ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

296 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Argeș – secția civilă a respins

contestația formulată de reclamant, reținând următoarele:

Prin notificarea

formulată reclamantul a solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001

pentru terenul de 400 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, pe care l-au deținut

părinții săi conform contractului de vânzare – cumpărare și care a fost

expropriat în mod abuziv.

Prin cererea

formulată către instanță petentul a solicitat reconstituirea în natură a

terenului și în cazul în care nu se poate restitui în integralitate a solicitat

în compensare o altă suprafață.

Din expertiza

topografică efectuată rezultă că terenul este afectat în integralitate de

construcțiile blocurilor P21 și G1, alei pietonale și spații verzi și nu poate

fi restituit în natură.

Din relațiile

solicitate la Primăria Pitești și concluziile expertizei tehnice I.G., a

rezultat că pe teritoriul orașului Pitești este imposibil de identificat o altă

suprafață de teren în compensare pentru suprafața de 400 m.p. ce nu poate fi restituită în natură reclamantului.

Față de cele de mai

sus, tribunalul a constatat că petentul și-a dovedit îndreptățirea pentru

suprafața solicitat, dar aceasta nu-i poate fi restituită în natură având în

vedere că suprafața de 400 m.p. solicitată, identificată de expert conform schiței

anexă la raport, are lățimea de 6,5 m.p. și lungimea de 61,5 metri liniari și

este ocupată de cele două blocuri P21 și G1, de alei, spații verzi și zona de

funcționare ale acestora și întrucât nu au fost identificate alte suprafețe

libere în compensarea acestei suprafețe de teren, tribunalul a respins cererea,

ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr.

51 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a dispus

respingerea apelului formulat de apelantul – reclamant P.V. împotriva sentinței

civile nr. 296 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr.

1824/109/2007, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut următoarele:

Referitor la terenul

fosta proprietate a apelantului – reclamant, rezultă în mod clar, atât din

expertiza efectuată la instanța de fond, cât și din înscrisurile aflate la

dosar, că acesta nu poate fi restituit în natură reclamantului, deoarece este

ocupat de cele două blocuri P21 și G1, iar diferența o reprezintă zona de

siguranță a celor două blocuri, alei și spații verzi, absolut indispensabile

folosinței acestora.

Apelantul – reclamant

a solicitat atribuirea altei suprafețe de teren în natură ca măsură de

compensare prin echivalent și în apel a arătat că poate identifica un teren de

aceeași categorie de folosință, respectiv terenul aflat între blocul G1 și str.

Tudor Vladimirescu ca fiind vecin cu terenul proprietatea acestuia și care a

fost identificat de către expertul C.P., care inițial a precizat că este liber

și că nu este ocupat de construcții și detalii de sistematizare, ulterior a

precizat că face parte din H.C.L. nr. 112/2001 și respectiv H.G. nr. 515/2002,

având destinație de domeniu public, se află în imediata vecinătate a blocului

G1 și că, lăsând un culoar de o suprafață infimă de 1 m.p. ar putea fi atribuit în natură apelantului – reclamant, totuși nu ar reprezenta zona de

siguranță a blocului respectiv și că în alte situații au fost atribuite

terenuri lângă blocuri.

Instanța a reținut că

acest teren nu poate fi atribuit în natură apelantului – reclamant ca măsură

reparatorie prin echivalent conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din legea nr.

10/2001, precum și potrivit art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, pentru

următoarele considerente:

Pe de o parte terenul

face parte din domeniul public potrivit H.C.L. nr. 112 din 17 mai 2001,

hotărâre pronunțată și care și-a produs efectele înainte de formularea

notificării de către apelantul – reclamant.

Potrivit acestei

hotărâri aflată la fila 86 din dosar, terenul a fost transmis către Agenția

Națională pentru Locuințe, din domeniul public, cu scopul precis de a se

construi un ansamblu de locuințe.

Potrivit

dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic

al proprietății publice, domeniul public al municipiilor este alcătuit din

bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din bunurile de uz și interes

public local, declarat ca atare prin Hotărârea Consiliului Local, dacă nu sunt

declarate prin lege de uz și interes public, național ori județean.

Față de dispozițiile

arătate mai sus, data la care bunurile fac parte din domeniul public al

Municipiului Pitești, este data la care a fost adoptată H.C.L. nr. 112/2001 și

nu data la care Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 515/2002.

Prin urmare, nu sunt

în nici un fel incidente dispozițiile art. 21 alin. (4) și (5) din Legea nr. 10/2001,

nefiind schimbată destinația terenului în litigiu precum și a construcțiilor

după apariția Legii nr. 10/2001 și având loc înainte de formularea notificării

de către apelantul – reclamant.

