ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3840/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 400 din 14 mai 2010 a Tribunalului București, secția l penală, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 alin. (3) C. proc. pen., a menținut, ca fiind legală și temeinică, măsura arestării preventive a inculpatului G.O. (fără forme legale în localitatea Otopeni, județul Ilfov, fără antecedente penale).

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că măsura arestării preventive a fost dispusă în condiții de legalitate și temeinicie, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, ci subzistă; totodată, a apreciat că privarea de libertate a inculpatului este justificată fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. - pedeapsa pentru infracțiunea ce formează obiectul cercetărilor penale fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică - relevante fiind natura și gravitatea faptelor reținute, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiuni și urmările nefaste pe care le produc asupra vieții și sănătății cetățenilor.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun, în continuare, privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul G.O. a fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a comis infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că a efectuat, din vara anului 2009 până la 6 ianuarie 2010, fără drept, operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, respectiv a transportat, a livrat, a distribuit și a deținut în vederea vânzării droguri de mare risc (467 grame heroină și 71 comprimate de metadonă), iar prima instanță l-a condamnat deja la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În cauză, verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracțiunii, probatoriul administrat până în prezent conturându-l pe inculpat ca fiind organizator al unor acțiuni de punere în circulație a unor cantități importante de droguri de mare risc pe raza Municipiului București. Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului și că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valorile sociale cărora li s-a adus atingere prin faptele comise și din modalitatea concretă de săvârșire a acestora.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.O. împotriva încheierii din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4163/3/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2010. Procesat de GGC - CT