ÎCCJ, Decizia nr. 175/2012

ÎCCJ, Decizia nr. 175/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față constată;

Prin încheierea din

16 august 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în Dosarul nr. 4767/1/2012 a fost menținută starea de arest a inculpaților B.M.,

P.E., L.A., V.T., M.C., M.S.L. și L.Ș., conform dispozițiilor art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) din C. proc. pen.

De asemenea, prin

aceeași încheiere, în baza art. 139 alin. (2) raportat la art. 145

1

din

C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive privind pe

inculpatul B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara până la soluționarea

definitivă a cauzei.

În baza art. 145

1

alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (1

1

) și (1

2

) din

C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului că pe durata executării

măsurii preventive urmează să se supună obligațiilor prevăzute de art. 145

alin. (1

1

)

din C. proc. pen., indicate ca atare în

dispozitivul încheierii pronunțate.

Au fost puse în

vedere inculpatului dispozițiile art. 145

1

alin. (2) raportat la

art. 145 alin. (3) din C. proc. pen.

S-a dispus punerea în

libertate a inculpatului dacă nu este menținut sau arestat în altă cauză.

În considerentele

încheierii atacate, prima instanță a reținut, în esență, baza factuală a

infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații.

Totodată, s-a

menționat că procedura instituită conform art. 300

1

din C. proc. pen.

„după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este

trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din

oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive,

înainte de expirarea duratei arestării preventive”, a fost îndeplinită în cauză

potrivit încheierii din 4 iulie 2012.

Pentru termenul din 16

august 2012, în cursul judecății, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că este îndeplinită condiția

prevăzută de art. 300

2

cu raportare la dispozițiile art. 160

b

din C. proc. pen., în sensul că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate.

Temeiurile care au determinat

arestarea sunt prevăzute de art. 143 din C. proc. pen. (existența probelor sau indiciilor

temeinice că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală) și art. 148

din C. proc. pen. (existența unuia dintre cazurile de arestare).

S-a reținut că faza urmăririi

penale, finalizată cu emiterea rechizitoriului, a consolidat probele și indiciile

inițiale care, în mod rezonabil, conduc la concluzia că inculpații enumerați au

săvârșit faptele prevăzute de legea penală, în formula detaliat descrisă, pentru

care au și fost trimiși în judecată.

Așadar, pentru inculpații

enunțați s-a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 alin.

(1) din C. proc. pen., existența probelor sau a indiciilor temeinice, în sensul

art. 68

1

din C. proc. pen., care justifică presupunerea rezonabilă că

au săvârșit faptele pentru care au fost cercetați și trimiși in judecată.

În acest sens s-a făcut

referire la declarațiile părții vătămate G.M., martorului A.I.A., numiților V.M.

și D.F., martorei M.I., coinculpatei V.A.C., martorei B.L., martorului S.G.C., numitului

C.D., martorului Z.M.G., transcrierile convorbirilor telefonice și pe internet dintre

inculpatul B.M. și alți membri ai grupului infracțional, actele sub semnătură privată

sau oficiale ridicate de la domiciliile inculpaților, etc. înscrisurile notariale,

precum și celelalte înscrisuri (hotărâri judecătorești, expertize judiciare, acte

emise de autorități publice locale sau alte entități fiscale etc.) constituie probe

de natură a face rezonabilă presupunerea că inculpații, membrii unui grup infracțional

au fost implicați ori au desfășurat activități presupus frauduloase în scopul dobândirii

dreptului de proprietate asupra imobilelor proprietatea persoanelor fizice vătămate.

În consecință, atât potrivit

legii interne, cât și standardului impus de art. 5 parag. (1) lit. c) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, s-a concluzionat că

din probatoriul administrat până în prezent rezultă suficiente date și informații

menite a convinge o persoană obiectivă independentă că inculpații au desfășurat

activitățile presupus infracționale pentru care au fost urmăriți penal și pentru

care a fost emis actul de sesizare a instanței.

