ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3664/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2897 din 29 octombrie 2010, Tribunalul Timiș a respins

excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității.

A admis

în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D.R. împotriva

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin

D.G.F.P.; a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la

plata către reclamant a echivalentului în lei la cursul BNR din ziua plății al

sumei de 3000 euro pentru prejudiciul moral suferit de ascendentul său de

gradul I, D.I. și al sumei de 3000 de euro pentru prejudiciul moral suferit de

asendentul său de gradul I, D.M.; a respins restul pretențiilor, precum și

cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că în conformitate cu

adresa D-142 din 29 aprilie 1999 emisa de Ministerului Justitiei-Directia

Instantelor Militare (fila 4 dosar), parintii reclamantului, D.I. si D.M.

(decedati ulterior, la 17 august 1986, respectiv la 10 februarie 2007) au fost

stramutati la data de 18 iunie 1951, conform deciziei MAI nr. 200/1951, din

localitatea Tomnatic, jud. Timis, fixându-li-se domiciliu obligatoriu in

localitatea Marculesti, jud. Ialomita; prin decizia MAI 6200/1955, la data de

20 decembrie 1955, persoanelor mentionate li s-au ridicat restrictiile

domiciliare.

Potrivit

mentiunilor reclamantului la termenul din 15 octombrie 2010, in afara domniei

sale nu mai exista alte persoane indreptatite la masuri reparatorii conform

art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 dupa defunctii parinti.

Conform

art. 3 lit. e) din Legea 221/2009, constituie masura administrativa cu caracter

politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, avand ca

obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unitati

si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, intemeiata pe

decizia 200/1951 a MAI.

Referitor

la cererea de acordare a despagubirilor s-a constatat că reclamantul este

îndreptățit la acordarea acestora conform art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009.

Pârâtul

a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului in ceea

ce priveste cererea de acordare a despagubirilor pentru prejudiciile suferite

de antecesorii sai de gradul I, exceptie care a fost respinsa potrivit art. 137

alin. (1) C. proc. civ. cata vreme art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 confera

in mod expres calitate procesuala activa, dupa decesul persoanei condamnate sau

care a facut obiectul unei masuri administrative cu caracter politic,

descendentilor de gradul I ai acesteia.

Aceeasi

solutie de respingere a fost pronuntata si in privinta exceptiei

inadmisibilitatii cererii, cata vreme, astfel cum am aratat, art. 5 alin. (1)

din Legea 221/2009, modificata prin O.U.G. 62/2010, da dreptul la obtinerea

unor despagubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnare sau prin aplicarea

unei masuri administrative cu caracter politic sotului supravietuitor si

descendentilor pana la gradul al doilea inclusiv ai persoanei decedate care a

facut obiectul unor astfel de masuri.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul Statul Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii în

totalitate a acțiunii reclamantului, întrucât, pe parcursul judecății a fost

pronunțată și publicată Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale care a condus la dispariția temeiului de drept pe care și-a

întemeiat reclamantul acțiunea, respectiv a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009.

Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 793 din 19 aprilie 2011 a admis apelul și a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea civilă formulată

de reclamantul D.R. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice.

In

considerentele deciziei s-a reținut că motivul pentru care reclamantul nu are

dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al

acțiunii acesteia, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în M.Of. nr. 761 din

15 noiembrie 2010.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010

nu se aplică decât pentru viitor, nu și cauzelor în curs de soluționare la data

publicării sale și, ca atare, se impune menținerea sentinței. De asemenea, a

mai susținut că și după intrarea în vigoare a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358 din 21 octombrie 2010, I.C.C.J. prin Decizia nr. 1173 din 11 februarie 2011,

a recunoscut dreptul la acordarea de daune morale beneficiarilor Legii nr. 221/2009.

Prin această decizie, instanța supremă a stabilit că Statul Român, trebuie să

răspundă pentru erorile judiciare și pentru măsurile abuzive luate împotriva

cetățenilor săi în perioada 1945-1989.

Recursul

nu este fondat.

Înainte

de pronunțarea deciziei atacate a fost dată Decizia Curții Constituționale nr.

1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 761

din 15 noiembrie 2010, prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate

neconstituționale.

În

speță, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se

mai poate ține cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

Problema

de drept care se pune în speță nu este, deci, cea a faptului dacă reclamantul

este sau nu îndreptățit la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai

poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost

declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare,

constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de

la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval,

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind

suspendate de drept.

La

alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții

Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt

general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții

regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare

la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și

completările ulterioare.

În

raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema

dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se

aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă

o cerere în acest sens.

Această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia în interesul legii nr. 12 din 19

septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că

s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja

pronunțată o decizie definitivă.

Or, în

speță. la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei

Curții Constituționale nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind

deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se

poate spune că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca

efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă,

este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare,

căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea

neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum

norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una

imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi

tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să

producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în

ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de

altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte

numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În

speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era

titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data

publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre

definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantului.

Concluzionând,

prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării

acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui

mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De

aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului

de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nunc

ar fi afectat

procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de

cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în

respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Este de

menționat că și în practica CEDO se recunoaște eficiența controlului realizat

de instanța de contencios constituțional.

Sub

acest aspect, având a se pronunța asupra unei situații similare (Decizia în

Cauza Slavov și alții împotriva Bulgariei), Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a statuat că: “Nu se poate spune că un text de lege a cărui

constituționalitate a fost contestată la scurt timp după intrarea lui în

vigoare și care ulterior a fost declarat neconstituțional ar putea constitui o

bază legală solidă în înțelesul jurisprudenței Curții.

De aceea, reclamanții nu ar fi putut avea o speranță legitimă că

pretențiile lor vor fi cuantificate în conformitate cu acea lege, după ce ea a

fost invalidată. De asemenea, ei nu ar fi putut spera în mod legitim că

determinarea pretențiilor lor se va face în baza legii, așa cum era ea la

momentul introducerii cererii lor, și nu în baza legii așa cum era ea la

momentul pronunțării hotărârii”.

Referirea

recurentul la o altă decizie a Inaltei Curți prin care s-a recunoscut obligația

statului de a răspunde pentru abuzurile comise nu poate fi reținută întrucât

acea decizie a fost pronunțată înainte de publicarea deciziei în interesul

legii nr. 12/2011 care este obligatorie instanțelor.

Având

în vedere aceste considerente recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul D.R. împotriva deciziei nr. 793 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2012.