ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3681/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3681/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 460 din 29 octombrie

2009, Tribunalul Arad a respins acțiunea reclamanților J.B. și M.S.M., a constatat

că există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 661 din 24

mai 2007 a Tribunalului Arad, irevocabilă.

În esență, s-a reținut

că, prin sentința civilă nr. 661 din 24 mai 2007, Tribunalul Arad a respins plângerea,

formulată în contradictoriu cu Municipiul Arad, prin Primar, privind obligarea pârâtului

la emiterea unei dispoziții de plată pentru imobilul din Arad, bulevardul G.D.,

identificat în CF nr. AA Arad, întrucât reclamanții nu au făcut dovada calității

de moștenitor.

Prin decizia civilă

nr. 186A din 07 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul,

a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, pe fond, în primă instanță,

la Tribunalul Arad.

S-a reținut că obiectul

acțiunii reclamanților l-a constituit cererea de obligare a pârâtului la emiterea

unei dispoziții de plată având ca obiect valoarea actualizată a imobilului situat

în Arad, bulevardul G.D., jud. Arad, identificat în CF nr. AA Arad, cu nr. top.

BB, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare.

În fapt, s-a reținut că

antecesorul reclamanților a achiziționat imobilul în litigiu la data de 18 martie

1941, iar prin Decretul nr. 136/1943 imobilul a fost confiscat de C.N.R. Ulterior,

decretul a fost abrogat, iar imobilul a intrat de drept în patrimoniul fostului

proprietar. Întrucât E.B. a emigrat în anul 1954 în Australia, imobilul a intrat

în patrimoniul statului în baza Decretului-Lege nr. 218/1960.

În procesul anterior,

Dosar nr. 1391/108/2007, acțiunea reclamanților a fost soluționată în temeiul unei

excepții procesuale și anume pe motiv că reclamanții nu au făcut dovada calității

de moștenitori după defunctul E.B.

S-a apreciat că soluția

pronunțată în primă instanță este greșită, dat fiind faptul că în dosarul anterior

cauza nu a fost soluționată pe fond, ceea ce înseamnă că nu se poate pune în discuție

existența autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește calitatea

procesuală activă, s-a constatat că a fost depus la dosarul cauzei, testamentul

defunctului E.B., autentificat, împreună cu inventarul bunurilor, din care rezultă

că reclamanții sunt fii defunctului. S-a reținut totodată că E.B. este una și aceeași

persoană cu B.E., respectiv că a avut ultimul domiciliu și că a decedat în Australia,

fapt ce atrage aplicabilitatea Legii nr. 105/1992.

Potrivit art. 67 din Legea

sus-amintită, întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului este socotită

valabilă dacă actul respectă condițiile de formă aplicabile, fie la data când a

fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform

oricăreia din următoarele legi: legea națională a testatorului, legea domiciliului

acestuia, legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat, legea

situației imobilului ce formează obiectul testamentului, legea instanței care îndeplinește

procedura de transmitere a bunurilor moștenite.

În speță, testamentul

a fost întocmit conform legii australiene care reprezintă legea ultimului domiciliu

al testatorului.

Conform dispozițiilor

acestei legi, în cazul decesului unei persoane care a lăsat testament, prin testament

se numesc și executorii testamentari care duc la îndeplinire ultima dorință a defunctului,

iar testamentul valid face dovada calității de moștenitor și este asimilat certificatului

de moștenitor prevăzut de legea română.

Reclamanții, prin actele

de stare civilă și declarațiile pe propria răspundere depuse la dosar, au dovedit

că sunt descendenții defunctului E.B., în calitate de fii.

Legea nr. 10/2001, ca

lege specială de reparație, cuprinde dispoziții care derogă de la dreptul comun,

tocmai în scopul de a facilita repararea abuzurilor săvârșite în perioada 06

martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit dispozițiilor acestei legi, dovada calității

de moștenitor legal sau testamentar se poate realiza prin actele de stare civilă,

care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate,

prin certificat de moștenitor, testament sau certificat de calitate de moștenitor.

Aceeași lege însă, în

art. 4 alin. (3), așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că

succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși

de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care constituie

obiect al legii reparatorii, prin cererea de restituire care valorează acceptare,

cu singura condiție ca aceasta să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru

depunerea notificării.