Însă, ceea ce este

important în speța dedusă judecății, este nu numai situația că terenul face

parte din domeniul public, însă acesta are afectațiunea de amenajare de

utilitate publică, reprezentând zona de siguranță a blocului G1, aflându-se în

imediata vecinătate a acestuia, iar soluția impusă de expert de a lăsa numai 1 m. pentru buna funcționare a blocului nu poate fi luată în considerare de către instanță, spațiul

fiind, așa cum s-a precizat mai sus, de utilitate publică pentru locatarii

blocului respectiv și pentru folosirea acestuia în condiții civilizate, în

cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cu care în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă funcțional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent pentru întregul imobil.

Prin sintagma

„amenajări de utilitate publică” ale localităților urbane și rurale, la pct. 10.3

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se stabilește în mod

clar că prin asemenea amenajări se înțeleg suprafețele de teren afectate unei

utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări

destinate a deservi nevoile comunității (străzi, alei, trotuare, spații de

siguranță din jurul blocurilor, precum și spații verzi din jurul acestora)

situație față de care simpla împrejurare potrivit cu care un teren nu ar fi

ocupat de o construcție cu caracter permanent nu este suficientă pentru a-l

considera liber și deci susceptibil de a fi restituit în natură, fiind absolut

necesar ca el să nu fie afectat de nici un fel de amenajare de utilitate

publică.

Prin zona de

siguranță a blocului, potrivit Legii nr. 10/1995 și Legii nr. 8/1977, se

înțelege securitatea la incendiu a construcției, la asigurarea accesului pentru

serviciile de urgență, precum și la protecția construcțiilor în caz de

calamități naturale, imperative, cerute de art. 5 din Legea nr. 10/1995, pentru

obținerea unor construcții de calitate corespunzătoare.

Pe de altă parte,

pentru diferența reprezentată tot de suprafața de 400 m.p., are regimul juridic de spațiu verde potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007,

respectiv art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului,

referitoare la terenurile amenajate ca spații verzi, fiind imposibilă

restituirea terenurilor în natură către foștii proprietari.

Nu în ultimul rând,

așa după cm se observă cu privire la aceeași suprafață de teren s-au formulat

cereri de restituire de către vechii proprietari (respectiv pentru o porțiune

din aceeași suprafață), cereri care au fost respinse de către intimatul – pârât

Primarul Municipiului Pitești, cu aceeași motivare legală și anume aceea că

terenul se află în domeniul public și este afectat de amenajări de utilitate

publică.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ., criticând-o pentru următoarele motive.

Recurentul a invocat

faptul că terenul care a aparținut autorilor săi face parte din domeniul

construcție abandonată, iar în motivarea hotărârii s-a reținut că terenul face

parte din domeniul public și reprezintă zona de siguranță a două construcții și

spațiu verde conform art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, fără a ține cont de

temeiurile juridice pe care le-a invocat și situația juridică a imobilului.

Astfel a susținut că

o parte din teren a fost ocupată de construcția blocului P21 din Cartierul

Tudor Vladimirescu, o parte afectată construcției unui alt bloc de locuințe

care nu s-a mai finalizat iar o altă parte de teren este liberă de construcții

și de alte detalii de sistematizare. Mai mult, în imediata apropiere se află o

suprafață de teren liberă de construcții ce ar putea face obiectul restituirii

în natură, fiind posibilă restituirea în natură a întregii suprafețe de 400 m

2

.

În cauză sunt

incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care,

imobilele preluate abuziv de stat, de regulă se restituie în natură, persoana

îndreptățită neavând posibilitatea să opteze pentru măsuri reparatorii în

echivalent. Art. 10 alin. (4) și (5) din Legea nr. 10/2001, reglementează și

situația terenurilor pe care s-a început construirea unor imobile care ulterior

au fost abandonate – cum este cazul în speță – precum și construcții începute

și neterminate care nu mai sunt necesare unității deținătoare. La acest moment,

datorită perioadei îndelungate scurse de la data abandonării lucrărilor de

construcții, peste 17 ani, nici nu ar mai fi posibilă finalizarea investiției

datorită faptului că structura a suferit degradări importante.

Prin urmare, măsura

care se impune este restituirea în natură.

A solicitat

efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se verifica această

situație, iar înscrisurile depuse de intimată potrivit cu care Agenția

națională de Locuințe ar fi preluat în urmă cu șase ani construcția începută nu

schimbă datele problemei.

