ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4083/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4083/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a penală,

prin Sentința penală nr. 1173F din 6 octombrie 2008, a hotărât următoarele:

- în baza

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a admis cererea procurorului de

schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de luare de mită, prevăzută

de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în aceeași infracțiune prevăzută de art.

254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatul P.S. (fiul

lui B. și R., cetățean româno-israelian, fără antecedente penale), a fost

condamnat la 4 ani închisoare.

În baza art. 254

alin. (2) din același cod, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a

lit. a), b) și c) C. pen. pe durata de 3 ani, după executarea pedepsei

principale.

În temeiul

dispozițiilor art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării

pedepsei, sub supraveghere, pe durata de 6 ani termen de încercare.

În baza dispozițiilor

art. 86

3

din același Cod, s-a dispus ca pe durata termenului de

încercare, inculpatul are obligația de a se supune măsurilor individualizate la

punctele a - d de la pagina 34 - 35 a sentinței penale.

Conform dispozițiilor

art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c)

C. pen.

Conform art. 359 C.

proc. pen., inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., art. 83 și art. 84 din același Cod.

Inculpatul a fost

obligat să restituie sume de bani către persoanele vătămate care au cerut

despăgubiri, individualizate și nominalizate la paginile 35 - 36 ale sentinței

penale.

În baza art. 19 din

Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat, a sumelor dobândite

prin săvârșirea infracțiunii și care nu se restituie persoanelor vătămate și

nici nu servesc la despăgubirea acestora, după cum urmează:

- 3000 dolari SUA -

D.S.;

- 25000 dolari SUA -

I.M.E.;

- 2500 dolari SUA -

K.E.M.;

- 2000 dolari SUA -

B.E.;

- 3500 dolari SUA -

T.R.;

- 4700 dolari SUA -

C.E.;

- 3000 dolari SUA -

B.B.L.;

- 1000 dolari SUA -

C.A.;

- 2800 dolari SUA -

L.E.

În temeiul

dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 și ale art. 163 și următoarele C.

proc. pen., s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor

inculpatului, până la concurența sumei la plata căreia a fost obligat.

S-a mai dispus ca în

conformitate cu dispozițiile art. 30 din Legea nr. 78/2000, hotărârea de

condamnare rămasă definitivă să se publice într-un ziar central de mare tiraj.

Pentru a pronunța

hotărârea, instanța a reținut următoarele:

Inculpatul a fost

trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 392/P/2003, iar în Dosarul nr.

61/P/2005, rechizitoriu din 7 februarie 2006, după extinderea cercetărilor

penale dispusă prin ordonanța din 16 martie 2005 inculparea lui a vizat

comiterea, în formă continuată a infracțiunii de luare de mită prevăzută de

art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

Instanța, constatând

cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. c) C. proc. pen., aplicând

în cauză și dispozițiile art. 37 alin. (3) din același Cod, a dispus reunirea

cauzelor celor două rechizitorii.

Cercetarea

judecătorească a reținut că în anul 1999, în conformitate cu dispozițiile Legii

nr. 31/1990 republicată, s-a constituit SC I.C.B.T. SRL, cu sediul în

București, Calea D.

La 27 septembrie 1999

asociatul T.V. a cedat părțile sale sociale lui P.S., acesta fiind numit și

administrator.

Firma avea ca domeniu

principal de activitate, furnizarea de servicii vizând selecția și plasarea

forței de muncă, sens în care la 9 noiembrie 1999 a obținut de la Ministerul

Muncii și Protecției Sociale, avizul nr. 229/1599 necesar recrutării și

plasării de forță de muncă în Israel, iar după apariția Legii nr. 156/2000,

certificatul de acreditare nr. B121 din 19 decembrie 1999.

La 13 iulie 2001,

după publicarea legii menționate, firma a obținut un nou certificat de

acreditare, dar, în baza dispozițiilor art. 10(1) din lege, putea efectua

medierea angajării cetățenilor români în străinătate, numai pe bază de

contracte încheiate cu angajatori (persoane juridice sau fizice străine),

acestea dacă ofertau ferm locuri de muncă.

Art. 7(1) din Normele

Metodologice de aplicare a legii prevede că activitățile de mediere, în

principal, se refereau la constituirea de bănci de date privind solicitanții și

ofertele de locuri de muncă în străinătate, identificarea locurilor de muncă

oferite de angajatori sau de partenerii de mediere străini, publicarea

locurilor de muncă, a condițiilor de ocupare, preselecția sau selecția

solicitanților, realizarea demersurilor pentru angajarea celor selectați.