În continuare s-a reținut

că o situație aparte funcționează pentru inculpatul B.B.A., aspect adus în discuție,

în sensul că s-a constatat că ar fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 143

alin. (1) din C. proc. pen., existența indiciilor potrivit art. 68

1

din

C. proc. pen., care justifică presupunerea că în anul 2010, a constituit un grup

infracțional organizat împreună cu inculpații B.M. și B.M.C., grup care a acționat

pe parcursul anului respectiv, în scopul obținerii de importante beneficii materiale

prin inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă ce întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

De asemenea, s-a reținut

că fapta inculpatului B.B.A. care, acționând în cadrul grupului infracțional organizat,

prin diferite acțiuni desfășurate în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții

infracționale, anterior datei de 18 iunie 2010, a participat la falsificarea unui

contract pretins încheiat între el și partea vătămată SC A.C. SA la data de 1

noiembrie 2009, înscris fals pe care ulterior l-a folosit, în mod repetat, inclusiv

în fața instanțelor de judecată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă prevăzută de

art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

S-a mai reținut că rezerve,

însă, în planul juridico-penal au vizat fapta inculpatului B.B.A. care, acționând

în cadrul grupului infracțional organizat, începând cu data de 18 iunie 2010, împreună

cu membrii grupului, a încercat să inducă în eroare instanțele de judecată în cadrul

Dosarului nr. 6967/121/2010 al Tribunalului Galați, prin folosirea unui contract

falsificat și a unui raport de expertiză grafică întocmit de o persoană ce nu avea

calitatea de expert, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești definitive

prin care partea vătămată SC A.C. SA să fie obligată la plata sumei trecute în contract

4.000.000 RON, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința sa,

faptă ce s-a menționat de către procurori că întrunește elementele constitutive

ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută

de art. 20 din C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5)

din C. pen. S-a reținut că, într-adevăr, încadrarea juridică nu poate fi discutată

în actualul stadiu procesual, însă aceasta nu poate fi nici total ignorată mai ales

în condițiile în care se ridică problema eventualei incidențe a dispozițiilor

art. 136 alin. (6) din C. proc. pen., cu consecințe inclusiv în ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Aparte însă de aceste

ultime mențiuni, care zdruncină integralitatea temeliei acuzatorii îndreptată împotriva

inculpatului B.B.A., s-a reținut că acesta este cetățean român, are domiciliul stabil

în municipiul București, fiind director executiv la SC G&A SRL București. Nu

are antecedente penale. Audiat în cauză cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpatul

a dorit să dea declarații, recunoscându-și faptele comise.

De asemenea, particularitățile

anterioare, aspectul consemnat că ar fi constituit un grup infracțional organizat

împreună doar cu inculpații B.M. și B.M.C., grup care a acționat pe parcursul numai

al anului 2010, coroborat cu împrejurarea că a fost cercetat în stare de reținere

și de arest preventiv din 17 martie 2012, măsura preventivă a fost prelungită în

mod succesiv de instanța de judecată până la zi, reclamă schimbarea temeiurilor

care au determinat luarea măsurii, în sensul diluării pericolului social pe care

îl prezintă acesta, aspecte semnalate inclusiv în cererea de înlocuire a măsurii

arestului formulată de inculpat, prima instanță de judecată apreciind astfel oportună

în buna desfășurare a procesului, la acest moment, măsura preventivă neprivată de

liberate a obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei.

S-au dispus măsurile de

supraveghere legale corelative, cu consecința punerii în libertate a acestuia la

momentul rămânerii definitive a hotărârii.

În cadrul examenului general

de oportunitate făcut de instanță, cum aceste argumente nu au fost valabile și în

tratarea situației privind ceilalți 7 (șapte) inculpați, alternativa unei alte măsuri

preventive, cu consecința punerii lor în libertate, nu a putut fi funcțională în

vederea bunei derulări a procesului penal.

Inculpații B.M. și V.T.

au susținut că, în conformitate cu prevederile art. 300

2

din C. proc.

pen., când inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice

în cursul judecății legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, astfel

că, este necesar ca instanța de judecată să fi fost legal sesizată, iar sesizarea

instanței debutează cu citirea actului de sesizare, ceea ce nu s-a întâmplat în

prezenta cauză.

S-a făcut precizarea că

instituția juridică a verificării arestării inculpatului, în cursul judecății, instituită

la art. 300

2

cu trimiteri detaliate la art. 160

b

din C. proc.

pen., constituie una dintre dispozițiile generale, cadru, din faza procesuală amplă

a judecății, nefiind de acceptat o mixtură cu activitatea procedurală a citirii

actului de sesizare a instanței, act ce declanșează cercetările judecătorești, ca

parte integrantă din etapa desfășurării concrete a judecării cauzelor în primă instanță

Prin utilizarea sintagmei

„instanță legal sesizată" în textul art. 300

2

din C. proc. pen.

nu se produce o confuziune instituțională cu „verificarea regularității actului

de sesizare", ce este paralelă în reglementare, într-un cadru adecvat distinct.