Reclamanții și-au dovedit

calitatea de moștenitori legali după defunctul E.B. și deci calitatea procesuală

activă, având în vedere că notificarea a fost înregistrată în termenul legal prevăzut

de Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage incidența art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

iar din extrasul de CF nr. AA Arad nr. top. BB, rezultă că proprietar la imobilului

în litigiu a fost antecesorul reclamanților, persoană de la care imobilul a fost

preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.

Întrucât prima instanță

a soluționat cauza în temeiul unei excepții procedurale - excepția autorității de

lucru judecat - fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel a fost obligată

să desființeze hotărârea și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat cerere de recurs la data de 01 august 2009, pârâtul Municipiul

Arad, reprezentat prin Primar, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele

aspecte:

S-a reținut în mod greșit

că, potrivit Legii nr. 105/1992, în cazul decesului unei persoane care a lăsat testament,

prin testament se numesc și executorii testamentari, respectiv că testamentul valid

face dovada calității de moștenitor și este asimilat certificatului de moștenitor

prevăzut de legea romană.

Instanța de apel a încălcat

astfel prevederile art. 700 alin. (1) C. civ., conform căruia acceptarea moștenirii

trebuie realizată de succesibili în termen de 6 luni de la deschiderea acesteia,

adică de la data decesului autorului lor, și a pct. 4.4 din H.G. nr. 250/2007, potrivit

căruia „în toate cazurile stabilirea calității de moștenitor (legal sau testamentar)

se face potrivit legii civile române".

Dispozițiile art. 4

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările ulterioare, nu pot

ține loc de certificat de moștenitor.

Instanța de apel în mod

greșit a arătat în motivarea deciziei că reclamanții, cu actele de stare civilă,

au dovedit că sunt descendenții defunctului E.B., în calitate de fii, făcând astfel

abstracție de faptul concret că, în procedura administrativă, reclamanții nu au

depus aceste acte, respectiv actul de identitate al numiților J.B. și S.B. De asemenea,

în dosarul administrativ, nu a fost depus nici certificatul de căsătorie al numitului

B.E. cu J.H., născută G. și nici cel al reclamantei M.S.M.

În ceea ce privește fondul

cauzei, s-a susținut că acțiunea reclamanților este nu numai nefondată, ci și inadmisibilă.

Reclamanții în procedura

administrativă nu au depus actele de stare civilă, respectiv actul de identitate

al numiților J.B. și S.B., certificatul de moștenitor sau de calitate de moștenitor

după numiții dr. B.E., E.B.B. și K.E.B., declarația că nu au încasat despăgubiri

potrivit pct. 11.2 din H.G. nr. 250/2007, declarațiile autentificate date pe propria

răspundere, prin care notificatorii declară că ei sau ascendenții lor, proprietari

ai imobilului la data preluării, nu au făcut obiectul acordurilor internaționale

încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie și

totodată se obligă la restituirea imobilului sau, după caz, la plata de despăgubiri

în cazul constatării ulterioare a incidenței prevederilor art. 5 din Lege; coala

de carte funciară cu nr. CC Arad; schița de identificare a imobilului, expertiza

tehnică cu privire la valoarea imobilului expropriat, așa după cum se prevede la

pct. 23.1 lit. f) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Mai mult, potrivit pct.

II din H.G. nr. 250/2001 și art. II și art. 18 din Legea nr. 10/2001, entitatea

învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice

măsură reparatorie, de a identifica cu exactitate imobilul și, totodată, de a verifica

destinația actuală a acestuia, dacă au fost încasate despăgubiri și cuantumul acestora,

precum și dacă imobilul ce face obiectul notificării a fost înstrăinat.

Termenul de 60 de zile

prevăzut în sarcina unității deținătoare, la art. 25 din Legea nr. 10/2001, începe

să curgă de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, în lipsa acestor

acte, entitatea învestită cu soluționarea notificării neputând emite o decizie motivată.

Cu privire la caracterul

inadmisibil al cererii reclamanților, s-a susținut că, din conținutul înscrisurilor

administrate în cauză, a rezultat că imobilul în litigiu, compus din 8 apartamente,

a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția X.

În cauză, sunt aplicabile

prevederile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 18

din Lege, cu mențiunea că despăgubirile se stabilesc în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, de către Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, aflată în

subordinea Cancelariei Primului-Ministru.

