ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3840/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 septembrie 2010,

Curtea de Apel București, secția I penală, învestită cu soluționarea apelurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpat

împotriva Sentinței penale nr. 400 din 14 mai 2010 a Tribunalului București,

secția l penală, în baza art. 300

2

raportat la art. 160 alin. (3) C.

proc. pen., a menținut, ca fiind legală și temeinică, măsura arestării

preventive a inculpatului G.O. (fără forme legale în localitatea Otopeni,

județul Ilfov, fără antecedente penale).

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța a reținut că măsura arestării preventive a fost

dispusă în condiții de legalitate și temeinicie, iar temeiurile care au

determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, ci subzistă; totodată, a

apreciat că privarea de libertate a inculpatului este justificată fiind

îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. -

pedeapsa pentru infracțiunea ce formează obiectul cercetărilor penale fiind mai

mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică - relevante fiind natura și gravitatea faptelor

reținute, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de

infracțiuni și urmările nefaste pe care le produc asupra vieții și sănătății

cetățenilor.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs,

solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii

arestării preventive.

Recursul nu este

fondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun, în continuare, privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

Pe de altă parte,

prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a

stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive

verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că inculpatul G.O. a fost arestat în baza art.

148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a comis

infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că a efectuat, din vara anului

2009 până la 6 ianuarie 2010, fără drept, operațiuni privind circulația

drogurilor de mare risc, respectiv a transportat, a livrat, a distribuit și a

deținut în vederea vânzării droguri de mare risc (467 grame heroină și 71

comprimate de metadonă), iar prima instanță l-a condamnat deja la 6 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc,

prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

În cauză,

verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care

au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și că lăsarea în

libertate a acestuia prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea

publică, avându-se în vedere gravitatea infracțiunii, probatoriul administrat

până în prezent conturându-l pe inculpat ca fiind organizator al unor acțiuni

de punere în circulație a unor cantități importante de droguri de mare risc pe

raza Municipiului București.

Așa fiind, Curtea

constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului și

că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, aspect ce rezultă din valorile sociale cărora li s-a adus atingere

prin faptele comise și din modalitatea concretă de săvârșire a acestora.

Recursul declarat

învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.O. împotriva încheierii din 10

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosarul nr. 4163/3/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 octombrie 2010.

Procesat

de GGC - CT