Legalitatea sesizării presupune doar o analiză minimală (cerută inclusiv la luarea

măsurii arestului în cursul urmăririi penale), vizând instanța competentă să judece

cauza, aspect ce nu ridică probleme în speța de față, dat fiind conținutul rechizitoriului

prezentat anterior succint și sesizarea colaterală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție

Totodată, s-a reținut

că formula interpretativă propusă de inculpați apare forțată și prin prisma efectului

scontat, care ar urmări paralizarea organelor judiciare în a se pronunța pe o problemă

stringentă cum este cea a verificării stării de arest.

Cu privire la inculpatul

B.M., s-a reținut că raportat la cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. a)

din C. proc. pen., probatoriul administrat conduce la presupunerea rezonabilă că

el s-a sustras de la urmărirea penală, apărările sale că ar fi plecat legal din

țară sau că ar fi anunțat procurorul ce efectua urmărirea penală, ori că respectivul

procuror ar fi cunoscut ceea ce urma el să facă, nu au fost confirmate. Simplul

fapt că inculpatul s-a predat organelor judiciare după ce a aflat că s-a emis mandat

de arestare în lipsă sau faptul că, deși aflase că era urmărit internațional, nu

a fost adus în țară prin intervenția autorităților străine sau române, că a revenit

în țară din proprie inițiativă, nu constituie temeiuri suficiente pentru a conduce

la concluzia că prin părăsirea teritoriului României imediat după ce a cunoscut

că împotriva sa se derulează o anchetă, nu s-ar fi sustras urmăririi penale (la

dosar existând suficiente probe care relevă că inculpatul - în mod conștient - a

luat hotărârea de a părăsi teritoriul României). Față de aceste împrejurări, cazul

de arestare își păstrează în continuare actualitatea deși este de acceptat că nu

va putea fi invocat perpetuu.

În ce privește îndeplinirea

condițiilor prevăzute de cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) din C. proc.

pen., comune pentru inculpații ce au acest temei legal al arestării, în sensul că

au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani și există date că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, care justifică, în continuare, menținerea măsurii arestării preventive,

s-a constatat că respectivul caz de arestare subzistă și la această etapă a procesului

penal, el rezultând din împrejurările concrete ce derivă din faptele presupus a

fi fost săvârșite, în rezonanța negativă indusă în mediul social, infracțiunile

de genul celor pentru care au fost trimiși în judecată, chiar și sub forma complicității,

creând - inclusiv prin numărul participanților la săvârșirea lor, o evidentă stare

de insecuritate socială și juridică, toate faptele presupus a fi fost săvârșite

de inculpați prejudiciind ordinea de drept.

De către inculpatul B.M.

s-au adus critici inclusiv în sensul că ar fi săvârșit infracțiuni pentru care legea

nu prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, dată fiind incidența art. 19 din

Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, însă, s-a reținut că textul respectiv

instituie un beneficiu de reducere a limitelor de pedeapsă legale, ce eventual va

fi incident la finele procesului în caz de condamnare a inculpatului pentru comiterea

unor infracțiuni grave.

Cu privire la persistența

în timp a motivelor de a se bănui că inculpații posibil au săvârșit faptele pentru

care sunt trimiși în judecată, s-a reținut că potrivit jurisprudenței C.E.D.O.,

reprezintă, totodată, elemente care legitimează o detenție provizorie, fiind justificată

menținerea, în continuare, a măsurii privării de libertate a inculpaților.

Totodată, menținerea arestării

preventive a inculpaților s-a constatat că este justificată și prin existența interesului

public, respectiv buna desfășurare a procesului penal, aceasta implicând lămurirea

cauzei pe baza administrării de probe în cursul judecății, precum și protejarea

ordinii de drept și ordinii sociale prin îndepărtarea riscului repetării unor fapte

de același gen sau altele menite a zădărnici scopul procesului penal.

În aceeași ordine de idei,

prima instanță a reținut că la luarea unei hotărâri cu privire la legalitatea și

temeinicia arestării inculpaților nu pot fi ignorate alte împrejurări cum ar fi:

numărul și natura infracțiunilor presupus a fi fost săvârșite, numărul presupușilor

făptuitori, dar și modul organizat de realizare a activităților presupus infracționale

(grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals,

spălare de bani, mărturie mincinoasă, uz de fals), în condițiile în care fiecare

participant avea un rol stabilit, natura actelor falsificate sau obținute fraudulos

(hotărâri judecătorești, hotărâri arbitrale, expertize judiciare, adrese pretins

a fi fost emanate de autorități publice locale sau autorități fiscale), consecințele

juridice produse de toate acestea, în principal, aproprierea dreptului de proprietate

nereal asupra unor imobile (case, terenuri), valoarea pagubelor cauzate, dar, mai

ales, calitățile unora dintre inculpați (inculpatul B.M. deputat și avocat, inculpata

L.A. Măria consultant la Prefectura județului Galați, inculpata M.B. avocat).