Cererea de acordare de

despăgubiri este inadmisibilă cu privire la garajele din imobilul în litigiu, întrucât,

potrivit adresei de la dosar, au fost construite după naționalizarea imobilului

[

art. 19, alin. (2) din

Legea nr. 10/2001].

Cererea reclamanților

de emitere a unei dispoziții de plată având ca obiect valoarea actualizată conform

standardelor internaționale de evaluare pentru restul apartamentelor din imobilul

în litigiu este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

În raport de conținutul

textului art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, solicitarea reclamanților de emitere

a unei dispoziții de plată este inadmisibilă, întrucât entitatea deținătoare cu

soluționarea notificării este obligată doar la emiterea unei decizii sau dispoziții

de propunere de acordare de despăgubiri și nu de plată. Stabilirea și plata despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv se face în cea de a doua etapă a procedurii

administrative, conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005 (Titlul VII), de către

Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor și nu de pârâtul Municipiul Arad.

Excepția nulității recursului

invocată de intimații-reclamanți nu poate fi primită, întrucât din expunerea de

motive a cererii a rezultat că, alături de criticile de nelegalitate care vizează

în mod explicit fondul raportului juridic litigios - modalitatea de interpretare

și aplicarea a dispozițiilor de drept material incidente în cauză din perspectiva

pretenției concrete a reclamanților - au fost susținute și critici privind modalitatea

de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, punctual, din perspectiva

dovezii calității de moștenitor legal/testamentar.

Recursul este nefondat.

Asupra singurului aspect

de nelegalitate ce s-a impus a fi cercetat în recurs, Înalta Curte a apreciat situația

cauzei pendinte, după cum urmează:

S-a reținut corect nu

numai că probațiunea în materia imobilelor preluate abuziv în stăpânirea statului

se poate realiza prin actele de stare civilă, care atestă rudenia sau filiația cu

titularul inițial al dreptului de proprietate, ci și faptul că, prin dispoziții

legale exprese - art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a stipulat

că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt

repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care constituie

obiect al legii reparatorii, prin cererea de restituire care valorează acceptare,

cu singura condiție ca aceasta să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru

depunerea notificării.

Dat fiind acest beneficiu

al legii, s-a putut concluziona, în acord cu instanța de apel, că reclamanții și-au

dovedit calitatea de moștenitori după defunctul E.B. și deci calitatea procesuală

activă în cauză, având în vedere că notificarea a fost înregistrată în termenul

legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, situație ce atrage pe deplin incidența

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În condițiile în care

dispozițiile legii speciale conferă moștenitorilor fostului proprietar posibilitatea

de a-și valorifica pretenția cu privire la bunurile imobile preluate abuziv de stat,

printr-o probațiune mult simplificată față de dispozițiile de drept comun - în această

din urmă categorie intrând atât art. 67 din Legea nr. 105/1992, cât și art. 700

alin. (1) C. civ. - susținerile recurentului-pârât care vizează strict acest context

normativ nu pot fi reținute, ele neavând relevanță în cauză.

Împrejurarea că parte

din înscrisurile care atestă calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la

restituire, în una din modalitățile prescrise de lege, nu au fost depuse la momentul

derulării procedurii administrative, nu reprezintă o critică menită să conducă la

casarea/modificarea hotărârii atacate, față de cadrul procesual concret de învestire,

reținut în mod corect de instanțele anterioare.

Toate celelalte critici

care vizează fondul raportului juridic litigios (inclusiv cele care au vizat aspecte

de pretinsă inadmisibilitate a pretenției reclamanților, dată fiind situația juridică

a imobilului la momentul preluării în stăpânirea statului) și care au fost susținute

prin invocarea unor dispoziții de drept substanțial ale legii speciale, nu vor putea

fi cercetate în recurs, instanța de trimitere fiind cea abilitată să se pronunțe,

date fiind exigențele normelor procedurale, art. 297 alin. (1) C. proc. civ., respectiv

conținutul intrinsec al principiilor ce guvernează procesul civil - legalitatea

probațiunii, contradictorialitatea, respectarea dublului grad de jurisdicție, ierarhia

căilor de atac etc.

Pentru toate aceste considerente

de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimații–reclamanți.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, împotriva deciziei

nr. 186/A din 7 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2011.