Aceleași norme, în

Anexa 2, ofereau și un model tipizat de contract de mediere, clauzele căruia,

în ce-l privește pe agentul de ocupare, constând din oferirea unui loc de

muncă, informarea solicitanților asupra cerințelor și condițiilor angajării,

asigurarea testării aptitudinilor celui ce cerea un loc de muncă, efectuarea

demersurilor pentru încheierea contractului individual de muncă cu angajatorul,

asigurarea includerii într-un asemenea contract a celor prevăzute în oferta

fermă, asigurarea editării unui exemplar al contractului, în limba română,

asigurarea confidențialității datelor personale, realizarea demersurilor și

formalităților de deplasare la locul de muncă, de genul obținerea pașaportului,

a vizei, a permisului de muncă, transport.

În cadrul firmei,

P.S. mai avea obligația de a presta serviciile de mediere, el fiind singura

persoană care stabilea direct cu solicitanții aspectele legate de plecarea

acestora la muncă în străinătate.

Firma a încheiat

contracte de colaborare cu ofertanții de locuri de muncă în Israel sau cu alți

mediatori români, dintre acestea enumerându-se:

Cu SC I.R. SRL, SC

M.L. Israel, SC A.L. - Israel, SC B.K.L. Israel, SC A.D. Ltd Israel, SC N.N.

Israel, SC G. Israel, cele mai multe solicitând forță de muncă calificată

pentru lucru în activitatea de servicii societate.

În anii 2000 - 2003,

SC I.C.B.T. SRL, prin publicitate, și-a adus la cunoștința publicului român,

obiectul de activitate - selecția și plasarea forței de muncă în străinătate.

Pentru plecarea în

Israel, erau de parcurs următoarele etape: solicitanții trebuia să se deplaseze

la sediul ei pentru a se informa, pentru a li se pune la dispoziție date

privind organizarea de cursuri de geriatrie și limbă străină, analizele

medicale obligatoriu efectuate la Spitalul „C.” din București, susținerea de

teste grafologice, psihologice și de aptitudini, interviu cu angajatorul

străin, preselecția și selecția lor după criterii stabilite în concordanță cu

cerințele angajatorului, emiterea contractului individual de muncă, începerea,

de către mediator, a procedurilor de obținere a vizei de lucru, a documentelor

de călătorie, persoana de contact fiind exclusiv P.S.

Acesta, în afara

taxelor și comisioanelor stabilite legal, a pretins și primit sume de bani, de

regulă în dolari SUA, în lipsa acestora el spunându-le solicitanților că va

sista demersurile aflate în derulare fie înainte de plecarea în Israel, fie

după, sumele fiind apreciate de el, de regulă, între 2000 și 5000 dolari SUA în

funcție de propria sa dorință.

Probatoriul

administrat la urmărirea penală și la cercetarea în fond a reținut că în anii

2001 - 2002, de la O.V., a primit 3500 dolari SUA, cea în cauză plecând în

Israel la 10 ianuarie 2002.

În aceeași manieră,

în anul 2001, a pretins și primit de la B.G.S., 3500 dolari SUA, la 3 decembrie

2001, aceasta încheind contract individual de muncă cu patronul SC P.M.

La 9 august 2001,

după ce i-a dat inculpatului 3000 dolari SUA, D.S. a plecat la muncă în Israel.

La fel, de la H.F.

inculpatul a pretins și primit suma de 2500 dolari SUA, plecarea în Israel, cu

un contract de muncă pentru SC M. având loc la 3 octombrie 2001.

La fel procedând,

inculpatul a pretins și primit de la I.A., suma de 2750 dolari SUA, în cazul

ei, pentru că nu era în posesia întregii sume, s-a recurs la încheierea unui

contract de împrumut cu gaj general, contract autentificat sub nr. 933 din 11

iunie 2001, în acesta înscriindu-se, nereal, că I.A. a primit de la inculpat

suma de 2470 dolari SUA.

În ce-l privește pe

V.G., inculpatul i-a cerut 3000 dolari SUA, a primit efectiv suma de 2000

dolari SUA, pentru restul încheindu-se un contract de împrumut sub semnătură

privată, de asemenea, nereal, acesta era datat 24 ianuarie 2001. V.G. a plecat

în Israel la 26 decembrie 2001.