În consecință, s-a reținut

că sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de art. 300

2

din

C. proc. pen. combinat cu art. 143 și art. 148 din C. proc. pen. care justifică

concluzia legalității și temeiniciei stării de arest preventive a inculpaților,

excluzând situația lui B.B.A.

Instanța, după cum s-a

arătat, a examinat, din oficiu, precum și în raport cu cererile formulate de inculpați,

posibilitatea luării unei măsuri alternative (o măsură preventivă neprivativă de

libertate) apreciind că, la această etapă procesuală, nu este justificată înlocuirea

măsurii arestării preventive, menținerea stării de arest fiind, deocamdată, unica

modalitate de realizare a scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) din C. proc.

pen. pentru cei mai mulți dintre ei.

În concluzie, prima instanță

a constatat că de la data luării măsurii arestării preventive a trecut un interval

de timp care nu poate fi apreciat ca depășind o durată rezonabilă în raport cu numărul

persoanelor cercetate și cu complexitatea deosebită a cauzei.

Examinând recursurile

declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, Structura Centrală și de inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. împotriva

încheierii din 16 august 2012 față de criticile de nelegalitate și netemeinicie

invocate ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 385

6

alin.

(3) din C. proc. pen., instanța de control judiciar constată că recursul parchetului

este fondat, iar recursurile inculpaților sunt nefondate pentru considerentele ce

se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul

declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, Structura Centrală:

Din analiza încheierii

atacate în ceea cel privește pe inculpatul B.B.A., în raport cu dosarul cauzei,

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că în mod

greșit prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 139 din C. proc. pen. în

sensul admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării

de a nu părăsi țara.

Astfel, se consideră că,

deși în mod judicios prima instanță a apreciat că încadrarea juridică nu poate fi

pusă în discuție în raport cu stadiul procesual al cauzei, totuși aceasta nu poate

fi ignorată din perspectiva examenului îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege

la luarea unei măsuri preventive, argumentele cu privire la descrierea esențializată

a împrejurărilor faptice din actul de sesizare referitoare la încadrarea juridică

privind infracțiunea de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 din C.

pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) din C. pen. având consecință

și cu privire la art. 7 din Legea nr. 39/2003 din perspectiva limitelor de pedeapsă

impuse de lege în conținutul art. 148 lit. f) din C. proc. pen. nu pot fi avute

în vedere.

Altfel spus nu esențializarea

imprecisă a împrejurărilor de fapt din partea dispozitivă a rechizitoriului în ceea

ce-l privește pe inculpatul B.B.A. ar fi putut conduce la reținerea unei încadrări

juridice eronate așa cum a reținut prima instanță.

Din examinarea actului

de sesizare în ceea ce-l privește pe inculpatul B.B.A. sub aspectul bazei factuale

referitoare la fapta de tentativă la infracțiunea de înșelăciune sunt evidențiate

în amănunt în succesiunea lor etapele pretinsei activități infracționale, ce reflectă

presupusa contribuție efectivă a inculpatului, ceea ce a condus la reținerea încadrării

juridice de către organul de urmărire penală.

În sensul celor mai sus

arătate, instanța de control evidențiază cu titlu exemplificativ aspecte ale împrejurărilor

de fapt efective evidențiate în actul de sesizare, respectiv „Astfel inculpatul

B.B.A. avea rolul de a susține faptul că prestase, în baza contractului falsificat,

activități de management și prestări servicii în beneficiul părții vătămate SC

A.C. SA Galați și că pentru acestea nu i se plătise prețul convenit. În acest sens,

inculpatul B.B.A. avea rolul de a face toate demersurile ce trebuiau efectuate în

nume personal pentru a obține, în mod fraudulos, pronunțarea unei hotărâri judecătorești

în baza căreia partea vătămată să fie obligată la plata sumei de 4 milioane RON.

După ce a obținut documentul

ce urma să fie utilizat în vederea obținerii sumei de 4 milioane RON inculpatul

B.M. l-a contactat, în municipiul București pe inculpatul B.B.A. căruia i-a prezentat

înscrisul falsificat, solicitându-i să-l semneze în dreptul numelui său, lucru pe

care acesta din urmă inculpat l-a făcut [...].

