5 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a luat act de retragerea cererii de contopire a pedepselor, formulată de condamnatul O.M., în prezent deținut în Penitenciarul Giurgiu. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la 5 martie 2009, condamnatul O.M., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, a solicitat contopirea pedepselor de 6 ani închisoare, de 5 ani închisoare și 3 luni închisoare, aplicate de către autoritățile judiciare din Regatul Belgiei, cu cele 672 zile rămase de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 940/1999 a Curții de Apel Galați.

La termenul din 5 iunie 2009, condamnatul a declarat că își retrage cererea formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul. La termenul din 16 septembrie 2009, condamnatul prezent în ședință publică a declarat că înțelege să-și retragă recursul. Având în vedere această declarație expresă a recurentului, făcută în ședința publică, cât și realizarea celorlalte cerințe prevăzute de art. 369 C. proc. pen., se va proceda în conformitate cu art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen. și prin decizia ce se va pronunța se va lua act de declarația condamnatului de retragerea recursului formulat. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

DECIDE Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul O.M. împotriva Sentinței penale nr. 154 din 5 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul condamnat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2009.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.