Înainte de octombrie

2000, în aceeași manieră, inculpatul a pretins și primit de la U.F., suma de

5500 dolari SUA.

Z.N., înainte de a

pleca la muncă în Israel, respectiv luna iunie 2000, la cererea inculpatului,

i-a dat suma de 2500 dolari SUA, aceeași situație fiind și în ce o privește pe

F.C.M.L., aceasta dându-i inculpatului 3000 dolari SUA, ea plecând în Israel la

31 iulie 20001.

H.R., care a plecat

la muncă în Israel, la cerere, i-a dat inculpatului suma de 3500 dolari SUA,

tot în două tranșe.

În anul 2002, înainte

de 28 aprilie, B.D. i-a dat inculpatului, 3750 dolari SUA, iar până la suma de

5600 dolari SUA, diferența reprezentând dobânzi, s-a încheiat contract de

împrumut fictiv, autentificat sub nr. 1189 din 16 mai 2002, el efectiv primind

5500 dolari SUA.

În ce o privește pe

B.A., de la care inculpatul a pretins 3000 dolari SUA, de asemenea s-a încheiat

contract de împrumut cu garanție imobiliară, fictiv, pentru suma de 4515 dolari

SUA, autentificat sub nr. 1718 din 11 septembrie 2001, contractul de muncă

fiind semnat la 21 august 2001.

M.L., la cererea

inculpatului, i-a dat, în două tranșe, 2600 dolari SUA, contractul de muncă

încheindu-se la 7 aprilie 2002.

Tot în anul 2000, de

la I.M.E., inculpatul a pretins și primit, în două tranșe, 2500 dolari SUA, ea

semnând contractul de muncă la 31 mai 2000, plecarea în Israel având loc în

iunie 2000.

De la C.E.,

inculpatul a pretins și primit 5000 dolari SUA, cu C.O.I., la 14 mai 2002 el

încheind, prin mandatara C.E., două contracte de împrumut cu garanție

imobiliară fictive, autentificate sub nr. 1173 - 1174/2002 pentru 5000 dolari

SUA și respectiv 1000 dolari SUA, contractul de muncă semnându-se la 28 aprilie

2002, plecarea în Israel având loc în iunie 2002.

În cursul anului

2000, C.M. i-a dat inculpatului 2900 dolari SUA, în două tranșe, ea semnând

contract de muncă cu SC A.S.S. din Israel.

De la T.C.A.,

inculpatul a pretins și primit 1750 dolari SUA, și ea încheind un contract de

împrumut cu garanție imobiliară fictiv, autentificat sub nr. 2194 din 8

noiembrie 2001, cea în cauză semnând contractul de muncă la 8 noiembrie 2001.

Inculpatul, în

aceeași manieră, a pretins și primit de la T.M.M. suma de 3500 dolari SUA, ea

semnând contract de muncă cu N.N. din Israel, la 28 noiembrie 2001.

De la I.S., în

aceeași manieră, inculpatul a pretins și primit suma de 4500 dolari SUA, ea

semnând contract de muncă cu firma A.L.A. din Israel, la 18 august 2002.

D.D., la cererea

inculpatului, i-a dat acestuia în anul 2002, 5000 dolari SUA, achitați în RON

(3000 dolari SUA - 63.600.000 ROL), 2000 dolari SUA dându-i anterior.

Inculpatul i-a restituit suma de 5000 dolari SUA după ce a fost amenințat că

ceea ce a făcut va fi mediatizat în presa israeliană.

De la H.P., în anul

2000, inculpatul a pretins 2500 dolari SUA, cea în cauză semnând contract de

muncă cu SC N.N. la 13 august 2001.

M.E., în anul 2002,

i-a dat inculpatului, la cererea lui, 2500 dolari SUA, ea semnând contract de

muncă cu SC G.P.L. la 22 aprilie 2003.

Inculpatul, în anul

2002, a pretins de la P.L.C., suma de 3500 dolari SUA și pentru că nu era în

posesia întregii sume, fictiv, s-a încheiat un contract de împrumut cu garanție

imobiliară pentru 5660 dolari SUA, autentificat sub nr. 494 din 21 februarie

2002, contractul de muncă fiind semnat la 8 februarie 2002.

De la I. (M.) M.B.,

inculpatul a pretins 3750 dolari SUA, și cu aceasta încheindu-se, fictiv,

contract de garanție imobiliară autentificat sub nr. 621 din 6 martie 2002.