Astfel, la data de 18

iunie 2010 la sediul părții vătămate SC A.C. SA Galați a fost remisă din partea

Cabinetului Individual de Avocatură „B.M.C.” o notificare prin care reprezentanții

părții vătămate erau invitați la conciliere în data de 6 iulie 2009, la care se

afla atașată o copie a documentului fals intitulat „Contract pentru servicii de

management și asistare pentru rezolvarea conflictelor pretins încheiat la data 1

noiembrie 2009 între partea vătămată și inculpatul B.B.A. (copie notificare către

SC A.C. SA).

Menționăm că deși notificarea

era făcută în numele inculpatului B.B.A. aceasta a fost înregistrată la Cabinetul

de Avocatură „B.M.C.” din 18 iunie 2010 fiind semnată și ștampilată de inculpată,

în calitate de avocat ales a celui dintâi.

Menționăm că în conținutul

notificării a fost menționat, în mod eronat, numele de „B.X.” în loc de „B.Y.”.

La notificare a fost atașată

împuternicirea avocațială din 18 iunie 2010 a inculpatei B.M.C., în calitate de

avocat ales al inculpatului B.B.A.

Întrucât nici martorul

M.S. și nici o altă persoană din staff-ul societății comerciale nu îl cunoștea pe

inculpatul B.B.A. a fost întocmită și remisă o adresă către inculpatul B.B.A. prin

care i se aducea la cunoștință faptul că reprezentanții SC A.C. SA Galați nu recunoșteau

contractul pretins încheiat la data de 1 noiembrie 2009, acesta fiind invitat la

sediul agentului economic în data de 19 iulie 2010 în vederea clarificării situației

ivite. În cuprinsul acestei adrese i se solicita inculpatului B.B.A. să prezinte

documente sau facturi prin care să putea să facă dovada celor susținute în notificare,

respectiv a prestării serviciilor de management și asistență (copie notificare SC

A.C. SA).

Această adresă, înregistrată

la partea vătămată din 30 iunie 2010 a fost remisă Cabinetului Individual de Avocatură

„B.M.C.”.

Membrii grupului infracțional

nu au răspuns solicitărilor părții vătămate SC A.C. SA Galați, însă la data de 18

august 2010 a fost remisă către aceasta din urmă o altă notificare prin care se

solicita o întâlnire pentru soluționarea, pe cale amiabilă, a litigiului existent.

Menționăm că deși această

notificare era făcută în numele inculpatului B.B.A. aceasta a fost înregistrată

la Cabinetul Individual de Avocatură „B.M.C.” din 18 iunie 2010 fiind semnată și

ștampilată de inculpată, în calitate de avocat al celui dintâi.

Având în vedere aceste

circumstanțe și urmărind intrarea în posesia sumei de 4 milioane RON, inculpatul

B.M. a decis trecerea la următorul pas al activităților infracționale, planificate

astfel cum am arătat mai sus, respectiv promovarea unei acțiuni în fața instanței

de judecată în fața căreia urmau să utilizeze din nou documentul falsificat intitulat

„Contract pentru servicii de management și asistare pentru rezolvarea conflictelor”

pretins încheiat la data de 1 noiembrie 2009 între partea vătămată și inculpatul

B.B.A.

Astfel a fost întocmită

o acțiune prin care se solicita, pe cale de ordonanță președințială, somarea debitoarei

SC A.C. SA Galați la plata sumei de 4 milioane RON.

În motivarea acțiunii

s-a invocat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile rezultată din „contractul

pentru servicii de management și asistare pentru rezolvarea conflictelor.”

Acțiunea a fost depusă

la instanța de judecată în data de 19 iulie 2010, făcând obiectul Dosarului nr.

6967/121/2010 al Tribunalului Galați, pentru care a fost stabilit primul termen

de judecată la data de 22 octombrie 2010.

Inculpatul B.M. i-a spus

inculpatului B.B.A. că pentru a avea o credibilitate mai mare, în fața instanței

de judecată, era necesară efectuarea unei expertize grafoscopice extrajudiciare

care ar fi trebuit depusă la dosarul cauzei.

Utilizând rețeaua Internet

inculpatul B.B.A. a identificat-o pe învinuita M.A.A., ofițer psiholog la Centrul

de Psihosociologie din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, care însă

avea publicate mai multe anunțuri on-line cu privire la competențele sale profesionale

în materie de grafologie, aceasta recomandându-se, drept „expert grafolog”.

Inculpatul B.B.A. a contactat-o

telefonic pe învinuita M.A.A., aceasta solicitându-i să se deplaseze la locuința

sa cu documentele pe care ar fi dorit să le „expertizeze”.