Restituirea în natură

se impune pentru întreaga suprafață de 400 m

2

, deoarece, chiar dacă o parte din suprafața de teren care a aparținut părinților săi este afectată de

o construcție funcțională, (parte din blocul P21) recurentul este îndreptățit

să primească în compensare o suprafață de teren alăturată, liberă de

construcții, lipită de suprafața liberă din terenul care a aparținut autorilor

săi. Or, dacă în alte situații Primăria Pitești a susținut că nu există alte

bunuri, respectiv alte suprafețe de teren pe care să le ofere în compensare

foștilor proprietari, în cazul de față, acest teren există și trebuie restituit

în natură conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Expertiza efectuată

în cauză a identificat o suprafață de 400 m

2

care poate fi restituită în natură, neafectată de utilități, construcții, ori alte detalii de

sistematizare, și că terenul ar face parte din domeniul public al Municipiului

Pitești, având în vedere H.G. nr. 515 din 23 mai 2002, care însă nu se referă

la trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al

Municipiului Pitești, ci din domeniul privat al statului, în domeniul privat al

Municipiului Pitești, și care se referă la o construcție (bloc G1 are o

suprafață la sol de 305,55 m

2

și o suprafață construită totală) și nu

la teren.

H.C.L. nr. 112 din 17

mai 2001 se referă tot la o construcție și nu la un teren.

Hotărârea instanței

de apel nu este motivată în legătură cu aceste aspecte.

Examinând cererea de

recurs, instanța reține următoarele:

Deși recursul este

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța califică

juridic criticile aduse deciziei recurate ca aparținând pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ. deoarece vizează neaplicarea dispozițiilor art. 7, art. 10 alin. (4)

și (5) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 situației deduse judecății.

În cauză însă,

restituirea în natură a suprafeței de 400 m

2

teren este exclusă, deoarece este ocupat de două blocuri P21 și G1, diferența fiind reprezentată de

zona de siguranță a celor două blocuri, alei și spații verzi, indispensabile

folosinței acestora.

Prin urmare, regula

restituirii în natură statuată prin art. 7 din Legea nr. 10/2001 nu este

posibilă datorită situației concrete în care se află terenul în litigiu,

recurentul beneficiind de măsuri reparatorii în echivalent.

Tot astfel art. 10 alin.

(4) și (5) din Legea nr. 10/2001 nu pot primi incidență din moment ce

construcția blocului G1 nu este abandonată și nici nu este nenecesară unității

deținătoare din moment ce pentru finalizarea acestuia s-a procedat la trecerea

imobilului aflat în parte pe fosta proprietate expropriată a autorilor

reclamantei din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului

Pitești, (hotărârea nr. 112 din 17 mai 2001 și H.G. nr. 515 din 23 mai 2002) și

ulterior în proprietatea privată a Municipiului Ploiești și în folosința

Agenției Naționale pentru Locuințe, pentru reabilitarea construcției. Prin

urmare textele invocate de recurent nu sunt aplicabile în cauză, deoarece

construcția nefinalizată a blocului G1 este dată spre reabilitare și finalizare

nefiind abandonată (art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001) iar recurentului

nu i s-a propus să plătească despăgubiri reprezentând valoarea de piață a

construcției, conform standardelor internaționale (art. 10 alin. (5) din Legea nr.

10/2001).

Art. 26 din Legea nr.

10/2001 a fost aplicat în cauză, în sensul acordării de despăgubiri, nefiind

posibilă nici restituirea în natură a fostului teren expropriat și nici a

porțiunii completatoare în compensare până la concurența suprafeței de 400 m

2

din considerentul esențial care privește destinația actuală a terenului afectat

unei amenajări de utilitate publică așa cum corect a reținut instanța de apel

prin reținerea pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Astfel, terenul

solicitat a fi restituit în natură reprezintă zona de siguranță a blocului G1,

aflându-se în imediata vecinătate a acestuia, spațiul fiind destinat folosinței

blocului în condiții civilizate (străzi, alei, trotuar, spații de siguranță din

jurul blocurilor și spații verzi din jurul acestora) nefiind prin urmare un

teren liber în sensul legii.

În consecință, în mod

corect s-a făcut în cauză aplicarea art. 11 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, din

moment ce lucrările pentru care s-a făcut exproprierea ocupă funcțional întreg

terenul afectat.

Față de cele

reținute, instanța urmează a dispune în temeiul art. 312 C. proc. civ.

respingerea recursului formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei nr. 51/A din 23

aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești – secția civilă, pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2011.