La cererea

inculpatului, B.K. i-a dat în anul 2003, 3000 dolari SUA, ea semnând contract

de muncă la 11 februarie 2004.

K.E.M., în anul 2000,

i-a dat inculpatului 2500 dolari SUA, contractul de muncă semnându-se la 30

iunie 2000.

S.I., în anul 2000,

la cerere, i-a dat inculpatului 2500 dolari SUA, el cerându-i însă ca în

situația în care nu i se va da suma, să-i remită lunar, până la 3000 dolari

SUA.

În același an, K.A.M.

i-a dat inculpatului 2500 dolari SUA, contractul de muncă cu firma A.

semnându-se la 6 octombrie 2000.

De la B.E., inculpatul

a pretins și primit 2000 dolari SUA în anul 2001 și aceasta încheind contract

de împrumut cu garanție imobiliară, fictiv, contractul de muncă semnându-se la

16 noiembrie 2001.

De la B.E., în anul

2001, inculpatul a pretins și primit, în două tranșe, 4500 dolari SUA,

contractul de muncă semnându-se la 27 iulie 2001.

Inculpatul, în

aceeași manieră, a primit de la B.E., 4500 dolari SUA din cei 4700 pretinși, de

asemenea achitați în două tranșe, contractul de muncă semnându-se la 28

noiembrie 2001.

De la T.R., în

octombrie 2000, inculpatul a pretins 3500 dolari SUA, contractul de muncă

semnându-se la 30 noiembrie 2000.

În lunile ianuarie -

februarie 2001, prin intermediul fostei sale soții, B.P., a primit 1050 dolari

SUA de la C.S., aflată deja în Israel, contractul de muncă semnându-se la 25

august 2000.

În luna iulie 2003,

inculpatul a pretins și primit de la C.E., suma de 4500 dolari SUA, în tranșe,

până în 2004, contractul de muncă semnându-se la 11 august 2003.

În octombrie 2001, de

la A.E., inculpatul a pretins 5000 dolari SUA, și pentru că cea în cauză nu

avea bani, s-a încheiat contract de împrumut cu garanție imobiliară,

autentificat sub nr. 2074 din 25 octombrie 2001.

În urma executării

contractului, debitoarea a fost obligată să plătească, în rate, suma de 6925

dolari SUA, achitată în perioada octombrie 2004 - martie 2005.

Prin Sentința civilă

nr. 975 din 6 iunie 2005, Judecătoria Tg. Neamț a dispus suspendarea plății

debitului.

În octombrie 2001, de

la B. (B.) L., inculpatul a pretins 3000 dolari SUA, dar, pentru a-și asigura

integralitatea ei după ce se semnase contractul de împrumut cu garanție

imobiliară autentificat sub nr. 2685 din 17 decembrie 2001, ea i-a fost remisă

în două tranșe, contractul de muncă semnându-se la 23 noiembrie 2001.

În aprilie 2003,

inculpatul a pretins de la F.G., 4500 dolari SUA, și pentru aceasta

încheindu-se contract de împrumut cu garanție imobiliară asupra imobilului lui

S.C. El a primit toată suma, după ce, la 23 iulie 2003 cea în cauză a semnat

contractul de muncă.

De la M.D.,

inculpatul a pretins, în ianuarie 2002, 5000 dolari SUA, încheindu-se contract

de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 214 din 25 ianuarie

contractul de muncă semnându-se la 7 ianuarie 2002.

De la C.A.,

inculpatul ar fi pretins 2000 dolari SUA, din aceasta primind, în RON, 30

milioane (ROL) la 26 iulie 2001. C.A. a plecat la muncă la 5 decembrie 2001.

În noiembrie -

decembrie 2004, inculpatul a primit de la D.A., 800 dolari SUA, contractul de

muncă semnându-se la 7 mai 2004.

O pretindere ar

exista și în ce o privește pe A.A.E., în vara anului 2001, pentru 3500 dolari

SUA, 1500 fiind dați anterior plecării la muncă în Israel, iar pentru 1800

dolari SUA s-a încheiat contract de împrumut cu garanție imobiliară

autentificat sub nr. 1862 din 26 septembrie 2001.

Contractul de muncă

s-a semnat la 15 septembrie 2001, suma fiind dată inculpatului în perioada 2002

- martie 2003.

De la numita Z.E.,

inculpatul ar fi pretins, în ianuarie 2002, 4500 dolari SUA, și cu aceasta

încheindu-se contract de împrumut cu garanție imobiliară.