Inculpatul B.B.A. i-a

înmânat învinuitei M.A.A. „contractul pentru servicii de management și asistare

pentru rezolvarea conflictelor” pretins încheiat cu partea vătămată SC A.C. SA la

data de 1 noiembrie 2009 și adresa înregistrată la partea vătămată din 30 iunie

2010 prin care era invitat la sediul agentului economic în data de 19 iulie 2010

în vederea clarificării situației ivite.

Cu toate că nu avea calitatea

de expert, aspect confirmat de tabelul experților criminaliști autorizați conform

O.G. nr. 75/2000, specialitate expertiză grafică și tehnică a documentelor, învinuita

a întocmit un document, compus din 3 pagini, intitulat „expertiză grafică și de

analiză grafologică a celor două semnături M.S. de pe actele notate I respectiv

II”, aplicând pe fiecare dintre acestea parafa pe care erau înscrise mențiunile:

„M.A.A., Psiholog specialist, Expert grafolog”.

Descrierea împrejurărilor

faptice mai sus menționate din actul de sesizare cu indicarea mijloacelor de probă

în mod concret, reflectă modalitatea efectivă de inducere în eroare în realizarea

contractului, precum și a etapelor succesive acestuia cu partea vătămată indicată

fiind de natură să clarifice mențiunea esențializată din același rechizitoriu privind

inducerea în eroare a instanțelor de judecată în cadrul Dosarului nr. 6967/121/2010

al Tribunalului Galați, fiind totodată apte de a susține încadrarea juridică referitoare

la infracțiunea de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20  din C. pen. raportat

la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) din C. pen. reținută în sarcina inculpatului

B.B.A.

Din examinarea cauzei,

instanța de control judiciar consideră că în ceea ce-l privește pe inculpatul B.B.A.

există presupuneri rezonabile că acesta a comis pretinsele infracțiuni pentru care

a fost trimis în judecată, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive respectiv art. 143 cu referire la art. 68

1

din C.

proc. pen. și cele două condiții cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1)

lit. f) din C. proc. pen., atât aceea referitoare la cuantumul pedepsei prevăzut

de lege pentru dispunerea măsurii, cât și cea privind existența pericolului concret

pentru ordinea publică la lăsarea în libertate a inculpatului.

Plecând de la jurisprudența

C.E.D.O., instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente

care trebuie avute în vedere în analiza existenței „pericolului pentru ordinea publică”,

ce nu trebuie confundat cu „pericolul social al faptelor” și anume reacția publică

declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată

prin lăsarea sau punerea în libertate a inculpatului, precum și profilul profesional

al acestuia. Cu toate acestea în examinarea condiției relativă la pericolul concret

pentru ordinea publică determinat de lăsarea în libertate a inculpatului nu se poate

face abstracție de gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise

de inculpat, modalitatea în care acesta a acționat și contribuția efectivă în cadrul

pretinsului grup infracțional organizat.

Pericolul concret pentru

ordinea publică se deduce în fiecare caz individual și se particularizează în concret

fiind o noțiune cu conținut dinamic și variabil determinat de circumstanțele cauzei,

persoana inculpatului și infracțiunile despre care se presupune că le-a comis.

În contextul prezentei

cauze există presupuneri rezonabile că inculpatul B.B.A. ar fi comis pretinsele

infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată în raport cu mijloacele de probă

în modalitățile reținute, iar circumstanțele personale favorabile ale acestuia în

ceea ce privește lipsa antecedentelor penale, studiile superioare, comportarea în

societate a acestuia nu sunt în măsură ca în mod exclusiv să conducă la înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Față de cele mai sus menționate,

instanța de recurs consideră că scopul măsurii arestării preventive dispuse față

de inculpat subzistă în continuare așa că se impune menținerea ca legală și temeinică

a acesteia.

Astfel, se va admite recursul

declarat de către parchet împotriva încheierii atacate ce se va casa numai sub aspectul

greșitei aplicări a dispozițiilor art. 139 alin. (2) raportat la art. 145

1

din C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului

B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă

a cauzei, art. 145

1

alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (1

1

)

și (1

2

) lit. a)-e) din C. proc. pen. art. 145

1

alin. (2) raportat

la 145 alin. (3) din C. proc. pen., precum și punerea în libertate a inculpatului

dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, prevederi pe care le va înlătura

și în baza art. 300

2

din C. proc. pen. raportat la art. 160

b

se va constata ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului

B.B.A., măsură pe care o va menține.