Prin intermediul lui

B.P., L.E., în aprilie - decembrie 2002, a dat 2800 dolari SUA, contractul de

muncă semnându-se la 19 februarie 2002.

În cursul anului

2001, inculpatul ar fi pretins de la B.N., 1500 dolari SUA, s-a încheiat

contract de împrumut cu garanție imobiliară, inculpatul, prin ordin de plată

nr. 039311 din 11 august 2000, B.P. România primind efectiv 500 dolari SUA. Cea

în cauză a plecat la muncă în Israel în anul 2002.

În luna august 2002,

inculpatul a primit, în tranșe, 4500 dolari SUA de la G.E., aceasta semnând

contractul de muncă la 12 august.

De la G.G., cu

aceeași ocazie, s-a reținut că inculpatul ar fi pretins 4500 dolari SUA, a

primit 1000 dolari SUA.

În cauză, situația de

fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254

alin. (2) C. pen., raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., au fost stabilite cu declarații martori, coroborate între

ele, înscrisuri.

Împotriva sentinței,

au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție, U.F., A.E., O.V., părți civile, părți vătămate

și inculpatul P.S.

Parchetul a motivat

calea de atac pe greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât

sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Apelantele U.F. și

A.E. au criticat sentința sub aspectul neacordării sumei de 5000 dolari SUA cu

titlu de daune morale, ulterior, la 5 februarie 2009, ele cerând 15000 dolari

SUA (daune materiale și morale).

O.V. și-a motivat

apelul pe nepronunțarea, de către instanța de fond asupra cererii de anulare a

contractului de împrumut cu garanție imobiliară.

La rândul său,

inculpatul a susținut în apelul declarat că actul de trimitere în judecată nu a

reținut probe favorabile propuse în a-și dovedi lipsa de vinovăție, el, chiar

în fața notarului (M.I., M.A., M.A.N. „M.”, notar B., notari R. și G.) a remis

sumele de bani cu titlu de împrumut părților din cauză, instanțele civile au

confirmat că persoanele semnatari ale contractelor de împrumut erau debitoare,

cei care l-au acuzat, în Israel, nu și-au respectat obligațiile din contractele

de muncă, sens în care a depus probe provenite de la firmele din Israel, nu

avea sarcini legate de formalitățile de obținere a vizelor, documentelor de

călătorie, nu hotăra el parcurgerea etapelor, nu a condiționat plecarea

solicitanților de încheierea unor contracte de împrumut, el nu avea

posibilitatea de a împiedica selecția sau plecarea la muncă, hotărâtoare fiind

decizia familiei unde urma să se muncească, el a fost un simplu intermediar, în

sensul că dispunea trimiterea lor la teste și cursuri, după aceea nu mai aveau

legături cu el sau cu firma, banii împrumutați erau comisionul cerut de firma

israeliană pentru acoperirea cheltuielilor efectuate (interviu, transport,

taxe, asigurare loc de muncă), societatea sa a fost controlată de factori de

decizie interni (Garda Financiară Centrală, Garda Financiar Municipală, Garda

Financiară sector 6, I.G.P.R. - Crimă Organizată și Inspectoratul Teritorial de

Muncă), acestea constatând că pentru mediere a eliberat chitanțe, activitatea

firmei fiind legală, radierea ipotecilor a fost realizată de către el după ce i

s-au restituit împrumuturile, nu a cerut niciodată lui C.V. să declare pentru

C.E., declarația a fost scrisă de fiul celei în cauză (punctul 14 din

rechizitoriu), martorii au fost influențați, el a câștigat procese civile cu

O.V., ea fiindu-i datoare cu 3000 dolari SUA, din care 2000 dolari SUA

reprezintă amenda aplicată pentru părăsirea locului de muncă și 2030 RON

cheltuieli de judecată, ceea ce, în opinia sa, constituie încălcarea dreptului

la apărare.

În concluzie,

apelantul a solicitat rejudecarea cauzei.

Pentru termenul de

judecată apel (19 februarie 2009), inculpatul a depus, în copie, o adresă nr.

95.523 din 30 septembrie 2002 (trimisă de MI - I.G.P.R. Biroului Parlamentar

Circumscripția 42 București).

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 49 din 5 martie 2009, a

respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet, de U.F., A.E., O.V. și

de către inculpat.

Împotriva deciziei

instanței de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea vătămată O.V. și

inculpatul.

Cazul de casare

motivat de parchet este cel prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., în dezvoltarea lui criticându-se cuantumul pedepsei și modalitatea de

executare, cu preponderență susținându-se că pericolul social al faptei

inculpatului este mare, el a comis în jur de 50 de acte materiale de luare de

mită, activitatea infracțională s-a întins pe o perioadă mare de timp,

inculpatul a acționat organizat, obiectul infracțiunii de corupție l-a

reprezentat peste 100.000 dolari SUA, persoana inculpatului nu a dovedit

diligențe pentru restituirea sumelor ce au reprezentat obiectul mitei, lipsa

antecedentelor penale nefiind suficientă pentru aplicarea unei pedepse situate

către minimul special și a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.

O.V. a motivat

recursul pe nepronunțarea asupra cererii sale de anulare a contractului de

împrumut cu garanție imobiliară.

Inculpatul și-a

motivat recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

18, pct. 17, pct. 10, pct. 8, pct. 6 C. proc. pen., cazuri dezvoltate în scris.

Recursurile sunt

fondate pentru considerentele ce se vor detalia.

Din verificarea

lucrărilor dosarului instanței de apel, se reține că la termenul de judecată

din 19 februarie 2009, procurorul a cerut amânarea judecării cauzei pentru ca

intimatul apelant inculpat P.S. să fie asistat de avocat desemnat de apărător

din oficiu.

Inculpatul, în

cuvântul dat, a cerut respingerea amânării judecării motivând că își asigură

singur apărarea.

Instanța de apel,

considerând că în cauză, încă de la termenul din 3 februarie 2009 exista o

împuternicire avocațială pentru avocat din oficiu C.I., văzând și delegația de

substituire datată 18 februarie 2009, a dispus respingerea cererii de amânare a

judecății.

În aceste condiții,

se reține că dreptul de apărare al inculpatului a fost încălcat, potrivit

dispozițiilor art. 171(4) C. proc. pen. instanța fiind obligată să acorde un

termen de minim 3 zile pentru pregătirea apărării.

Procedând în acest

mod, coroborat și cu faptul că, în lumina jurisprudenței Curtea Europeană a

Dreptului Omului inculpatul trebuia ascultat (art. 6 din Convenție) dreptul la

un proces echitabil înseamnă evaluarea, în mod direct, a elementelor de probă

prezentate personal.

În altă ordine de

idei, dar tot în materia procesului echitabil, cum, potrivit dispozițiilor art.

371 alin. (2) C. proc. pen., procedura în fața instanței de apel urmează

aceleași reguli ca și cea din fața primei instanțe, instanța de apel având

competența de a se pronunța atât asupra chestiunilor de fapt, cât și asupra

celor de drept, instanța poate, însă numai după administrarea de probe,

inclusiv audierea inculpatului, conform principiului nemijlocirii, să decidă.

Or, motivând că

Tribunalul București, prin hotărârea penală pronunțată, a analizat pe larg

probele administrate și a demonstrat că inculpatul se face vinovat de fapta

pentru care a fost condamnat, argumentele aduse pentru vinovăția acestuia

neputând fi tăgăduite sau contrazise de nicio probă existentă în dosarul cauzei

și că își însușește, în totalitate, considerentele și argumentația instanței de

fond, iar latura civilă a procesului penal a fost rezolvată legal de către

instanța de fond în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului,

instanța de apel a nesocotit efectul devolutiv al apelului (art. 371(1) C.

proc. pen.), art. 378(3) din același Cod privind obligația de a se pronunța

asupra tuturor motivelor de apel invocate (în special, inculpat, părți civile

și parte vătămată), hotărârea sa fiind nelegală.

Ca atare, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., recursurile declarate vor fi admise, se va casa decizia instanței de apel

și cauza se va trimite pentru rejudecarea apelurilor conform celor motivate.

În rejudecare, văzând

și principiul rolului activ prevăzut în art. 4 C. proc. pen., precum și

exigențele impuse de art. 6 parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces

echitabil, se poate dispune și analiza probelor propuse de inculpat și despre

care a amintit în memoriile existente în dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție, inculpatul P.S. și partea vătămată O.V.

împotriva Deciziei penale nr. 49 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Casează decizia

penală sus-menționată și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la Curtea

de Apel București.

Onorariul în sumă de

50 RON pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 8 decembrie 2009.

Procesat

de GGC - NN