Referitor la recursurile

declarate de inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. împotriva aceleiași încheieri

de ședință:

Din examinarea cauzei

instanța de control judiciar consideră că prima instanță în mod judicios și temeinic

motivat prin raportare pentru fiecare inculpat, atât la împrejurările faptice, cât

și la încadrările juridice reținute în actul de sesizare a stabilit că se impune

menținerea măsurii arestării preventive în temeiul disp. art. 300

2

cu

referire la

art. 160

b

alin. (3) din C. proc. pen. constatând

că aceasta este legală și temeinică.

Totodată prima instanță

în mod corect a considerat că sunt incidente temeiurile mai sus invocate făcând

distincții între dispozițiile art. 300, art. 300

1

și art. 300

2

din C. proc. pen.

Referitor la critica de

nelegalitate invocată în recurs cu privire la inaplicabilitatea art. 300

2

cu referire la art. 160

b

din C. proc. pen. în raport cu etapa procesuală

actuală a cauzei, respectiv inculpaților fiindu-le verificată anterior măsura arestării

preventive în condițiile art. 300

1

din C. proc. pen. față de sintagma

folosită de legiuitor „instanță legal sesizată” și accepțiunea dispozițiilor

art. 300 din C. proc. pen., instanța de control judiciar consideră că aceasta nu

poate fi avută în vedere, pe de-o parte pentru argumentele expuse față de prima

instanță pe care și le însușește, iar pe de altă parte având în vedere distincțiile

de aplicabilitate ale normelor invocate față de condițiile particulare ce le caracterizează.

Astfel, legiuitorul român

în ceea ce privește conținutul art. 300 din C. proc. pen. a statuat condiții concrete

referitoare la regularitatea actului de sesizare, ceea ce presupune controlul respectării

disp. art. 263 și art. 264 din C. proc. pen. referitoare la cuprinsul rechizitoriului

și verificarea acestuia.

Dispozițiile art. 300

1

și 300

2

din același Cod cuprind condiții exprese referitoare la menținerea

arestării inculpatului, la primirea dosarului și respectiv la verificări privind

arestarea inculpatului în cursul judecății.

Așadar, cu ocazia verificării

măsurii arestării preventive dispuse are loc un control de legalitate și temeinicie

a acesteia, ce presupune implicit și competența materială a instanței în raport

cu pretinsele infracțiuni comise, apriori celui de regularitate a actului de sesizare

a cărui conținut este circumstanțiat numai normelor invocate.

Așadar, instanța de recurs

consideră că sintagma folosită de legiuitor „instanță legal sesizată” din conținutul

art. 300

2

din C. proc. pen. are un conținut diferit de prevederile

art. 300 din același Cod privind verificarea regularității actului de sesizare ale

căror condiții se circumstanțiază numai prevederilor art. 263 și art. 264 din C.

proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte

de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că nu pot fi avute în

vedere nici criticile formulate de inculpatul B.M. referitoare la modificarea limitelor

de pedeapsă impuse de legiuitor la luarea măsurii arestării preventive, ca urmare

a incidenței dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 19 din O.U.G.

nr. 43/2002, întrucât prevederile invocate constituie cauze legale de reducere a

pedepsei, care operează în virtutea legii, într-un alt stadiu procesual, respectiv

la momentul pronunțării unei soluții eventuale de condamnare a inculpatului și nicidecum

în aprecierea îndeplinirii condiției referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute

de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită, la luarea măsurii arestării preventive.

Totodată, instanța de

control judiciar nu poate reține apărările invocate de inculpatul B.M. cu privire

la nesubzistența temeiului reținut la luarea măsurii arestării preventive, respectiv

art. 148 lit. a) din C. proc. pen. întrucât mijloacele de probă administrate în

cursul urmăririi penale au reflectat modalitatea în care inculpatul B.M. s-a sustras

de la anchetă.

În acest sens sunt declarațiile

martorului A.A., precum și documentele remise de reprezentanții S.E.L.E.C. din care

rezultă că inculpatul a făcut mai multe demersuri în vederea părăsirii teritoriului

țării, deși cunoștea că față de el s-a dispus începerea urmăririi penale.

Din declarația martorului

mai sus menționat, precum și din verificările efectuate a rezultat că inculpatul

s-a deplasat în Republica Moldova, a alimentat cu combustibil autoturismul, s-a

asigurat că martorul avea pașaport valabil, iar din Turcia, pe calea aerului, a

trecut frontiera cu destinația Kenya.

Totodată, poziția inculpatului

de a se sustrage de la urmărirea penală se susține și prin diligențele depuse de

acesta pentru a menține contactul cu ceilalți inculpați, aspecte ce rezultă și din

declarația aceluiași martor mai sus indicat, în care au fost evidențiate preocupările

inculpatului și demersurile acestuia de a avea acces la corespondența electronică

prin care indica membrilor grupului infracțional și colaboratorilor de la cabinetul

de avocatură ștergerea unor date din memoria calculatorului, de la biroul avocațial

și de la cel parlamentar. Totodată, sunt elocvente și convorbirile telefonice purtate

de inculpat cu ceilalți membri ai grupului și cu familia sa în care a indicat ca

posibile țări de destinație Kenya sau Somalia, contul bancar în care a solicitat

să i se facă transfer de cont.

Instanța de control judiciar

nu poate avea în vedere nici criticile formulate, atât de inculpatul B.M., cât și

de ceilalți inculpați respectiv

V.T., M.C. și M.S.L. referitoare la nesubzistența

temeiurilor prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) din C. proc. pen. având în

vedere, pe de-o parte, că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale

sunt în măsură să conducă la existența suspiciunii rezonabile că aceștia au comis

faptele pentru care au fost trimiși în judecată, iar pe de altă parte sunt îndeplinite

cumulativ condițiile referitoare la cuantumul legal al pedepsei prevăzute de lege

pentru dispunerea măsurii arestării preventive și existența pericolului concret

pentru ordinea publică în condițiile lăsării acestora în libertate.

În contextul cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, consideră că prima instanță

în mod corect a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive prin aprecierea

pericolului concret pentru ordinea publică a inculpaților.

Astfel, natura, amploarea

și modalitatea de comitere a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată în

cadrul unui grup infracțional organizat pe o perioadă mare de timp în care fiecare

membru avea un rol stabilit, obținerea prin mijloace frauduloase și falsificarea

a mai multor documente oficiale sunt elemente efective de potențare a gravității

infracțiunilor reținute în sarcina acestora creând în opinia publică un sentiment

de insecuritate.

Totodată, la evaluarea

pericolului concret pentru ordinea publică au fost avute în vedere și circumstanțele

personale ale fiecărui inculpat care însă evaluate nu pot conduce în mod absolut

la înlocuirea măsurii arestării preventive.

În raport cu cele mai

sus menționate, instanța de recurs constată că măsura dispusă de prima instanță

în baza art. 300

2

din C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) din C. proc. pen. cu privire la inculpații

B.M., V.T., M.C. și M.S.L.

este legală și temeinică.

Față de cele mai sus menționate,

în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. va admite recursul

declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, Structura Centrală împotriva încheierii din 16 august 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 4767/1/2012 cu privire la inculpatul B.B.A.

Va casa încheierea atacată

numai sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 139 alin. (2) raportat

la art. 145

1

din C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării preventive

a inculpatului B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea

definitivă a cauzei, art. 145

1

alin. (2) cu referire la art. 145

alin. (1

1

) și (1

2

) lit. a)–e) din C. proc. pen., art. 145

1

alin. (2) raportat la art. 145 alin. (3) din C. proc. pen., precum și punerea în

libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, prevederi

pe care le va înlătura.

În baza art. 300

2

din C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) din C. proc. pen. va

constata ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului B.B.A.,

măsură pe care o va menține.

Va menține celelalte dispoziții

ale încheierii atacate, fiind date cu respectarea prevederilor legale.

Totodată, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. împotriva aceleiași

încheieri de ședință.

În temeiul art. 192

alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat V.T. la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192

alin. (2) din C. proc. pen. se vor obliga recurenții inculpați B.M., M.C. și M.S.L.

la plata sumei de câte 325 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu,

până la prezentarea apărătorilor aleși se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism, Structura Centrală împotriva încheierii din 16 august 2012 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4767/1/2012

cu privire la inculpatul B.B.A.

Casează încheierea atacată

numai sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 139 alin. (2) raportat

la art. 145

1

din C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării preventive

a inculpatului B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea

definitivă a cauzei, art. 145

1

alin. (2) cu referire la art. 145

alin. (1

1

) și (1

2

) lit. a)–e) din C. proc. pen., art. 145

1

alin. (2) raportat la art. 145 alin. (3) din C. proc. pen., precum și punerea în

libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, prevederi

pe care le înlătură.

În baza art. 300

2

din C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) din C. proc. pen.,

constată ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului B.B.A.,

măsură pe care o menține.

Menține celelalte dispoziții

ale încheierii atacate.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații B.M., V.T., M.C. și M.S.L. împotriva aceleiași

încheieri de ședință.

Obligă recurentul inculpat

V.T. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați

B.M., M.C. și M.S.L. la plata sumei de câte 325 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 august

2012.